Nădejdea Noastră: Răscumpărarea Trupurilor Noastre

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemena, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când dacă nădăjduim aşteptăm cu răbdare.

În seria aceasta de mesaje despre nădejde, am întrebat săptămâna trecută, “Care este conţinutul nădejdii noastre? Ce nădăjduim noi ca şi oameni credincioşi?”

Şi am răspuns, înainte de toate, că nădejdea noastră este “arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.”(Tit 2:13)

Săptămâna aceasta răspundem că nădejdea noastră este “răscumpărarea trupului nostru” Romani 8:23 – “noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Contextul versetului Romani 8:23

Să ne uităm la contextul acestui verset.

Suferinţa prezentă comparată cu slava viitoare

Primul lucru pe care îl spune Pavel în acest paragraf (8:18 şi versetele următoare) este că orice suferinţă sau durere sau dezamăgire pe care o suferă un copil al lui Dumnezeu în vremea de acum, va păli în comparaţie cu slava pe care o va trăi copilul lui Dumnezeu în veacul viitor. “Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are sa fie descoperită faţă de noi.”

Dacă n-am cunoaşte suferinţele lui Pavel am putea gândi că aceste cuvinte sunt o consolare ieftină – un efort de a-i consola pe sfinţi care vine din partea unuia care a fost scutit de suferinţă. Dar noi cunoaştem suferinţele lui Pavel:

“De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, in primejdii între fraţi mincinoşi. În osteneli, în necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!” (2Cor.11:24-28)

Nu trebuie să avem multă imaginaţie ca să ştim ce urme grozave a lăsat felul acesta de viaţă în trupul lui Pavel. Auzim ecoul suferinţelor lui atunci când spune că “omul nostru din afară se trece.” Se referă la trupul lui. Termenul folosit în limba greacă pentru “se trece” este acelaşi termen folosit pentru a descrie rugina care mănâncă fierul, sau moliile care mănâncă hainele, sau inaniţia care slăbeşte corpul. “Omul din afară se trece.”

În contextul acesta (din 2 Corinteni 4:16-18), Pavel face acelaşi comentariu ca şi în textul nostru de astăzi Romani 8:18: “Întristările noastre uşoare de o clipă [o subestimare incredibilă!] lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” La o greutate veşnică de slavă se referă Pavel în Romani 8:18 atunci când spune că “suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi.”

De ce este Pavel atât de sigur că va veni o asemenea slavă

Apoi, de la acest punct iniţial care spune că nădejdea slavei face suferinţa suportabilă, Pavel merge înapoi şi explică de ce este atât de sigur că această slavă este cu adevărat pe drum îndreptându-se înspre noi.

Versetul 19: “De asemenea şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” Observaţi două lucruri în acest verset.

Fii lui Dumnezeu nu au fost încă descoperiţi

Primul lucru este că fiii lui Dumnezeu nu au fost încă descoperiţi. Creaţia [firea - în limba română, versiunea Cornilescu - n.tr.] aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Cred că asta înseamnă că noi nu putem vedea acum ceea ce vom fi atunci când vom împărtăşi slava lui Dumnezeu. Acum arătăm slabi şi imperfecţi ca ceilalţi oameni. Suferim ca toţi ceilalţi. Ziua slavei nu a sosit încă.

Creaţia aşteaptă cu nerăbdare ziua aceea

Un alt lucru care trebuie observat în versetul 19 este că firea (creaţia) – pomii, iarba, norii, lacurile, oile, vacile, caii şi leii şi maimuţele şi luna şi stelele – toată creaţia aşteaptă cu nerăbdare ziua când copiii lui Dumnezeu vor apărea aşa cum vor fi ei în slavă. Creaţia este ca un copilaş care stă în audienţă înainte de a începe piesa de teatru şi întreabă mereu “Când o să înceapă, mama? Începe acum?”

