Darul Fără Plată al lui Dumnezeu este Viaţa Veşnică, Partea 2

Romani 6:22-23

Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Darul fără plată al lui Dumnezeu este sfinţirea …

Este ajunul Crăciunului. Iar realitatea din 2 Corinteni 9:15 răsună în inimile noastre. “Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” Semnificaţia Crăciunului este dăruirea, deoarece Isus este un dar. Nu este dificil să facem din Romani 6:23 un text de Crăciun. “Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Primul Crăciun a fost darul Hristos care a venit în lume ca să cumpere viaţă veşnică pentru noi murind în locul nostru şi apoi înviind din morţi. Şi acest Crăciun – ca de fiecare Crăciun – Dumnezeu încă dăruieşte. Întruparea este un eveniment trecut, a avut loc o dată pentru totdeauna. Nu se va repeta niciodată. Dar sfinţirea este prezentă. Toţi creştinii adevăraţi o experimentează într-o oarecare măsură. Şi ea este tot un dar. Despre aceasta voi vorbi în dimineaţa aceasta. Textul nostru este Romani 6:22-23.

Dacă (1) viaţa veşnică este un dar gratuit, aşa cum spune Romani 6:23 (“darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică”) şi nu este o plată pe care o primeşti în urma efortului depus – nu este ceva ce câştigi, nu este ceva ce meriţi – şi dacă (2) această viaţă veşnică este rezultatul sfinţirii (nu plata primită în urma sfinţirii), aşa cum se spune în versetul 22, atunci sfinţirea trebuie să fie de asemenea tot un dar.

Daţi-mi voie să încerc să vă arăt lucrul acesta mai în detaliu chiar din ordinea cuvintelor din Romani 6:22 şi din legătura cu versetul 23. Versetul 22 spune, “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” Deci viaţa veşnică este rezultatul sau sfârşitul sfinţirii. Sau ca să inversăm, sfinţirea este procesul devenirii tot mai asemenea cu Hristos, din slavă în slavă (aşa cum se spune în 2 Corinteni 3:18), proces care se termină în viaţă veşnică. Puteţi spune în ambele feluri. Puteţi spune că viaţa veşnică este rezultatul sfinţirii. Sau puteţi spune că sfinţirea este calea care duce la viaţă veşnică.

… Deoarece viaţa veşnică este un dar fără plată

Acum remarcaţi legătura dintre versetul 22 şi versetul 23. Versetul 23 începe cu “fiindcă” sau “deoarece” sau “pentru că.” Acesta este un cuvânt esenţial pentru a înţelege cum se relaţionează sfinţirea şi viaţa veşnică. Deci care este argumentul cu privire la viaţa veşnică din versetul 23? Este a doua jumătate a versetului: “ … dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţă veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Aşadar haideţi să punem cele două versete împreună folosind conectorul pe care l-a folosit Pavel: Viaţa veşnică este rezultatul izbăvirii de sub păcat, al înrobirii faţă de Dumnezeu şi al rodirii în sfinţire, “fiindcă” – pentru că – “viaţa veşnică este un dar fără plată.”

Vedeţi ce ni se spune aici? Versetul 23 nu stă singur. Este fundamentul, baza, argumentul, temelia pentru versetul 22. Afirmaţia că viaţa veşnică este un dar fără plată şi nu o plată primită în urma efortului făcut de noi este baza pentru a spune că viaţa veşnică este rezultatul sfinţirii. Versetul 22: viaţa veşnică este rezultatul sfinţirii “pentru că,” versetul 23: viaţa veşnică este un dar fără plată. Ceea ce înseamnă că şi sfinţirea este un dar fără plată. “A fi izbăvit de păcat” este un dar de la Dumnezeu. “A fi înrobit faţă de Dumnezeu” este un dar de la Dumnezeu. “A avea ca rod” este un dar de la Dumnezeu. Rezultatul rodirii, “sfinţirea,” este un dar de la Dumnezeu. De ce? Fiindcă viaţa veşnică, care este rezultatul acestor lucruri, este un dar de la Dumnezeu.

Dacă sfinţirea pe care trebuie să o ai ca să moşteşneşti viaţa veşnică nu este un dar de la Dumnezeu, atunci viaţa veşnică nu este un dar de la Dumnezeu. Deoarece ar fi ca şi cum ai spune: Te voi duce pe gratis la Seattle cu trenul Amtrak Empire Builder. Este un dar gratuit. Dar tu trebuie să araţi un bilet atunci când te urci în tren, iar eu nu îţi voi returna banii pentru bilet. Ei bine, atunci călătoria cu trenul nu mai este un dar fără plată.

