Neascultarea Fatală a lui Adam şi Ascultarea Triumfătoare a lui Hristos

Romani 5:12-21

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; 21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Isus este suprem

Unul dintre scopurile acestei serii de predici este acela de a întipări în minţile noastre faptul că Isus Hristos este cea mai importantă persoană din univers – nu mai importantă decât Dumnezeu Tatăl sau Dumnezeu Duhul Sfânt. Cu ei este este egal atât în valoare cât şi în frumuseţe şi înţelepciune şi dreptate şi dragoste şi putere. Dar Isus Hristos este mult mai important decât toate celelate persoane – fie îngeri sau demoni sau regi sau comandanţi sau oameni de ştiinţă sau artişti sau filozofi sau atleţi sau muzicieni sau actori – care trăiesc acum, sau care au trăit, sau care vor trăi vreodată. Isus Hristos este suprem.

Toate lucrurile pentru Isus – chiar şi răul

Această serie este deasemeni menită să arate că tot ce există – inclusiv răul – este stabilit de către un Dumnezeu infinit de sfânt şi atoate-înţelept pentru a face ca slava lui Hristos să strălucească mai puternic. Unii dintre noi tocmai am citit săptămâna aceasta, parte a planului de citire a Bibliei, din Proverbe 16:4, „Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.” Dumnezeu a făcut acest lucru într-un mod misterios al Său care păstrează şi responsabilitatea celor răi şi sfinţenia inimii Sale. Am văzut acum două săptămâni că toate lucrurile au fost făcute prin Hristos şi pentru Hristos (Coloseni 1:16). Iar Pavel spune că toate aceste lucruri includ “fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri” care au fost învinse de Hristos la cruce. Acestea au fost făcute “pentru ziua nenorocirii.” Iar în ziua aceea a fost arătată puterea, dreptatea, mânia şi dragostea lu Hristos. Mai devreme sau mai târziu, fiecare răzvrătire îndreptată împotriva Lui va cunoaşte nenorocirea.

Dumnezeul care este acolo

Această serie ţinteşte desemeni către solidificarea convingerii că creştinismul nu este doar un set de idei, practici şi sentimente plănuite pentru binele nostru psihologic – fie că sunt plănuite de Dumnezeu sau de om. Nu acesta este creştinismul. Creştinismul începe cu convingerea că Dumnezeu este o realitate obiectivă dincolo de noi, sau în afara noastră. Aşa cum spunea Francis Schaefer, El este Dumnezeul care este acolo. Nu noi îl creem pe El. El ne creează pe noi. Nu noi decidem cum va fi El. El decide cum vom fi noi. El a creat universul şi universul are înţelesul pe care i l-a dat Dumnezeu, nu înţelesul pe care i-l dăm noi. Dacă dăm universului un înţeles diferit decât acela pe care i l-a dat Dumnezeu, suntem nebuni. Iar vieţile noastre vor sfîrşi tragic. Creştinismul nu este un joc; nu este o terapie. Toate doctrinele creştinismului decurg din cine este Dumnezeu şi din ceea ce a făcut El în istorie şi corespund unor întâmplări clare. Dar creştinismul este mai mult decât întâmplări. Este credinţă şi nădejde şi dragoste. Dar acestea nu plutesc în aer. Ele cresc ca nişte cedri mari în stânca adevărului lui Dumnezeu.

Motivul pentru care fac din acest lucru unul din scopurile seriei acesteia este deoarece am din Biblie convingerea deplină că bucuria, tăria şi sfinţenia ta veşnică depind de soliditatea acestei perspective care întăreşte fibra coloanei vertebrale a credinţei tale. Perspectivele slabe produc creştini slabi. Iar creştinii slabi nu vor supravieţui zilelor viitoare. Emoţionalismul neînrădăcinat care tratează creştinismul ca pe o opţiune terapeutică va fi spulberat în Zilele din Urmă. Aceia care vor fi lăsaţi stând pe picioarele lor vor fi aceia care şi-au zidit casa pe stânca adevărului măreţ şi obiectiv care-l are la origini, la centru şi ca scop pe Isus Hristos.

Slava lui Isus plănuită în păcatul lui Adam

Astăzi ne îndreptăm atenţia asupra păcatului spectaculos al primului om, Adam, şi cum acest păcat a pregătit scena pentru contra-reacţia mult mai spectaculoasă a lui Isus Hristos. Să deschidem Bibliile la Romani 5:12-21. În vara anului 2000 am petrecut cinci săptămâni asupra acestor versete. Astăzi ne vom îndrepta atenţia asupra unui lucru complet diferit faţă de cele la care ne-am uitat pe parcursul acelor săptămâni.

