Darul Fără Plată al lui Dumnezeu este Viaţa Veşnică, Partea 1

Romani 6:22-23

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

De ce să nu mai trăim în păcat şi de ce nu putem să mai trăim în păcat

În dimineaţa aceasta ne concentrăm atenţia în mod deosebit asupra celor trei mari contraste din versetul 23. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Dar înainte de a privi la acestea amintiţi-vă că Romani 6 a început cu o întrebare, “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Şi întrebarea a fost pusă din nou în versetul 15, “Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har?” Răspunsul la ambele întrebări a fost un nu răsunător. Nu trebuie să mai trăiţi în păcat şi nu puteţi să mai trăiţi în păcat. Tot restul capitolului explică de ce.

Aşadar reţineţi lucrul acesta în timp ce privim la ultimul verset din capitol, versetul 23. Este argumentul de încheiere al acestui capitol, argumentând de ce n-ar trebui, şi de ce nu mai putem să continuăm să trăim în păcat sau să fim robiţi de păcat, dacă suntem sub har. Ne vom întoarce la subiectul acesta la final ca să arătăm cum este versetul 23 parte a victoriei noastre practice asupra păcatului în vieţile noastre.

Dar mai întâi, să privim la cele trei contraste din acest verset. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Cele trei contraste sunt:

  • păcatul vs. Dumnezeu,

  • plata vs. darul fără plată, şi

  • moartea vs. viaţa veşnică.

Haideţi să ne uităm la aceste contraste. Pe primele două trebuie să le luăm împreună.

Păcatul vs. Dumnezeu, şi plata vs. darul fără plată

Este necesară o clarificare imediată. Cred că majoritatea oamenilor, atunci când aud fraza “plata păcatului,” cred că aceasta înseamnă ceva de genul “plata pe care o primeşti atunci când păcătuieşti.” Deci “plata păcatului” pentru ei înseamnă “plata pentru comiterea păcatului.” În imaginea aceasta, “păcatul” este acţiunea înfăptuită pentru a căpăta plata. Dar nu cred că aceasta este imaginea pe care o are Pavel în minte aici. Nu se potriveşte cu contextul versetului 22 sau cu contrastul cu Dumnezeu din versetul 23.

Dacă iei “plata păcatului” în felul acesta, atunci ar trebui să iei şi “darul fără plată al lui Dumnezeu” în acelaşi fel. Dar puteţi vedea imediat că interpretarea aceasta nu funcţionează. “Darul fără plată al lui Dumnezeu” înseamnă “darul fără plată pe care Dumnezeu îl dă.” Deci paralela ar fi “plata pe care o plăteşte păcatul.” În această imagine, păcatul nu este ceea ce faceţi ca să căpătaţi plata. Este stăpânul care vă plăteşte atunci când îl slujiţi ca şi robi. Şi cred că aceasta este imaginea pe care o are Pavel în minte.

Contrastul din versetul 23 este situat între doi stăpâni, păcatul şi Dumnezeu. Este ceea ce a dezvoltat Pavel cu imaginea aceasta a robiei pe parcursul întregului capitol. Versetul 22 spune, “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut [aţi fost făcuţi, n.tr.] robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” Puteţi vedea contrastul dintre păcat, ca şi un stăpân al robilor, şi Dumnezeu ca şi celălalt stăpân. Sunt doi stăpâni în competiţie. “Izbăviţi de păcat şi robi ai lui Dumnezeu.” Aşadar concluzia pe care vrea să o tragă Pavel în versetul 23 este una foarte izbitoare, chiar şocantă – şi acesta este unul din motivele pentru care s-a scuzat că a folosit această imagine a robiei.

Cum aşa? Ei bine, gândiţi-vă cum îşi plătesc aceşti doi stăpâni robii. “Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Stăpânul robilor, păcatul, dă o plată, iar celălalt stăpân al robilor, Dumnezeu, dă daruri. Un stăpân plăteşte. Celălalt stăpân dăruieşte.

Care este diferenţa dintre o plată şi un dar? Plata este ceva ce câştigi. Un dar este ceva ce nu câştigi, şi nu poţi câştiga. O plată este o chestiune de datorie şi dreptate. Un dar fără plată este o chestiune de binefacere şi har. Poţi da pe cineva în judecată pentru că nu-ţi dă plata; dar nu poţi da pe cineva în judecată pentru că nu îţi dă un dar care este gratis, fără plată. Plata o meriţi. Dar darul gratis, fără plată, nu-l meriţi. Altfel nu ar mai fi gratis.

Singura robie adevărată

Gândiţi-vă pentru un moment la lucrul acesta. A veni acasă la Dumnezeu – a fi legaţi prin contract de Dumnezeu ca şi stăpân al nostru – este robia adevărată pentru care am fost creaţi. Este singura robie adevărată pentru că Dumnezeu ne are cu adevărat în proprietatea Sa. El ne-a creat şi de aceea suntem ai Lui. Atunci când facem ceea ce ne spune El să facem, El nu ne datorează nicio plată. Într-o situaţie de robie adevărată, proprietarii nu-i plătesc pe cei care le sunt robi. Şi există doar o singură robie adevărată în acest univers: robia noastră faţă de Dumnezeu. În cele din urmă, numai Dumnezeu are în proprietate fiinţe umane. Deci a fi înrobiţi faţă de Dumnezeu înseamnă a reveni acasă la adevăratul nostru stăpân. De ce este aceasta o veste bună?

