Adam, Hristos şi Îndreptăţire (Partea 5)

Romani 5:12-21

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; 21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Partea pozitivă, lucrarea lui Hristos

Am dedicat patru mesaje părţii pozitive a acestui pasaj deoarece acesta este punctul principal al pasajului. Efectele negative ale păcatului lui Adam se regăsesc aici mai ales pentru a ne ajuta să vedem efectele pozitive ale neprihănirii lui Hristos. Remarcaţi din nou succesiunea afirmaţiilor pozitive cu privire la lucrarea lui Hristos:

  • Romani 5:15b: „Cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.”

  • Romani 5:16b: „Dar darul fără plată [al neprihănirii lui Hristos, versetul 17] venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare.”

  • Romani 5:17b: „Cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos.”

  • Romani 5:18b: „Tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.”

  • Romani 5:19b: „Tot aşa, prin ascultarea unui singur om [Isus], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”

  • Romani 5:21b: „Tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Dar acum trebuie să ne oprim şi să medităm la situaţia negativă din spatele tuturor acestor afirmaţii pozitive. Trebuie să încercăm să înţelegem cum afectează păcatul lui Adam rasa umană. Sper să subliniez şase beneficii practice, pe lângă beneficiul principal de a vedea mai clar natura îndreptăţirii pe care l-am accentuat în aceste ultime patru mesaje.

Ceea ce am spus este că aşa cum păcatul lui Adam aduce condamnare tuturor celor ce sunt în el, tot la fel neprihănirea lui Isus aduce îndreptăţire tuturor celor care sunt în El. Am accentuat faptul că îndreptăţirea noastră nu se bazează pe “faptele făcute de noi în neprihănire” (Tit 3:5), ci pe faptele făcute de Hristos în neprihănire. Şi am văzut că motivul pentru care Dumnezeu ne mântuieşte în acest fel este pentru că corespunde cu ceea ce ni s-a întâmplat în relaţia cu Adam. Condamnarea noastră iniţială nu se bazează pe faptele noastre individuale săvârşite de noi în păcat, ci se bazează pe prima faptă păcătoasă a lui Adam. Din moment ce condamnarea a venit la noi prin păcatul lui Adam, îndreptăţirea vine la noi prin neprihănirea lui Hristos.

Partea negativă, relaţia noastră cu Adam

Acum trebuie să ne oprim şi să medităm la relaţia noastră cu Adam şi la efectul pe care îl are aceasta asupra noastră şi asupra lumii. Vreau să vă informez că vom aborda o întrebare foarte importantă cu privire la ce înseamnă să fii om şi de ce este lumea aşa cum este. Modul cum priviţi la acest lucru va infuenţa enorm modul cum gândiţi şi acţionaţi în aproape orice domeniu, de la creşterea copiilor la evanghelizare, la educaţie şi la natura legii civile şi a statului.

Să privim la părţile negative ale textului şi apoi să facem câteva observaţii şi să desprindem câteva beneficii practice pentru vieţile noastre.

  • Romani 5:12ª: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea.”

  • Romani 5:14: “Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.”

Lucrul acesta este foarte important de văzut. Pavel spune că consecinţa păcatului lui Adam, moartea, a fost experimentată de aceia care nu au făcut ceea ce a făcut Adam. Cu alte cuvinte, Pavel subliniază aici că nu păcatele noastre individuale sunt acelea care aduc condamnarea iniţială asupra noastră. Oamenii care nu au păcătuit în acelaşi fel ca şi Adam, mor. Înţelesul a ceea ce spune Pavel este că păcatul lui Adam este problema fundamentală, şi nu păcatele noastre – aşa cum neprihănirea lui Hristos este soluţia fundamentală, şi nu neprihănirea noastră.

  • Romani 5:15ª: “Dacă prin greşeala unuia singur [Adam], cei mulţi au fost loviţi cu moartea.”

  • Romani 5:16ª: “Căci judecata venită de la unul [Adam], a adus osânda.”

  • Romani 5:17a: “Dacă deci, prin greşeala unuia singur [Adam], moartea a domnit prin el singur.”

  • Romani 5:18a: “După cum printr-o singură greşeală [a lui Adam], a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.”

  • Romani 5:19ª: “După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi.”

