„Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.”

Rezumatul seriei de până acum

În studiul nostru despre plăcerile lui Dumnezeu am văzut că din veşnicie Dumnezeu a fost nespus de fericit în părtăşia Sfintei Treimi. El Se desfată în a-Şi întoarce privirea peste  priveliştea nemărginită a perfecţiunii Lui Însuşi, reflectată în chipul Fiului Său. Între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul s-a revărsat o dragoste şi o bucurie atât de mari şi desăvârşite, şi care conţineau atât de mult din esenţa lui Dumnezeu, încât s-au pus deoparte din veşnicie ca o Persoană de Sine stătătoare – Duhul Sfânt Însuşi.

Dacă ai lua energia tuturor miliardelor de galaxii din univers şi ai măsura-o, ai obţine un indiciu care este doar o slabă persistenţă a acelei energii de bucurie şi dragoste care se măreşte, curge şi se învăluie în inima triunică a lui Dumnezeu. Înainte ca să fie orice altceva lângă Dumnezeu, Dumnezeu era nespus de bucuros în El Însuşi.

În al doilea rând, am văzut că Dumnezeu este, prin urmare, auto-suficient. El nu are nevoi şi, aşadar, nu poate fi mituit. El nu are defecte şi, prin urmare, nu poate fi şantajat. El nu are slăbiciuni şi, în consecinţă, nu poate fi constrâns sau forţat. Cu alte cuvinte, El este absolut liber şi face ceea ce face datorită bunei Sale plăceri. „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.” (Psalmi 115:3) 

În al treilea rând, am văzut că, crearea acestui univers spectaculos este revărsarea generozităţii pline de bucurie a lui Dumnezeu. El nu a creat această lume pentru a-Şi ascunde nişte deficienţe. Ci a creat-o deoarece este în însăşi natura plinătăţii să se reverse. Esenţa bucuriei neţărmuite este să se reverse împrejur. Şi astfel, Dumnezeu S-a desfătat în facerea acestui univers ca un fel de spin-off ¹ a plăcerii ce se revarsă în propria Lui glorie.

Apoi, săptămâna trecută am văzut că în această lume pe care a creat-o Dumnezeu, marea pasiune a inimii Lui este să-şi răspândească renumele. Din nou şi din nou şi din nou citim în Scriptură ca El acţionează din pricina Numelui Său. Marele Lui ţel este să-şi mărească faima, renumele şi onoarea Numelui Său în tot ceea ce face.

Şi când te opreşti şi te gândeşti la aceasta, îţi dai seama că este cel mai plin de dragoste lucru pe care Dumnezeu l-ar putea face vreodată, pentru că cel mai mare beneficiu pe care oamenii ar putea vreodată să-l primească este să cunoască şi să ia parte la slava lui Dumnezeu. Astfel, atunci când Dumnezeu are ca şi ţintă să-Şi facă slăvitul Nume cunoscut, admirat, lăudat şi plăcut în orice norod, orice limbă, orice seminţie şi orice neam, El acţionează potrivit harului şi dragostei ce se revarsă, deoarece aceasta şi doar aceasta va satisface dorul inimii omului.

Un popor pentru a-L lăuda şi a-L proclama pe Dumnezeu

Astăzi mergem un pas mai departe în studiul nostru şi descoperim că modul în care Dumnezeu intenţionează să-Şi facă un Nume datorită harului Lui slăvit în toată lumea este prin alegerea unui popor pentru El. Aşa cum spune Ieremia: „Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat.” (Ieremia 13:11) Cu alte cuvinte, pentru a-Şi întinde plăcerea pe care o are pentru Numele Lui, El cheamă afară un popor ca să se bucure, să laude şi să proclame acel Nume. Şi Biblia numeşte acest popor „alesul”. La acest lucru vrem să ne uităm în dimineaţa aceasta: plăcerea lui Dumnezeu pentru alegere.

Alegerea lui Israel

Vom lua ca punct de pornire alegerea lui Israel din Vechiul Testament şi apoi vom ne întoarce în Noul Testament şi vom vedea dacă Biserica este gândită într-un mod similar. Deuteronomul 10:14-15 descrie plăcerea pe care Dumnezeu o are pentru alegerea lui Israel dintre toate popoarele de pe pământ:

„Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el.  Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească [literal: „Domnul S-a desfătat în a-i iubi pe părinţii tăi”]; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.”

Observaţi două lucruri!