La fel este şi cu versetul 22. Dacă viaţa veşnică este rezultatul sfinţirii (biletul pentru tren) şi sfinţirea nu este un dar fără plată, atunci viaţa veşnică nu este un dar fără plată. Dar versetul 23 spune că viaţa veşnică este un dar fără plată. Aşa că biletul a fost plătit. Şi acela va fi tot un dar.

Am văzut acest adevăr la fel de clar în versetul 17: “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.” Mulţumirile ar trebui aduse lui Dumnezeu pentru că am devenit ascultători de învăţătura Bibliei, fiindcă ascultarea noastră faţă de Biblie este un dar de la Dumnezeu. Adică, sfinţirea este un dar fără plată, aşa cum este şi viaţa veşnică. Şi ce dar preţios este acesta! O, şi cât de recunoscători şi smeriţi ar trebui să fim (1 Corinteni 4:7)!

Ce vom spune despre alegerile noastre?

Acum haideţi să privim la două aplicaţii practice ale acestei învăţături.

Mai întâi, ce putem spune cu privire la ascultarea voastră – cu privire la propriile voastre alegeri, ca să faceţi ceea ce vă spune Romani 6 să faceţi? La fel de clar cum Romani 6 ne învaţă că sfinţirea este un dar, ne învaţă şi că sfinţirea este un act al ascultării noastre. Sfinţirea este ceva ce facem. Este un rezultat al voinţei noastre. Puteţi vedea foarte clar lucrul acesta în cel puţin patru versete:

  • Versetul 11: “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” Aceasta este o poruncă să faceţi ceva cu mintea voastră: să vă socotiţi, şi să gândiţi într-un anumit fel. Este o poruncă să nu fiţi indiferenţi.

  • Versetul 12: “Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” Aceasta este o poruncă să luptaţi împotriva păcatului şi să-i învingeţi dorinţele înşelătoare.

  • Versetul 13: “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Aceasta este o poruncă să luaţi mădularele trupului vostru şi să le aduceţi în slujba lui Dumnezeu pentru neprihănire. Este o chemare împotriva pasivităţii. Trebuie să acţionăm. Trebuie să alegem. Trebuie să preferăm o cale faţă de cealaltă. Aceasta este sfinţirea.

  • Versetul 19b repetă de fapt versetul 13: “După cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!” Aceasta este o poruncă. Ascultăm. Acţionăm. Alegem. Preferăm. Şi efectul este sfinţirea.

Acţiunea şi alegerea noastră sunt darul lui Dumnezeu

Deci cum să punem aceste două adevăruri împreună? 1) Sfinţirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, şi 2) sfinţirea este ceva ce faceţi voi, ceva ce alegeţi voi. Este o serie de preferinţe pe care le aveţi şi pe care le exprimaţi.

Răspunsul este că acţiunea voastră este darul lui Dumnezeu. Alegerile voastre sunt darul lui Dumnezeu. Faptul că-L preferaţi pe Dumnezeu mai degrabă decât păcatul este darul lui Dumnezeu. Să fim atenţi cum gândim la lucrurile acestea. Dacă cumva cineva spune, “Din moment ce sfinţirea este darul lui Dumnezeu, atunci eu nu mai trebuie să fac nimic”? Ei bine, aceasta ar fi ca şi cum ar spune, “Din moment ce ceea ce fac eu este darul lui Dumnezeu, eu nu mai trebuie să fac ceva.” Darul lui Dumnezeu al sfinţirii nu vă este dat ca să înlocuiască acţiunea şi alegerea şi preferinţa voastră faţă de Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu este acţiunea şi alegerea şi preferinţa voastră faţă de Dumnezeu. Aşadar nu cădeţi în felul acesta de vorbire sau gândire.

Pe lângă Romani 6 mai există două pasaje clasice în Noul Testament care surprind acest adevăr: faptul că noi acţionăm şi alegem, iar acţiunea şi alegerea aceasta este darul lui Dumnezeu. Este cu adevărat acţiunea noastră şi este cu adevărat darul Său. Este cu adevărat alegerea noastră şi este cu adevărat darul Său.