De ce are Pavel dreptul să vorbească astfel despre creaţie, ca şi când aceasta ar avea un dor sau o aşteptare nerăbdătoare? Tot el ne dă răspunsul în versetul 20: “Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii.”

Deşertăciunea creaţiei şi nădejdea

Două lucruri au fost clădite în creaţie.

Unul este deşertăciunea. “Căci firea a fost supusă deşertăciunii.” Vedem zădărnicie, durere şi imperfecţiune pretutindeni în creaţie.

Celălalt este nădejdea. Deşertăciunea există în creaţie “din pricina celui ce a supus-o.” Frustrarea, durerea şi imperfecţiunea nu au fost menite să aibă ultimul cuvânt. Ele sunt temporare.

Dumnezeu a supus creaţia la deşertăciune, dar a făcut-o “cu nădejde”! Adică Dumnezeu a adus creaţia sub blestemul deşertăciunii cu un scop plin de nădejde. Aşa că Pavel poate spune despre creaţie că aceasta are o dorinţă fierbinte, adică deşertăciunea ei conţine scopul lui Dumnezeu care este plin de nădejde.

Este ca şi atunci când m-am uitat pe geamul de la bucătărie acum câteva săptămâni la copacul fără nicio frunză din faţa geamului şi am zis: “Săracul pomul acela aşteaptă cu nerăbdare căldura şi lumina primăverii.” Dumnezeu l-a supus deşertăciunii goliciunii şi neînfrunzirii, dar a făcut-o în nădejde, în nădejdea primăverii. Cred că primăvara ne aminteşte în fiecare an să nu ne pierdem nădejdea, să nu ne descurajăm, deoarece într-o bună zi va veni o primăvară veşnică.

Care este nădejdea creaţiei

Apoi versetul 21 ne spune care este nădejdea creaţei: “ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca sa aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, nădejdea pe care o are Dumnezeu pentru creaţie este să o lase să aibă parte de sau să împărtăşească libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Atunci când copiii vor moşteni slava lor, întreaga creaţie va moşteni slava sa.

“Ferice de cei milostivi căci ei vor moşteni pământul.” Dumnezeu intenţionează ca moştenirea copiilor Săi să fie o moştenire glorioasă, nu una deşartă. Aşadar pământul întreg va fi glorificat când va veni ziua în care fiii lui Dumnezeu îşi vor primi moştenirea.

Să urmărim ideea acestor versete

Să rezumăm versetele 18-21 mergând în sens invers firului lor. Versetul 21: Într-o bună zi întreaga creaţie va fi părtaşă slavei copiilor lui Dumnezeu. Ca urmare, versetul 20: deşertăciunea pe care o vedem în creaţie nu este o stradă fără ieşire, ci este plină de nădejde. Ca urmare, versetul 19: creaţia este ca un copil care se înalţă pe vârfurile picioarelor, aplecându-se peste gard şi aşteptând cu nerăbdare să înceapă parada. Ca urmare, versetul 18: putem fi încurajaţi că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să se compare cu slava viitoare.

Adevărul sobru cu privire la veacul acesta

Având acum această cunoaştere suntem pregătiţi să auzim adevărul sobru privitor la veacul acesta în care trăim. În versetele 22-23 Pavel spune:

“Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Adevărul sobru privitor la veacul în care trăim este acesta: atâta timp cât durează veacul acesta, întreaga creaţie, inclusiv creştinii, vor suspina sub povara unor trupuri nerăscumpărate. O voi spune din nou: răscumpărarea trupurilor noastre (versetul 23) nu este încă o realitate prezentă. Trebuie să AŞTEPTĂM după ea. Până atunci suspinăm, obosim, ne înbolnăvim şi descurajăm.

Întreaga deşertăciune a creaţiei atacă nu numai lumea, ci ne atacă şi pe noi cei care suntem locuiţi de Duhul Sfânt. “Şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.” Aceasta înseamnă că în veacul acesta Duhul Sfânt nu îndepărtează complet suspinele trupurilor nerăscumpărate. Duhul este primul rod, pecetea, şi arvuna răscumpărării. Însă El nu îndepărtează în veacul acesta toată durerea, suferinţa şi frustrarea.

