Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Partea 3

Romani 1:16-17

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.”

Două preocupări ultime în viaţă

Sunt doar două preocupări ultime în viaţă. Una este cum să-L arătăm pe Dumnezeu prin vieţile noastre. A doua este cum să fim fericiţi în Dumnezeu pentru totdeauna. Acestea sunt cele mai mari preocupări în lumea aceasta pentru fiecare persoană sau fiecare grupare etnică, fie că suntem conştienţi de lucrul acesta sau nu. Ce ar trebui să gândească şi să simtă o persoană, şi cum ar trebui să se comporte ea pentru ca să arate gloria lui Dumnezeu? Şi ce ar trebui să gândim şi să simţim şi cum ar trebui să ne comportăm ca să fim fericiţi pe deplin în Dumnezeu pentru veşnicie? Şi nu doar noi, ci toţi oamenii?

Romani 1:16-17 se ocupă de aceste preocupări mari – aşa cum dealtfel face întreaga epistolă. Versetul 16 se referă la puterea lui Dumnezeu de a ne mântui. Şi are de a face cu a doua preocupare: dorinţa noastră de a fi fericiţi în Dumnezeu pentru veşnicie. “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului.” Puterea lui Dumnezeu pentru mântuire – aceasta înseamnă, cel puţin, puterea lui Dumnezeu de a ne face fericiţi în El pe vecie. Romani 14:17 spune, “Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Aceasta este ceea ce include mântuirea. Deci Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a aduce credincioşii la o stare veşnică de “neprihănire, pace şi bucurie.”

Versetul 17 se referă la descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu în Evanghelie. Aşadar, acest verset are de a face cu prima preocupare: Cum să-L arătăm pe Dumnezeu în vieţile noastre. Versetul 17 explică modul cum îi mântuieşte Evanghelia – vestea bună cu privire la moartea şi învierea lui Isus – pe cei credincioşi. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a le da credincioşilor bucurie veşnică, spune acest verset, “Deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.” Ceea ce iese în evidenţă aici este este faptul că Evanghelia are putere să ne mântuiască pentru că ea descoperă ceva cu privire la Dumnezeu. Şi aceasta este prima preocupare din univers: de a-L revela sau a-L descoperi pe Dumnezeu.

Versetul 16 se referă la preocuparea noastră cu privire la bucuria noastră veşnică (numită “mântuire”) şi versetul 17 se referă la fenomenul de revelare a lui Dumnezeu (în mod deosebit a neprihănirii Lui). Nu există lucruri mai mari. Nu există lucruri mai importante decât acestea. Dacă crezi că ai de a face în viaţă cu problem mai mari decât acestea, înseamnă că nu percepi realitatea. Dacă crezi că scandalurile lui Clinton sau problemele cu rachetele balistice sunt mai mari, trebuie să închizi televizorul şi să gândeşti pentru o vreme. Henry VIII l-a făcut pe Bill Clinton să arate ca un Puritan, şi Henry VIII este mort – a fost doar un punct pe radarul istoriei (a murit în 1547) şi va fi urmat în moarte de Clinton. Apoi terorismul lui Genghis Khan, care a şters de pe faţa pământului grupuri entice întregi, face ca asalturile teroriste de astăzi să arate ca nişte certuri izolate; dar Khan este mort şi în ce perioadă a trăit (1162-1227)?

Ceea ce pare măreţ şi atoate-important acum, poate fi, de fapt, un lucru foarte mic. Dar dacă Dumnezeu este revelat şi cunoscut, şi dacă vei avea sau nu bucurie veşnică – acestea sunt cu adevărat preocupări măreţe şi ultime.