Astăzi vreau să privim la slava lui Hristos ca fiind scopul principal pe care l-a avut Dumnzeu în minte atunci când a plănuit şi a îngăduit păcatul lui Adam, şi împreună cu acesta căderea în păcat a omenirii. Amintiţi-vă ce am spus săptămâna trecută: Tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, îngăduie cu un anumit motiv. Iar motivele Lui sunt întotdeauna înfinit de înţelepte şi pline de scop. Dumnezeu nu era obligat să lase ca să aibă loc Căderea. Ar fi putut-o opri, tot la fel cum ar fi putut opri căderea lui Satana (aşa cum am văzut săptămâna trecută). Faptul că nu a oprit-o înseamnă că are pentru ea un motiv, un scop. El nu-şi face planurile din mers. Lucrurile înţelepte pe care le ştie Dumnezeu, le-a ştiut dintotdeauna ca fiind înţelepte. Aşadar, păcatul lui Adam şi căderea în păcat şi mizerie a rasei umane împreună cu Adam nu l-au luat prin surprindere pe Dumnezeu, ci fac parte din planul măreţ al lui Dumnezeu de a face vizibilă plinătatea slavei lui Isus Hristos.

Unul din modurile cele mai clare prin care poţi să arăţi din Biblie acest lucru– şi nu vom intra în detalii – este să priveşti la pasajele în care jertfa prin care Hristos a biruit păcatul este arătată ca fiind prezentă în mintea lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Spre exemplu, în Apocalipsa 13:8, Ioan scrie despre „toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat.” Deci înainte de întemeierea lumii exista o carte intitulată “cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.” Înainte ca lumea să fi fost creată, Dumnezeu deja plănuise că Fiul Lui avea să fie junghiat ca un Miel pentru a-i mântui pe toţi aceia care sunt scrişi în carte. Am putea merge la multe alte texte ca acesta (Efeseni 1:4-5; 2 Timotei 1:9; Tit1:1-2; 1 Petru 1:20) pentru a vedea perspectiva biblică şi anume că suferinţele şi moartea lui Hristos pentru păcat nu au fost planificate după păcatul lui Adam, ci înaintea acestuia. Ca urmare, atunci când are loc păcatul lui Adam, Dumnezeu nu este luat prin surprindere, ci El îl făcuse deja parte a planului Său – şi anume un plan prin care să-şi arate răbdarea şi harul şi dreptatea şi mânia Lui în istoria răscumpărării, şi apoi, într-un mod culminant, să descopere măreţia Fiului Său ca şi al doilea Adam, superior din toate punctele de vedere primului Adam.

Aşadar, privim în Romani 5:12-21 ţinând minte de data aceasta faptul că păcatul spectaculos al lui Adam nu a frustrat scopurile lui Dumnezeu de a-L înălţa pe Hristos, ci a slujit scopurilor acestora. Iată cum vom privi la aceste versete. Sunt cinci referinţe explicite cu privire la Hristos. Una dintre ele stabileşte modul cum gândeşte Pavel cu privire la Hristos şi Adam. Iar restul referinţelor arată cum este Hristos mai mare decât Adam. Două dintre aceste afirmaţii sunt similare aşa că le vom uni într-una singură. Ceea ce înseamnă că ne vom uita la trei aspecte ale superiorităţii lui Hristos.

Isus, “Cel ce avea să vină”

Să privim mai întâi la modul în care se referă versetul 14 la Hristos şi o vom face citind verstele 12-13 ca şi context: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.” Iată referirea la Hristos: “Cel ce avea să vină.” Versetul 14 stabileşte modul cum gândeşte Pavel în restul pasajului. Pavel se referă la Adam ca la un “arhetip” a celui care avea să vină, a lui Hristos. Observaţi mai întâi lucrul cel mai clar: Hristos “avea să vină.” Hristos a fost de la început “Cel ce avea să vină.” Pavel arată aici că Hristos nu a fost un gând secundar. El nu spune că Hristos s-a născut ca o copie a lui Adam. Ci spune că Adam a fost un arhetip a lui Hristos, adică Dumnezeu s-a ocupat de Adam într-un fel în care l-a făcut pe Adam un arhetip al modului prin care plănuise să-L glorifice pe Fiul Său. Un arhetip este o umbră a ceva care va veni mai târziu şi va fi ca arhetipul – numai că va fi mai mare. Aşdar, Dumnezeu s-a ocupat de Adam în aşa fel încât să-L facă pe acesta un arhetip a lui Hristos.

