Eliberat de Duhul de Viaţă în Hristos Isus

Romani 8:1-4

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. 3 Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Am spus de multe ori în anii care au trecut că singurul păcat pe care-l putem învinge este un păcat iertat. Daţi-mi voie în această dimineaţă să spun lucrul acesta cu şi mai mare atenţie: singurul păcat pe care-l puteţi învinge în viaţa de zi cu zi şi pe care-l puteţi înlocui cu neprihănire este un păcat iertat de dragul lui Hristos. Spun lucrul acesta cu mare atenţie pentru că ştiu că există căi naturale de a învinge obiceiurile rele şi care nu sunt deloc bazate pe Hristos. Însă când au loc acele schimbări în viaţă fără iertarea lui Hristos, rezultatul nu este neprihănirea lui Dumnezeu, ci auto-neprihănire – care în ochii lui Dumnezeu nu este neprihănire. Deci spun lucrul acesta din nou şi cu atenţie: singurul păcat pe care-l puteţi învinge în viaţa de zi cu zi şi pe care-l puteţi înlocui cu neprihănire este un păcat iertat de dragul lui Hristos.

Îndreptăţirea trebuie să preceadă şi să împuternicească sfinţirea

Iată ce vreau să spun. Iertarea păcatelor noastre prin credinţa în Hristos trebuie să preceadă şi apoi să împuternicească bătălia noastră împotriva păcatului din vieţile noastre. Sau ca să folosesc alte cuvinte, declaraţia lui Dumnezeu că noi suntem iertaţi şi neprihăniţi în Hristos trebuie să preceadă şi să împuternicească transformarea noastră în oameni iubitori, jertfitori, care să-L preamărească pe Hristos. Declaraţia divină trebuie să preceadă transformarea umană. Sau dacă ar fi să o spunem şi altfel: îndreptăţirea trebuie să preceadă şi să susţină sfinţirea. A fi declarat drept înaintea lui Dumnezeu trebuie să preceadă a face bine pentru Dumnezeu.

Afirmaţia aceasta s-ar putea să pară a fi exagerat de minuţioasă pentru unii dintre voi. S-ar putea să spuneţi, “Nu trăiesc gândindu-mă la lucrurile acestea. Aşa că nu-mi sunt de ajutor. Eu nu gândesc şi nu acţionez în felul acesta. Chestia asta sună a teologie. Şi pentru mine nu este nimic mai irelevant în viaţă decât teologia.” Ei bine, probabil că aceasta este ceea ce simt foarte mulţi oameni. Dar, dacă eşti unul dintre ei, gândeşte-te pentru un moment la următorul scenariu.

Să presupunem că eşti într-o sală de judecată ca urmare a unui delict capital. Viaţa ta stă în cumpănă. Un verdict vinovat va însemna moartea, şi un verdict nevinovat va însemna libertatea şi viaţa. Şi să presupunem că judecătorul îţi spune: “Sunt două moduri în care putem aborda problema. Pot să te achit în mod decisiv şi irevocabil chiar acum, şi să te eliberez ca să poţi merge şi să trăieşti o viaţă liberă, bucuroasă şi plină de dragoste care arată cu adevărat că nu eşti un răzvrătit şi un călcător de lege care iubeşte crima, chiar dacă ai fost aşa. Sau aş putea amâna procesul şi verdictul pentru mulţi ani şi să stabilesc un ofiţer pentru eliberare condiţionată care să te urmărească tot timpul, şi să te las să pleci ca să dovedeşti curţii prin viaţa ta că meriţi să trăieşti, şi apoi să avem procesul după această perioadă de timp, şi să dau verdictul în funcţie de comportamentul tău, dacă acesta a fost un comportament satisfăcător sau nu.”

Oare pare a fi exagerat de minuţioasă diferenţa dintre cele două opţiuni? Într-un caz nu mai eşti condamnat şi trăieşti cu bucurie o viaţă care arată înţelepciunea şi mila Judecătorului tău. În celălalt caz procesul atârnă tot timpul deasupra capului tău, şi verdictul din viitor va fi bazat pe comportament tău şi dacă te-ai ridicat la înălţimea aşteptărilor. Fraţi şi surori, diferenţa aceasta nu este exagerat de minuţioasă. Este extraordinar de important pentru viaţa voastră să înţelegeţi diferenţa – fie că o numiţi teologie, fie că vreţi să-i daţi un alt nume, fie că o numiţi adevăr biblic.