Ceea ce face ca aceasta să fie o veste atât de bună este faptul că singurul stăpân adevărat şi posesor al universului dăruieşte daruri, nu plăţi. De ce este aceasta o veste bună? Deoarece efortul depus pentru obţinerea unei plăţi ne epuizează şi sperăm ca plata primită să fie pe măsura epuizării. Dar primirea darurilor nu epuizează pe nimeni. Plata implică faptul că stăpânul are nevoie de munca noastră, şi astfel trebuie să o recompenseze. Darurile implică faptul că stăpânul nostru nu are nevoie de munca noastră, şi nu trebuie să recompenseze nimic. Singurul Stăpân adevărat din univers nu are nevoie de nimic. De aceea El nu plăteşte niciun angajat. Celor care se încred în El, le dă doar daruri. De aceea jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară. Este cea mai dulce robie din lume.

Dar păcatul este un altfel de stăpân. El îi plăteşte pe robii lui. Păcatul nu a fost niciodată menit să fie stăpânul creaturilor lui Dumnezeu. El este un stăpân străin. Fiinţele omeneşti nu au fost menite să slujească păcatului. Au fost menite să-L slujească pe Dumnezeu. Noi am fost meniţi să depindem de harul lui Dumnezeu, şi nu să fim datori plăţii păcatului.

Păcatul ca şi stăpân este foarte înşelător şi gata să te prindă în capcane. Toate cererile sale par plăcute. Nimeni nu păcătuieşte din datorie. Păcatul îşi exercită puterea de stăpân prin plăcerile pe care le promite. Deci, atunci când ascultăm de păcat, sentimentul pare a fi unul de libertate. Nu avem sentimentul că am căpăta o plată. Ci avem sentimentul că primim daruri ale plăcerii şi libertăţii – ca să facem ceea ce vrem să facem.

Deci, de ce spune Pavel că păcatul impune o plată? Cel puţin din două motive. Unul este acela că cerinţele păcatului ne epuizează – aşa cum ne epuizează munca pentru o plată, şi sperăm ca plata să recompenseze risipa de energie şi timp. Păcatul nu restaurează. Ia şi nu dă înapoi. Ia şi ia şi ia. De fiecare dată când păcătuieşti, pierzi. Cu fiecare păcat, viaţa se scurge din tine. Este ca şi cum un vampir pervers a născocit o cale de a da victimelor sale o senzaţie de plăcere de fiecare dată când acestea îi dau vampirului o jumătate de litru de sânge. Şi astfel ei protestează în orbirea lor, “Noi nu pierdem. Noi câştigăm. Vedeţi cât de bine te simţi?,” când de fapt tot timpul viaţa li se scurge din ei.

Celălalt motiv pentru care Pavel spune că păcatul impune o plată, chiar dacă nu pare aşa în ochii robilor săi, este pentru că noi vom merita în cele din urmă, în final, plata pe care o plăteşte păcatul. Nu vom merita niciodată viaţa veşnică. Aceasta va fi mereu un dar fără plată. Dar vom merita plata pe care o plăteşte păcatul. Iar cruzimea acestui stăpân, păcatul, constă în faptul că suma tuturor plăţilor sale este moartea. Aceasta este plata pe care ne-o dă ca urmare a faptului că ascultăm de dorinţele sale. Şi în final el râde ca o hienă.

O, cât de mult ar trebui să-l urâm pe acest stăpân, păcatul, şi cât de mult ar trebui să-L iubim pe Stăpânul Dumnezeu!

Moartea vs. viaţa veşnică

Gândiţi-vă acum la a treia pereche de contraste, moartea vs. viaţa veşnică. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Plata finală a păcatului este moartea. Darul final al lui Dumnezeu este viaţa veşnică. Şi odată ce viaţa este veşnică, moartea despre care se vorbeşte aici este şi ea veşnică. Toate beneficiile păcatului sunt sumarizate în aceasta: moartea veşnică. Toate beneficiile lui Dumnezeu sunt sumarizate în aceasta: viaţa veşnică.

Aici paralela între cei doi stăpâni nu mai funcţionează deloc. Păcatul nu va avea niciun cuvânt de spus şi nicio implicare în darul vieţii veşnice. Dar Dumnezeu va avea de spus un cuvânt suveran şi va avea o implicare suverană în plata morţii veşnice. Iată o altă mare tragedie care-i priveşte pe robii păcatului. Ei continuă să creadă că păcatul este un stăpân adevărat pentru că pare că-i răsplăteşte cu lucruri care le plac. De fapt, el nu este deloc un stăpân adevărat, ci un pretendent la tron. Şi în cele din urmă dispare pur şi simplu şi-i lasă pe robii săi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul real al morţii, judecata lui Dumnezeu.