Pavel ne învaţă aici două lucruri privitoare la condiţia noastră în relaţie cu Adam: 1) puterea păcatului intră în viaţa omenească şi corupe sau strică natura noastră umană, şi 2) totuşi condamnarea noastră se datorează mai întâi păcatului lui Adam, şi nu faptelor noastre individuale păcatoase. Daţi-mi voie să subliniez fiecare dintre acestea câte una pe rând, începând cu cea de-a doua.

Noi am păcătuit în păcătuirea lui Adam

1) Noi am păcătuit în păcătuirea lui Adam. Adică ceea ce spune Romani 5:12 în cuvintele, “din pricină că toţi au păcătuit” (vedeţi predica anterioară din acest verset). Cum explicăm aceasta? Fără să devenim foarte specifici, putem spune că Dumnezeu stabileşte ca să existe o uniune care face ca păcatul lui Adam să fie păcatul nostru astfel încât condamnarea noastră să fie dreaptă. Versetul 16 vorbeşte despre baza condamnării noastre. Spune, “căci judecata venită de la unul [Adam], a adus osânda.” Remarcaţi trei paşi: 1) o greşeală, 2) o judecată ca şi consecinţă, 3) care rezultă în condamnare. Care este „judecata” din care rezultă condamnarea?

Aţi putea încerca să răspundeţi: Judecata care aduce condamnarea este natura noastră decăzută şi păcatele noastre individuale. Dar aceasta nu s-ar potrivi cu versetul 14 unde Pavel spune că această condamnare, moartea, a domnit „chiar şi asupra celor care nu păcătuiseră ca şi Adam.” Cu alte cuvinte, Pavel vrea să sublinieze că fapta lui Adam, nu faptele noastre independente, este cea care aduce condamnarea. El face lucrul acesta explicit în versetul 18: „Printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.”

Ce este această judecată din versetul 16 care “aduce condamnarea”? Eu spun că această judecată este socotirea păcatului lui Adam ca şi păcat al nostru, pe baza uniunii pe care Dumnezeu a stabilit-o între noi şi Adam. Dumnezeu a stabilit o uniune dreaptă şi potrivită între Adam şi urmaşii săi, şi pe această bază, când Adam a păcătuit, judecata care conduce la condamnare a fost socotirea păcatului lui Adam ca şi păcat al nostru şi vină a noastră. Judecata, spune Pavel, a rezultat în condamnare. Deci condamnarea noastră are o bază în păcatul nostrum. Dar acesta nu este păcatul nostru aşa cum toate păcatele noastre individuale sunt ale noastre; acest păcat este al nostru pe baza uniunii noastre cu Adam. Este printr-o “singură greşeală” – greşeala lui Adam – prin care a venit osânda pentru toţi oamenii (versetul 18).

Întreaga omenire devine coruptă şi păcătoasă

2) Celălalt lucru pe care îl vedem în acest pasaj este că prin păcatul lui Adam toată omenirea devine cu adevăreat coruptă în inimă şi păcătoasă în comportament. Acesta nu este punctul principal din Romani 5. De fapt, mi se pare că Pavel încearcă în mod explicit să nu facă din adevărul acesta punctul principal, ca nu cumva să ne bazăm condamnarea noastră mai întâi pe păcatele noastre individuale, şi apoi să ne bazăm îndreptăţirea pe neprihănirea noastră individuală. El încearcă să evite acea perspectivă greşită asupra îndreptăţirii. De aceea spune în versetul 14: “Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam.” Adică, moartea a venit la toţi, dar venirea ei nu se datorează mai întâi faptelor păcătoase individuale. De exemplu, sunt copii care au murit.

Dar, chiar dacă este un punct subordonat în acest pasaj, el este menţionat aici. Remarcaţi Romani 5:13, „Căci înainte de Lege [adică, în perioada de la Adam la Moise] păcatul era în lume.” Deci este clar că Pavel vede păcatul continuu din inimile oamenilor ca şi parte a ceea ce a intrat în lume prin Adam – „păcatul era în lume.” Toţi oamenii devin păcătoşi în natura şi în comportamentul lor.

