Robi ai lui Dumnezeu, Sfinţirea, Viaţa Veşnică

Romani 6:20-22

Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. 21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. 22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.

Preocupat de păcatul din viaţa mea, nu de păcatul altcuiva

Marele mesaj al capitolului 6 din Romani este că realitatea îndreptăţirii prin credinţă nu produce creştini care sunt aroganţi cu privire la propriul lor păcat. Cu alte cuvinte, Pavel scrie acest capitol ca să arate de ce credinţa în neprihănirea lui Hristos ca şi bază a acceptării noastre înaintea lui Dumnezeu nu ne face indiferenţi faţă de păcat, ci ne aduce în starea de morţi faţă de păcat în vieţile noastre.

Şi daţi-mi voie să subliniez lucrul acesta – în vieţile noastre. Nu este nici un cuvânt în acest capitol care să se refere la faptul că trebuie să ne dăm peste cap din cauza păcatului din vieţile altor oameni. Pavel va vorbi în capitolul 12 despre modul cum să ne relaţionăm la păcatul din vieţile altora, însă pentru moment, problema cea mare este păcatul meu faţă de Dumnezeu şi faţă de voi, şi nu păcatul vostru faţă de mine. Aşadar să nu arătăm cu degetul unii către alţii. Să stăm noi înşine în faţa oglinzii Cuvântului lui Dumnezeu.

Ca urmare, scopul principal al capitolului 6 din Romani este să arate de ce îndreptăţirea prin credinţă aduce întotdeauna sfinţirea împreună cu ea. Sau aşa cum obişnuiau să spună învăţătorii din vechime: acest capitol ne învaţă de ce credinţa care singură îndreptăţeşte, nu este niciodată singură, ci aduce întotdeauna cu ea o sfinţenie a vieţii. Sau un alt mod de a spune lucrul acesta este următorul: chiar dacă credinţa care îndreptăţeşte nu produce desăvârşirea în veacul acesta, ea produce întotdeauna o nouă direcţie în veacul acesta. Ea detronează păcatul, Îl întronează pe Dumnezeu, şi se războieşte împotriva păcatului în inimile şi trupurile noastre.

Lucrarea lui Dumnezeu, îndreptăţirea, sfinţirea şi viaţa veşnică

Pe măsură ce capitolul se apropie de final, trei lucruri devin din ce în ce mai clare. Devine din ce în ce mai clar faptul că starea noastră ca şi oameni nu este doar aceea că suntem vinovaţi deoarece păcătuim şi avem nevoie de iertare şi de neprihănirea lui Hristos care să ne prezinte înaintea lui Dumnezeu, ci că suntem şi în robia păcatului şi avem nevoie să fim eliberaţi atât de puterea lui cât şi de pedeapsa lui.

Şi devine din ce în ce mai clar, aşa după cum am văzut săptămâna trecută, că această eliberare (această “sfinţire”) este în mod decisiv lucrarea lui Dumnezeu, şi în mod dependent de aceasta, este şi lucrarea noastră. Noi trebuie să o facem. Dar nu o putem face dacă Dumnezeu nu ne împuterniceşte să o facem.

Şi în al treilea rând, devine din ce în ce mai clar că viaţa noastră veşnică depinde nu numai de îndreptăţire, ci şi de sfinţire. Cu alte cuvinte, dacă cineva spune, “O, sunt îndreptăţit prin credinţă şi de aceea nu am nevoie să renunţ la păcat şi să urmăresc sfinţenia,” acea persoană probabil că nu este mântuită. Şi dacă nu va fi eliberată de sub robia păcatului, nu va moşteni viaţa veşnică.

Aceste trei lucruri sunt în textul de astăzi, Romani 6:20-22: 1) Toţi suntem din fire robi ai păcatului – nu noi stăpânim păcatul; păcatul ne stăpâneşte pe noi. 2) Dumnezeu singur este eliberatorul decisiv al nostru din această robie, iar partea noastră – care este atât reală cât şi esenţială – este dependentă de partea Lui. 3) Fără această eliberare de sub stăpânirea şi robia păcatului – fără o nouă direcţie a neprihănirii şi sfinţeniei în vieţile noastre – nu vom moşteni viaţa veşnică.