Libertarea desăvârşită a lui Dumnezeu

Mai întâi, observaţi contrastul dintre versetul 14 şi 15. De ce descrie Moise alegerea Lui Israel în raport cu prezentarea stăpânirii lui Dumnezeu peste întregul univers? Versetul 14 spune: Lui Dumnezeu Îi aparţine totul în cer şi pe pământ. Apoi versetul 15 spune: Totuşi El te alege pe tine ca şi poporul Lui.

Nu se vrea oare să se risipească orice idee potrivit căreia Dumnezeu a fost cumva limitat ca să aleagă acest popor?  Nu se vrea oare să se distrugă mitul potrivit căruia fiecare popor îşi are dumnezeul lui şi că acest dumnezeu are drept asupra poporului său, dar nu mai mult?

Aşadar, scopul lui Moise în a spune: „Dumnezeu stăpâneşte peste tot în cer şi pe pământ – absolut totul – totuşi El te alege pe tine”, este de a face clar israeliţilor că Dumnezeu nu a fost limitat în a-i alege pe ei. El a avut drepturi şi privilegii de a alege absolut orice popor de pe faţa pământului pentru scopurile Lui răscumpărătoare. Astfel, atunci când El Se numeşte „Dumnezeul lor”, El nu vrea să spună că este pe picior de egalitate cu dumnezeii Egipului sau cu dumnezeii Canaanului. El stăpâneşte peste aceşti dumnezei şi peste popoarele lor. Şi dacă i-ar fi făcut plăcere, ar fi putut alege – cu adevărat – un alt popor ca să-Şi împlinească scopurile. Ţinta pentru a pune împreună versetele 14 şi 15 în acest fel este accentuarea libertăţii, a drepturilor universale şi a autorităţii lui Dumnezeu.

Modul în care Dumnezeu Îşi exercită libertatea

Al doilea lucru pe care trebuie să îl observăm este în versetul 15 - modul în care Dumnezeu Îşi exercită libertatea este: „de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească”. Aceasta înseamnă că Dumnezeu, în mod liber, a ales să îi facă pe Avraam, Isaac şi Iacov obiectul desfătării şi iubirii Lui. Dragostea lui Dumnezeu pentru părinţii lui Israel a fost liberă şi plină de milă şi nu a fost constrânsă de nimic ce erau părinţii – fie că erau evrei, fie că aveau virtuţi.

Unul din modurile prin care Dumnezeu face clar acest lucru este că atunci când Avraam a avut doi copii, Ismael şi Isaac, Dumnezeu a ales doar pe unul din ei, pe Isaac. Şi când Isaac a avut doi fii, Iacov şi Esau, chiar înainte de a se naşte, Dumnezeu îl alege doar pe Iacov, şi nu pe Esau, ca să continue linia poporului Lui ales. Şi Pavel sublinează în Romani 9:10-13 că motivul pentru aceasta a fost ca să se arate că alegerea lui Dumnezeu este liberă şi necondiţionată. Nu este bazată pe calitatea de a fi evreu, pe virtute sau pe credinţă; este liberă, şi, prin urmare, complet plină de milă şi de har.

De ce Dumnezeu l-a iubit şi l-a ales pe Israel?

Un alt pasaj din Deuteronomul unde este accentuat acest lucru este 7:6-8. Moise descrie alegerea lui Israel în felul următor:

„Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi [literal: „a găsit plăcere în voi”] şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului.”

Acest pasaj ne arată din nou libertatea harului lui Dumnezeu în iubirea şi alegerea lui Israel. Observaţi întrebarea pe care versetul 7 o ridică: De ce „S-a alipit Domnul de voi [literal: „a găsit plăcere în voi”] şi v-a ales”? Versetul 7 spune că acest lucru nu s-a datorat  numărului lor mare. Erau în număr foarte mic, puţin probabil candidaţi pentru a fi aleşi de către Dumnezeu. Atunci, de ce Dumnezeu a găsit plăcere în ei şi i-a ales?

Pentru că i-a iubit

Versetul 8 dă două răspunsuri. Primul: „pentru că Domnul vă iubeşte”. Acum aduceţi-vă aminte care era întrebare din versetul 7! Întrebare era: De ce  S-a alipit Domnul de voi? Şi primul răspuns pe care îl dă Moise este: „pentru că Domnul vă iubeşte”. El vă iubeşte pentru că vă iubeşte. Acesta este lucrul la care mă refer prin libertatea lui Dumnezeu şi libertatea dragostei elective. El nu se alipeşte de ei pentru că ei se califică pentru dragostea Lui. El iubeşte pentru că iubeşte.