Chiar dacă lucrul acesta nu este clar şi dominant aici, este clar în alte scrieri ale lui Pavel şi în restul Bibliei (Psalmul 51:6; 58:3; Iov 15:14; Ieremia 13:23; Ezechiel 11:19). Sau de exemplu, Efeseni 2:3, “Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.” Fraza cheie este “din fire” noi suntem copii ai mâniei. Cu alte cuvinte, ceva ni s-a întâmplat în păcatul lui Adam care a alterat natura noastră umană. Noi nu numai comitem păcate; noi suntem din fire păcătoşi, corupţi, stricaţi, revoltaţi. Aici în Romani, Pavel a spus: “toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat” (3:9). Înţelesul versetelor 9-18 este că nu există “nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Romani 3:10). Noi nu numai comitem păcate; noi suntem sub puterea păcatului. Noi suntem din fire păcătoşi. Şi în Romani 6: 6,17,20, noi suntem numiţi nu numai păcătoşi, ci şi “robi ai păcatului.” Aceasta este condiţia tuturor oamenilor de când a păcătuit primul om.

Două lucruri care au nevoie de un remediu

Deci am văzut două lucruri care au nevoie de un remediu. Unul este natura noastră păcătoasă care ne face robi ai păcatului, şi celălalt este vina şi condamnarea noastră originară care este înrădăcinată mai întâi nu în păcătuirea noastră individuală ci în legătura noastră cu Adam în păcatul lui. Cartea Romani – întreaga Biblie este de fapt relatarea modului cum a lucrat Dumnezeu în istorie ca să remedieze aceste două probleme. Dumnezeu remediază problema condamnării noastre în Adam prin îndreptăţirea în Hristos. Problema corupţiei şi stricăciunii noastre o remediază prin sfinţirea prin Duhul Sfânt. Sau ca să spunem altfel: Problema vinei şi condamnării noastre din punct de vedere legal înaintea lui Dumnezeu este rezolvată prin faptul că Dumnezeu ne impută nouă neprihănirea lui Hristos; şi problema stricăciunii noastre morale şi a păcatului zilnic este rezolvată prin lucrarea de purificare pe care o face Duhul Său în noi. Primul remediu, îndreptăţirea, vine prin neprihănirea imputată. Celălalt, sfinţirea, vine prin distribuirea progresivă a neprihănirii. Îndreptăţirea este instantanee; sfinţirea este progresivă – şi ne vom ocupa pe larg de ea în Romani 6-8, aşa cum ne-am ocupat de îndreptăţire în Romani 3-5.

Ele nu sunt identice, şi nu sunt separabile. Îndreptăţirea vine mai întâi prin credinţă înainte ca să facem vreo faptă în neprihănire. Prin aceasta suntem iertaţi şi suntem aşezaţi într-o poziţie legală corectă înaintea lui Dumnezeu. Suntem achitaţi şi socotiţi neprihăniţi prin neprihănirea lui Hristos. Apoi pe baza acestei poziţii sigure şi împăcate cu Dumnezeu, suntem transformaţi progresiv prin Duhul Sfânt în asemănarea Fiului Său. Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt inseparabile pentru că amândouă sunt prin credinţă. Credinţa care ne uneşte cu Hristos pentru îndreptăţire este cea care rupe puterea păcatului din vieţiele noastre. Vai nouă dacă încercăm să căpătăm o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu numai prin credinţă, dar apoi încercăm să devenim oameni mai buni prin alte mijloace. Încrezându-ne în Hristos pentru tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos, este legătura cu harul dătător de dreptate a lui Dumnezeu, şi încrezându-ne în Hristos pentru tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos este legătura cu harul sfinţitor al lui Dumnezeu. Suntem iertaţi şi suntem curăţiţi zilnic – prin acelaşi fel de credinţă.

Am vrut să mă axez pe partea negativă a acestui text, dar alunec mereu înspre partea pozitivă. Aceasta deoarece planul lui Dumnezeu de mântuire este aşa de perfect alcătuit pentru condiţia noastră decăzută, că este dificil, ca şi creştin, să te uiţi la condiţie şi să nu te bucuri imediat de remediul pe care l-am experimentat.

Beneficii ale meditării asupra depravării noastre

Dar, daţi-mi voie să închei subliniind câteva beneficii practice care rezultă din meditarea asupra condiţiei rasei umane aşa cum este ea supusă stricăciunii din fire şi condamnată legal în Adam.