Din contră, el este Duhul nădejdii. Versetul 24-25: “Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.”

Ştim că răbdarea este roada Duhului. Şi ştim că răbdarea este roada nădejdii. De aceea ştim că lucrarea Duhului este ca să ne inspire din nou şi din nou cu nădejde ÎN suspinele noastre. El ne dă răbdare ca să îndurăm până la sfârşit, aducându-ne aminte şi făcându-ne să simţim că suferinţa de acum nu merită să fie pusă alături de slava care va fi descoperită copiilor lui Dumnezeu.

Nădejdea trupurilor răscumpărate

Astăzi vreau să ne gândim la acest aspect al nădejdii noastre – şi anume, la faptul că va veni o zi când trupruile noastre vor fi răscumpărate şi nu va ma fi niciun suspin.

Un pericol imminent

Cînd am început să meditez asupra acestui aspect al nădejdii noastre creştine, am văzut imediat că există un pericol imminent care ne paşte. Dacă ne punem nădejdea în trupurile noastre răscumpărate care nu vor mai suferi durere şi neputinţă, nu riscăm oare să ne facem pe noi înşine centrul nădejdii noastre? Nu suntem oare în pericolul de a pune comfortul nostru personal în centrul nădejdii noastre, când de fapt Dumnezeu Însuşi ar trebui să fie nădejdea noastră?

Pericolul acesta este foarte real. Deoarece sunt mulţi oameni care îmbrăţişează religia creştină (cel puţin în cele exterioare) pentru că le este frică de suferinţa fizică a iadului şi îşi doresc comfortul fizic al raiului, dar inima lor nu este pentru Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar fi acolo în rai, n-ar fi nicio problemă pentru ei, atâta timp cât ar duce-o bine din punct de vedere fizic şi ar avea parte de veselie. Dumnezeu nu este centrul nădejdii lor. Şi se înşeală că vor vedea vreodată Împărăţia lui Dumnezeu.

Atunci, să ne punem nădejdea într-un trup răscumpărat sau este prea firesc să facem aşa ceva? Este posibil să nădăjduieşti într-un trup răscumpărat şi totuşi să-L ai pe Dumnezeu ca centru al nădejdii tale?

De ce avem trupuri?

În timp ce mă gândeam la această întrebare, o alta mult mai simplă s-a ridicat în mintea mea: “De ce avem trupuri? De ce nu ne-a creat Dumnezeu să fim duhuri? De ce a creat o lume fizică, materială şi apoi a creat oameni cu trupuri fizice ca să o locuiască? Dacă putem răspunde la această întrebare, atunci vom putea înţelege de ce intenţionează Dumnezeu să răscumpere aceste trupuri, şi de ce ar trebui să nădăjduim că El va face acest lucru.

Aşadar, există vreo învăţătură în Noul Testament care să răspundă la întrebarea – de ce avem trupuri? Care a fost scopul lui Dumnezeu atunci când ne-a creat cu trupuri fizice? Să ne uităm la câteva texte şi să vedem dacă nu cumva Noul Testament ne dă un răspuns la această întrebare.

1Corinteni 6:13b

“Trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul.”

Deci putem începe prin a spune că trupul este PENTRU DOMNUL! Noi existăm nu numai cu sufletul dar şi cu trupul PENTRU DUMNEZEU! În ce fel?

1 Corinteni 6:19-20:

“Nu ştiţi că trupul este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”

În ce fel este trupul “pentru Domnul”? În felul următor: trupurile noastre au fost create la început şi acum au fost cumpărate înapoi din păcat ca să slujească ca locuinţă unică a Duhului şi ca să etaleze slava lui Dumnezeu.