Acum observaţi unde anume în derularea ideii lui, alege Pavel să spună că Adam este un arhetip a lui Hristos. Versetul 14: “Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.” Alege să ne spună că Adam este un arhetip a lui Hristos după ce spune că până şi cei care nu păcătuiseră ca Adam au avut parte de aceeaşi pedeapsă de care a avut parte Adam. De ce ne spune Pavel tocmai aici că Adam a fost un arhetip a lui Hristos?

Isus, capul reprezentativ al nostru

Ceea ce tocmai a spus Pavel, ne duce la esenţa modului cum se aseamănă unul cu celălalt şi cum diferă unul de celălalt, Adam şi Hristos. Iată paralela: Oamenii care nu au păcătuit ca Adam au murit ca Adam. De ce? Deoarece erau conectaţi la Adam. El era capul reprezentativ al omenirii. De aceea este Adam numit un arhetip sau o icoană preînchipuitoare a lui Hristos – deoarece ascultarea noastră nu este ca ascultarea lui Hristos şi cu toate acestea avem viaţă veşnică cu Hristos. De ce? Deoarece noi suntem conectaţi la Hristos prin credinţă. El este capul reprezentativ al noii omeniri iar neprihănirea Lui este socotită ca fiind neprihănirea noastră datorită conecţiei cu El (conform Romani 6:5).

Iată paralela prin implicaţie în urma numirii lui Adam ca arhetip a lui Hristos:

Adam > Păcatul lui Adam > Omenirea condamnată în Adam > Moartea veşnică Hristos > Neprihănirea lui Hristos > Noua omenire justificată în Hristos > Viaţa veşnică

Restul pasajului revelează cu cât este mai mare Hristos şi lucrarea sa răscumpărătoare faţă de Adam şi lucrarera sa distrugătoare. Amintiţi-vă ce am spus la început. Ceea ce vedem aici este revelarea pe care o face Dumnezeu a realităţilor care definesc lumea în care trăieşte fiecare persoană de pe planeta aceasta. Fiecare persoană de pe planeta aceasta este inclusă în textul acesta deoarece Adam a fost tatăl fiecăruia. Ca urmare, fiecare persoană pe care o întâlneşti în America sau în orice altă ţară de orice etnie stă faţă în faţă cu lucrul despre care vorbeşte textul acesta. Moarte în Adam sau viaţă în Hristos. Acesta este un text cu implicaţii globale. Nu treceţi pe lângă el. Aceasta este realitatea definitorie a fiecărei persoane pe care o veţi întâlni. Perspectivele slabe produc creştini slabi. Aceasta nu este o perspectivă slabă. Ci se întinde peste întreaga istorie şi peste întregul pământ. Afectează în mod profund fiecare persoană din lumea aceasta şi fiecare ştire de pe internet.

Sărbătorind superioritatea lui Isus

Acum să privim la cele trei moduri în care Pavel sărbătoreşte superioritatea lui Hristos şi a lucrării Sale faţă de Adam şi lucrarea acestuia. Ele pot fi sumarizate în trei fraze: 1) Abundenţa harului; 2) Perfecţiunea ascultării, şi 3) Stăpânirea vieţii.

1) Abundenţa harului

Să privim mai întâi la versetul 15 şi la abundenţa harului. “Dar cu darul fără plată [adică darul fără plată al neprihănirii, versetul 17] nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.” Înţelesul la ceea ce spune Pavel aici este că harul lui Dumnezeu este mult mai puternic decât greşeala lui Adam. Aceasta este semnificaţia cuvintelor “cu mult mai mult”: “cu mult mai mult harul lui Dumnezeu . . . a dat din belşug celor mulţi.” Dacă păcatul omului a adus moartea, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu aduce viaţa.

Însă Pavel este mult mai specific. Harul lui Dumnezeu este în mod specific “harul într-un singur om, adică în Isus Hristos.” “Cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. “Harul într-un singur om, Isus Hristos” este întruparea harului lui Dumnezeu. Astfel vorbeşte Pavel despre el, spre exemplu, în Tit2:11, “Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat [şi anume în Isus Hristos].” Apoi în 2 Timotei 1:9, “…după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus...” Aşadar harul care este în Isus este harul lui Dumnezeu.

