Vestea Bună a lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său

Romani 1:1-4

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar in ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru …

Am văzut din versetul 1 săptămâna trecută că Pavel este rob al lui Isus Hristos, adică, a fost cumpărat şi este în proprietatea lui Hristos şi este condus de către Hristos. El trăieşte ca să-i facă pe plac lui Hristos. Şi, ca nu cumva sa avem o părere greşită despre Hristos, că acesta ar fi cumva dependent de iniţiativa lui Pavel şi de slujirea lui de rob, ar trebui să remarcăm în Romani 15:18 că Pavel depinde de Hristos pentru tot ceea ce Pavel însuşi face în slujirea faţă de Hristos: “Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele.” Cu alte cuvinte, Pavel Îi slujeşte lui Hristos în puterea cu care Hristos Îi slujeşte lui Pavel. “Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Marcu 10:45; vezi de asemenea 1 Corinteni 15:10; 1 Petru 4:11). Vom distorsiona de la bun început întregul înţeles al cărţii Romani dacă nu vedem că Pavel Îi slujeşte lui Hristos în puterea pe care Hristos i-o dă, astfel încât Hristos să primească gloria pentru slujirea lui Pavel (vezi de asemenea 1 Petru 4:11).

Acest Hristos suveran şi atoate-dătător este cel pe care L-am întâlnit în următoarea expresie, “chemat să fie apostol.” Hristos l-a chemat pe Pavel pe drumul Damascului şi l-a însărcinat să fie reprezentantul Lui plin de autoritate pentru întemeierea bisericii cu învăţătură adevărată. Apoi am văzut mâna suverană a lui Dumnezeu în următoarea expresie, “pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu.” Dumnezeu l-a pus deoparte pe Pavel înainte ca el să se nască, ni se spune în Galateni 1:15. Dumnezeu este atât de gelos cu privire la sosirea şi descoperirea Evangheliei Sale încât nu lasă nimic la întâmplare.

Astazi privim la acest termen, “Evanghelia lui Dumnezeu” (1:1) şi la felul în care Pavel îl explică în versetele 2-4.

"…pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi …"

Primul lucru pe care îl spune Pavel cu privire la Evanghelie este în conformitate exactă cu ceea ce tocmai am văzut: că Dumnezeu este gelos în a arăta că Evanghelia a fost plănuită cu mult înainte ca să fie dată. Versetul 2: “…[Pavel a fost] pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, pe care El [Dumnezeu] o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.”

Luaţi în considerare următoarele trei aspecte din versetul 2.

1) Evanghelia lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţelor Vechiului Testament.

Nu este o religie nouă. Ci este împlinirea uneia vechi. Dumnezeul Vechiului Testament este Dumnezeul Noului Testament. Ceea ce pregătea şi promitea El atunci, a împlinit prin venirea lui Isus.

2). Dumnezeu Îşi împlineşte promisiunile.

Sute de ani trec. Evreii se întreabă dacă Mesia va veni vreodată. Ei trec prin suferinţe cumplite. Apoi Dumnezeu intervine şi promisiunea este împlinită. Asta înseamnă că Dumnezeu este demn de încredere. Ar putea părea ca şi cum şi-a uitat promisiunile. Dar El nu uită. Astfel, versetul 2 nu este doar o afirmaţie despre conţinutul Evangheliei, ci este şi un motiv pentru a crede Evanghelia. Dacă putem vedea că Dumnezeu L-a promis pe Hristos cu sute de ani înainte ca El să vină şi că în multe detalii El împlineşte aceste promisiuni, credinţa noastra este întărită.

3) Acestea sunt scrieri sfinte şi inspirate şi ar trebui să le preţuim şi să le credem.

