Chemaţi să fiţi ai lui Hristos şi prea iubiţi ai lui Dumnezeu, Partea 2

Romani 1:6-7

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile, 6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. 7 Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

”Chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos”

Săptămâna trecută ne-am concentrat asupra versetului 6, “chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.” Creştinii din Roma, ca şi creştinii din Minneapolis sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos.” Am argumentat că lucrul acesta înseamnă că cei ce sunt creştini sunt chemaţi de Dumnezeu ca să-i aparţină lui Isus Hristos (Romani 8:30; 1 Corinteni 1:9); şi că această chemare nu este doar o invitaţie, ci este genul de chemare care produce sau creează ceea ce porunceşte. Am încheiat mesajul cu o referire la 2 Corinteni 4:4-6 unde Pavel spune că motivul pentru care oamenii nu văd adevărul lui Hristos în Evanghelie este pentru că mintea lor necredincioasă ”a orbit-o dumnezeul veacului acestuia [Satana], ca [ei] să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, necredinţa omului şi orbirea demonică lucrează împreună pentru a face ca Evanghelia să arate ca o pricină de poticnire sau ca o nebunie (1 Corinteni 1:23).

Însă, cum vine cineva la credinţă? Pavel spune că două lucruri sunt necesare pentru aceasta. În 2 Corinteni 4:5 el spune, ”Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.” Primul lucru necesar este predicarea lui Hristos printr-o viaţă caracterizată de slujire. Hristos trebuie predicat şi arătat oamenilor. Nimeni nu poate crede în Dumnezeu fără de Evanghelie. Trebuie să le spunem oamenilor Evanghelia şi trebuie să le-o arătăm prin viaţa noastră.

Însă Pavel ştie din experienţa sa dureroasă, aşa cum ştiţi şi mulţi dintre voi, că cei pe care-i iubim aud Evanghelia şi văd slujirea noastră, dar nu cred în aşa fel încât să fie mântuiţi. De aceea, în 2 Corinteni 4:6 Pavel a menţionat al doilea lucru necesar pentru ca cineva să vină la credinţă. Nu numai că Evanghelia trebuie predicată printr-o viaţă caracterizată de slujire, dar mai trebuie şi ca Dumnezeu Însuşi să dăruiască în mod supranatural inimii omului lumină sau vedere divină şi spirituală. “Căci Dumnezeu, care a zis: “Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”

Asta vrea să spună Pavel că înseamnă chemarea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:23-24). La fel cum la începutul creaţiei, Dumnezeu a făcut să apară lumina chemând-o în existenţă printr-un cuvânt de-al Său, “să lumineze lumina din întuneric,” tot la fel acum, Dumnezeu lansează o chemare omnipotentă care aduce lumină în inimile necredincioase şi orbite de diavol. Iar rezultatul acestei chemări este acela că nu mai vedem Evanghelia ca pe o pricină de poticnire sau ca pe o nebunie, ci acum vedem “lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” Cu alte cuvinte, ceea ce altă dată părea a fi prostesc sau plictisitor sau de neînţeles sau irelevant sau ciudat, acum este frumos şi preţios şi de dorit, aşa că-l îmbrăţişăm în mod liber.

Cu alte cuvinte, când Pavel spune în Romani 1:7 că cei ce sunt creştini sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos,” el spune că Dumnezeu a vorbit inimilor noastre cu o aşa putere încât am fost treziţi din somnul necredinţei, iar ochii noştri orbiţi au fost deschişi ca să-L vedem pe Hristos aşa cum este El, iar împietrirea inimii noastre a fost îndepărtată de la noi, şi am fost aduşi la viaţă din moartea spirituală în care ne aflam – la fel cum Hristos l-a înviat pe Lazăr chemându-l pur şi simplu, “Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). Şi rezultatul acestui lucru este acela că acum vedem măreţia lui Hristos în Evanghelie şi ne încredem în El şi-L iubim pe El şi valorăm mai mult decât orice alt lucru faptul că-L cunoaştem pe El. Şi astfel suntem “chemaţi să fim ai lui Isus Hristos.” Trăim între Neamuri (aşa cum spune versetul 6), dar Îi aparţinem lui Isus – şi nu la fel cum o persoană aparţine Partidului Democrat sau oricărei alte grupări din Minneapolis, ci noi Îi aparţinem lui Isus printr-o chemare omnipotentă a lui Dumnezeu care produce în noi ceea ce porunceşte.