Iadul este plata pe care i-o dă păcatul păcătosului, la fel cum boala venerică şi sentinţa de închisoare ale unei prostituate sunt plata pe care i-o dă un peşte prostituatei aceleia. Ei nu plătesc cu adevărat. Ei doar ademenesc, înşeală, mint, epuizează, ruinează, apoi dispar, şi-i părăsesc pe robii lor bolnavi şi vinovaţi în faţa tribunalelor – înaintea judecăţii lui Dumnezeu.

În Romani 2:7-8 Pavel contrastează viaţa veşnică cu “mânia şi urgia” lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul final al morţii din Romani 6:23. Nu doar încetarea existenţei, ci un chin veşnic sub mânia dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Aceasta este în final “plata păcatului.” Stăpânul, păcatul, îi seduce pe robii săi ca aceştia să nu-L asculte pe Dumnezeu şi apoi dispare şi-i lasă să piară sub judecata celui Atotputernic.

Însă toţi robii lui Dumnezeu merg în veşnicie avându-L pe Dumnezeu ca şi Dătătorul lor. Aceasta este înseamnătatea vieţii veşnice. Dumnezeu rămâne Dătătorul pe veci de veci. Nu va exista un moment în care Dumnezeu va înceta să dăruiască bucurii noi celor ce sunt ai Săi. Darurile lui Dumnezeu nu se vor epuiza niciodată şi Dumnezeu nu va înceta niciodată să fie Dătătorul. El nu va înceta niciodată să fie Dumnezeu.

Efeseni 2:7 este una dintre cele mai uimitoare promisiuni în acest sens. Pavel spune că Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Hristos, “ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.” Vedeţi ce înseamnă aceasta? Înseamnă că lui Dumnezeu îi va lua viaţa veşnică ca să epuizeze bogăţia bunătăţii sale faţă de noi în Hristos Isus. Darurile pe care le are pentru noi în El însuşi sunt infinite ca număr şi perfecţiune. De aceea va dura o veşnicie ca să ni le dea pentru bucuria noastră. Nu se va sfârşi niciodată descoperirea lucrurilor minunate şi noi despre Dumnezeu şi care vin de la Dumnezeu pentru noi ca să ne bucurăm de ele.

Plictiseala nu va exista în veacul care vine. Îndurările Lui se vor înnoi în fiecare dimineaţă. De aceea rezervorul binecuvântărilor care dau naştere la plăcerile recunoştinţei vor fi mai mari şi mai mari. Iar râul binecuvântărilor care va continua să curgă din viitor nu va scădea niciodată, pentru că sursa este infinită. Şi vă amintiţi definiţia infinitului: infinit este acel ceva ce poate dărui pe vecie fără să descrească câtuşi de puţin. Infinitul dăruieşte, dăruieşte, dăruieşte şi nu devine niciodată mai puţin. Viaţa veşnică va fi dăruirea lui Dumnezeu care nu se va sfârşi niciodată pentru a ne face să fim din ce în ce mai fericiţi în tot ceea ce este El pentru noi în Isus.

În Hristos Isus Domnul nostru

Astfel ajungem la ultima frază din text. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Aici este o frază foarte importantă: “în Isus Hristos Domnul nostru.” Desigur că trebuie să întrebăm: Cum pot oameni păcătoşi ca tine şi mine să spere că vor primi viaţa veşnică? De ce să primim darul vieţii veşnice şi nu plata păcatului? Iar răspunsul este: pentru că suntem “în Isus Hristos Domnul nostru.” În El suntem neprihăniţi. În El suntem iertaţi. În El suntem iubiţi.

Dar cum am ajuns să fim în El? Şi cum ştiţi că sunteţi în El? În singurul fel care este în acord cu un dar fără plată, şi nu cu o plată. Adică, prin credinţă. Credinţa vede oferta unui dar fără plată al harului prezentat lumii de Crăciun, de Vinerea Mare şi de Paşte. Şi credinţa primeşte darul ca pe o comoară. Dacă Îl veţi primi pe Isus Hristos ca pe comoara voastră, atunci veţi fi “în Isus Hristos” şi veţi avea viaţă veşnică. Iar Romani 6:23 spune că “darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos Domnul nostru.”

Acum am promis că mă voi întoarce la întrebarea de bază a acestui capitol: Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege ci sub har? Ei bine am ajuns aici şi nu mai avem timp. Aşa că acesta va fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mesajul de săptămâna viitoare. Cum se potrivesc toate în acest capitol? Cum se potriveşte sfinţirea cu darul fără plată al vieţii? Răspunsul este: sfinţirea este şi ea un dar. Şi aş vrea să vedeţi lucrul acesta şi să primiţi darul acesta în ajunul Crăciunului săptămâna viitoare.

Între timp, rămâneţi în Isus Hristos, încrezându-vă în El ca şi comoara vieţilor voastre. Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi în această dimineaţă este clar: “Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org