De aceea este atât de serioasă întreaga slujire creştină. Ceea ce facem aici duminica dimineaţa la închinare şi la Şcoala duminicală, ceea ce faceţi în grupurile mici şi în timpul devoţional în casele voastre şi când îi învăţaţi pe copiii voştri, ceea ce faceţi în timpul personal de rugăciune şi meditaţie din Cuvânt – toate aceste lucruri sunt foarte importante deoarece sunt mijloacele pe care le desemnează Dumnezeu pentru victoria credinţei asupra păcatului. Dacă o persoană începe să se îndepărteze de aceste mijloace preţioase ale harului, nimeni n-ar trebui să privească îndepărtarea aceasta cu uşurinţă. Deoarece este în joc viaţa veşnică. Pavel i-a spus lui Timotei în 1 Timotei 6:12, “Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat.” A te lupta lupta credinţei înseamnă să apuci viaţa veşnică. A nu te lupta pentru credinţă şi împotriva păcatului, înseamnă să-i dai drumul vieţii veşnice. Cine ştie, dar se poate să descoperi la final că viaţa veşnică nu ţi-a aparţinut niciodată. Dar dacă prin Duhul, continui să lupţi (Romani 8:13), viaţa veşnică este a ta.

Haideţi să vedem aceste trei puncte în Romani 6:20-22.

1. Toţi suntem din fire robi ai păcatului – nu noi stăpânim păcatul; păcatul ne stăpâneşte pe noi.

Versetul 20: “Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.” Remarcaţi, Pavel ne include pe toţi în afirmaţia aceasta. Noi toţi am fost odată robi ai păcatului. Nu doar unii dintre noi. Toţi. Adică, nu eram nişte oameni neutri şi cu capacitatea de auto-determinare stând faţă în faţă cu păcatul şi neprihănirea, capabili să alegem în mod suveran. Am fost robi ai păcatului de la început. Păcatul era stăpânul, nu noi. Voinţa noastră era în robie faţă de ademenirile păcatului. Datorită stricăciunii noastre – a distorsionării valorilor noastre – vedeam păcatul ca fiind mai atractiv decât neprihănirea. Deci eram liberi, spune Pavel, faţă de neprihănire. Adică, aceasta nu avea nici o putere să stăpânească peste noi. Neprihănirea nu părea a fi deloc atractivă sau recompensatoare. Aşa că semnalele care veneau din partea ei nu aveau nici o putere asupra noastră. Acesta este primul punct, şi Pavel îl va confirma în versetul 22 atunci când vorbeşte despre a fi “izbăviţi de păcat şi înrobiţi faţă de Dumnezeu.”

2. Dumnezeu singur este eliberatorul decisiv al nostru din această robie, iar partea noastră – care este reală şi esenţială – este dependentă de partea Lui.

Al doilea punct este acela că numai Dumnezeu este eliberatorul decisiv al nostru din această robie, iar partea noastră – care este reală şi esenţială – este dependentă de partea Lui. Puteţi vedea lucrul acesta în versetul 22 când Pavel spune, “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu …” Remarcaţi, că în cele din urmă nu ne eliberăm sau izbăvim noi singuri; ci “am fost izbăviţi.” Şi în cele din urmă nu ne facem noi singuri robi ai lui Dumnezeu, ci “am fost făcuţi robi” ai lui Dumnezeu [în limba greacă verbul „a face robi” este un participiu la diateza pasivă, ceea ce face incorectă traducerea Cornilescu – „v-aţi făcut robi”, traducerea corectă fiind „aţi fost făcuţi robi” – n.tr.]. În spatele acestor verbe la diateza pasivă se află lucrarea lui Dumnezeu, aşa cum am văzut săptămâna trecută. Aceasta este ceea ce se întâmplă “sub har.” Atunci când Hristos este neprihănirea noastră prin credinţă, harul lui Dumnezeu vine în noi cu putere, distruge puterea păcatului iertat, ne transformă prin înnoirea minţilor noastre, scrie legea în inimile noastre, ne dă un duh nou, ne face să iubim Cuvântul lui Dumnezeu, şi ne face să vedem frumuseţea lui Hristos şi căile Sale ca pe comoara vieţilor noastre.