Unul din pasaje este Filipeni 2:12-13, “Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Aici ni se porunceşte să “ascultăm” – “după cum totdeauna aţi fost ascultători, … cu mult mai mult acum.” Şi ascultarea aceasta este descrisă în termenii “ducerii până la capăt a mântuirii noastre.” Noi ascultăm şi lucrăm. Este acţiunea noastră şi alegerea noastră. Dar dedesubtul a ceea înfăptuim noi şi voim noi este Dumnezeu care ne dă şi voinţa şi înfăptuirea. “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Este cu adevărat înfăptuirea noastră şi este cu adevărat darul Său. Este cu adevărat voinţa noastră şi este cu adevărat darul Său.

Celălalt text este Filipeni 3:12, “Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.” Aici Pavel ne arată cum să gândim cu privire la eforturile – la alegerile şi acţiunile – sfinţirii. Nu sunt perfect, spune el. Dar alerg înainte. Acţionez. Nu sunt pasiv. Întind mâna ca să apuc ceva. Şi ce este acest ceva? “Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.” Faptul că el întinde mâna ca să-L apuce pe Hristos, este pentru că Hristos şi-a întins mâna şi l-a apucat pe el.

Deci, dacă cineva spune, “Ei bine, dacă Hristos m-a apucat deja, eu nu mai trebuie să alerg şi să ascult şi să aleg neprihănirea” acea persoană demonstrează faptul că probabil nu a fost apucată de Hristos. De ce? Deoarece Pavel ne învaţă următorul lucru: faptul că Hristos ne-a apucat pe noi este motivul pentru care noi suntem capabili să-L apucăm pe El. Dacă nu-ţi doreşti să ai tot mai mult din Hristos şi nu-ţi doreşti să fii tot mai asemenea lui Hristos, zi de zi, şi săptămână de săptămână, probabil că nu-L ai pe Hristos în tine. Faptul că Hristos ne-a apucat pe noi nu înlocuieşte faptul că şi noi îl apucăm pe El.

Deci haideţi să fim ascultători într-un mod biblic. Sfinţirea este înfăptuirea noastră şi înfăptuirea noastră este darul lui Dumnezeu. Sfinţirea este voinţa noastră şi voinţa noastră este darul lui Dumnezeu. Dăm socoteală pentru acţiunile noastre, iar Dumnezeu este suveran peste acţiunile noastre. Aşadar, haideţi să voim şi să acţionăm cu toată tăria noastră pentru cauza neprihănirii şi dragostei, deoarece voinţa noastră şi acţiunea noastră şi tăria noastră sunt darul lui Dumnezeu. Şi cu cât cheltuim mai multă energie în felul acesta, în felul acesta Dumnezeu va primi tot mai multă slavă în sfinţirea noastră iar noi voi deveni tot mai sfinţi. “Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu” (1 Petru 4:11; vedeţi şi 2 Tesaloniceni 1:11-12).

Două modalităţi de a aborda întrebările

Ceea ce ne duce la a doua aplicaţie practică a acestor două adevăruri că sfinţirea este lucrarea noastră şi darul lui Dumnezeu. La aceste adevăruri există un răspuns spiritual şi un răspuns firesc. Omul firesc, fără Duhul lui Dumnezeu, nu iubeşte lucrurile Duhului (1 Corinteni 2:14). Dacă le adună în mintea sa, el este ca un orb care transportă o scândură lungă din lemn printr-un magazin de porţelanuri. Scândura este făcută pentru a fi foarte folositoare în susţinerea unor grinzi dintr-o cameră din spatele clădirii. Dar purtată de mâinile unor oameni nespirituali distruge lucruri.

Aşadar oamenii aceştia iau aceste adevăruri şi văd doar probleme. Dacă credinţa şi sfinţirea sunt darurile lui Dumnezeu, ce vom spune despre oamenii care nu au credinţă? Ce vom spune despre noi creştinii care nu avem atât de multă sfinţenie cât ar trebui? Ce vom spune despre motivaţie şi responsabilitate? Cum pot fi cu adevărat motivat să acţionez, dacă acţiunile mele sunt darul lui Dumnezeu? Cum pot fi tras la răspundere pentru acţiunile mele dacă acţiunile mele sunt darul lui Dumnezeu? Aceasta este tot ceea ce poate face omul firesc cu aceste adevăruri. Adevărurile acestea sunt în mintea lui, dar el nu este disperat după ele; el nu vede nicio potrivire între starea sa şi aceste realităţi; nu vede nicio frumuseţe în ele; nu simte recunoştinţă pentru ele. El pur şi simplu continuă să spargă totul în jurul lui cu scândura pe care o transportă prin magazinul de porţelanuri. Şi de fiecare dată când sparge un alt cristal se simte şi mai îndreptăţit să gândească că aceasta este o scândură stupidă, că acestea sunt nişte învăţături stupide.

