Comoara credinţei în viaţa bisericii

Romani 1:8-15

Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. 9Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, 10şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi. 11Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, 12sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu. 13Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi. 15Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.

Declaraţia misiunii lui Pavel

Scopul acestei epistole, cea mai măreaţă epsitolă între toate epistolele, este acelaşi cu scopul omului care a scris-o – sau cu scopul lui Dumnezeu pentru omul care a scris-o. Este minunat atunci când scopul lucrării noastre este acelaţi cu scopul vieţii noastre. Consider ca pe un mare privilegiu şi ca pe un dar de la Dumnezeu faptul că scopul vieţii mele şi scopul bisericii acesteia pe care o slujesc, sunt aceleaşi. “Noi existăm ca să răspândim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, spre bucuria tuturor neamurilor.” Aceasta este misiunea bisericii noastre, şi aceasta este chemarea vieţii mele. Şi sunt atât de mulţumitor că cele două sunt una.

La fel este şi cu Pavel. Vedem lucrul acesta explicat în acest paragraf, Romani 1:8-15. Pentru a-l vedea, uitaţi-vă împreună cu mine înapoi la versetul 5. Acolo Pavel declară scopul lui Dumnezeu pentru viaţa lui: “Prin care [adică, prin Isus Hristos] am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.” Pavel şi-ar prezenta misiunea vieţii sale astfel: “Eu exist (prin harul lui Dumnezeu) ca să aduc la ascultarea credinţei pe toate Neamurile (etniile) de dragul slavei Numelui lui Hristos.”

Acum dacă aceasta este misiunea vieţii sale – să glorifice numele lui Hristos prin aducerea tuturor Neamurilor la ascultarea credinţei – atunci ne-am aştepta ca acesta să fie şi scopul celei mai măreţe epistole ale sale, epistola către Romani. Şi tocmai aceasta vedem în versetele 8-15. Îl vedem pe Pavel argumentând înaintea Romanilor faptul că, măcar că nu a mers încă sa-i viziteze, a fost şi este devotat în întregime zidirii ascultării credinţei în vieţile lor şi împlinirii misiunii sale în vieţile lor.

Devotamentul lui Pavel pentru împlinirea misiunii sale în vieţile Romanilor

Şi face lucrul acesta în trei paşi. 1) Primul pas este prezentat în versetul 8 prin modul cum Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ei. 2) Al doilea este prezentat în versetele 9-12 prin felul în care Îl cheamă pe Dumnezeu să mărturisească cu privire la dorinţele pe care le are cu privire la ei. 3) Şi al treilea este prezentat în versetul 13 în motivul pe care l-a avut în desele încercări de a-i vizita.

1. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu

Deci care este primul lucru prin care Pavel arată că este devotat în întregime pentru a aduce ascultarea credinţei în biserica din Roma, spre slava lui Dumnezeu? Primul lucru este modul cum Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ei, în versetul 8. El spune, “Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.”

Observaţi patru lucruri în versetul acesta.

1.1. Pavel le spune că Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ei:

„Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi.” Credinţa nu există într-un context abstract. Scopul vieţii lui Pavel de a aduce ascultarea credinţei este un scop care urmăreşte formarea unui anumit tip de persoană. Persoanele au credinţă. Persoanele Îl ascultă pe Dumnezeu din credinţă. Credinţa nu este o comoditate pe care Pavel o acumulează pentru sine. Credinţa este roada unui anumit tip de persoană, a unui anumit tip de inimă. De fiecare dată când vorbim despre “înaintarea şi bucuria credinţei” (Filipeni 1:25) vorbim despre oameni care cresc în credinţă şi bucurie.

1.2. Apoi observaţi că lucrul pentru care Îi mulţumeşte lui Dumnezeu cu privire la aceşti oameni este credinţa lor robustă:

“Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.” Ceea ce-l face fericit pe Pavel este credinţa pe care aceştia o au. Aşa arată versetul 8 că Pavel este devotat misiunii vieţii sale în relaţia cu credincioşii din Roma. El nu a fost acolo ca să aducă ascultarea credinţei printre ei, dar face tot ce poate să facă mai bine de la distanţă: poate fi extrem de bucuros pentru credinţa lor şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru aceasta. Acesta este modul lui Pavel de a le arăta că îi susţine şi este devotat lucrurilor pe care le face Dumnezeu în vieţile lor pentru zidirea credinţei lor.