Dacă nu vă trăiţi viaţa reflectând la Dumnezeu şi la ceea ce a făcut El pentru voi şi ceea ce promite să fie El pentru voi, va trebui să vă schimbaţi. Cartea Romani nu a fost scrisă ca să fie respinsă de personalităţi intuitive. A fost scrisă ca să fie înţeleasă şi să fie pusă în practică în viaţa de zi cu zi pentru slava lui Hristos.

Deci iată problema din textul nostru: Care este legătura dintre Romani 8:1 şi Romani 8:2? În Romani 8:1 avem o afirmaţie foarte preţioasă cu privire la îndreptăţire: “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” Când suntem uniţi cu Hristos prin credinţa în El, chiar de la începutul vieţii noastre creştine, condamnarea noastră are de-a face cu trecutul. Verdictul este dat şi este acesta: Nevinovat; neprihănit de dragul lui Hristos. Toate păcatele sunt iertate. Toată vina este îndepărtată. Toată pedeapsa este îndepărtată. Datorită lui Hristos. Acesta este versetul 1.

Dar versetul 2 este diferit. În versetul 2 nu vedem îndreptăţire, vedem sfinţire. Versetul 1 este o declarative a lipsei condamnării. Versetul 2 este o descriere a transformării practice. “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Haideţi să facem trei observaţii cu privire la acest verset înainte de a privi la legătura foarte importantă a acestuia cu versetul 1.

Legea păcatului şi a morţii: principiul şi puterea care duc la păcat, şi care dacă nu sunt înfrânte, duc la moarte

Mai întâi, la ce se referă “Legea păcatului şi a morţii”? “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Răspunsul vine din fraza similară în 7:22-23, “Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; (23) dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” Aici în versetul 23 avem expresia “legea păcatului.” Cred că aceasta este aceeaşi cu “legea păcatului şi a morţii” din Romani 8:2, şi motivul pentru care sunt adăugate cuvintele “şi a morţii” este pentru că “legea păcatului” duce la moarte dacă nu ne înarmăm împotriva ei şi nu luptăm prin credinţă şi prin puterea Duhului.

Deci atunci, ce este această “lege a păcatului”? Versetul 23 spune că este “în mădularele mele.” Cu alte cuvinte este o putere sau un impuls sau un principiu care este la lucru în trupul meu ca să poarte război cu mine şi să mă atragă înspre a face rău. Este de fapt acelaşi lucru cu ceea ce Pavel numeşte “păcatul care locuieşte în mine” în 7:17 şi 20.

Legea duhului de viaţă: principiul şi puterea care duc la viaţă

În al doilea rând, remarcaţi că victoria asupra acestui impuls, sau principiu sau puteri a păcatului – această “Lege a păcatului şi a morţii” – este dată prin “legea Duhului de viaţă în Hristos Isus.” “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Măsura victoriei pe care o avem asupra păcatului în vieţile noastre nu se datorează încercărilor noastre lipsite de ajutor. Se datorează lucrării Duhului Sfânt în noi (cf. 6:14, 17, 18, 22).

Deci cred că cuvântul “lege” din această expresie (“legea Duhului de viaţă”) are acelaşi înţeles ca şi cuvântul “lege” din expresia “legea păcatului şi a morţii.” “Lege” înseamnă putere sau principiu sau impuls sau autoritate. Păcatul lucrează într-un anume fel cu putere şi autoritate ducând la moarte, şi aceasta se numeşte “legea păcatului şi a morţii.” Şi Duhul lui Dumnezeu lucrează într-un anume fel cu putere şi autoritate ducând la viaţă, şi aceasta se numeşte “legea Duhului de viaţă.”

Dacă eşti “în Hristos,” “Duhul de viaţă” lucrează în tine

În al treilea rând, avem acest Duh la lucru în noi pentru că suntem “în Hristos.” Cu alte cuvinte fiecare creştin are Duhul de viaţă la lucru în el. “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Dacă sunteţi “în Hristos Isus” aveţi acest Duh de viaţă la lucru în voi. Şi fiecare creştin este “în Hristos Isus.” Aceasta înseamnă să fii creştin: să fii unit cu Hristos prin credinţă, în tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus.

Puteţi vedea adevărul acesta subliniat în Romani 8:9. “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Oricine nu are Duhul lui Hristos, nu-i aparţine Lui. Noi nu suntem creştini dacă nu avem Duhul lui Hristos la lucru în noi.