Pentru jurământul Lui faţă de părinţii lor

Dar cum rămâne cu al doilea motiv pe care îl dă Moise în versetul 8 pentru a explica  de ce Dumnezeu l-a iubit pe Israel, l-a ales şi l-a scos din Egipt? El spune că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că Dumnezeu „a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri”. Înseamnă acest lucru că alegerea lui Dumnezeu de a iubi şi de a salva nu a fost liberă la urma urmei? A fost El obligat să-i salveze? Nu cred asta.

Jurământul de binecuvântare (la care se face referire în versetul 8) a fost dat lui Avraam în libertate divină. A fost confirmat în libertate lui Isaac, şi nu lui Ismael; şi a fost confirmat în libertate lui Iacov, şi nu lui Esau. Şi în acelaşi mod Dumnezeu a fost liber la Marea Roşie să salveze acea generaţie răzvrătită (Psalmul 106:7-8) sau să o lase, pe drept, să fie distrusă de faraon. Alegerea lui Dumnezeu de a-l salva pe Israel la Marea Roşie şi de a-l face un popor pământesc pentru Numele Lui a fost liberă, plină de milă şi har! A fost pur şi simplu o extensie şi o împlinire parţială a acelui prim jurământ liber pe care Dumnezeu l-a făcut lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Ţelul lui Dumnezeu Sieşi-slăvitor în alegerea lui Israel

Aşadar, eu concluzionez din Deuteronomul 10:14-15 şi 7:6-8 că modul în care Dumnezeu a decis să-Şi facă un Nume datorită harului Lui slăvit în Vechiul Testament a fost prin alegerea unui popor pentru El dintre toate popoarele pământului şi prin facerea acestui popor mijlocul de a arăta lucrarea Lui răscumpărătoare. Şi astfel citeşti în Isaia că Dumnezeu l-a creat pe Israel „spre slava Lui” (43:7) şi că l-a alcătuit astfel încât „să vestească laudele Lui” (43:21). Cu alte cuvinte, pentru a întinde plăcerea pe care Dumnezeu o are din pricina Numelui Său, El alege un popor ca să se desfete, să laude şi să proclame acel Nume. Şi aşa Dumnezeu găseşte plăcere pentru alegere.

Alegerea indiviziilor în Biserică

Acum, ce se întâmplă în Noul Testament odată cu venirea lui Hristos? Ceea ce se întâmplă este că Dumnezeu continuă să găsească plăcere pentru alegere, dar acum ne mutăm într-o perioadă când Israel, ca şi naţiune, nu mai este obiectivul central al lucrărilor lui Dumnezeu. El Se întoarce pentru moment către neamuri şi începe să alcătuiască un nou popor pentru El numit Biserica. Nu a terminat-o cu Israel! Dar pentru moment obiectivul central este secerişul neamurilor.

Şi datorită faptului că Biserica nu este un grup etnic la fel cum Israelul era, Dumnezeu nu alege o naţiune întreagă pentru scopuri pământeşti aşa cum a făcut-o cu Israel la Marea Roşie. În loc de aceasta Noul Testament vorbeşte despre alegere ca şi alegerea de indivizi de către Dumnezeu pentru ca să creadă şi să devină parte a poporului răscumpărat al lui Dumnezeu.

Bucuria Trinităţii

Haideţi să întoarcem pentru început la Luca 10:21! Argumentul pentru care am ales acest verset este faptul că este unul dintre cele două locuri din Noul Testament unde se spune că Isus S-a bucurat, şi subiectul meu de astăzi este plăcerea sau bucuria lui Dumnezeu pentru alegere. Cei 70 de ucenici abia s-au întors din lucrarea lor de predicare şi I-au vestit lui Isus succesul lor. Luca scrie în versetul 21:

„În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu [literal: „pentru că aşa Ţi-a plăcut Ţie…”].” (Luca 10:21)

Observaţi că toţi cei trei membrii ai Trinităţii Se bucură aici: Isus Se bucură, dar se spune că Se bucură în Duhul Sfânt. Înţeleg prin aceasta că Duhul Sfânt Îl umple şi Îl mişcă spre a Se bucura. Apoi la sfârşitul versetului este descrisă plăcerea lui Dumnezeu Tatăl. NIV:²

„Da, Tată, pentru că aceasta a fost buna Ta plăcere” ["Yes, Father, for this was your good pleasure"].

Ce a făcut ca toată Trinitatea să Se bucure împreună în acest loc? Este dragostea electivă liberă a lui Dumnezeu care ascunde lucruri de elita intelectuală şi le descoperă pruncilor. Şi ce ascunde Tatăl de unii şi descoperă altora?  Versetul 22 dă răspunsul: „nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl”. Deci ceea ce Dumnezeu Tatăl trebuie să descopere este adevărata identitate spirituală a Fiului.