1.3. Observaţi, în al treilea rând, că această credinţă pe care o au a devenit oarecum vizibilă, de cunoscut:

“Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.” Credinţa este invizibilă. Este un act al inimii (Romani 10:9). Cum poate ca ceva invizibil să aibă o reputaţie atât de întinsă? Răspunsul este acesta: credinţa produce ceva vizibil, şi anume ascultarea credinţei. Cunoşti pomul după rodul lui. Şi Pavel este mulţumitor mai ales din această cauză – că misiunea vieţii lui nu este de a produce doar stări invizibile ale inimii care sunt numite credinţă, ci scopul lui (conform versetului 5) este să “aducem la ascultarea credinţei toate Neamurile.” Ceva a devenit vizibil şi de cunoscut în Roma iar reputaţia se răspândea pretutindeni. Nu era doar un aspect privat al vieţii.

1.4. În al patrulea rând, observaţi că Pavel Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru persoanele care cred şi produc roadele ascultării:

“Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.” Nu le mulţumeşte Romanilor pentru că au devenit credincioşi şi pentru că produc roade vizibile ale ascultării. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Cum se leagă lucrul acesta de declaraţia misiunii sale din versetul 5?

Se leagă astfel: declaraţia misiunii spunea că Pavel există pentru a aduce la ascultarea credinţei toate Neamurile “pentru Numele Lui.” Cu alte cuvinte, scopul ultim al chemării lui Pavel nu este credinţa, ci slava Numelui lui Hristos – slava lui Dumnezeu (vezi Filipeni 1:11; 2:11, 1 Petru 4:11). Credinţa Îl glorifică pe Dumnezeu în cel puţin două feluri. Unul este sugerat aici, şi anume credinţa este darul lui Dumnezeu. Dătătorul – Creatorul – primeşte slava. Deaceea Îi mulţumeşte Pavel lui Dumnezeu pentru aceşti oameni. Pentru că au devenit ceea ce sunt datorită harului lui Dumnezeu. Au devenit credincioşii care sunt, datorită lucrării lui Dumnezeu din vieţile lor.

Dacă vreţi să vedeţi lucrul acesta confirmat în epistola către Romani, priviţi la 6:17: “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă.” Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu – nu vouă – ci lui Dumnezeu. Pentru ce? Pentru că aţi devenit ascultători, chiar dacă aţi fost robi ai păcatului? Oare cum aţi devenit liberi de sub robia păcatului şi aţi produs din inimă “ascultarea” credinţei? Răspunsul: Dumnezeu. Asta este ceea ce spune Pavel în Efeseni 2:8-9, “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Nu poţi să te lauzi că eşti credincios. Poţi doar să mulţumeşti. Asta este ceea ce face Pavel aici. Şi prin faptul că o face, Îi dă tot creditul şi toată gloria lui Dumnezeu – şi aceasta este legătura cu misiunea vieţii lui Pavel din versetul 5 – el există pentru a aduce la ascultarea credinţei toate Neamurile “pentru Numele Lui.” Acesta este Numele pe care-L înalţă şi-L slăveşte el în versetul 8 prin faptul că Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru oamenii care au acea credinţă care produce o ascultare cunoscută în lume.