Remarcaţi implicaţiile extraordinar de importante ale versetului doi pentru doctrina noastră despre Scriptură. Mai intâi este Dumnezeu; apoi este o promisiune pe care Dumnezeu vrea să o facă; apoi sunt proorocii “prin” care (remarcaţi cu atenţie: nu de care, ci “prin” care – Dumnezeu Însuşi rămânând vorbitorul) El dă făgăduinţa Sa; apoi sunt scrierile; şi aceste scrieri sunt numite sfinte. De ce sunt sfinte – puse deoparte de toate celelalte scrieri, şi de ce sunt unice şi preţioase? Pentru că Dumnezeu este Cel care vorbeşte în ele. Citiţi versetul cu atenţie: El [Dumnezeu] a făgăduit-o mai înainte prin poorocii Săi în Sfintele Scripturi. Dumnezeu a făgăduit în Scripturi. Dumnezeu vorbeşte în Scripturi. Şi asta le face sfinte. Aceasta este înţelegerea lui Pavel cu privire la Scripturi şi aceasta ar trebui să fie şi înţelegerea noastră cu privire la ele. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce pe coperţile Bibliilor noastre este scris “Sfânta Scriptură”, Romani 1:2 este răspunsul.

Şi ca nu cumva să pierdem relevanţa imediată a acestui adevăr cu privire la expunerea noastră din Romani, ţineţi minte trei aspecte: (1) Pavel se vede pe el în 1:1 ca apostol al lui Isus Hristos, vorbind şi scriind cu autoritate din partea lui Hristos ca un întemeietor al bisericii – cu alte cuvinte, ca unul din profeţii din vechime (Efeseni 2:20). (2) Pavel a spus în 1 Corinteni 2:13, “Şi vorbim . . . nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt.” Cu alte cuvinte, Pavel pretinde că are o inspiraţie specială pentru învăţăturile sale. (3) În 2 Petru 3:1, Petru spune că unii “răstălmăcesc [scrierile lui Pavel] ca şi pe celelalte Scripturi.” Aşa că Petru pune epistolele lui Pavel în aceeaşi categorie cu sfintele Scripturi despre care citim aici.

De aceea predicarea este atât de serioasă în viaţa noastră trăită împreună. Noi credem că Epistola lui Pavel către Romani este Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu doar cuvântul omului. Evanghelia a fost făgăduită în scrierile sfinte inspirate de Dumnezeu; şi Evanghelia este descoperită şi păstrată pentru noi în scrierile sfinte inspirate de Dumnezeu. Aceasta credem noi, şi aceasta face o mare diferenţă în felul în care vedem adevărul, doctrinele, predicarea, închinarea şi orice altceva în lumea aceasta.

Deci, primul lucru pe care Pavel îl spune despre Evanghelia lui Dumnezeu este că a fost plănuită şi prezisă cu mult timp în urmă (1:2). Este Evanghelia “pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.”

“… ea priveşte pe Fiul Său…”

Al doilea lucru pe care îl spune Pavel despre Evanghelia lui Dumnezeu (1:3) este că Îl priveşte pe Fiul Său. “…Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său…” Evanghelia lui Dumnezeu are de a face cu Fiul lui Dumnezeu. Trebuie să clarificăm imediat două lucruri cu privire la Fiul lui Dumnezeu, altfel ne-am putea rătăci.

1) Fiul lui Dumnezeu a existat înainte să devină om.

Uitaţi-vă la Romani 8:3, “Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea) o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Dumnezeu L-a trimis să îmbrace trup pământesc. Deci Fiul a existat ca şi Fiu al lui Dumnezeu înainte să devină om. Aceasta înseamnă că Hristos este şi a fost Fiul lui Dumnezeu într-un mod complet unic – nu în acelaşi fel în care suntem noi fiii lui Dumnezeu (Romani 8:14, 19).

2) Hristos este El Însuşi Dumnezeu.

În Romani 9:5, referindu-se la privilegiile lui Israel, Pavel spune, “…patriarhii, şi din ei [adică Israel] a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” Iar în Coloseni 2:9 Pavel spune, “Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” Deci atunci când Pavel spune că Evanghelia lui Dumnezeu priveşte pe Fiul Său, el de fapt spune că aceasta are de a face cu Fiul divin, pre-existent. Evanghelia lui Dumnezeu nu este despre Dumnezeul care aranjează într-un fel mai bun acţiunile oamenilor. Ci este despre Dumnezeul care influenţează din afară acţiunile oamenilor, în persoana Fiului Său care este chipul perfect al Tatălui şi este Dumnezeu Însuşi.

Deci Pavel pune o greutate imensă pe “Evanghelia lui Dumnezeu”, spunând, mai întâi, că este făgăduită – plănuită – de către Dumnezeu cu mult înainte ca aceasta să se fi întâmplat, şi, în al doilea rând, că aceasta are de a face cu Fiul Său divin. Creatorul suveran al universului, a plănuit lucruri bune pentru lume şi în centrul planului Său este Fiul Său.