A deveni creştin nu este ca şi atunci când stai neutru între doi potenţiali stăpâni, şi ai puterea auto-determinării finale, şi apoi decizi, nefiind sub influenţa niciunei robii, pe care dintre cei doi stăpâni îl vei sluji. Nu există oameni neutri. Ci există numai robi ai păcatului şi robi ai lui Dumnezeu. A deveni creştin înseamnă ca cel care este căpitanul suveran al navei de război a neprihănirii să vină la comanda navei care este înrobită nelegiuirii; să-l pună în lanţuri pe căpitanul acestei nave, păcatul; să rupă lanţurile robilor; şi să le dea acestora o aşa privelişte a harului şi slavei în aşa fel încât aceştia să-l slujească pe vecie în mod liber consimţit pe noul suveran, cu o bucurie irezistibilă, ca pe comoara vieţilor lor. Aşa am fost noi mântuiţi. Dumnezeu ne-a eliberat de sub stăpânirea unui stăpân şi ne-a înrobit faţă de Sine prin puterea convingătoare a unei promisiuni superioare. Îmbrăţişaţi, deci, această lucrare a lui Dumnezeu. Primiţi-L pe Hristos şi promisiunea Lui ca pe comoara vieţii voastre.

Ar trebui să menţionez în trecere că dacă vă deranjează imaginea robiei – aşa cum de altfel ar trebui să se întâmple, cel puţin în parte – mai ales în America unde istoria robiei este înrădăcinată în cel mai înjositor aspect al rasismului, veţi fi încurajaţi să ştiţi că imaginea aceasta l-a deranjat şi pe Pavel. Versetul 18 este o paralelă la versetul 22 spunând, “Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi [aţi fost făcuţi robi] ai neprihănirii.” Dar apoi remarcaţi cum face o pauză pentru a-şi cere scuze, într-un fel, pentru această imagine nepotrivită. Versetul 19: “Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti.”

Cu alte cuvinte, fiind oameni bâjbâim în neputinţa şi limitarea noastră pentru a găsi un limbaj care să fie suficient de bun pentru a descrie realităţile măreţe, glorioase şi complexe, şi trebuie să ne mulţumim cu cuvinte şi imagini care sunt în parte de ajutor şi în parte înşelătoare. Pavel ştie bine că erau aspecte ale robiei pe care nu dorea să le atribuie relaţiei noastre cu neprihănirea sau cu Dumnezeu, chiar dacă el spune că suntem “făcuţi robi ai” neprihănirii (versetul 18) şi “făcuţi robi” ai lui Dumnezeu (versetul 22).

Isus, vă amintiţi, a făcut acelaşi lucru în Ioan 15:15 “Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Deci există anumite aspecte ale sclaviei pe care ar trebui să le aplicăm relaţiei noastre cu Dumnezeu şi anumite aspecte pe care n-ar trebui să le aplicăm. Şi există anumite aspecte ale prieteniei pe care ar trebui să le aplicăm şi anumite aspecte pe care n-ar trebui să le aplicăm. Trebuie să judecăm din context pe care aspect al unei imagini ar trebui să ne concentrăm.

