Cei Călăuziţi de Duhul Sunt Fii ai lui Dumnezeu

Romani 8:13-17

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Când trecem de la versetul 13 la versetele 14-17, o temă nouă devine dominantă, una dintre cele mai preţioase teme din Biblie. Tema la care mă refer este înfierea noastră - faptul că cei credincioşi sunt copii ai lui Dumnezeu. În epistola către Romani nu am fost numiţi copii ai lui Dumnezeu până în momentul acesta. Dar acum, cuvintele vin cu o densitate şi o greutate aparte şi sunt pline de libertate, bucurie, dragoste şi nădejde.

Versetul 14: “Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Versetul 15: “Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: “Ava! adică: Tată!” Versetul 16: “Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Versetul 17: Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos…”

Aşadar o temă care nu a apărut până acum nicăieri în epistola către Romani este menţionată acum în fiecare verset din aceasta parte a epistolei. Este clar că aceasta este noua focalizare aici, şi de aceea trebuie să o vedem şi să o savurăm ca pe o parte a mântuirii noastre glorioase. Apostolul Pavel ne face cunoscut cine suntem noi creştinii şi cine este Dumnezeu în relaţia cu noi. Şi ne mai spune cum putem cunoaşte această identitate a noastră, şi ce implicaţii are ea pentru viaţa noastră.

Să luăm deci câte un verset pe rând şi să vedem ce are să ne înveţe apostolul Pavel despre Duhul Sfânt şi despre înfierea noastră ca şi copii ai lui Dumnezeu. Vom lua primele trei versete şi vom lăsa versetul 17, care pune accentul pe faptul că suntem moştenitori, pentru săptămâna viitoare ca şi o tranziţie către paragraful următor.

“A omorî păcatul prin Duhul” este explicat prin “a fi călăuzit de Duhul”

Să luăm mai întâi versetul 14 care ne este prezentat de către Pavel ca şi baza pentru versetul 13: “Dacă trăiţi după îndemnurile firii veţi muri; dar dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Omoară păcatul sau te va omorî el pe tine. Am pus un accent mare pe cuvintele “prin Duhul.” “Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Poate vă aduceţi aminte că am spus la un moment dat că “prin Duhul” nu înseamnă că Duhul este o unealtă sau o armă pe care o folosim. Duhul este o Persoană. Noi suntem în mâna Lui, nu El este în mâna noastră! Aşadar, a omorî păcatul “prin Duhul” înseamnă a avea un mod de gândire prin care Duhul Sfânt lucrează liber ca să ne elibereze de sub puterea păcatului. Iar această gândire este gândirea credinţei – a credinţei în promisiunile lui Dumnezeu pe care El le-a cumpărat cu sângele Fiului Său.

Pentru a confirma că eram pe drumul cel bun atunci când am spus că Duhul nu este un instrument în mâinile noastre ci noi suntem un instrument în mâinile Lui, ascultaţi ce spune Pavel în versetul 14. El spune: “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Cuvântul “căci” ne arată că în versetul 14 Pavel ne dă baza şi explicaţia pentru versetul 13. Aşadar “faceţi să moară faptele trupului prin Duhul” din versetul 13 este explicat prin “călăuziţi de Duhul” din versetul 14 şi “veţi trăi” din versetul 13 este explicat prin “sunteţi fii ai lui Dumnezeu” din versetul 14. Să medităm împreună asupra acestor două perechi de cuvinte.

“Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. (14). Căci [Fiindcă] toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Pavel reformulează afirmaţia “faceţi să moară faptele trupului prin Duhul” cu cuvintele “sunteţi călăuziţi de Duhul.” Iată confirmarea că eram pe drumul cel bun săptămâna trecută: A face un lucru “prin Duhul” înseamnă a fi “călăuzit” să faci lucrul acela prin Duhul. Nu El este un instrument în mâinile noastre. Noi suntem un instrument în mâinile Lui. Nu noi îl călăuzim pe El. Ci El ne călăuzeşte pe noi. El nu răspunde pur şi simplu la cererile noastre. Noi suntem mişcaţi şi călăuziţi de către El.