Harul acesta este un har suveran. Cucereşte tot ce întâlneşte în cale. Vom vedea imediat că are puterea Împăratului universului. Este un har stăpânitor. Aceasta este prima celebrare a superiorităţii lui Hristos faţă de Adam. Atunci când greşeala omului Adam şi harul omului Isus se întâlnesc, Adam şi greşeala lui pierd. Hristos şi harul câştigă. Aceasta este o veste foarte bună pentru cei care-i aparţin lui Hristos.

2) Perfecţiunea ascultării

În al doilea rând, Pavel sărbătoreşte felul în care harul lui Hristos cucereşte greşeala şi moartea lui Adam, şi anume perfecţiunea ascultării lui Hristos. Verstul 19: “Căci, după cum prin neascultarea unui singur om [şi anume, a lui Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om [şi anume, a lui Hristos], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Aşadar, harul unui singur om, Isus Hristos, îl ţine pe acesta de la a păcătui – îl ţine ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2:8) – pentru ca acesta să ofere Tatălui o ascultare fără greşeală şi completă pentru aceia care sunt conectaţi la El prin credinţă. Adam a căzut prin neascultarea lui. Hristos a izbândit în mod perfect. Adam a fost sursa păcatului şi a morţii. Hristos a fost sursa ascultării şi vieţii.

Hristos este ca Adam, care a fost un arhetip a lui Hristos – ambii sunt capi reprezentativi a unei vechi şi a unei noi omeniri. Dumnezeu impută greşeala lui Adam omenirii lui Adam, şi Dumnezeu impută izbânda lui Hristos omenirii lui Hristos, datorită modului cum sunt unite cele două omeniri cu capetele lor. Marea superioritate a lui Hristos stă nu numai în faptul că izbuteşte în ascultarea perfectă, ci că o face în aşa fel încât milioane de oameni sunt socotiţi neprihăniţi datorită ascultării Sale. Eşti tu conectat doar la Adam? Faci parte doar din prima omenire care este sortită morţii? Sau eşti conectat şi la Hristos, şi faci parte şi din noua omenire sortită vieţii veşnice?

3) Stăpânirea vieţii

În al treilea rând, Pavel sărbătoreşte nu numai abundenţa harului lui Hristos şi ascultarea perfectă a lui Hristos, ci în cele din urmă, şi stăpnânirea vieţii. Harul duce prin ascultarea lui Hristos la triumful vieţii veşnice. Versetul 21: “pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Harul stăpâneşte prin neprihănirea (adică prin neprihănirea perfectă a lui Hristos) culminând cu viaţa veşnică – şi toate acestea se întâmplă “prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Sau, încă o dată acelaşi mesaj în versetul 17: “Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!” Acelaşi lucru: Harul prin darul fără plată al neprihănirii duce la triumful vieţii, şi toate acestea prin Isus Hristos.

Am menţionat mai devreme că harul lui Dumnezeu în Hristos pe care-l menţionează Pavel în aceste versete este har suveran. Aici vezi lucrul acesta, şi anume în cuvântul a stăpâni sau a domni. Moartea exercită un anumit tip de suveranitate asupra omului şi stăpâneşte peste toţi. Toţi mor. Dar harul cucereşte păcatul şi moartea. Stăpâneşte în viaţă chiar şi peste cei care erau morţi odinioară. Acesta este harul suveran.

Ascultarea spectaculoasă a lui Hristos

Aceasta este marea slavă a lui Hristos – îl surclasează enorm de mult pe primul Adam. Păcatul spectaculos al lui Adam nu este la fel de mare ca harul spectaculos şi ascultarea spectaculoasă a lui Hristos şi ca darul vieţii veşnice. Într-adevăr, planul lui Dumnezeu a fost de la bun început, în neprihănirea Sa perfectă, ca Adam, capul reprezentativ al omenirii, să fie un arhetip a lui Hristos capul reprezentativ al noii omenirii. Planul Său a fost ca prin comparaţie şi contrast slava lui Hristos să strălucească tot mai puternic.

Versetul 17 pune problema la modul cel mai personal şi urgent posibil. Unde stai tu? “Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!” Observă cuvintele cu mare grijă şi cât mai personal posibil: “cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii.”

Cuvinte preţioase pentru păcătoşi

Acestea sunt cuvinte preţioase pentru păcătoşi. Harul este fără plată, darul este fără plată, neprihănirea lui Hristos este fără plată. Îl vei primi tu ca pe nădejdea şi comoara vieţii tale? Dacă-l vei primi, vei “domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos.” Primeşte-l acum. Mărturiseşte-l prin botez. Şi fii parte a poporului lui Hristos.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org