Oamenii mândri nu spun mulţumesc

Romani 1:16-23

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; 17) deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.``

18) Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor. 19) Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20) În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; 21) fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22) S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23) şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

Romani 1:18-23 descrie ceea ce este universal adevărat cu privire la toţi oamenii care nu au venit sub puterea Evangheliei. Ei percep adevărul despre Dumnezeu din creaţie dar înclinaţiilor lor naturale sunt aşa de puternice împotriva acestui adevăr încât îl înăduşe (v. 18). Oamenii care iubesc păcatul urăsc lumina şi nu vor veni la lumină ca nu cumva să fie descoperite faptele lor (Ioan 3:20). Dar lumina adevărului lui Dumnezeu străluceşte cu putere în Evanghelia lui Isus Cristos (2 Corinteni 4:4-6); şi străluceşte, pentru cei din afara Evangheliei, în lucrarea creaţiei.

Creaţia ne învaţă că Dumnezeu merită toată recunoştinţa

"Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el." (Psalm 19:1-2). "În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;" (Romani 1:20).

Creaţia este o carte nemaipomenită cu lecţii în teologie

Pentru cei care, prin harul lui Dumnezeu, iubesc adevărul şi nu vor să-l înăduşe, creaţia devine o carte nemaipomenită cu lecţii în teologie. Ea îi învaţă pe cei cu mintea deschisă că există o dumnezeire, o Fiinţă de o frumuseţe minunată, care a făcut lumea. Ea ne învaţă că această Fiinţă are o putere uimitoare şi este veşnică. Lumea în structura şi ordinea ei moleculară, vizibilă şi galactică poartă amprenta unui Arhitect. Şi dacă El este Arhitectul a tot ceea ce este, atunci El nu a fost creat de nimeni şi este veşnic. Un Creator veşnic, puternic, infinit de minunat al tuturor lucrurilor iese în evidenţă din cartea cu lecţii a creaţiei. Dar aceasta nu este tot ceea ce putem citi în această carte.

Dacă există un aşa Dumnezeu atot-puternic, infinit de glorios care a făcut toate lucrurile, atunci şi eu, sunt creatura lui. Şi tot ceea ce am este de la El. Cine altcineva decât Creatorul este Cel ce dă tuturor oamenilor viaţă, suflare şi orice alt lucru (Fapte 17:25)? Stând înaintea logicii irezistibile a cărţii cu lecţii ale creaţiei, trebuie să recunosc că totul este un dar. Este de neconceput că cel care este Creatorul mi-ar datora vreodată ceva. Căci când aş putea să-i dau eu vreun dar pentru care să fiu răsplătit? "Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile." (Romani 11:35-36). Eu nu îmi aparţin mie; eu aparţin Creatorului meu. Lui Îi datorez existenţa mea, şi de aceea existenţa mea trebuie să fie pentru el.

Dar ce aş putea să-i dau eu Creatorului meu? Dacă i-ar fi foame nu mi-ar spune mie, căci lumea şi tot ce este în ea este a Lui. Păsările cerului, tot ce se mişcă pe câmp, toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor sunt ale Lui (Psalmul 50:10-12). Tot ce există este a lui Dumnezeu. Nu pot să-i aduc eu vreo îmbunătăţire lui Dumnezeu. Nu pot să-L îmbogăţesc cu ceva sau să-i adaug ceva. Eu sunt în întregime, inevitabil şi pentru totdeauna cel care primeşte. "El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva" (Fapte 17:25). Atunci, cum, ar trebui să trăiesc eu pentru El? Cum aş putea să-i fac plăcere?

Recunoştinţa este mesajul creaţiei

Răspunsul la această întrebare stă de asemenea scris în cartea cu lecţii ale creaţiei care se oglindeşte în propria noastră conştiinţă. Trebuie să-i fiu recunoscător! Dacă nu pot adăuga la gloria Sa, atunci trebuie să cinstesc această glorie. Dacă există un Dumnezeu etern, puternic, infinit de minunat care a creat tot ceea ce există, atunci există doar un singur destin neprihănit pentru creaturile sale – să trăiască pentru lauda slavei Sale ... să se alăture Creatorului în scopul Lui declarat de a face cunoscute şi iubite puterea şi slava Sa printre naţiuni. Cum ar putea o simplă creatură să cinstească slava Creatorului Său? Toţi ştim răspunsul la această întrebare: Noi cinstim gloria Sa preţuind-o şi fiind recunoscători. "Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte" (Psalm 50:23).