Cu siguranţă, că ar trebui să învăţăm din cele de mai sus că scopul măreţ al lucrării noastre ar trebui să fie acelaşi cu scopul lui Pavel – să aducem oamenii la ascultarea credinţei de dragul Numelui lui Hristos şi pentru gloria lui Dumnezeu. Am spus că credinţa Îl glorifică pe Dumnezeu în cel puţin două feluri. Unul l-am văzut aici: şi anume, Dumnezeu este Dătătorul şi Dătătorul primeşte toată slava. Celălalt, este acesta: credinţa prin natura ei depinde de Dumnezeu şi atrage atenţia asupra faptului că Dumnezeu este demn de încredere. Puteţi vedea adevărul acesta la lucru în capitolul 4, în special în versetele 20-21: “El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” Atunci când te încrezi în promisiunea lui Dumnezeu în timp ce ai de înfruntat dificultăţi mari, Îl glorifici pe Dumnezeu pentru că El este demn de încredere şi plin de adevăr.

Deci, dacă noi în Biserica Bethlehem suntem dedicaţi răspândirii unei pasiuni pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, trebuie să fim dedicaţi aducerii ascultării credinţei în toate lucrurile. Deoarece credinţa Îl glorifică pe Dumnezeu pentru că vine de la El, El fiind Dătătorul, şi pentru că Îl arată ca fiind demn de încredere şi plin de adevăr.

2. Pavel Îl cheamă pe Dumnezeu să mărturisească cu privire la dorinţele pe care le are el cu privire la ei.

Deci, care este al doilea lucru prin care arată Pavel că este devotat în întregime pentru a aduce ascultarea credinţei în biserica din Roma, spre slava lui Dumnezeu? Primul lucru a fost modul cum Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ei. Al doilea lucru este modul cum Îl cheamă pe Dumnezeu să mărturisească cu privire la dorinţele pe care le are el cu privire la ei, în versetele 9-12:

Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.

Eu înţeleg că în versetul 9 Pavel Îl cheamă pe Dumnezeu să mărturisească, pentru că se referă aici la un lucru pe care numai Dumnezeu îl poate vedea, şi anume la ceva ce se întâmplă “în duhul lui Pavel.” El spune, slujesc Evanghelia “în duhul meu” şi nu cred că asta înseamnă “cu toată inima mea” (traducerea NIV), nici că “duhul meu este implicat în predicarea Evangheliei” (traducerea NASB). Eu cred că ceea ce spune Pavel aici este că el slujeşte Evanghelia în rugăciunile sale, unde nimeni altcineva nu poate vedea ci numai Dumnezeu. Şi tot ceea ce poate face ca să insiste asupra acestui adevăr este să-L cheme pe Dumnezeu să-i fie martor la aceasta, pentru că nimeni altcineva nu poate vedea strigătul neîncetat al inimii apostolului, decât Dumnezeu. “Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.”

Însă se ridică întrebarea: Cum Îl slujeşte Pavel pe Dumnezeu în rugăciunile sale? Răspunsul lui (în versetul 9) este acela că îi menţionează pe credincioşii din Roma în continuu în rugăciuni: “vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.” Dar ce spune când îi pomeneşte în rugăciuni? Aceasta este întrebarea cheie. La care răspunde în versetul 10: “. . . şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.” Ceea ce face mereu şi mereu în rugăciunile sale este să-i menţioneze pe aceştia, cu dorinţa fierbinte şi cu cererea către Dumnezeu, că poate va găsi cu cale în suveranitatea Sa – observaţi expresia “prin voia lui Dumnezeu” – să-l aducă pe Pavel la Roma. Dar de ce? Aceasta este o altă întrebare cheie. De ce vrea Pavel să vină la Roma?

Răspunsul lui Pavel ne aduce exact unde ne-am aştepta, atunci când ţinem cont de misiunea vieţii lui, din versetul 5. El spune în versetul 11 că motivul pentru care vrea să vină la Roma este acesta: “Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” La ce se referă prin expresia “pentru întărirea voastră”? Se referă la credinţa lor care să fie împuternicită şi întărită şi dătătoare de roade. (Aceasta este legătura pe care o găsim, spre exemplu, în 1 Tesaloniceni 3:2). Deci ceea ce vedem aici, este că Pavel Îl slujeşte pe Dumnezeu în duhul său în Evanghelie (versetul 9), rugându-se neîncetat ca să poată să meargă la Roma şi să le întărească credinţa. Iar misiunea vieţii lui Pavel din versetul 5 este tocmai aceasta – să aducă toate Neamurile la ascultarea credinţei. Dar pentru ca ascultarea să rezulte din credinţă, credinţa trebuie să crească şi să se întărească. Aşa că Pavel Îl slujeşte pe Dumnezeu – adică, caută să-L glorifice pe Dumnezeu cerând ajutor de la Dumnezeu (ceea ce rugăciunea este de fapt!) ca să-l ducă la Roma de dragul credinţei lor. Preocuparea lui rămâne aducerea ascultării credinţei. Iar numele lui Dumnezeu este înălţat prin dependenţa lui Pavel de Dumnezeu în rugăciune, pentru ca aceasta să se întâmple.