Chemarea vine din dragostea lui Dumnezeu pentru voi

Astăzi aş vrea să mergem mai profund şi să gustăm mai mult din dulceaţa experienţei chemării pe care aţi primit-o de la Dumnezeu. Vom face aceasta uitându-ne la două lucruri: la faptul că chemarea voastră vine din dragostea lui Dumnezeu specific adresată vouă, şi la faptul că aceasta vă aduce pe un tărâm al dragostei lui Dumnezeu pe care nimeni altcineva nu-l cunoaşte, decât cei care primesc această dragoste. Motivul pentru care am ales să accentuez acest lucru este dat de faptul că următoarea expresie importantă din textul nostru este “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.” Versetul 7: “Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”

“Tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Aceştia sunt cei “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” şi “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.” O, cunoaşteţi-vă astfel pe voi înşivă, creştinilor! Voi sunteţi cei “chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos,” şi sunteţi cei “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.”

Dragostea lui Dumnezeu pentru lume

Dar, ce înseamnă lucrul acesta? Vreau să vă lărgesc viziunea cu privire la dragostea lui Dumnezeu. Nu vreau să o diminuez. Pentru că, cei mai mulţi au înţeles că Dumnezeu iubeşte lumea, şi ca urmare îi iubeşte pe toţi oamenii le fel. Într-adevăr, Dumnezeu iubeşte lumea. Isus a spus în Matei 5:44-45, “Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” Cu alte cuvinte, dragostea lui Dumnezeu este aşa de cuprinzătoare şi generală ca şi răsăritul soarelui şi căderea ploii.

Iar Ioan 3:26 spune, “Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Cu alte cuvinte, putem oferi viaţa veşnică oricărei persoane de pe planeta aceasta care-şi va pune credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi a fost dragostea lui Dumnezeu cea care L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru ca oferta aceasta să poata fi făcută lumii.

Deci, dragostea lui Dumnezeu este cuprinzătoare şi generalizată cel puţin în două feluri: El susţine chiar şi lumea necredincioasă cu strălucitul soarelui şi căderea ploii, şi oferă viaţa veşnică cu preţul vieţii Fiului Său, oricăruia şi tuturor celor care vor crede.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cei chemaţi

Însă aceasta este oare tot ce vrea să spună Pavel în Romani 1:7, când le scrie tuturor celor care sunt “prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma”? Nu spune Pavel mai degrabă, “Dintre toţi oamenii care trăiesc în Roma, eu le scriu tuturor celor care sunt prea iubiţi ai lui Dumnezeu”? Cu alte cuvinte, nu vi se pare că vrea să spună că aceia care sunt chemaţi de Dumnezeu să-i aparţină lui Isus Hristos sunt iubiţi într-un mod desosebit de către Dumnezeu? Şi nu că sunt iubiţi pentru că toţi ceilalţi din Roma sunt deasemeni iubiţi de Dumnezeu? Dacă-i scriu o scrisoare soţiei mele Noel şi-i spun, „Îţi scriu, preaiubita mea Noel, fii întărită şi încurajată de harul lui Dumnezeu,” ar putea cineva spune – motivul pentru care o numeşte „preaiubită” este pentru că el iubeşte fiecare femeie aşa cum trebuie să iubească un creştin, şi Noel fiind o femeie, este şi ea iubită de pastorul John pentru că el iubeşte toate femeile? Nu! Nimeni nu ar spune aşa ceva. Ci mai degrabă, dacă scriu, „Preaiubitei mele Noel,” toată lumea va gândi că am o dragoste aparte, specială pentru Noel.