Deci ce înseamnă să fim călăuziţi de Duhul (din versetul 14) în lumina relaţiei versetului 14 cu versetul 13? Înseamnă să fim călăuziţi de Duhul în a omorî păcatul, încrezându-ne în valoarea superioară a dragostei Tatălui. Atunci când lupţi împotriva păcatului încrezându-te în faptul că Hristos este superior faţă de ceea ce-ţi oferă păcatul, eşti călăuzit de Duhul. Nu scoateţi acest verset în afara contextului pentru a-l face să spună ceva de genul: “dacă sunt călăuzit către şcoala potrivită, sunt un copil al lui Dumnezeu.” Sau: “dacă sunt călăuzit către soţul potrivit, sunt un copil al lui Dumnezeu.“ Sau: “dacă sunt călăuzit către serviciul potrivit, sunt un copil al lui Dumnezeu.“

Într-un anumit sens copiii lui Dumnezeu vor căuta călăuzirea Duhului în toate aceste domenii. Dar nu la aceasta se referă textul de astăzi. Acest text ne spune: Omorâţi păcatul prin Duhul fiindcă “toţi cei ce sunt [astfel] călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, dovada că suntem copii ai lui Dumnezeu este aceea că Duhul Sfânt îşi confirmă prezenţa călăuzindu-ne la război împotriva păcatului propriu. Copiii lui Dumnezeu urăsc păcatul. Copiii lui Dumnezeu au valorile, priorităţile, preferinţele şi gusturile Tatălui lor, căci aşchia nu sare departe de trunchi, cum se spune.

Motivul pentru care ei împărtăşesc aceste trăsături ale lui Dumnezeu Tatăl lor, este datorită faptului că au Duhul Lui care îi călăuzeşte astfel. El le dă gusturi şi preferinţe noi, valori noi, plăceri noi şi tristeţi noi. Deci dovada înfierii noastre este: luptăm noi împotriva păcatului din viaţa noastră, sau ne-am obişnuit cu el?

Făgăduinţa vieţii este înrădăcinată în identitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu

Observaţi acum cum se relaţionează celelalte două idei pereche din versetele 13 şi 14. Prima pereche de idei este “a omorî păcatul prin Duhul” explicată prin “a fi călăuzit de Duhul.” A doua pereche este “veţi trăi” din versetul 13 şi “sunteţi fii ai lui Dumnezeu” din versetul 14. “Dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul, sunt fii ai lui Dumnezeu.”

Ştiţi că aveţi viaţa veşnică fiindcă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului. Aceasta reiese din versetul 13. Şi, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului fiindcă sunteţi călăuziţi de Duhul. Aceasta reiese din versetele 13 şi 14. Iar faptul ca eşti călăuzit de Duhul arată că eşti un copil al lui Dumnezeu, aşa cum reiese din versetul14. Aşadar statutul tău de copil al lui Dumnezeu este cel care-ţi garantează viaţa veşnică, după cum vedem în versetul 17. ”Şi dacă suntem copii suntem şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.” Moştenitori a ce? Ai vieţii veşnice şi a întregii slave pe care o deţine viaţa veşnică.

Versetul 14 ne explică “a omorî păcatul prin Duhul” în termenii “a fi călăuziţi de Duhul” şi ne explică “veţi trăi” în termenii “a fi fii ai lui Dumnezeu.” Iar apoi arată că a fi călăuziţi de Duhul este dovada practică a faptului că suntem fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că a omorî păcatul prin Duhul este dovada înfierii noastre şi ca urmare calea spre viaţa veşnică.

Şi Pavel vrea să ne bucurăm de aceste adevăruri. Ne spune aceste lucruri pentru a avea bucurie şi biruinţă în luptele şi temerile din viaţă. Iar lucrul acesta devine foarte clar în versetul 15.

Ce legătură este între Duhul lui Dumnezeu şi înfierea noastră?

Versetul 15 vine acum să ne explice mai bine legătura dintre Duhul lui Dumnezeu şi înfierea noastră. El spune (vers. 14): “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. (15) Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm ”Ava, adică Tată!”” Pavel răspunde la întrebarea: Care este motivul pentru care călăuzirea Duhului este dovada că eşti un copil al lui Dumnezeu? Şi mai răspunde şi la întrebarea: Cum ne călăuzeşte Duhul?

