Cum face Duhul Ceea Ce Nu a Putut Face Legea

Romani 8:3-9

Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. 6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. 7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. 8 Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. 9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Săptămâna trecută am încheiat astfel: nu numai că Legea nu poate îndreptăţi, ci nici nu poate sfinţi. Cu alte cuvinte, este inutil să apelăm la Lege pentru ca să fim absolviţi de condamnarea care atârnă asupra noastră, şi este inutil să apelăm la Lege pentru ca să fie îndepărtată de la noi revolta noastră împotriva lui Dumnezeu şi relaţia noastră de dragoste cu oricine altcineva decât cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem două probleme – şi acestea sunt mult mai profunde decât problemele financiare, relaţionale sau cele de sănătate. Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi astfel merităm condamnarea, şi suntem răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu şi astfel iubim creaţia Lui mai mult decât Îl iubim pe El. Iar mesajul meu săptămâna trecută, bazat pe Romani 8:3-4, este că niciuna din aceste probleme nu poate fi rezolvată de Legea lui Dumnezeu – de cele Zece Porunci date la Muntele Sinai.

Însă aceste două probleme trebuiesc rezolvate altminteri vom pieri. Pentru a o rezolva pe prima Dumnezeu ne întoarce dinspre Lege înspre Hristos. Versetul 3: “Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Dumnezeu a înlăturat condamnarea noastră condamnându-L pe Hristos în locul nostru. Ce anume a făcut Dumnezeu ca să rezolve a doua problemă: răzvrătirea noastră împotriva lui Dumnezeu şi înclinaţia pe care o avem de a dori mai mult creaţia lui Dumnezeu decât Îl dorim pe El?

Oare ne-a întors El dinspre Lege înspre Hristos pentru îndreptăţire pentru ca apoi să ne trimită înapoi la Lege pentru sfinţire? Dacă vrem să avem izbândă asupra răzvrătirii noastre şi asupra atracţiei mari pe care o avem faţă de creaţia lui Dumnezeu, oare Legea este aceea asupra căreia trebuie să ne îndreptăm în mod principal, major şi decisive atenţia în vieţile noastre? Dacă vrem să ne iubim duşmanii şi să nu întoarcem rău pentru rău, să avem răbdare şi bunătate, să fim îndrăzneţi şi curajoşi pentru cauza neprihănirii, să îndurăm greutăţi cu bucurie în slujba Evangheliei, şi să răspândim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria popoarelor, atunci unde să mergem după ajutor? Cum devenim sfinţi, iubitori şi asemenea lui Hristos după ce suntem îndreptăţiţi numai prin credinţă?

Ce faceţi? Încotro vă îndreptaţi? Care este centrul atenţiei voastre şi care este pasiunea voastră? Cum luptaţi pentru sfinţenie, dragoste şi asemănarea cu Hristos? Trebuie să luptaţi. Alternativa la viaţa de urmărire a sfinţeniei este pieirea (Evrei 12:14). Cum luptaţi? Este Legea cheia care deschide uşa unei vieţi de dragoste?

Legea nu este cheia care deschide uşa unei vieţi de dragoste

Pavel spune că această cheie nu va funcţiona. Legea nu poate face ceea ce trebuie făcut. Sunt cel puţin trei motive pentru care nu poate face aceasta.

1. Legea nu poate înlătura condamnarea noastră

Despre primul motiv am vorbit deajuns, aşa că vom trece repede peste el: marea bază pentru transformare este înlăturarea condamnării; Legea nu poate să o înlăture şi astfel Legea nu poate asigura baza pentru transformarea noastră. Dacă vrem să fim schimbaţi în asemănare cu chipul lui Isus, trebuie ca mai întâi să avem verdictul de vinovat schimbat într-unul de nevinovat – şi Legea nu poate face aceasta. Numai Dumnezeu o poate face, datorită lui Hristos. Şi primim verdictul de nevinovat doar prin credinţă.