Nu cred că Pavel vrea să trecem fără să observăm aspectul acesta în Romani 1:7. Nu cred că vrea ca tu, creştinule, să spui, „Dumnezeu mă numeşte ‘prea iubit’ pentru că El iubeşte pe fiecare la fel, şi, pentru că şi eu sunt inclus în acest fiecare, ca urmare şi eu sunt prea iubit.” Nu aceasta spune versetul 7. Pavel spune, eu vă scriu „vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Dar când spune tuturor, el nu se referă la fiecare persoană din Roma. Ci el scrie acelora care sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos.” Aşa că dragostea la care se gândeşte aici, trebuie să fie diferită de dragostea pe care o are Dumnezeu pentru fiecare om din Roma – la fel cum şi eu mă gândesc la o dragoste diferită atunci când spun, “preaiubitei mele Noel.” Nu vreau să spun că nu am în inima mea dragoste şi pentru alţi oameni. Ci vreau să spun că am o dragoste aparte pentru Noel. Am o dragoste a legământului pentru Noel. Am ales-o pe Noel să-mi fie soţie. Şi am făcut un legământ cu ea. Şi am pecetluit acest legământ cu juruinţe sacre. Şi Dumnezeu a pecetluit acest legământ în ceruri (Matei 19:6). Şi acum, dragostea dintre mine şi Noel este complet diferită de dragostea pe care o am faţă de orice altă femeie sau orice bărbat. Chiar dacă mi-aş da viaţa şi pentru alţii, nu numai pentru ea.

Am spus că vreau să vă lărgesc viziunea cu privire la dragostea lui Dumnezeu. Nu vreau să o diminuez. Cu alte cuvinte, dacă vă pot provoca în a vedea că Dumnezeu iubeşte pe cei “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” cu o dragoste specială a legământului, nu vreau să concluzionaţi că astfel, Dumnezeu este mai puţin iubitor decât dacă ar fi iubit lumea numai la modul general şi în mod egal, fără să facă un legământ cu mireasa Sa, biserica. Vreau să argumentez din Scriptură faptul că Dumnezeu are o dragoste pentru toată lumea, dar şi faptul că Îşi alege mireasa, “cei chemaţi să fie ai lui Isus Hristos,” şi o iubeşte (pe ea, adică pe tine creştinule) cu o dragoste specială, preţioasă a legământului.

Dragostea lui Dumnezeu care pune frica de Dumnezeu în inimă

Lucrul acesta cred că este în mod indirect explicat chiar de aşezarea cuvintelor în versetul 7, “vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Dar s-ar putea să nu vedeţi adevărul acesta foarte clar aici. Aşa că daţi-mi voie să vă dau pe scurt imaginea biblică de ansamblu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a promis că într-o bună zi va pune bazele unui “legământ nou” cu ai Săi (Ieremia 31:31), un legământ veşnic. Minunea acestui legământ este că în el, dragostea lui Dumnezeu nu oferă doar siguranţă oamenilor, ci promite să-i ţină în siguranţă protejându-i de la distrugere. Spre exemplu, în Ieremia 32:40 Dumnezeu promite, “Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.”

Vedeţi ce fel de dragoste este aceasta? Este cu mult mai mult decât dragostea generală a invitaţiei sau ofertei. Aceasta este o dragoste care “pune în inimă frica de de Dumnezeu” (similar cu ceea ce spune 2 Corinteni 4:6). Aceasta este genul de dragoste care lucrează cu putere “ca să nu ne depărtăm de Dumnezeu.” Aceasta nu este o dragoste generală pentru toţi. Ci este o dragoste specială, aparte care pune frica de Dumnezeu în inimile noastre şi care ne ţine de la a ne întoarce de la Dumnezeu. Acesta este noul legământ.

Acum, când Domnul Isus vine în lume, vine să moară şi să cumpere cu sângele Lui, pentru noi, privilegiile acestui legământ nou. Aşa că în Luca 22:20, Isus spune, la Cina cea de taină, “Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.`` Deci sângele lui Isus, a fost vărsat într-un mod special, ca să facă sigure promisiunile din Ieremia 32:40 – şi anume că Dumnezeu va pune frica de El în inimile noastre şi că ne va ţine ca să nu ne depărtăm de El. Aceasta este o dragoste foarte specială şi preţioasă. Este dragostea din care ar trebui să te hrăneşti zilnic. Este dulce şi este puternică. Să ştii că eşti iubit astfel, este tocmai epicentrul siguranţei creştine. Să ştiu că Dumnezeu m-a chemat şi că a luminat în inima mea ca să dea lumina Evangheliei slavei lui Hristos, şi că va lucra omnipotent ca să mă ţină, şi să mă aducă în slava veşnică – asta îneamnă să fiu “prea iubitul lui Dumnezeu.”

“Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”

Să vedem lucrul acesta ilustrat în Romani 8. În versetul 35 Pavel întreabă, “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Cu alte cuvinte, este cumva posibil ca Ieremia 32:40 şi noul legământ să fie distruse sau anulate în viaţa celor “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” (vezi Romani 8:30)? Amintiţi-vă că în Ieremia 32:40 Dumnezeu promitea că va lucra în oamenii care sunt în legământ cu El, ca ei “să nu se depărteze de Mine.” Şi tocmai acesta este răspunsul lui Pavel aici.

El întreabă în Romani 8:35, “Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia [ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos]?” Şi răspunde în versetul 37, “[Nu, ci] în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Observaţi ce ne ţine de la a fi despărţiţi de dragostea lui Hristos: suntem ţinuţi „prin Acela care ne-a iubit.” Aşa că versetul 25 întreabă, “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Iar versetul 37 răspunde: Nimic nu ne va separa! Iar motivul dat este acela că vom fi mai mult decât biruitori „prin Acela care ne-a iubit.” Sau mai simplu şi direct: dragostea lui Dumnezeu ne ţine de la a fi separaţi de dragostea lui Hristos. Vor fi separaţi de Hristos cei ce sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos”? Nu! De ce? Pentru că Dumnezeu ne iubeşte! Dragostea legământului lui Dumnezeu biruieşte, păstrându-i pe ai Săi.

Apoi, ca să confirme lucrul acesta din nou, Romani 8:38-39 atribuie biruinţa totală puterii dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre: “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (sau zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Cu alte cuvinte, dragostea aceasta specială a legământului pe care o are Dumnezeu pentru noi va birui peste toate lucrurile care încearcă să ne distrugă credinţa şi să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Aceasta nu este dragostea generală a lui Dumnezeu care oferă viaţă veşnică lumii, nici dragostea susţinătoare a lui Dumnezeu care face să strălucească soarele şi să cadă ploaia chiar peste duşmanii Săi. Ci aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru mireasa Lui, pentru cei aleşi ai Lui. El ne cheamă din moarte la viaţă, şi ne ţine să nu cădem. Şi aşa cum spune Romani 8:30, ne va duce şi în slavă. Pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Aceasta este dragostea noului legământ a lui Dumnezeu.” “Le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.”

Aceasta vrea să spună Pavel în Romani 1:7 atunci când spune, “tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Şi aceasta este ceea vrea să vă spună Dumnezeu vouă creştinilor de astăzi, când vă spune: Sunteţi chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos; sunteţi prea iubiţii Mei. Eu v-am ales ca să fiţi ai Mei. Eu v-am chemat. Eu v-am socotit neprihăniţi. Eu vă voi ţine. Eu voi lucra în voi ce îmi place Mie (Evrei 13:21). Nimic nu vă va separa de Mine, pentru că vă iubesc cu o iubire veşnică. Voi sunteţi prea iubiţii Mei.

O, dacă v-ar da Dumnezeu să cunoaşteţi dragostea aceasta. Să o înţelegeţi. Să o savuraţi. Să vă odihniţi în ea. Să fiţi eliberaţi de ea şi să fiţi transformaţi de ea în oameni radicali, oameni ai riscului. Şi să vă petreceţi restul vieţii ducând-o la toţi cei pe care-i cunoaşteţi. Şi dacă nu cunoaşteţi încă dragostea aceasta, să o primiţi acum. Nu vorbeşte Dumnezeu chiar acum inimii tale? Nu-ţi revelează El chiar acum frumuseţea şi adevărul lui Hristos, care a murit pentru păcătoşi pentru ca oricine crede în El să fie mântuit? Crede în El. Te rog în numele lui Dumnezeu crede în Fiul Său!

Texte care fac legătura între dragostea lui Dumnezeu şi alegere:
Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 2:13.

Texte care fac legătura între dragostea lui Dumnezeu şi harul suveran în mântuire:
Efeseni 2:4-5.

 

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org