“Vom fi salvaţi de la mânia lui Dumnezeu”

Acesta este al şaselea mesaj cu privire la aceste două versete. Iar punctul principal pe care l-am dedus este că aceste două versete nu se referă în primul rând la cum ajung oamenii credincioşi, ci se referă la cum sunt mântuiţi cei credincioşi – cum scăpăm de mânia lui Dumnezeu la sfârşitul veacului şi cum intrăm în viaţa şi bucuria veşnică. Versetul 16 spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioşilor. Iar versetul 17 vorbeşte despre modul cum se întâmplă lucrul acesta, şi anume că în Evanghelie este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu. Ambele verbe “care crede” din versetul 16 şi “este descoperită” din versetul 17 sunt verbe de acţiune la prezentul continuu în limba Greacă. “Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care continuă să creadă; deoarece în ea continuă să fie descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu.”

Din perspectiva noastră, cheia salvării de la mânia viitoare a lui Dumnezeu este să continuăm să credem şi să ne încredem în Dumnezeu. Din perspectiva lui Dumnezeu, cheia salvării noastre este aceea că El continuă să ne descopere neprihănirea Sa în Evanghelie, lună de lună şi an după an.

Subiectul acestor versete este modul cum îi salvează Dumnezeu pe credincioşi de la judecata finală şi cum îi aduce în siguranţă la neprihănirea, pacea şi bucuria veşnică. Romani 13:11 spune, “Mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut [prima dată]. Mântuirea deplină şi finală este în viitor. Romani 5:9 spune, “Cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” Acest adevăr este central în versetele acestea. Cum îl duce Dumnezeu pe un credincios prin viaţă pentru ca la final să fie mântuit sau salvat de la mânia lui Dumnezeu şi să aibă viaţa şi bucuria veşnică?

De fapt, Romani 5:9 este o reafirmare exactă a textului Romani 1:16-17 dar cu ordinea ideilor inversată. Haideţi să inversăm ordinea celor două jumătăţi ale textului Romani 5:9 pentru ca să se potrivească ordinii din Romani 1:16-17. În loc de “[a] acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, [b] vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu,” să le inversăm şi să le lăsăm să spună, “[b] vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu, [a] căci suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui.” Aceasta este tocmai structura textului Romani 1:16-17.

Justificarea este temelia proslăvirii

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire deoarece în ea este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Dumnezeu îşi descoperă neprihănirea ca pe un dar de care avem nevoie şi pe care nu-l avem. Am văzut lucrul acesta în versetele 16 şi 17: mântuirea noastră finală (versetul 16) se bazează pe faptul că Dumnezeu ne dăruieşte ceea ce cere de la noi (versetul 17). Felul cum o spune Pavel în Romani 8:30 este: “Pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Justificarea (neprihănirea lui Dumnezeu imputată nouă pe deplin) este temelia proslăvirii (neprihănirea lui Dumnezeu dăruită nouă pe deplin).

Sau pentru a vedea aceeaşi ordine în mântuire dar descrisă cu un limbaj diferit, priviţi la Romani 8:32: “El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Cu alte cuvinte, temelia pentru întreaga noastră nădejde viitoare de viaţă şi bucurie şi mântuire se bazează pe faptul că Dumnezeu L-a dăruit pe Fiul Său să moară ca înlocuitor al nostru pentru ca păcatele noastre să fie asupra Lui, iar neprihănirea Lui să fie asupra noastră. Este acelaşi fel de mântuire întâlnit în Romani 8:30, 32 şi Romani 5:9 şi Romani 1:16-17. Aceasta este tema şi structura măreaţă a acestei epistole.

Nădejdea noastră pentru mântuire

Întreaga noastră nădejde pentru mântuire (versetul 16) atârnă de privirea şi crederea revelaţiei neprihănirii lui Dumnezeu ca şi dar pentru noi (versetul 17). Epistola către Romani va cere multe lucruri de la noi credincioşii, dar nu trebuie să facem nici unul din aceste lucruri cu scopul de a scăpa de vina noastră sau de a avea păcatele iertate sau de a obţine darul neprihănirii. Dumnezeu a împlinit acestea o dată pentru totdeauna în moartea lui Isus în locul nostru; şi ne-a dăruit totul fără plată prin credinţă chiar în momentul când am crezut cu adevărat. De aceea justificarea este tratată ca şi un eveniment trecut în vieţile noastre şi este temelia şi siguranţa pentru orice altceva: “Acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (5:9). Harul trecut al justificării procură harul viitor al mântuirii.