Motivul pentru care călăuzirea Duhului dovedeşte că suntem copii ai lui Dumnezeu este acesta: Duhul este “un duh de înfiere.” Este Duhul care ne este dat ca să confirme tranzacţia legală făcută de Tatăl, şi anume înfierea. Iată ce scrie F.F.Bruce despre însemnătatea pe care o avea termenul “înfiere” (versetul 15) în societatea romană din zilele apostolului Pavel:

“În societatea Romană din primul secol, un fiu înfiat era un fiu ales anume de tatăl adoptiv ca să-i moştenească numele şi averea; fiul înfiat nu era cu nimic inferior unui fiu născut în mod natural, şi se putea bucura mai din plin de dragostea tatălui, şi putea reprezenta mai bine caracterul tatălui …”(John Stott, Romani, InterVarsity Press, 1994, pag 232)

Avem aici in biserica noastră zeci de copii, tineri şi adulţi care au fost înfiaţi în mod legal. Voi sunteţi cu toţii iubiţi de părinţii voştri cu o dragoste profundă, adevărată şi de neclintit, o dragoste tot atât de mare dacă nu chiar mai mare decât dacă aţi fi fost născuţi în mod natural în familia voastră. Tot aşa este şi cu Dumnezeu. Această realitate a înfierii este o realitate masivă, statornică şi legală. Şi este o realitate profundă, puternică şi emoţională.

Când Duhul Sfânt este numit în versetul 15 “un duh de înfiere” înseamnă că Duhul confirmă această mare tranzacţie de înfiere şi o face să fie o realitate pentru tine. Dacă ţi-ai pus încrederea în Hristos ca Mântuitor şi Domn şi Comoară a ta, atunci eşti înfiat. Ioan 1:12 spune: “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Dacă Îl primeşti pe Hristos, eşti înfiat.

Duhul ne călăuzeşte stârnind în noi sentimentul de familie

Acum, pentru ca să pecetluiască, să confirme şi să facă înfierea o experienţă reală pentru noi, Dumnezeu trimite Duhul Său în inimile noastre. Iată cum exprimă Pavel lucrul acesta în Epistola către Galateni 4:5-6 “Dumnezeu a trimis pe Fiul Său … ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă “Ava!,” adică “Tată!” Duhul este turnat în inimile noastre ca să confirme înfierea noastră şi să o facă realitate pentru noi.

Cum face Duhul lucrul acesta, conform cu versetul 15? Înlocuind frica pe care o are un rob faţă de stăpânul lui, cu dragostea pe care o are un fiu faţă de tatăl lui. “Şi voi nu aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm “Ava!, adică Tată.” Pavel contrastează frica unui rob cu dragostea unui fiu. Lucrarea Duhului Sfânt în vieţile noastre este să schimbe frica de rob pe care o simţim faţă de Dumnezeu cu o dragoste plină de încredere, bucurie, şi pace faţă de Dumnezeu Tatăl nostru.

Să facem legătura acum între acest lucru şi călăuzirea Duhului din versetul 14. Aceasta este cealaltă întrebare la care Pavel dă răspuns în versetul 15: Cum călăuzeşte Duhul? “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Cum călăuzeşte Duhul? Cum ne mişcă El şi cum ne capacitează pentru ca să facem să moară faptele trupului – adică să omorâm păcatul? Răspuns: “Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere.” Duhul nu ne călăuzeşte stârnind în noi frica unui rob. Ci ne călăuzeşte stârnind în noi dragostea de familie. El nu te călăuzeşte în omorârea păcatului făcându-te un rob care acţionează dintr-un sentiment de frică, ci facându-te un fiu care acţionează din credinţă şi dragoste.

Poţi obţine multă supunere exterioară prin impunerea sclaviei şi a fricii. Am stat de vorbă cu un vietnamez aseară şi îmi spunea cât de adevărat a fost lucrul acesta pentru ei. L-am întrebat dacă oamenilor care trăiesc în Vietnam le place comunismul. Şi a răspuns: “Nu.” Apoi a adăugat: “Dar ei au armele!” Cu armele poţi să subjugi şi să creezi suficientă frică prin care să obţii o supunere exterioară. Dar nu aşa ne călăuzeşte Duhul pentru a ne face să omorâm păcatul.