Recunoştinţa Îl onorează pe Dumnezeu. Recunoştinţa este ecoul harului care reverberează prin locaşurile inimii omeneşti. Recunoştinţa este acceptarea unui dar gratuit fără a fi ruşinat şi este declaraţia din inimă că preţuim ceea ce nu putem cumpăra. De aceea recunoştinţa glorifică harul gratuit al lui Dumnezeu şi semnifică umilinţa unei inimi nevoiaşe şi receptive.

Este cu adevărat uimitor cât de mult putem cunoaşte despre Dumnezeu şi despre datoria noastră prin simpla meditaţie la cartea cu lecţii ale creaţiei: că există o Fiinţă infinit minunată care a făcut toate lucrurile, care are putere veşnică, căreia îi datorăm viaţa, suflarea şi toate celelalte lucruri şi de aceea pe care ar trebui să o slăvim şi să-i mulţumim din adâncul inimilor noastre zi şi noapte. Nici o persoană care va recunoaşte deschis realitatea lumii în care trăieşte nu are nevoie de Biblie ca să ştie că ar trebui să-L glorifice pe Dumnezeu şi să-i mulţumească lui Dumnezeu. Recunoştinţa aceasta este scrisă în ceruri şi în fiecare inimă omenească – dar cu toate acestea nimeni n-o practică.

Toţi au falimentat în această chemare

"Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit;" (Romani 1:21) . "Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). "S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare (Romani 1:22-23).

Păcatul este schimbarea slavei lui Dumnezeu

Ceea ce vrea să spună Pavel în Romani 3:23, şi anume că toţi oamenii sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, este explicat în Romani 1:23 – toţi oamenii schimbă slava lui Dumnezeu cu imaginile altor făpuri. Deci înţelesul păcatului este simplu: păcatul este ducerea diamantului slavei lui Dumnezeuu la magazinul de amanet al mândriei şi amanetarea lui pentru marmura crăpată a propriei încrederi de sine. Remarcaţi versetul 22: "S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare." Toată creaţia mărturiseşte că noi suntem creaturile unui Creator puternic pe vecie, atot-glorios şi că ar trebui să preţuim slava Sa mai presus de orice şi să-i aducem zi şi noapte mulţumiri din inimă. Dar din anumite motive misterioase inima omenească urăşte adevărul şi îl înăduşe (v.18), sau aşa cum se spune în versetul 25, "au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu." De ce? Pentru că vrem să fim consideraţi înţelepţi. "S-au fălit că sunt înţelepţi ... şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor."

Oamenii mândri urăsc lecţiile creaţiei

Motivul pentru care inima omenească urăşte adevărul pe care-l predă creaţia este că adevărul acela este prea umilitor. De la munte la mare creaţia strigă că Dumnezeu are putere veşnică, Dumnezeu este Fiinţa infinit minunată, Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor, şi noi suntem pe deplin dependenţi de alegerile Lui absolut libere de a crea şi a susţine viaţa noastră sau de a nu o face, şi de aceea noi ar trebui să-I dăm slavă Lui şi nu nouă înşine, şi să-i aducem mulţumiri Lui şi să nu ne asumăm nici un merit personal. Dar oamenii mândri nu spun mulţumesc. Recunoştinţa este ecoul harului care reverberează prin locaşurile inimii omeneşti. Dar oamenii mândri nu au nevoie de har. Ei nu cred că inimile lor sunt goale fără Dumnezeu. Ei spun că sunt înţelepţi! Deci, "S-au fălit că sunt înţelepţi ... şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor." Oamenii mândri nu spun mulţumesc. Cu buzele lipite, ei iau diamantul slavei lui Dumnezeu, intră în magazinul de amanet al mândriei, şi-l amanetează pentru marmura crăpată a încrederii de sine. Apoi iau acest mic idol acasă, îl pun în mintea lor, şi se pleacă înaintea lui într-o sută de feluri diferite în fiecare zi, "Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit ci s-au dedat la gîndiri deşarte ... fălindu-se că sunt înţelepţi." Oamenii mândri nu spun mulţumesc.