Există şi un altfel de răspuns – un răspuns spiritual. Oamenii spirituali – oamenii care sunt conduşi de Duhul lui Hristos – sunt oameni cu creier. Şi văd problemele pe care le dau aceste adevăruri minţilor finite, corupte ale oamenilor. Ei lucrează cu răbdare ca să rezolve aceste probleme, dar nu acesta este răspunsul lor principal la astfel de comori. Ci ei le primesc în mod deosebit ca şi pâine pentru foamea lor, băutură pentru setea lor, unguent pentru ochii lor spirituali şi comoară pentru falimentul lor spiritual.

Poate că pot rezuma răspunsul spiritual, şi poate vă pot chema să-l îmbrăţişaţi, folosind un acronim, RRÎAM.

R – RECUNOAŞTE nevoia ta. Oamenii spirituali se simt disperaţi ca şi robi ai păcatului şi recunosc că sunt robi ai păcatului. Nu pot face nimic fără darurile gratuite ale lui Dumnezeu. Aşa că adevărurile acestea se potrivesc cu evaluarea personală pe care şi-au făcut-o. Motiv pentru care cei mândri nu pot primi aceste lucruri. Adevărurile nu se potrivesc cu felul în care văd ei lucrurile. Aşadar recunoaşte că eşti neajutorat în această dimineaţă dacă nu ai darurile lui Dumnezeu pentru a face tot ceea ce trebuie să faci.

R – ROAGĂ-TE pentru darul lui Dumnezeu. Cere-i-L Lui. Atunci când un om duhovnicesc aude că Dumnezeu are un dar fără plată, primul lui răspuns nu este să înceapă să listeze problemele intelectuale pe care le crează acest dar. Răspunsul lui este să simtă nevoia pentru acest dar, să-şi dorească darul şi să se roage pentru dar. Deci roagă-te pentru darul sfinţirii. Şi nu te ruga o singură dată. Roagă-te fără încetare.

Î – ÎNCREDE-TE în promisiunile lui Dumnezeu. Ascultarea din Biblie care este acceptată de Dumnezeu este ascultarea care vine din credinţă. Dacă alegerea cu care te confrunţi între păcat şi Dumnezeu este una legată de bani, ia următoarea promisiune, spune-o şi reazămă-te pe ea. “Dumnezeul Meu se va îngriji de toate trebuinţele mele” (Filipeni 4:19). Recunoaşte-ţi nevoia disperată pe care o ai fără darurile lui Dumnezeu. Roagă-te pentru darul credinţei şi al sfinţirii. Încrede-te într-o promisiune superioară.

A- ACŢIONEAZĂ în ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Fă ceea ce spune El. Împotriveşte-te în mod activ păcatului. Îndreaptă-ţi mintea spre lucruri sfinte. Adu-ţi mădularele înaintea lui Dumnezeu ca şi instrumente ale neprihănirii. Aceasta este lucrarea ta. Trebuie să o voieşti şi trebuie să o înfăptuieşti. Să te scoli din pat. Să-ţi deschizi Biblia. Să faci exerciţiile fizice de care ai nevoie. Să-ţi ceri scuze de la soţul sau soţia ta. Să închizi televizorul. Acestea sunt alegerile tale şi acţiunile tale. Şi sunt darurile lui Dumnezeu. Deci încrede-te în darul Său, şi acţionează în ascultare.

M- MULŢUMEŞTE-I pentru darurile Sale. Atunci când ai ascultat, mulţumeşte-i lui Dumnezeu. Alătură-te lui Pavel care spune în Romani 6:17, “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă.” Ceea ce înseamnă, dă-i lui Dumnezeu slava pentru orice dar bun şi desăvârşit din viaţa ta. Lasă-te smerit de eşecurile tale şi fii recunoscător pentru succesele tale. Oamenii smeriţi şi recunoscători vor moşteni viaţa veşnică. Pentru că smerenia şi recunoştinţa sunt darul lui Dumnezeu.

Fie ca Dumnezeu să ne dea, mai ales cu ocazia acestui Crăciun: smerenie şi recunoştinţă. Aceasta este ceea ce simt într-o oarecare măsură, pe măsură ce anul se apropie de final: smerit în urma slăbiciunilor şi eşecurilor mele ca şi lider şi recunoscător lui Dumnezeu pentru fiecare binecuvântare pe care am primit-o. Amin.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org