Dacă sunteţi uniţi cu Hristos, aveţi iertare de păcate şi putere asupra păcatului

Deci acum putem spune două lucruri cu privire la statutul de a fi “în Hristos,” odată ce aceeaşi expresie apare şi în versetul 1 şi în 2. Versetul 1: “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” Versetul 2: “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Primul lucru pe care-l putem spune este că a fi uniţi cu Hristos prin credinţă face ca iertarea şi neprihănirea Lui să fie ale noastre, astfel încât nu mai avem parte de nicio osândire. Al doilea lucru pe care-l putem spune este că a fi uniţi cu Hristos prin credinţă face ca puterea şi autoritatea Lui asupra păcatului să fie ale noastre, astfel încât legea păcatului şi a morţii să poată fi învinsă. În Hristos căpătăm iertare de păcat şi putere asupra păcatului.

Aceasta ne duce înapoi, unde am început, şi la întrebarea crucială referitoare la modul cum se relaţionează îndreptăţirea şi sfinţirea una cu cealaltă. Am spus la început: Singurul păcat pe care-l poţi învinge în viaţa ta este un păcat iertat. Ceea ce tocmai am văzut este că puterea de a învinge păcatul şi iertarea necesară pentru ca păcatul să poată fi iertat sunt “în Hristos Isus.” Ambele ni se dau fără plată în Hristos Isus. Toţi creştinii le au pe amândouă.

Prioritatea necesară a Iertării de dinaintea puterii

Şi ceea ce vreau să argumentez acum este faptul că există o ordine necesară aici. Există o prioritate necesară de a ierta înainte de a dărui putere. Există o prioritate necesară de a îndreptăţi înainte de a sfinţi. Dacă vrei să ai victorie asupra unor păcate anume trebuie să ai o încredere plină de bucurie că acele păcate sunt iertate. Încrederea în “nicio osândire” trebuie să preceadă şi să împuternicească întreaga luptă radicală a transformării. Şi vreau să spun “luptă radicală” mai degrabă decât o mântuire uşoară, confortabilă. Pentru că versetul 13 spune, “Dacă trăiţi după îndemnurile ei [firii pământeşti, n.tr.], veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” “Legea Duhului de viaţă” vă împuterniceşte să luptaţi împotriva păcatelor iertate şi să le omorâţi.

Să vedem acum de ce sunt atât de convins de această ordine: mai întâi îndreptăţire (iertare), şi apoi sfinţire (putere). Şi să vedem de ce este aşa de crucială ordinea aceasta pentru viaţa voastră.

Remarcaţi legătura dintre Romani 8:1 care vorbeşte despre nicio osândire, şi Romani 8:2 care vorbeşte despre o eliberare împuternicită de Duhul. Versetele sunt legate prin cuvântul “pentru că” sau “din cauză că” [traducerea din limba engleză], sau “în adevăr” [traducerea Cornilescu, n.tr.]. “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus din cauză [în lumina adevărului, n.tr.] legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.” Sunt posibile două sensuri pentru cuvântul “din cauză că”: Poate să însemne că sfinţirea practică şi eliberarea de păcat sunt baza pentru îndreptăţirea mea. Aşadar trebuie ca mai întâi să-mi înving păcatul în puterea Duhului, ca să fiu îndreptăţit. Aceasta este exact opusul a ceea ce argumentez eu aici. Sau ar putea să însemne că sfinţirea practică şi eliberarea de păcat sunt dovada îndreptăţirii mele. Aşadar sunt mai întâi îndreptăţit (iertat), şi apoi dovedesc această realitate trăind-o în mod practic.

Folosim cuvintele “pentru că” sau “din cauză că” în ambele aceste sensuri. Noi spunem, “Îmi este foarte foame din cauză că stomacul meu face gălăgie.” Şi spunem, “Îmi este foarte foame din cauză că n-am mâncat la micul dejun.” Stomacul care face gălăgie este o dovadă a faptului că îmi este foame, nu baza sau cauza foamei mele. Dar a nu lua micul dejun este baza şi cauza pentru care îmi este foame. Noi folosim cuvintele “pentru că” sau “din cauză că” în ambele sensuri. Şi la fel fac şi scriitorii biblici.

Care este înţelesul aici în Romani 8:2? Este victoria Duhului asupra păcatului meu cauza care precede şi baza eliberării de condamnare? Sau este dovada că eu am fost deja eliberat de condamnare?