Deci, atunci când cei 70 de ucenici s-au întors din misiunea lor evanghelistică şi au dat raportul lui Isus, El şi Duhul Sfânt S-au bucurat datorită faptului că Dumnezeu Tatăl a ales, după buna Sa plăcere, ai cui ochi îi va deschide ca să vadă realitatea spirituală a Fiului (conform cu versetul 23). Ei sunt bucuroşi pentru că Dumnezeu a luat iniţiativa ca să aleagă un popor pentru El şi pentru că acest lucru depinde în cele din urmă de buna plăcere a lui Dumnezeu.

Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sunt atât de înclinaţi spre a-L mări pe Dumnezeu Tatăl încât Ei Se bucură atunci când El Îşi exercită înţelepciunea, puterea şi harul Lui pentru a alege un popor pentru El Însuşi într-un mod prin care va uimi toate aşteptările centrate pe om ale lumii. Înţelepţii sunt trecuţi cu vederea în mândria lor, iar pruncii, cei puţin probabil, cei fără ajutor, sunt surprinşi cu favorul divin.

Datele sunt întoarse de la ce lumea se aşteaptă. Înţelepciunea omului este pusă la pământ. Iar libertatea harului lui Dumnezeu este preamărită atunci când candidaţii cei mai potriviţi ai lumii sunt trecuţi cu vederea şi Dumnezeu îl surprinde pe fiecare cu alegerea Lui a pruncilor. Aceasta Îi face pe Isus şi pe Duhul Sfânt să Se bucure – smerirea mândriei umane şi preamărirea libertăţii şi harului lui Dumnezeu.

Cele două ţeluri ale lui Dumnezeu în alegere

Acesta este exact lucrul pe care se concentrează Pavel atunci când descrie alegerea lui Dumnezeu în alcătuirea Bisericii în 1 Corinteni 1:26-31. În timp ce îl citesc, fiţi atenţi la aceasta: ce se pune în opoziţie şi ce este scos în evidenţă prin alegerea descrisă în aceste versete?

„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi [!] în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales [alegere !] lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”” (1 Corinteni 1:26-31)

Gândul de aici este similar cu cel din Luca 10:21. Dumnezeu îi alege liber pe cei ce vor aparţine poporului Lui. Şi alege în aşa fel încât să împlinească două lucruri, care sunt de fapt două feţe ale aceleiaşi monede. În versetul 29 ţelul alegerii este „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”. Ţelul lui Dumnezeu în alegere este eliminarea oricărei mândrii umane, oricărei încrederi în sine, oricărei laude bazate pe om. 

Şi al doilea ţel al lui Dumnezeu în alegere, cealaltă faţă a monedei, este dat în versetul 31:  „Cine se laudă să se laude în Domnul”. Cu alte cuvinte, să se ia orice laudă bazată pe om şi să se îndrepte orice laudă spre Domnul. Smereşte-l pe om şi preamăreşte-L pe Hristos! Fă-l pe om să-şi vadă dependenţa totală de mila lui Dumnezeu şi extinde gloria harului liber. Datorită acestui lucru Dumnezeu găseşte plăcere pentru alegere – ea preamăreşte Numele Lui!

Cel mai preţios act de dragoste din univers

Dar ia bine aminte la aceasta! Aceia dintre voi care ştiţi că sunteţi păcătoşi, nelegiuiţi, slabi şi neajutoraţi ca să vă mântuiţi pe voi înşivă şi care, totuşi, aţi văzut în Isus un atotsuficient Mântuitor, şi care, prin harul lui Dumnezeu, aţi fost atraşi ca să vă daţi viaţa voastră Lui, nădăjduiţi în El şi Îl urmaţi – voi veţi socoti harul electiv al lui Dumnezeu ca cel mai preţios act de dragoste din întregul univers.

Şi veţi spune împreună cu apostolul Pavel în Romani 8: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?... Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”

---

¹ N. trad. : spin-off este o divizare a unei organizaţii, astfel încât din organizaţia-părinte iese o organizaţie-copil, care creşte cu ajutorul organizaţiei-părinte, fiind, în acelaşi timp o organizaţie diferită de aceasta; organizaţia nou-formată beneficiază de mai multe avantaje din partea organizaţiei-părinte.

² N. trad. : NIV - New International Version - Noua Versiune Internaţională este o traducere a Biblie în limba engleză.