Unii dintre voi trec în acest moment prin evenimente ce vă pregătesc în mod dureros pentru o slujire preţioasă pentru Domnul şi pentru poporul Său. Când o persoană ajunge la fund şi se loveşte de pietre cu un sentiment de nimicnicie sau neajutorare poate descoperi că s-a lovit de Stânc Veacurilor.

Îmi vine în minte o propoziţie minunată din psalmul 138 pe care am citit-o la rugăciunile de la micul dejun de duminica trecută. „Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi.” Nu se poate să vă scufundaţi atât de jos în disperarea propriilor resurse fără ca Domnul să vadă şi să nu-i pese. De fapt El este la fund, aşteptând să vă prindă. După cum spune Moise, „Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. ” (Deuteronom 33:27).

Da, El vă vede cum tremuraţi şi cum alunecaţi. El putea (şi adesea chiar a făcut-o) să vă prindă înainte să ajungeţi la fund. Însă de data aceasta are nişte lecţii noi de predat. Psalmistul spunea în psalmul 119:71, "Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.” Nu spune că a fost uşor sau amuzant sau plăcut. Ca replică el spune simplu, „bine a fost”.

Citeam o carte scrisă de un pastor scoţian săptămâna trecută. Acest James Stewart spunea, „în serviciul iubirii, doar soldaţii răniţi pot sluji.” De aceea cred că unii dintre voi sunt în stadiul de pregătire un preţios serviciu de iubire în acest moment. Pentru că sunteţi răniţi. Să nu credeţi că rana voastră nu a fost planul de har al Domnului. Amintiţi-vă Cuvântul Său: „Vedeţi acum că Eu sunt Cel ce sunt şi că nu mai este vreun dumnezeu pe lângă Mine… Eu rănesc şi tot Eu tămăduiesc…” (Deuteronom 32:39).

Mă rog pentru voi toţi cei care gemeţi sub povară. Şi aştept cu nerăbdare noua delicateţe de iubire pe care Dumnezeu v-o trimite chiar în acest moment.

Pastor John Piper