2. Legea nu poate învinge firea pământească

Dar este un al doilea motiv pentru care Legea nu poate să ne sfinţească sau să ne transforme: Legea nu poate învinge firea pământească. Adică, nu poate schimba esenţa naturii noastre: căderea şi răzvrătirea noastră împotriva lui Dumnezeu. Nu poate îndepărta împotrivirea noastră de a-L iubi pe Dumnezeu şi preferinţa noastră trădătoare de a iubi mai mult darurile lui Dumnezeu (Romani 1:23). Dimpotrivă, Pavel ne învaţă că Legea agravează păcatul nostru şi aţâţă răzvrătirea noastră.

Să recapitulăm câteva din locurile unde Pavel spune aceasta, ca să ne păzim de la a gândi că Legea poate izbuti ceva cu răzvrătirea noastră profundă, pe care Pavel o numeşte “firea noastră pământească” în Romani 8:3 – “lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere.”

Legea a venit ca să înmulţească greşelile

Să ne uităm la Romani 5:19-21. Pavel încheie contrastul dintre Adam şi Hristos astfel: “Căci, după cum prin neascultarea unui singur om [Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om [Hristos], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Aceasta ridică întrebarea: “Ei bine, dacă neprihănirea vine la noi prin ascultarea lui Hristos, şi nu prin propria noastră ascultare, atunci care este rostul Legii? Nu este Legea dată pentru a dărui neprihănire?” Pavel răspunde în versetul 20, “Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala.”

Cu alte cuvinte Legea nu este remediul pentru condamnarea sau răzvrătirea noastră. De fapt, ea este dată ca să transforme răzvrătirea noastră lăuntrică în încălcări mai evidente şi vizibile ale poruncilor. Vedem din nou lucrul acesta în Romani 7:5, “Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Cu alte cuvinte, Legea nu învinge firea pământească, ci o aţâţă. Legea acţionează pe tărâmul dorinţelor noastre păcătoase şi le aţâţă. Vedem acelaşi lucru în Romani 7:8, “Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin poruncă tot felul de pofte.” Legea nu învinge firea pământească, dimpotrivă, îi dă firii pământeşti o altă bază de operaţii. Un alt loc în care firea pământească să-şi arate răzvrătirea.

Aşadar Pavel întreabă în Romani 7:13, “Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea?” El răspunde, “Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun [Legea!], pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.” Deci funcţia Legii este să facă păcatul mai vizibil în încălcările poruncilor, mai evident şi predominant în aţâţarea firii pământeşti, şi mai vicios în folosirea a ceea ce este bun pentru a-şi face slujba sa murdară.

Vedeţi lucrul acesta din nou în Galateni 3. Pavel contrastează moştenirea vieţii promise lui Avraam prin credinţă cu ideea că aceasta ar putea fi asigurată prin Lege. El spune în versetul 18, “Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam. (19) Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa.”

Greşelile s-au înmulţit ca să arate mai mult har şi mai multă slavă

Aşadar ne întrebăm, De ce? De ce a plănuit Dumnezeu o istorie a răscumpărării în felul acesta? De ce să adauge Legea ca să înmulţească greşeala? Să mergem înapoi la Romani 5:20. Versetul 20 începe astfel, “Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala.” Apoi, ca să arate încotro se îndreaptă Dumnezeu în scopul Său, Pavel adaugă imediat: “dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Scopul lui Dumnezeu de a înmulţi greşeala prin introducerea Legii nu a fost un scop în sine. A fost o ocazie de a arăta mai mult har.

Şi scopul final se vede în versetul 21: “Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Ţelul final este să se asigure că Isus Hristos primeşte slava pentru triumful neprihănirii în lume – atât în îndreptăţire cât şi în sfinţire.

Aceasta ne duce la ultimul motiv pentru care Legea nu ne poate sfinţi. Dar înainte să vorbim despre motivul acesta, asiguraţi-vă că vedeţi acest al doilea punct: Legea nu poate remedia împotrivirea noastră răzvrătită de a-L preţui pe Dumnezeu, deoarece Legea stârneşte împotrivirea aceasta. Dragostea noastră păcătoasă pentru independenţă, pentru control şi auto-exaltare pur şi simplu face ca Legea să fie un nou teatru de operaţii pentru răzvrătire. Legea este luată captivă de firea pământească şi este făcută roabă a păcatului. Dacă apelăm la Lege pentru rezolvarea răzvrătirii noastre şi a indiferenţei noastre adultere faţă de Dumnezeu, nu vom avea parte de nicio rezolvare. Ci doar vom deveni şi mai răi.