Eu argumentez că “pentru că” sau “din cauză că” [sau “în adevăr” n.tr.] din versetul 2 înseamnă dovadă, nu bază sau cauză. Îndreptăţirea (versetul 1) este temelia pentru transformare (versetul 2) şi nu invers. Vă voi da un motiv din contextul imediat şi un alt motiv din capitolul şapte, ca să vedeţi şi voi lucrul acesta astfel. Şi ar putea fi date numeroase alte exemple.

Remarcaţi cuvântul “căci” la începutul versetului 3. Ceea ce ne spune versetul 3 este că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca om, astfel ca Dumnezeu să condamne păcatul nostru în moartea Fiului Său în loc să ne condamne pe noi. Versetul 3b: “El a osândit păcatul în firea pământească.” Cu alte cuvinte baza eliberării noastre de sub condamnare este lucrarea lui Dumnezeu pentru noi înfăptuită la cruce, şi este dată ca şi baza versetului 2. “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii, din cauză că Dumnezeu a osândit păcatul în moartea Fiului Său.” Deci lucrul care înfăptuieşte eliberarea noastră de sub condamnare nu este dat ca şi rezultat al victoriei noastre asupra păcatului prin Duhul (versetul 2), ci ca baza victoriei noastre asupra păcatului prin Duhul. De aceea, nicio osândire precede şi sprijineşte eliberarea şi transformarea noastră, şi nu invers. Aceasta înseamnă că versetul 2 (eliberarea noastră de păcat) este dovada, şi nu baza sau cauza, condiţiei noastre de îndreptăţiţi fără condamnare din versetul 1. Acesta este primul meu motiv.

Al doilea motiv vine din Romani 7:4 şi 6. Ca să economisim ceva timp să ne uităm doar la versetul 6. Aici vedem cum eliberarea noastră de sub blestemul condamnării legii precede şi susţine transformarea noastră zilnică în mod practic în slujba lui Dumnezeu. Versetul 6:

“Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea [aici este îndepărtarea decisivă a vinei, blestemului şi condamnării pe care ar fi trebuit să le purtăm sub legea mozaică (cf. 7:1-5); dar noi am fost eliberaţi de acestea pentru că Hristos a murit în locul nostru şi a devenit blestem pentru noi, Galateni 3:13] aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.”

Este exact ceea ce ne spune Romani 8:2. Duhul ne împuterniceşte acum să-i slujim lui Dumnezeu într-un mod nou, liber şi plin de bucurie. Şi acesta este rezultatul faptului că eşti eliberat de sub condamnarea legii (vedeţi expresia “pentru ca să” în 7:6b – “izbăviţi de Lege… pentru ca să slujim într-un duh nou”).

Aşadar concluzionez că eliberarea de sub condamnare sau osândire din Romani 8:1 este cauza şi temelia eliberării noastre prin Duhul din Romani 8:2. Şi Pavel se referă la această lucrare eliberatoare a Duhului din vieţile noastre ca la dovada faptului că nu mai este într-adevăr nicio condamnare pentru noi. “Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, pentru că (iată!) Duhul este la lucru în ei ca să le dea victorii asupra păcatului!”

Diferenţa pe care o produce acest adevăr

Aceasta, spun eu, fraţilor şi surorilor – şi tuturor necredincioşilor care sunt aici – nu este o diferenţă exagerat de minuţioasă …

  • Este diferenţa dintre a te lupta plin de teamă ca să devii îndreptăţit şi a te lupta plin de încredere pentru că eşti îndreptăţit.

  • Este diferenţa dintre judecată cerească care a avut loc undeva în trecutul tău cu un verdict irevocabil că eşti nevinovat, şi judecata care trebuie să vină cândva în viitor cu un verdict nesigur care depinde de performanţele tale.

  • Este diferenţa dintre libertatea încrederii şi robia fricii.

  • Este diferenţa dintre a-i da lui Hristos slavă dublă atât pentru că este neprihănirea noastră cât şi pentru că El lucrează neprihănire în noi, şi a-i da lui slavă doar pentru că ne ajută să devenim propria noastră neprihănire.

O fraţi şi surori, mă rog să vedeţi şi să simţiţi că acesta nu este un lucru mărunt. Ci este un adevăr care confirmă evanghelia, păstrează libertatea, curăţă conştiinţa, şi care-L preamăreşte pe Hristos, adevăr pe care diavolul doreşte foarte mult ca voi să nu-l înţelegeţi şi să nu vă bucuraţi de el. Lepădaţi-vă de cel rău şi de căile lui rele, şi apucaţi libertatea adevărată. Şi luptaţi-vă împotriva păcatului ca un învingător, nu ca o victimă.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org