Nimeni nu ar trebui să arate cu un deget pios

Acum trebuie să ne avertizăm pe noi înşine să nu arătăm cu un deget pios aici ca şi cum Madalyn Murray O'Hair sau Hugh Hefner sau vreun trib păgân ar fi singurii inculpaţi în acest caz. Noi care-L cunoaştem bine pe Dumnezeu suntem de asemenea acuzaţi de către acest text. Este un test pe care eu îl folosesc adesea pentru a mă smeri înaintea Domnului. Vi-l recomand şi vouă. Gândiţi-vă la spontaneitatea şi intensitatea mâniei voastre atunci când cineva vă jigneşte sau vă întrerupe şirul gândurilor sau se bagă înaintea voastră la magazin, şi comparaţi acele emoţii cu spontaneitatea şi intensitatea indignării voastre pentru Dumnezeu când El este jignit şi poruncile Lui sunt călcate şi oamenii se pun pe ei înşişi înaintea Lui. Sau gândiţi-vă la emoţia spontană pe care o aveţi când primiţi o mărire de salariu, sau o scutire neaşteptată de taxe, sau un compliment de la superiorul vostru; şi comparaţi această creştere spontană a emoţiilor cu spontaneitatea şi intensitatea emoţiilor şi entuziasmului când contemplaţi caracterul lui Hristos şi slava lui Dumnezeu. Un moment de reflectare ne va smeri pe toţi. Inimile noastre sunt vii, sensibile, pline de emoţii şi rapide să răspundă la emoţii faţă de lucruri care privesc plăcerile noastre materiale şi egoul nostru. O, cât de înceţi, cât de amorţiţi, cât de lipsiţi de receptivitate şi cât de uscaţi intelectual suntem faţă de realitatea lui Dumnezeu. De aceea, să nu arătăm cu degetul înspre alţii care amanetează slava lui Dumnezeu pentru marmura crăpată a încrederii de sine. Există o evidenţă amplă în viaţa noastră emoţională care dovedeşte că şi noi, de-abia am început să ne orientăm afecţiunea noastră către diamantul slavei lui Dumnezeu.

Păcătoşii sunt răscumpăraţi printr-o credinţă dintr-o inimă zdrobită

Noi avem nevoie de o inimă zdrobită şi părere de rău pentru starea noastră. Motivul pentru care accentuez aceasta în duminica dinaintea uneia dintre cele mai fericite sărbători ale anului este pentru că vreau ca voi să experimentaţi bucurie la maxim în inimile voastre pline de recunoştinţă în această joi (Ziua Recunoştinţei - n.tr.). Oamenii mândri nu spun mulţumesc, şi suntem profund afectaţi de mândrie. Dacă nu prefaţăm sărbătoarea noastră cu pocăinţă dintr-o inimă zdrobită, pur şi simplu ne vom alătura lumii într-un exerciţiu ironic de a încerca să insuflăm un sentiment autentic de recunoştinţă pentru marmura crăpată a atot-suficienţei noastre.

Nu auto-felicitarea ci operaţia duce la bucurie

Ştiu că aş putea să mă alătur corului popular de scriitori şi predicatori care ne spun fără încetare cât de frumoşi suntem. Aş putea să şlefuiesc marmura voastră. Aş putea să o pun într-un loc sigur în spatele caricaturilor predicatorilor calvinişti care stâlcesc în bătaie păcatul şi neglijează bucuria. Aş putea să o pun în spatele unor sloganuri ca, "Depinde de mine dacă lucrul acesta se va întâmpla." Şi poate câţiva dintre voi, a căror cunoştinţe din Biblie şi despre sine sunt superficiale, ar spune, "A, ce cuvinte dulci. Ascultă cum îşi iubeşte oamenii, făcându-i să se simtă întregi mai degrabă decât zdrobiţi." Dar Dumnezeu m-ar mustra cu cuvintele din Ieremia 6:14," Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuş nu este pace!"

Este ca şi cum aş fi doctor şi voi aţi veni la mine cu o tăietură adâncă în talpa piciorului de la o sticlă spartă dintr-o baltă de noroi. Prietenii tăi stau şi privesc cum curăţ şi apoi cos cu atenţie pielea din jurul rănii. Se minunează cât de milos sunt şi cu câtă tandreţe ating zona sensibilă şi cât de perfect se potrivesc copcile şi cât de bine se apropie pielea de-o parte şi de alta. Dar superiorul meu foarte puţin sentimental vine la mine după aceea şi spune, "Ai maniere foarte bune la patul bolnavului, Piper, ştii să faci o sutură foarte bună; cred că au plecat fericiţi de aici, dar era noroi în profunzimea acelei tăieturi când ai cusut-o. Piciorul acela va fi plin de infecţie şi durere până joi de Ziua Recunoştinţei." "Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` când acolo este mândrie, mândrie." Curăţă noroiul din rană. S-ar putea să doară astăzi, dar până joi vor sări ca mieii din staul.