“…născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul …”

Al treilea lucru pe care Pavel îl spune cu privire la Evanghelia lui Dumnezeu este că acest Fiu divin “s-a născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul.” Ceea ce ne spune două lucruri deodată:

1) Fiul lui Dumnezeu a devenit om.

El s-a născut. Lucrarea pe care a avut-o de făcut – misiunea Lui – necesita o natură umană, împreună cu natura Lui divină. Dumnezeu nu a ales un om şi l-a făcut fiul Său; Ci a ales să-L facă om pe unicul şi eternul Său Fiu.

2) El s-a născut din sămânţa regelui David din Vechiul Testament.

De ce este această afirmaţie parte a Evangheliei lui Dumnezeu? De ce este aceasta o veste bună? Răspunsul este că toate făgăduinţele Vechiului Testament depindeau de venirea lui Mesia – Cel uns – care avea să domnească ca şi rege descendent din linia lui David, şi să biruiască pe duşmanii poporului lui Dumnezeu şi să aducă neprihănire şi pace pentru totdeauna. El urma să fie Da şi Amin pentru toate promisiunile lui Dumnezeu.

Luaţi în considerare două promisiuni din Vechiul Testament. Ieremia 23:5, “Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.” Sau Isaia 11:10, “În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai [adică Fiul lui David, urmaşul lui Isai] va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.”

Deci Evanghelia lui Dumnezeu este vestea bună că, acum, după sute de ani, Dumnezeu şi-a împlinit planul şi promisiunea că va veni un rege pe linia lui David, şi, aşa după cum spune Isaia 9:6-7, “Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui.”

Deci “Evanghelia lui Dumnezeu” este vestea bună că s-a împlinit vremea şi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Marcu 1:14-15, “După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ‘S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie’”). Venirea Fiului lui Dumnezeu în lume a fost venirea “Fiului lui David”, Regele făgăduit. El va domni peste neamuri şi va triumfa împotriva vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi va domni cu neprihănire şi pace şi, conform cu Isaia 35:10, “Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” Toate acestea fac din versetul 3 “Evanghelia lui Dumnezeu.” Venirea Fiului lui Dumnezeu ca şi Fiul lui David va însemna o bucurie veşnică în prezenţa lui Dumnezeu – pentru toţi cei răscumparaţi ai Domnului.

“…iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor …”

Dar mai este un lucru pe care îl spune Pavel cu privire la “Evanghelia lui Dumnezeu.” Nu numai că a fost plănuită şi făgăduită cu mult înainte de a se întâmpla; şi nu numai că priveşte pe Fiul Său pre-existent şi divin; şi nu numai că este vestea că acest Fiu s-a născut ca şi fiu după trup pe linia lui David pentru a împlini speranţele şi visurile din Vechiul Testament pentru neprihănire, pace şi bucurie în Împărăţia lui Dumnezeu; dar, în versetul 4, Pavel spune ceva ce era atât devastator cât şi incitant. El spune că Fiul lui Dumnezeu a fost “în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor.”

De ce spun că acest lucru era devastator? Majoritatea evreilor din vremea lui Pavel se aşteptau ca Mesia să vină cu putere şi influenţă politică, să-i învingă pe conducătorii asupritori ai lumii, Romanii, şi să stabilească o împărăţie pământească în Ierusalim şi să trăiască pe veci triumfător împreună cu poporul său. Dar ceea ce spune Pavel în versetul 4 implică faptul că între versetul 3 şi 4 Fiul lui David a murit. A murit! Cei care credeau că El este Mesia au fost devastaţi. Un Mesia nu moare. Ci trăieşte şi cucereşte şi domneşte. Nu este arestat şi bătut, batjocorit şi răstignit, şi nu-şi lasă poporul părăsit. Toate acestea erau absolut devastatoare (Luca 24:21, “Noi trăgeam nadejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel”).

