Cum rămâneţi smeriţi?


Cum rămâneţi smeriţi?

Eu nu sunt. Ce vă face să credeţi că eu sunt smerit ? Sunt mulţi cei care nu mă cred smerit.

Vreţi să mă întrebaţi, de fapt, “Cum încerci să lupţi pentru a rămâne smerit? Şi asta e o întrebare foarte bună. Chiar încerc să lupt.

În primul rând, îi rog pe alţii să se roage pentru mine. Și mă rog lui Dumnezeu astfel: “Înainte să dau frâu oricărui abuz mânat de orgoliul meu, omoară-mă. Ia-mă înainte să distrug această biserică, această luicrare şi aceste cărţi. Dacă va fi să sfârşeşc în vreun mod care ar arunca o cât de mică umbră asupra efortului de o viaţă, atunci prefer să mă iei înainte ca toate acestea să se întâmple.”

Rugăciunea – ca invocare adresată lui Dumnezeu pentru smerenie – este, cu adevărat, crucială.

În al doilea rand, Dumnezeu foloseşte mereu mijloace, iar mijloacele Lui sunt providenţă şi adevăr. Adevărul este că sunt un păcătos. Şi nu numai un păcătos. Sunt un păcătos. “Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (1 Ioan 1:8). Deci, sunt un păcătos. Acesta nu ridică o problemă majoră, este doar ca privire în oglindă. Văd acest lucru continuu.

Când vorbeam ieri dimineaţă cu echipa noastră despre bunul nume al bisericii si despre multe altele, le-am cerut să se roage ca noi, ca echipă, să fim zilnic conştienţi de harul din viaţa noastră. Pentru că dacă nu suntem uimiţi de harul din noi, vom fi o biserică arată cu degetul.

Aceasta era problema. Betleemul uneşte multe poziţii, şi uneori suntem nemulţumiţi de părerile unora dintre oameni şi devenim foarte negativişti. Mă gândesc că singura soluţie – de vreme ce Pavel era nemulţumit de multe probleme şi era supărat pe multă lume – este să fim mai uimiţi că noi suntem mântuiţi, decât că ei sunt pierduţi.

Ar trebui să fim mulţumiţi că Dumnezeu a avut atâta grijă de noi. Lucrând să înţelegem că aceasta înseamnă că ne cunoaştem păcatul, dar şi crucea.

Un al treilea lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este să cerem oamenilor din jurul nostru să fie sinceri şi să ne spună când greşim, indifferent dacă greşeala noastră este mică sau mare.

Uneori le spun celor din echipa mea următoarele:

Va rog. Ştiu că mă bucur de multă autoritate aici şi e greu să nu fiți de acord cu mine; dar, dacă observaţi vreun gest, acţiune sau orice semn de lene, avariţie, lăcomie, poftă sau egoism, vă rog să veniţi să îmi spuneţi. Trimiteţi-mi mesaj, dacă vă e greu să daţi ochii cu mine sau veniţi direct şi îmi spuneţi.

Şi ei vin! Unii dintre cei tineri sunt foarte curajoşi şi spun: “Nu crezi că ar trebui să vorbeşti cu acea persoană după cele spuse?” Şi o fac. A trebuit să trimit un mesaj cuiva acum câteva zile şi să îi spun că i-am menţionat numele într-un anumit context şi am făcut o afirmaţie negativă la adresa respectivei personae, când nu ar fi trebuit să fac asta. Eu glumeam, dar nu a ieşit deloc o glumă. Mi-am cerut iertare. El mi-a răspuns şi a fost atât de amabil. “Nicio problemă”, mi-a spus. “Şi eu am făcut acelaşi lucru şi te iert.”

Şi i-am spus lui Nathan, asistentul meu, în avion, în timp ce citeam răspunsul: “Cât de frumos este când fraţii trăiesc împreună în unitate! Şi cât de oribil este atunci când eşti agitat noaptea că cineva este supărat pe tine!”

Deci, a avea oameni în jurul tău, care îţi atrag atenţia şi îţi arată că greşeşti, este nemaipomenit.

În cele din urmă, recunoşti că tot ceea ce faci, faci ca urmare a puterii pe care ţi-o dă Dumnezeu. Aceasta poate fi o frază goală dacă nu crezi cu adevărat. Dar Sfântul Apostol Pavel a spus: “Prin puterea harului lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar Harul Lui asupra mea nu a fost în van. Dar am luptat mai mult decât toţi.” După aceste cuvinte ar fi putut să se oprească şi să se mândrească cu realizările lui, dar el continuă şi spune: “Totuşi, nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care era cu mine.”

Cred că asta era realitatea puternică a lui Pavel. Ar fi putut să se mândrească. De fapt, chiar s-a mândrit cu unele lucruri evanghelice. Dar când era vorba de el, spunea că orice lucru bun pe care l-a făcut, a fost făcut prin Har. Vedem asta şi în Romani 15:18: "Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă."

Aşa că, dacă aud pe cineva că a fost ajutat de o carte sau o conferinţă, mă cutremur în sufletul meu pentru că nu am dat-o în bară, nu am pierdut mingea sau nu am renunţat. Şi mă gândesc: “Doamne, cât vei mai duce asta? Cât timp Îţi vei mai ţine mâinile peste mine? Nu îmi vine să cred că eşti atât de bun şi perseverent cu cineva atât de imperfect.”