Atunci cum ne modelează voinţa şi cum ne călăuzeşte în acţiunea de omorâre a păcatului? Făcând reale pentru noi adevărul înfierii noastre şi valoarea Tatălui nostru ceresc. Însă cum face acest lucru? Acţionând în două direcţii: Turnând în noi dragostea de Tată a lui Dumnezeu, şi trezind în noi o dragoste ca de copil faţă de Dumnezeu.

Duhul ne călăuzeşte turnând în noi dragostea de Tată a lui Dumnezeu

Am văzut deja în Romani 5:5 prima lucrare a Duhului. Vă amintiţi ce spune apostolul Pavel: “Nădejdea aceasta nu înşeală pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” Aceasta este o experienţă prezentă şi reală, nu doar o idee sau o promisiune care are de-a face cu viitorul. Este ceva ce se întâmplă în cei credincioşi: dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Lui este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Acesta este Duhul înfierii care face reală dragostea Tatălui nostru pentru noi. Şi face lucrul acesta exercitându-şi dragostea asupra noastră pentru ca să ştim că suntem iubiţi. Este o trăire a dragostei divine. Aceasta este prima direcţie în care acţionează Duhul ca să facă reale pentru noi atât adevărul că suntem acceptaţi de Dumnezeu cât şi valoarea Tatălui nostru. El toarnă dragostea Tatălui în vieţile noastre.

Duhul ne călăuzeşte trezind în noi o dragoste ca de copil faţă de Dumnezeu

Cea de a doua direcţie în care acţionează Duhul este să trezească în noi o dragoste ca de copil faţă de Tatăl nostru ceresc. La aceasta se referă ultima parte a versetului 15 şi versetul 16. “Aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm “Ava! Tată!” (16) Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”

Duhul aduce în inimile noastre un răspuns faţă de dragostea lui Dumnezeu, şi ne face să strigăm “Ava! Tată!” Duhul Sfânt nu mărturiseşte unei inimi neutre că eşti un copil al lui Dumnezeu, unei inimi care nu are nici o afecţiune faţă de dragostea părintească a lui Dumnezeu, pentru ca inima neutră să poată trage concluzia logică că eşti un copil al lui Dumnezeu şi apoi să încerce să stârnească sentimente de dragoste faţă de Dumnezeu. Nu aceasta este imaginea prezentată aici. Nu! Mărturia Duhului Sfânt că eşti un copil al lui Dumnezeu este crearea în tine a sentimentelor de dragoste faţă de Dumnezeu. Mărturia Duhului Sfânt ESTE strigătul “Ava! Tată!”

Motivul pentru care apostolul Pavel foloseşte cuvântul “strigăm” şi cuvântul aramaic “Ava’ este pentru că ambele vorbesc despre o trăire adâncă, plină de afecţiune, personală şi autentică a dragostei părinteşti a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel nu spune că mărturia Duhului este că noi afirmăm din punct de vedere doctrinar că Dumnezeu ne este Tată. Cel rău cunoaşte doctrina aceasta. Afirmaţiile doctrinare, aşa importante cum sunt, nu fac copii. Pavel spune că mărturia Duhului că suntem copii ai lui Dumnezeu este aceea că din inimile noastre se ridică un strigăt ce nu poate fi înăbuşit – un strigăt, şi nu doar o afirmaţie, un strigăt: “Ava! Tată!”

Noi nu deducem logic din mărturia Duhului faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru. Ci prin mărturia Duhului ne bucurăm plini de emoţie de faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru. Mărturia Duhului nu este o premiză din care deduce că suntem copii ai lui Dumnezeu; ci este o putere prin care ne desfătăm în adevărul că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Nu aştepta să auzi o şoaptă – priveşte la Isus!

Daca vrei să ştii că eşti un copil al lui Dumnezeu, nu ciuleşti urechea şi aştepţi să auzi o şoaptă de la Duhul Sfânt; ci îţi îndrepţi urechea către Evanghelie şi ochii către crucea lui Hristos şi te rogi ca Duhul Sfânt să-ţi dea capacitatea să vezi adevărul acesta şi să-i savurezi realitatea. Romani 5:8 spune: “Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

Mărturia Duhului ne face ca atunci când privim la cruce să strigăm “Isuse, Tu eşti Domnul meu!”(1Cor 12:3) şi “Dumnezeule, Tu eşti Tatăl meu!” Aşadar priveşte la Hristos! Priveşte la Hristos!

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org