1) Mai întâi, ne smereşte moral şi intelectual. Moral, deoarece trebuie să recunosc că nu numai că fac lucruri rele, ci şi sunt rău. Eu nu numai că am nevoie de o pregătire firească, ci am nevoie de o renaştere supranaturală. Ceva din mine trebuie să moară şi ceva nou trebuie să fie creat. Am o nevoie profundă care se găseşte dincolo de ceea ce aş putea eu produce. Şi sunt smerit pentru că această doctrină a păcatului originar (ceea ce am discutat până acum) îmi împinge abilitatea de gândire până la limitele puterii ei şi mă lasă în urmă. Mulţi dintre noi va trebui să ne mulţumim cu o doză apreciabilă de mister aici. Cum suntem noi conectaţi cu Adam, în aşa fel încât este drept ca păcatul lui să fie socotit ca fiind păcatul nostru, şi este drept ca să fim condamnaţi? Pavel nu face clar lucrul acesta. Noi nu ne îndoim de dreptatea lui Dumnezeu; ne îndoim de propria noastră abilitate de a o explica. De aceea, doctrina păcatului originar este un adevăr ne smereşte din punct de vedere moral şi intelectual.

2) Adânceşte recunoştinţa noastră pentru mântuire. Cu cât cunoaştem mai mult despre condiţia noastră păcătoasă, cu atât suntem mai recunoscători că suntem mântuiţi. De aceea izbucneşte Pavel cu recunoştinţă în Romani 6:17, “Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.” Ştiind că nu suntem doar păcătoşi, ci şi “robi ai păcatului” ne va face să cântăm de bucurie că suntem îndreptăţiţi de la vina păcatului şi eliberaţi de sub puterea păcatului.

3) Ne ajută să explicăm lumea în care trăim. Lucrul ironic privitor la doctrina păcatului originar este că, în timp ce este una dintre cele mai dificile de acceptat doctrine, ne ajută să explicăm cele mai multe din lucrurile pe care le vedem în lume: şi anume, universalitatea răului. Oamenii care cred ceea ce ne învaţă Biblia cu privire la această doctrină nu sunt derutaţi de faptul că istoria este plină cu cadavre şi fiecare societate care a existat vreodată a avut de furcă cu răutatea oamenilor ei.

4) De aceea dă cunoştinţă cu privie la modul cum ar trebui stabilite guvernele. G.K. Chesterton şi C.S. Lewis au spus că doctrina păcatului originar este baza unei forme democratice a statului – unde puterea este dată oamenilor – pentru că este singurul motiv pe care-l putem da pentru a nu acorda încredere absolută unei elite conducătoare. Cu alte cuvinte, argumentul cel mai bun al democraţiei nu este că oamenii sunt îndeajuns de buni să se guverneze singuri, ci că oamenii sunt aşa de răi că nici unuia nu i se poate încredinţa puterea absolută.

5) Ar trebui să producă compasiune pentru alţii. Iată modul în care a spus Johathan Edwards lucrul acesta:

Această doctrină ne învaţă să nu gândim mai rău despre alţii, decât despre noi înşine: ne învaţă că noi toţi suntem, din fire, camarazi aflaţi într-o condiţie nefericită fără de ajutor: care ca urmare a unei revelaţii a milei divine, tinde să promoveze compasiune reciprocă. Şi nimic altceva nu are o tendinţă mai mare de a promova aceste dispoziţii ale milei, răbdării, îndelungii răbdări, blândeţei şi iertării, decât o înţelegere a nevredniciei noastre extreme, a nefericirii noastre, şi a nevoii infinite pe care o avem pentru milă divină, îndurare şi iertare, împreună cu nădejdea de a căpăta milă (Jonathan Edwards, Original Sin, The Works of Jonathan Edwards, vol. 3 [New Haven: Yale University Press, 1970], p. 424).

Este foarte dificil să-i tratăm pe alţi păcătoşi cu dispreţ şi lipsă dragoste atunci când avem o înţelegere profundă a propriei noastre condiţii păcătoase.

6) Această doctrină ne va motiva în evanghelizare şi în misiunea mondială. Ne învaţă că nu sunt excepţii la păcătoşenia umană. Toţi cei care se trag din Adam au nevoie de al doilea Adam. Şi acesta este unul singur, Isus Hristos. Nu este o altă cale pentru ca noi să fim îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu decât prin remediul lui Dumnezeu: neprihănirea lui Isus Hristos, şi puterea Duhului Său prin credinţă. Nici o altă religie în afară de creştinismul biblic nu dă învăţătura acestui remediu. Dumnezeu ne-a descoperit diagnosticul şi Dumnezeu ne-a descoperit remediul. El ni l-a arătat. Şi ne-a făcut să-l iubim şi să ne bucurăm în el. Este clar ce avem de făcut. Spuneţi această veste bună întregii lumi şi desfătaţi-vă în proclamarea bucuriei care-L preamăreşte pe Hristos.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org