Puterea care îi va aduce pe cei credincioşi la mântuirea aceea este revelaţia acelei justificări. Acesta este înţelesul legăturii dintre Romani 1:16 şi 17. Pentru a împlini tot ceea ce ni se cere pentru a intra în cer, trebuie să vedem din nou şi din nou – revelaţia sau descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu în Evanghelie, neprihănire care ne este dată fără plată prin credinţă. Dacă nu ne cunoaştem pe noi înşine acum ca fiind achitaţi, iertaţi şi consideraţi neprihăniţi, nu vom putea să umblăm pe calea care duce la viaţă. Sau vom dispera şi ne vom întoarce la ce este lumesc, sau vom încerca să câştigăm favorurile lui Dumnezeu cu performanţele noastre morale şi religioase.

Toate lucrurile pe care le cere Dumnezeu de la noi asumă că suntem justificaţi de El – acceptaţi, iertaţi, achitaţi, socotiţi neprihăniţi cu neprihănirea Lui şi nu a noastră. De pe poziţia aceasta sigură de oameni justificaţi trebuie să luptăm împotriva păcatului şi necredinţei. Iar acela care luptă astfel – ca şi păcătos justificat – acela va trăi.

“Cel neprihănit va trăi prin credinţă”

Aceasta este exact ceea ce cred că spune a doua parte a versetului 17. Să privim la acest citat din Habacuc 2:4. În Evanghelie este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.” În contextul cărţii Habacuc înţelesul acestei fraze este acelaşi ca şi aici. Neamurile nelegiuite sunt în mare pericol în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Spre exemplu, Habacuc 1:5-6:

“Aruncaţi-vă ochii printre neamuri, şi priviţi, uimiţi-vă, şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n-aţi crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe Haldei [Babilon], popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe cari nu sunt ale lui.”

Însă nici Iuda nu a fost scutit de judecată. Răutatea şi idolatria unora era să fie judecată prin mânia invaziei Babiloniene. Întrebarea crucială care trebuie pusă aici este: Cum poate să fie mântuită o persoană? Cum pot oamenii să-şi câştige vieţile ca să nu fie distruse de judecata lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea pe care o adresează şi Romani 1:16 – cine va fi salvat de la mânia lui Dumnezeu?

Două adevăruri cruciale

Răspunsul cărţii Habacuc este dat în 2:4: “Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” Există două adevăruri cruciale în versetul acesta şi care sunt relevante pentru argumentul lui Pavel.

1. Salvarea depinde de credinţă.

Primul este că salvarea de sub mânia lui Dumnezeu depinde de credinţă. Aceasta este ceea ce promite Habacuc 2:4: “cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” Asta înseamnă că prin credinţă îţi câştigi viaţa. Prin credinţă nu vei fi luat pe sus şi dus de mânia lui Dumnezeu. Prin credinţă vei trăi. Aşadar “trăirea” din Habacuc 2:4 şi de aici din Romani 1:17b (“cel neprihănit va trăi prin credinţă”) se referă la scăparea de judecata lui Dumnezeu. Iar lucrul acesta este foarte important pentru ceea ce spune Pavel în versetul 16. Acolo el spune, “mântuirea [este a] fiecăruia care crede.” Scăparea de sub mânia lui Dumnezeu şi darul vieţii veşnice sunt date gratuit celor ce se încred în Dumnezeu. Apoi, Pavel vede acelaşi adevăr în Habacuc 2:4 şi îl citează pentru a-şi sprijini şi mai mult argumentul. Cuvintele “va trăi prin credinţă” din versetul 17b corespund cuvintelor “mântuirea fiecăruia care crede” din versetul 16. Suntem salvaţi de la judecată şi moştenim viaţa încrezându-ne în Dumnezeu. (Citeşte Habacuc 2:18 şi 3:16, 18-19 pentru a vedea cum arată “credinţa” din 2:4. Apoi citeşte Habacuc 3:13 pentru a vedea cuvântul “mântuire” ca şi referinţă la promisiunea vieţii). Acesta este un adevăr în Habacuc 2:4 care este relevant pentru argumentul lui Pavel.