3. Legea nu putea să-i dea Fiului slava pentru îndreptăţire şi sfinţire

Tocmai am văzut la finele capitolului 5 din Romani care este ultimul motiv pentru care Legea nu ne poate sfinţi: scopul lui Dumnezeu este să ne sfinţească într-un fel în care lauda şi slava pentru eliberarea şi transformarea noastră să-i fie date lui Isus Hristos, nu nouă şi nici Legii. De aceea ne cheamă Dumnezeu să nu apelăm la Lege pentru transformare – pentru dragoste, şi sfinţenie şi asemănare cu Hristos – ci să ne întoarcem la Hristosul cel viu, care a lucrat pentru noi în istorie şi lucrează acum în noi prin Duhul Său.

Legea nu-L poate preamări pe Fiul lui Dumnezeu arătându-L ca fiind mai slăvit şi mai preţios şi mai de dorit decât plăcerile păcatului. Numai atunci când Hristos câştigă preţuirea noastră mai presus de toţi ceilalţi pretendenţi, numai atunci va primi El slava pe care intenţionează Dumnezeu ca să o aibă Fiul Lui. Chiar dacă ai apela la Lege şi ai experimenta o oarecare măsură de succes în a deveni o persoană care ascultă de Lege (aşa cum desigur că făceau fariseii, inclusiv Saul din Tars) Hristos nu ar primi nicio cinste din acest lucru. Dar întreg scopul lui Dumnezeu în planul răscumpărării este ca Fiul Lui să capete slava nu doar pentru îndreptăţirea noastră, ci de asemenea şi pentru sfinţirea noastră. Şi aceasta este ceea ce Legea nu a putut face.

Cheia pentru sfinţire: umblarea în Duhul

Care este atunci cheia pentru sfinţire – sfinţenie, dragoste, asemănare cu Hristos? Versetul 4 spune că este umblarea în Duhul. “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească (4) pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Voi argumenta în săptămânile următoare (din Romani 13:8 şi Galateni 5:14) că “împlinirea legii” este o viaţă a dragostei care-L preamăreşte pe Hristos. Dar pentru acum aţintiţi-vă privirile asupra mijlocului desemnat de Dumnezeu ca să ajungem acolo: “Umblarea în Duhul.”

Al cui Duh? Romani 8:9-10 ne spune: “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.” “Duhul lui Dumnezeu” şi “Duhul lui Hristos” şi “Hristos” par să fie moduri inseparabile şi aproape interschimbabile prin care este descrisă prezenţa lui Dumnezeu în viaţa celui credincios, prezenţă care este dătătoare de viaţă nouă.

Adevărul pe care vreau să-l subliniez este pur şi simplu acesta: noi împlinim Legea şi ducem vieţi pline de dragoste nu apelând la Lege, ci la Hristosul cel viu. Puterea sfinţirii nu este Legea, ci Duhul lui Hristos care locuieşte în credincios. Şi instrumentul prin care ne însuşim această putere nu este să apelăm la Lege, ci să privim ţintă prin credinţă la slava lui Hristos cel răstignit şi înviat, care domneşte şi care trăieşte în noi. Cheia este Hristos, văzut şi preţuit mai presus de orice lucru. Aceasta este puterea care sfinţeşte. Şi aceasta este metoda sfinţirii care-i dă slavă Lui, şi nu nouă sau Legii.

Să ne uităm la câteva confirmări ale acestui adevăr.

Paralela între Romani 7:4 şi 7:6 ne arată acelaşi lucru ca şi Romani 8:4 şi 9. “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” Aceasta este cea mai clară afirmaţie cu privire la faptul că a privi la Lege nu este mijlocul primordial, principal sau decisiv pentru a aduce rod lui Dumnezeu. Dacă vreţi să aduceţi rod lui Dumnezeu trebuie să muriţi faţă de Lege. Dacă vreţi să trăiţi o viaţă de dragoste trebuie să muriţi faţă de Lege. Dacă vreţi să împliniţi Legea trebuie să muriţi faţă de Lege. Adică, nu trebuie să gândiţi că păzirea Legii este mijlocul primordial, principal sau decisiv de a înfrânge revolta voastră şi de a deveni o persoană iubitoare şi sfântă. Ca să păziţi Legea aşa cum doreşte Dumnezeu să fie păzită în acest veac trebuie să vă întoarceţi de la ea că să “fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi.” Abia apoi “veţi aduce rod pentru Dumnezeu.” Şi roada aceasta este dragostea. Dragostea este roada care se naşte atunci când ne întoarcem la Hristosul cel viu şi-L găsim pe El mai de dorit decât orice altceva care împiedică dragostea.