În Filipeni 1:20, Pavel ne dă un exemplu din experienţa sa personală. Se confruntă cu posibilitatea torturii şi a morţii şi spune:

“Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; şi că acum, ca întotdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.”

Deci motivul pentru care avem trupuri este ca Hristos să fie proslăvit în ele. Trupurile noastre sunt, într-un fel, ca nişte instrumente muzicale, menite să cânte imnuri de slavă lui Dumnezeu. Sau ca nişte unelte menite să lucreze pentru scopurile lui Dumnezeu. Sau ca nişte arme menite să lupte pentru cauza lui Dumnezeu.

Să citim textul familiar din Romani 12:1:

Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Aici trupurile noastre sunt descrise ca jertfe pe care le aducem lui Dumnezeu într-un act al închinării. Deci motivul pentru care avem trupuri este ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu în trup, ceea ce nu am putea face dacă am fi duhuri fără trupuri.

Sau să privim la Romani 6:13:

“Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca nişte unelte ale neprihănirii.”

Aici vedem că motivul pentru care avem trupuri este ca să avem căi prin care să ne angajăm în ascultare faţă de Dumnezeu, căi pe care nu le-am avea dacă am fi duhuri fără trupuri. Trupurile noastre creează posibilitatea de a face ca ascultarea şi închinarea să fie vizibile şi concrete.

Dacă am fi doar duhuri fără trupuri, am putea să ne închinăm şi să ascultăm, însă doar aşa cum o fac îngerii din cer. Dar Dumnezeu este atât de zelos în a-şi arăta slava, încât a conceput o dimensiune a realităţii care nu a existat înainte, şi anume universul fizic, material; L-a creat şi a pus în el oameni cu trupuri fizice, cu scopul de a creea posibilităţi suplimentare prin care să poată fi arătată bogăţia nemăsurată a slavei Sale.

Deci El spune că trupurile noastre ne oferă căi prin care putem să-L preaslăvim pe El în acultare şi închinare, căi pe care nu le-am fi avut dacă nu am fi avut trupuri.

Acesta este răspunsul la întrebarea pe care am pus-o mai înainte şi anume: de ce ni s-au dat trupuri? De ce nu a creat Dumnezeu doar duhuri? Răspunsul este acesta: avem trupuri de dragul lui Dumnezeu. Avem trupuri pentru că Dumnezeu este dedicat cu o pasiune şi originalitate aparte în a-Şi arăta slava neprihănirii Sale în cât mai multe feluri posibile.

Ar trebui să ne punem nădejdea în trupurile răscumpărate?

Acum să ne întoarceam la textul din Romani 8:23 şi la întrebarea iniţială, şi anume dacă este bine să ne punem nădejdea în trupurile răscumpărate.

“Şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi.”

Pavel ne învaţă să nădăjduim în răscumpărarea trupurilor noastre. El ne spune că este normal să nu vrem să experimentăm durere. Este normal să ne dorim să nu mai fim paralizaţi, sau în cârje şi să nu mai trebuiască să luăm pastile contra durerii. Este normal să ne dorim să vedem şi să auzim ca atunci când aveam 20 de ani. Este normal să vrem să arătăm bine, să fim energici şi puternici.

Aceasta este făgăduinţa unui trup răscumpărat când slava va înlocui suspinul. Făgăduinţa are cel puţin trei părţi:

  1. Orice durere, boală, deformare şi neputinţă vor dispărea.

  2. Tot păcatul, care-şi stabileşte adesea trupul ca bază a activităţii sale, va dispărea.

  3. Iar aceasta nu din pricină că nu vom mai avea trupuri, ci pentru că într-un mod misterios şi minunat din punct de vedere spiritual vom avea trupuri noi, de slavă, care vor fi capabile să simtă, să miroasă, să guste, să audă şi să vadă.

Atunci, să ne punem nădejdea într-un trup răscumpărat sau este prea firesc să facem aşa ceva? Este posibil să nădăjduieşti într-un trup răscumpărat şi totuşi să-L ai pe Dumnezeu ca centru al nădejdii tale?