Dumnezeu dă har celor smeriţi şi pocăiţi

Dorinţa mea pentru voi este ca recunoştinţa voastră faţă de Dumnezeu de Ziua Recunoştinţei să fie foarte, foarte reală şi plină de bucurie. Şi motivul pentru care poate fi aşa este că Dumnezeu dă har peste har oamenilor care-şi urăsc mândria şi sunt zdrobiţi de păcatul lor. David a gustat acest har şi a spus, "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită." (Psalm 51:17). Şi Dumnezeu Însuşi adevereşte harul Său cu cuvinte similare din Isaia 57:15, "Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite."

Pentru un copil adevărat al lui Dumnezeu descoperirea repetată a propriului păcat aduce o mâhnire plină de evlavie care produce pocăinţă şi conduce la mântuire şi nu aduce nici un regret (2 Corinteni 7:10). Nu am capacitatea de a înţelege oamenii care spun că n-ar trebui să îndemnăm la pocăinţă şi la un duh zdrobit pe cei ale căror păcate au fost iertate şi care sunt înnoiţi prin Hristos care trăieşte în ei. Este tocmai din cauză că Hristos mă iubeşte aşa de mult că zelul meu scăzut în rugăciune, meditaţii, închinare şi mărturie mă mâhneşte aşa de profund. Şi pentru că El este aşa de bun cu noi, ar trebui oare să luăm cu uşurătate devotamentul nostru cu jumătate de inimă? Ai izbucnit vreodată în lacrimi de remuşcare tocmai din cauză că eşti iertat?

Mă rog să fie o recunoştinţă autentică faţă de Dumnezeu în casele noastre în această săptămână. Mă rog ca unii dintre voi să cântaţi Domnului, unii să scrieţi o rugăciune de laudă în jurnalele voastre, unii să compună poezii de recunoştinţă, unii să facă o listă lungă de binecuvântări, unii să petreacă un timp special singuri cu Hristos, şi unii să spună soţiei sau soţului sau prietenilor, "Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru tine."

Trei adevăruri de dragul recunoştinţei tale

Dar oamenii mândri nu spun mulţumesc. Şi astfel de dragul recunoştinţei voastre v-am prezentat trei adevăruri care smeresc foarte mult.

  1. Primul adevăr: natura ne învaţă că o Fiinţă inifinit de minunată şi puternică pe vecie ne-a creat pe toţi şi tot ceea ce avem. De aceea noi suntem creaturile Sale. Suntem ai Lui. Viaţa noastră, suflarea noastră, şi tot ceea ce avem este un dar. Datoria noastră este pur şi simplu să-i mulţumim din inimă şi să preţuim slava Sa.
  2. Al doilea adevăr care ne smereşte este că toţi am falimentat în această datorie a noastră. Nu am preţuit diamantul slavei lui Dumnezeu în mod consecvent şi cu o afecţiune care să se apropie cât de cât de valoarea sa, ci l-am schimbat mereu şi mereu cu marmura crăpată – în care am socotit marea noastră "înţelepciune" ca fiind mai de preţ.
  3. Al treilea adevăr care ne smereşte este acela că Dumnezeu, în marea Sa milă, L-a trimis pe Fiul Său să sufere judecata pentru oamenii care sunt zdrobiţi şi smeriţi în duhurile lor şi care se încred în El.

Oamenii mândri nu spun mulţumesc. Dar oamenii care cred aceste adevăruri o fac, din adâncul inimilor lor: adevărul că suntem creaturi pe deplin dependente; adevărul că suntem păcătoşi pierduţi; şi adevărul că suntem răscumpăraţi şi pe deplin iertaţi printr-o credinţă dintr-o inimă zdrobită. Dacă aceste trei adevăruri pătrund în inimile voastre în această dimineaţă, vă vor goli inimile de mândrie şi le vor umple cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu.


© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org