Şi puteţi vedea în paralela cu versetul 6 că ceea ce are Pavel în vedere aici este acelaşi Duh la care face referire în Romani 8:4. “Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Slujind într-un duh nou în versetul 6 este paralel cu a aduce rod pentru Dumnezeu prin unirea cu Hristos din versetul 4. Slujind în Duhul şi aducând rod din unirea cu Isus sunt acelaşi lucru. Duhul este Duhul lui Hristos.

Legea nu te poate face o persoană iubitoare

Ideea este că Legea pur şi simplu nu te poate face o persoană iubitoare. Nu poate să învingă răzvrătirea ta. Nu poate cuceri dependenţa ta de lauda oamenilor. Legea este slovă. Şi slova ucide. Numai Duhul – Isus Hristos cel viu, care locuieşte în tine – poate da viaţa. El ne schimbă până în cele mai adânci străfunduri. El scrie Legea în inimile noastre. El câştigă cea mai profundă delectare, admiraţie şi încredere a noastră. Şi astfel înfrânge puterea păcatului anulat.

Ţelul lui Dumnezeu este ca Isus să primească preamărirea şi ca voi să fiţi eliberaţi. În Romani 15:18 Pavel spune, “Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El.” De unde a provenit ascultarea noastră? De la Isus Hristos şi de la ceea ce a făcut El prin Evanghelie.

Şi de ce este important lucrul acesta? Pentru că dacă nu cauţi ascultarea prin a-L vedea şi a-L savura pe El, tu nu vei căpăta transformarea şi El nu va primi slava. Tu rămâi în robie, şi El nu este onorat.

Cum să te rogi dacă eşti mort faţă de Lege şi doreşti să aduci rod pentru Dumnezeu

Aşadar, cum trebuie să ne rugăm şi să mergem mai departe? Haideţi să plecăm capetele şi o să vă conduc într-o rugăciune bazată pe acest adevăr:

O, Doamne Isuse, sunt un răzvrătit din fire şi găsesc mai multă plăcere în ceea ce ai făcut Tu decât în Tine. Sunt bolnav şi plin de stricăciune. O, Doamne, cât de clar îmi este acum că am nevoie de ceva cu mult mai profund şi mai puternic şi mai personal decât Legea. Ştiu că Legea Ta este bună. Dar eu sunt fire pământească şi fără putere să ascult. Şi astfel, Doamne Isuse, mă întorc de la Lege la Tine. Tu eşti singura mea nădejde. Mă întorc de la propriile mele resurse şi mă bizuiesc pe sângele şi neprihănirea Ta pentru acceptare, şi pe ajutorul Tău pentru sfinţenie. Mă întorc de la plăcerile lumeşti şi te accept pe Tine, şi numai pe Tine, ca şi bucuria atot-satisfăcătoare a vieţii mele. Renunţ la Satana, la căile lui şi la lucrările lui. Mă pocăiesc de toate păcatele mele pe care le cunosc, şi de cele pe care Tu le cunoşti dar eu nu le cunosc.

Şi, O Doamne, mă rog ca Tu să ai milă faţă de mine, şi să deschizi ochii inimii mele ca să Te văd pe Tine aşa cum eşti în toată frumuseţea Ta nepreţuită. Mă rog ca Tu să-mi arăţi slava Ta în Evanghelie. Îmbrăţişez din toată inima ceea ce văd şi ceea ce cunosc acum despre Tine. Te primesc ca şi Mântuitorul meu, Domnul meu şi Comoara mea. Şi Te rog să locuieşti cu putere în mine şi să fii Învingătorul în viaţa mea astfel ca atunci când îmi iubesc fraţii şi duşmanii – aşa cum intenţionez să fac din toată inima mea – să-ţi dau Ţie slava.

Amin.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org