Raspunsul biblic este: Da, ar trebui să nădăjduim în trupul răscumpărat. “În această nădejde am fost mântuiţi.” Să aşteptăm trupul acela, cu răbdare.

Şi: da, putem să nădăjduim după trupul răscumpărat, şi cu toate acestea să-L avem pe Dumnezeu în centrul nădejdii noastre; deoarece am văzut că motivul pentru care ne-a creat Dumnezeu cu trupuri este ca să ne dea noi şi neaşteptate jertfe ale închinării şi instrumente ale ascultării.

La ce să ne aşteptăm la înviere

Doresc ca în încheiere să mă adresez copiilor şi celor care se simt încă copii. Când eram copil, îmi era greu să mă bucur gândindu-mă la cer. Mi se părea că a merge în cer însemna că va trebui să las această lume minunată şi să intru într-una plictisitoare.

Sunt sigur că era în mare parte greşeala mea. Probabil că nu-L iubeam pe Isus suficient de mult ca să doresc cu orice preţ să fiu cu El. Dar m-ar fi ajutat să cunosc mai bine ce spune Biblia despre înviere. Aşa că acum vreau să mă asigur că ştiţi cu toţii la ce să vă aşteptaţi.

Scopul final al lui Dumnezeu pentru tine nu este ca sufletul şi duhul tău să plutească ca o stafie fără trup prin locuinţele cereşti. Scopul Lui pentru tine este să-ţi învieze trupul din morţi, şi să-l facă un trup nou, frumos, sănătos şi puternic. Scopul Lui final nu este să te ia de pe pământ ca să petreci veşnicia în cer, ci să facă un cer nou şi un pământ nou unde vei trăi fericit pentru totdeauna.

Si dacă pământul cel nou unde vom trăi pentru totdeauna ar fi complet diferit de pământul de astăzi, de ce s-ar mai osteni Dumnezeu să ne învieze trupurile din morţi? De ce nu ar începe cu trupuri complet noi dacă are de gând să înceapă o lume complet nouă? Răspunsul este că, lumea nu va fi complet diferită. Trupurile noastre cele vechi vor fi făcute noi la înviere iar pământul cel vechi va fi făcut nou când va reveni Isus.

De aceea, pot să spun cu toată certitudinea că dacă te încrezi în Isus Hristos ca Mântuitor al tău şi îl urmezi ca Domn al tău, nicio bunătate sau fericire din viaţa ta de pe pământul acesta nu va fi pierdută vreodată. Tot ce este rău va fi luat, dar toată bunătatea şi fericirea vor fi păstrate pe pământul cel nou, pentru totdeauna.

Vei avea cel mai bun trup, şi te vei juca, căţăra, şi vei înnota, alerga, sări, legăna, schia, patina – şi vei face orice altceva faci atunci când eşti foarte, foarte fericit.

Aşadar, de fiecare dată când vă gândiţi la viitor şi la ce veţi face pentru toată veşnicia după ce veţi muri sau după ce va reveni Isus, gândiţi-vă la aceste lucruri. Dar nu uitaţi un lucru: motivul pentru care aceste lucruri vă vor face să fiţi foarte, foarte fericiţi şi motivul pentru care nu veţi mai plânge niciodată, este că în toată joaca, în tot căţăratul, înnotatul, în toată alergarea, în tot săritul, vă veţi folosi trupurile ca să Îl ascultaţi pe Dumnezeu şi să-i lăudaţi numele măreţ şi minunat. Dumnezeu va fi în centrul vieţii voastre şi de aceea nu veţi mai fi trişti niciodată.

Şi nu este normal, atunci, ca să începem încă de pe acum să ne pregătim pentru timpul acela minunat, folosindu-ne trupurile ca jertfe vii de laudă şi instrumente ale neprihănirii, pentru slava lui Dumnezeu?

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org