Pavel va reveni la moartea lui Hristos în capitolele 3, 5 si 8. Dar acum el trece imediat la o notă încurajatoare a triumfului în Evanghelia lui Dumnezeu. Acest Mesia mort, spune Pavel în versetul 4, a fost înviat din morţi. Aceasta este esenţa Evangheliei lui Dumnezeu. Şi Pavel spune două lucruri despre această înviere:

1) Această înviere din morţi a fost în conformitate “cu duhul sfinţeniei.”

Ce înseamnă asta? Eu cred că înseamnă cel puţin două lucruri.

a)Duhul Sfânt al lui Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morţi.

Iau acest indiciu din Romani 8:11 unde Pavel spune, “Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Aceasta ne învaţă că vom învia şi noi prin Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în noi, în acelaşi fel în care şi Hristos a fost înviat din morţi. Deci Duhul a fost implicat în învierea lui Isus din morţi.

b) Dar de ce foloseşte Pavel această expresie neobişnuită, “duhul sfinţeniei” (care nu se regăseşte nicăieri în Noul Testament)?

Iată ce sugerez eu. A avea de a face cu morţii era un lucru necurat. Atunci când regele Saul a vrut să comunice cu un mort s-a dus la vrăjitoarea din En-Dor (1 Samuel 28:7 şi în continuare), şi aceasta era o afacere secretă şi ilicită. Cei ce chemau duhurile, prezicătorii şi vrăjitorii erau o urâciune în Israel. Cand oamenii sunt morţi, îi laşi în pace şi nu mai ai nimic de-a face cu ei. Şedinţele de spiritism erau şi sunt interzise pentru cei credincioşi. A avea de-a face cu un mort era un fel de magie neagră, nu un lucru frumos, curat şi sfânt. Era orice altceva dar nu un lucru sfânt. Şi să vorbeşti despre un mort prin răstignire care a înviat din morţi trebuie să fi sunat pentru mulţi groaznic şi de nesuportat, şi ca o întinăciune şi necurăţie asemenea vrăjilor şi magiei negre.

Împotriva acestui lucru Pavel accentuează tocmai contrariul: Hristos a fost înviat din morţi în ce priveşte duhul sfinţeniei, şi nu în ce priveşte un duh necurat, un duh rău sau un duh malefic, ci chiar Duhul lui Dumnezeu Însuşi care se caracterizează mai presus de toate prin sfinţenie. Duhul nu s-a întinat prin învierea lui Isus. Ci acesta a fost un lucru sfânt de făcut. A fost un lucru corect şi bun şi curat şi frumos şi care-L onorează şi nu-L minimalizează pe Dumnezeu. A fost ceva sfânt.

2) Prin această înviere Hristos a fost “dovedit [declarat] cu putere că este Fiul lui Dumnezeu.”

Aici expresia cheie este “cu putere.” Eu cred că versiunile în limba engleză ale Bibliei NASB [New American Standard Bible], şi versiunea King James si versiunea RSV [Revised Standard Version] au dreptate în a arăta că această expresie (“cu putere”) modifică termenul “Fiul lui Dumnezeu.” Ce vrea să spună textul aici nu este faptul că Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu înainte de înviere. Ci că la înviere Hristos s-a mutat din poziţia de a fi Fiul lui Dumnezeu cu limitări umane şi slăbiciuni, în aceea de a fi Fiul lui Dumnezeu cu putere. Expresia cheie este “cu putere.”

Aceasta este ceea ce a vrut să spună Isus după înviere când a spus, “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Este ceea ce Pavel a vrut să spună în 1 Corinteni 15:25-26 când a spus despre Hristosul înviat, “Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.” Cu alte cuvinte, Isus este Regele Mesianic. El domneşte acum peste lumea aceasta. El îi pune pe toţi vrăjmaşii Lui sub picioarele Sale. Va veni o zi când va apărea din domnia Sa invizibilă cu slavă vizibilă şi-şi va institui Împăraţia Sa pe pământ cu mare slavă. Asta este ceea ce vrea să spună Pavel prin “cu putere Fiul lui Dumnezeu.” El domneşte acum. Îşi împlineşte scopurile prin Duhul Său şi prin biserica Sa. Şi va veni ziua când Hristos va birui orice vrăjmaş, şi orice genunchi se va pleca şi va mărturisi că El este Domnul spre slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2:11).

Aceasta va fi împlinirea Evangheliei lui Dumnezeu. La care noi spunem, “Amin, vino Doamne Isuse.”

 

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org