Dar Pavel nu vrea să vorbească numai astfel depre aceste lucruri. Ci în versetul 12 se întoarce, şi se asigură că dorinţa cu care se roagă el nu este doar pentru ei, ca numai ei să fie întăririţi şi încurajaţi în credinţa lor prin credinţa şi darurile spirituale ale lui Pavel pentru ei. Ci se asigură că şi el va fi întărit şi încurajat prin credinţa lor. Versetul 12: “Sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.” Aceasta este misiunea vieţii lui Pavel: să aducă ascultarea credinţei printre Neamuri. Şi aşa îl slujeşte pe Dumnezeu în duhul său: se roagă neîncetat ca Dumnezeu să-l împuternicească să meargă şi să-i întărească în credinţa lor şi să fie întărit de ei în credinţa lui.

3. Pavel doreşte rodul credinţei de la ei

Al treilea lucru prin care Pavel arată că este devotat misiunii vieţii lui de a aduce ascultarea credinţei se găseşte în versetul 13, şi anume motivul pe care l-a avut în desele încercări de a-i vizita. “Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.”

Ce rod? Desigur, răspunsul este acelaşi rod despre care a vorbit mereu până acum: rodul credinţei – “ascultarea credinţei.” Aşa foloseşte termenul “rod” în Romani 6:22, “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa vecinică.”

Concluzie: Moduri în care Pavel demonstrează misiunea vieţii sale

Deci, Pavel subliniază în trei feluri faptul că este devotat în întregime misiunii vieţii sale printre creştinii Romani. Misiunea vieţii sale este să aducă ascultarea credinţei spre slava lui Dumnezeu (versetul 5).

Subliniază lucrul acesta în versetul 8 când Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru credinţa lor care este plină de viaţă şi de o ascultare vizibilă în aşa fel încât reputaţia ei s-a răspândit pretutindeni. Iar numele lui Dumnezeu este înălţat pentru că El este Cel căruia I se mulţumeşte pentru comoara credinţei.

Subliniază lucrul acesta în versetele 9-12 atunci când Îl cheamă pe Dumnezeu să mărturisească ceea ce nimeni altcineva nu poate vedea, şi anume, slujirea lăuntrică a lui Pavel faţă de Dumnezeu când se roagă neîncetat ca Dumnezeu să-l ducă la Roma de dragul întăririi credinţei lor şi pentru ca şi el să fie întărit. Aici, din nou, scopul este credinţa puternică, iar Dumnezeu va primi toată gloria pentru că Pavel depinde de Dumnezeu ca să-l ducă acolo şi să-i dăruiască darurile spirituale care vor zidi credinţa.

În cele din urmă Pavel subliniază misiunea sa de a aduce ascultarea credinţei de dragul gloriei lui Dumnezeu spunând în versetul 13 că motivul pentru care a plănuit să meargă la Roma de atâta vreme a fost pentru a “culege rod” de la ei, cât şi de la celelalte Neamuri. Iar eu, din nou, înţeleg că acesta este rodul credinţei – “ascultarea credinţei.”

Lecţia de aici este clară pentru noi. Dacă suntem devotaţi supremaţiei lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria tuturor Neamurilor, haideţi să fim devotaţi în a aduce ascultarea credinţei unul în celălalt şi între Neamurile care trăiesc printre vecinii noştri şi naţiunile pământului.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org