2. Viaţa este câştigată prin credinţă.

Al doilea adevăr este că persoana care-şi câştigă viaţa prin credinţă este o persoană neprihănită. “Cel neprihănit va trăi [cel neprihănit îşi va câştiga viaţa şi va fi salvat de sub mânia lui Dumnezeu] prin credinţă.” Lucrul acesta este crucial pentru ceea ce spune Pavel cu privire la neprihănirea lui Dumnezeu. Habacuc 2:4 nu spune în prea multe cuvinte faptul că primim neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţă, care este adevărul pe care ni-l dă Pavel în epistola aceasta şi în Romani 1:17. Însă Habacuc leagă persoana neprihănită şi credinţa. Cel puţin putem spune – şi poate ar trebui să spunem mai mult – că ceea ce-i aduce pe cei neprihăniţi la viaţă şi mântuire este credinţa lor. Mai rămâne doar un pas mic ca apoi să spui: Atunci, credinţa este lucrul esenţial pentru a fi neprihănit înaintea lui Dumnezeu.

De fapt, prin credinţă scăpăm de judecata lui Dumnezeu, şi dacă, aşa cum spune Habacuc 1:13, ”[Doamne], ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!” atunci credinţa trebuie să fie socotită de Dumnezeu ca şi neprihănire, deoarece altfel nu am putea fi niciodată salvaţi de El şi nu am putea primi niciodată viaţă de la El, fiindcă suntem cu toţii păcătoşi şi Dumnezeu nu ar putea să ne privească niciodată cu ochi buni. Deci, dacă Dumnezeu nu poate privi la nici un rău cu ochi buni (Habacuc 1:13) şi cu toate acestea El ne mântuieşte şi ne dăruieşte viaţă prin credinţa noastră (Habacuc 2:4), atunci neprihănirea noastră care este acceptată de acest Dumnezeu sfânt trebuie să fie o neprihănire prin credinţă şi un dar de la El. Acesta este un alt motiv pentru care textul acesta este atât de crucial pentru argumentul lui Pavel.

Deci, în concluzie, vedem două lucruri în Romani 1:16-17 care sunt confirmate în citatul din Vechiul Testament. 1) Unul (versetul 16) este că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuira celor credincioşi. Dacă avem credinţă în El vom trăi şi nu vom muri. 2) Celălalt este că modul cum îi mântuieşte Dumnezeu pe credincioşi, şi anume prin descoperirea (în Evanghelie) a neprihănirii lui Dumnezeu ca şi dar “prin credinţă şi care duce la credinţă.” Neprihănirea pe care o cere El de la noi (Habacuc 1:13) ne-o dăruieşte gratis. Aceasta este neprihănirea pe care o descoperă Dumnezeu “prin credinţă şi care duce la credinţă.”

“Prin credinţă şi care duce la credinţă”

Aşadar, ultimul lucru pe care vreau să-l întreb în aceste versete este, ce înseamnă “prin credinţă şi care duce la credinţă” din versetul 17? Sunt două sau trei elemente cheie aici.

1) Singurul text din Noul Testament asemănător acestuia se găseşte în 2 Corinteni 2:15-16. (Însă uitaţi-vă şi la Psalmul 84:7 şi Ieremia 9:3). Pavel spune “În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă.” Expresiile “de la moarte spre moarte” şi “de la viaţă spre viaţă” sunt identice în ordinea cuvintelor cu expresia “prin credinţă şi care duce la credinţă.” Interpretarea cea mai firească pare a fi: când mesajul şi suferinţele lui Pavel se întâlnesc cu moartea sufletească întâlnirea aceea duce la moartea finală a sufletului. Iar când mesajul şi suferinţele lui se întâlnesc cu viaţa spirituală, întâlnirea aceea duce la viaţa veşnică. Moartea este lipsită de răspuns la Evanghelie şi este confirmată în moartea ei pentru veşnicie. Viaţa spirituală răspunde la Evanghelie şi este astfel confirmată şi păstrată pentru viaţa veşnică.