Înţelesul primordial al termenului “robie” folosit în Romani 6:6, 16, 17, 18, 19, 20, 22 nu este acela de a fi forţaţi să facem ceva împotriva voinţei noastre. Ci înţelesul primordial este acela că voinţa noastră este înrobită. Voinţa noastră este fie prizonieră păcatului fie prizonieră neprihănirii, deoarece prin natura noastră noi vedem fie răsplătirile păcatului ca fiind mai atractive, fie frumuseţea neprihănirii ca fiind mai atractivă. Deci în ambele cazuri noi facem ceea ce vrem cel mai mult să facem. (Lucrul acesta este adevărat, vom vedea, chiar dacă capitolul 7 ne va dezvălui că putem avea o voinţă împărţită, câteodată făcând ceea ce nu dorim să facem). Dar suntem constrânşi să facem ceea ce vrem cel mai mult să facem – suntem înrobiţi faţă de aceasta – pentru că inimile noastre sunt fie atât de stricate, fie atât de reînnoite în Hristos încât noi vedem fie păcatul ca fiind mai convingător fie neprihănirea ca fiind mai convingătoare. În sensul acesta noi suntem fie robi ai păcatului, fie robi ai lui Dumnezeu.

3. Fără această eliberare de sub domnia şi robia păcatului – fără o direcţie nouă a neprihănirii şi sfinţeniei în vieţile noastre – nu vom moşteni viaţa veşnică.

În final, al treilea punct este că viaţa veşnică depinde de această eliberare de sub păcat şi de această robie faţă de Dumnezeu. Acesta este înţelesul versetului 22: “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi [aţi fost făcuţi robi, n.tr.] ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.”

Viaţa veşnică este în contrast cu “moartea” în versetul 21: “Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.” Cu alte cuvinte, rezultatul trăirii în robia păcatului este moartea. Dar, spune el, prin contrast în versetul 22, rezultatul faptului că aţi fost eliberaţi de sub păcat şi aţi fost înrobiţi faţă de Dumnezeu, şi apoi aveţi ca rod sfinţirea, este viaţa veşnică. Aceşti paşi nu sunt opţionali. Aceasta este singura cale care duce la viaţa veşnică: să fii eliberat de sub robia păcatului, să fii făcut rob al lui Dumnezeu, să ai ca roadă o viaţă de sfinţenie, şi în cele din urmă viaţa veşnică. De aceea sunt atât de serioase sfinţenia şi lupta împotriva păcatului în acest capitol. Nu ne jucăm. Viaţa veşnică atârnă în balanţă.

Cu alte cuvinte, viaţa veşnică vine la persoana a cărei credinţă în Hristos este reală – care Îl primeşte pe Hristos nu doar ca pe un adevăr ci şi ca pe o comoară. Şi realitatea acestei credinţe se arată în două moduri, nu doar într-unul singur:

  • Se arată reală prin faptul că duce la îndreptăţire,

  • şi apoi se arată reală prin faptul că duce la sfinţire.

  • Îndreptăţirea este statutul nostru de neprihăniţi din punct de vedere legal înaintea lui Dumnezeu, datorită neprihănirii lui Isus Hristos;

  • sfinţirea este trăirea practică, progresivă şi morală a acelei neprihăniri perfecte printr-un stil de viaţă de sfinţenie. Credinţa reală duce la ambele.

  • Deci îndreptăţirea este necesară pentru viaţa veşnică ca şi bază legală a acesteia, şi o căpătăm prin credinţă:

  • şi sfinţirea este necesară pentru viaţa veşnică ca şi dovada publică a faptului că credinţa noastră este reală.

El conduce lumea

Şi ceea ce vom auzi săptămâna viitoare este că toate acestea sunt darul lui Dumnezeu. Suntem pe deplin dependenţi de El în fiecare moment. Deci vă îndemn: cu ocazia acestui Crăciun, nu mai priviţi la voi înşivă. Nu mai priviţi la oameni, ci priviţi la Dumnezeu. Priviţi la Hristos. Priviţi la cruce, piatra preţioasă a unei vieţi de ascultare şi dragoste. Priviţi la înviere. Priviţi la domnia lui Hristos asupra regilor pământului. Şi acolo vedeţi-i valoarea Sa infinită, şi primiţi-L pe El ca pe comoara vieţilor voastre!

El conduce lumea prin adevăr şi har
Şi face ca neamurile să arate
Slava neprihănirii Sale
Şi minunile dragostei Sale.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org