2) Cealaltă cheie necesară înţelegerii “prin credinţă şi care duce la credinţă” este de a vedea cât de bine împlineşte înţelesul acesta, cererea versetului 16. Versetul 16 spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care continuă să creadă – timpul present, acţiune continuă. Deci trebui să continuăm să credem. În 1 Corinteni 15:1-2, Pavel spune, “Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.” Deci dacă renunţăm la credinţa noastră şi ne lepădăm de ea, credinţa pe care am presupus că o avem se va dovedi a fi fost degeaba, goală, moartă.

Evanghelia îi ţine crezând pe cei credincioşi

Ceea ce mântuieşte este credinţa care perseverează (Marcu 13:13; Coloseni 1:23). Dacă lucrul acesta este adevărat, este clar acum de ce versetul 17 explică cum îi mântuieşte Dumnezeu pe cei credincioşi, spunând că în Evanghelie Dumnezeu ne descoperă o neprihănire care este mai întâi percepută şi îmbrăţişată prin credinţă, şi care apoi are efectul de a trezi întreaga credinţă viitoare de care avem nevoie pentru a fi mântuiţi. Evanghelia îi mântuieşte pe cei credincioşi deoarece Evanghelia îi ţine crezând pe cei credincioşi (vezi 1 Petru 1:5).

În Romani 8:13 Pavel spune, “Dacă trăiţi după îndemnurile ei [firii], veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Problema este însă că noi toţii ştim că în lupta noastră cu păcatul nu biruim suficient de des pentru a avea pace în conştiinţa noastră. Deci dacă viaţa noastră va depinde de o biruinţă perfectă în lupta cu păcatul, vom fi cuprinşi de disperare şi nu vom persevera până la sfârşit. Ci vom renunţa, pentru că nu avem nici un motiv să tot încercăm în a avea doar biruinţe.

Ce ne va face însă să continuăm şi să luptăm pentru ca să trăim? Romani 1:16,17 răspunde: Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioşilor pentru că în Evanghelie putem vedea revelat în fiecare zi faptul că statutul nostru înaintea lui Dumnezeu nu se bazează pe neprihănirea noastră, ci pe neprihănirea lui Dumnezeu, care ne este dată gratis prin credinţă. Şi când vedem lucrul acesta din nou şi din nou în Evanghelie, zi după zi, cât timp trăim, credinţa noastră este înnoită şi susţinută, şi mergem mai departe în lupta noastră. Încrederea că Dumnezeu ne va ajuta în viaţă şi ne va salva de la mânia viitoare se bazează pe asigurarea mereu înnoită că acceptarea noastră de către Dumnezeu este bazată pe darul neprihănirii Sale, şi nu a neprihănirii noastre.

Deci, de fiecare dată când Biblia îţi cere să faci ceva să nu gândeşti, “Trebuie să fac lucrul acesta pentru ca să îndepărtez vinovăţia mea sau ca să primesc iertarea sau ca să capăt un statut drept înaintea lui Dumnezeu.” Ci să gândeşti astfel, “Voi face lucrul acesta pentru că vinovăţia mea este deja luată de la mine, sunt deja iertat, am deja darul neprihănirii lui Dumnezeu, aşa că ştiu că Dumnezeu este de partea mea şi mă va ajuta. Aşadar mă voi încrede în El şi-L voi asculta şi prin ascultarea mea radicală care riscă orice voi arăta slava harului lui Dumnezeu. Şi mă voi apropia tot mai mult şi tot mai mult de El în părtăşia suferinţelor Lui şi în compania bucuriei Lui.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org