Înaintea Lui Dumnezeu Nu se are În Vedere Faţa Omului, Partea 2

Romani 2:11-16

Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. 12 Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. 13 Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. 14 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15 şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Am predicat din acest text pe 27 decembrie. Am urmărit argumentul principal din versetul 11 – afirmaţia că "înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului" – până la versetul 16 şi am încercat să arăt cum a răspuns Pavel obiecţiei că Dumnezeu pare să fie părtinitor, pentru că El judecă oamenii "după faptele lor" (2:6), şi că Iudeii au avantajul că au Legea să le spună ce fapte ar trebui să facă, dar alte naţiuni n-o au. Deci Dumnezeu pare a fi părtinitor faţă de Iudei – se pare că ei vor avea un avantaj la judecată. Pavel răspunde obiecţiei acesteia în doi paşi. 1) El spune că ceea ce va dovedi la judecată că eşti neprihănit nu va fi nici deţinerea nici auzirea Legii, ci împlinirea Legii (versetul 13). 2) Neamurile au într-adevăr legea (versetul 15a) – faptele ei sunt scrise în inimile lor, şi propriul lor comportament şi conştiinţele lor arată lucrul acesta (verset 15b).

O Importanţă a Seriozităţii Pe Care Ar Trebui să o Resimţim

Nu voi reface argumentarea în detaliu. Dar v-am promis că vom reveni la afirmaţia din versetul 13b, "cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi." Această afirmaţie ridică întrebări de foarte mare importanţă. Fraza "va fi socotit neprihănit" poartă cu ea o doză de seriozitate pe care nici unul dintre noi n-o resimte aşa cum ar trebui.

Fraza "va fi socotit neprihănit” [va fi justificat] exprimă ideea de a fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu. Însemnătatea acesteia este cu mult mai mare decât o putem resimţi fiecare dintre noi. Nu este nimic în cultura noastră – în biserică sau în afara bisericii - care să ne pregătească să simţim seriozitatea acestei afirmaţii. Secolul douăzeci a fost secolului eului, şi al grijii de sine numită terapie. Chiar şi creştinii sunt saturaţi la maxim cu ideea că Dumnezeu şi mântuirea au de a face cu sănătatea mea mintală curentă. Dacă Dumnezeu nu-mi dă experienţe bune, îmi va da cel puţin abilitatea de a face faţă la experienţele rele. Aceasta este ceea ce simţim cu privire la mântuire. Deci Dumnezeu este cam la fel de important ca şi cele mai mari crize emoţionale sau de sănătate la care ne putem gândi, să zicem, depresie sau cancer.

Lucrurile acestea s-ar putea să fie resimţite ca fiind importante, dar nu sunt, în comparaţie cu lucrurile la care se referă Evanghelia. Pentru a vedea lucrurile la care se referă Evanghelia, uitaţi-vă la versetul 16: "...în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor." La ce se referă Evanghelia? La judecata viitoare. Pavel spune că "după Evanghelia mea" – nu după lege sau după tot felul de fantezii teologice, ci după Evanghelie, Dumnezeu va judeca toate secretele inimii tale, prin Fiul Său, Isus Hristos. Evanghelia este înainte de toate mesajul despre cum să fii îndreptăţit înaintea lui cu Dumnezeu în ziua judecăţii. Evanghelia nu se referă înainte de toate la experienţe bune de aici, ci se referă la judecată şi slavă dincolo de judecată.

Beneficii Veşnice sau Pierderi Veşnice

A cui judecată? Judecata lui Dumnezeu. După Evanghelia lui Pavel, "Dumnezeu va judeca." Dacă Dumnezeu ne face parte de o judecată negativă, vom merge în iad, şi vom fi chinuiţi pe vecie. Iar dacă ne va face parte de o judecată pozitivă, intrăm în viaţa veşnică, şi avem o bucurie mereu crescândă în prezenţa lui Dumnezeu. Toate beneficiile şi pierderile din această viaţă sunt un nimic în comparaţie cu împortanţa acestei judecăţi. Starea noastră fizică şi mentală în aceşti câţiva ani este ca praful de pe talerul unui cântar în comparaţie cu Everestul importanţei judecăţii lui Dumnezeu.

Remarcaţi cu foarte mare atenţie acest adevăr în versetul 16: Evanghelia este cea care vorbeşte despre judecată aici. Aceasta înseamnă că nu poţi să simţi seriozitatea glorioasă a Evangheliei lui Isus Hristos decât dacă ştii că aceasta este o Evanghelie despre judecata viitoare. Evanghelia este glorioasă nu în măsura în care ne rezolvă problemele noastre de depresie şi cancer, ci în măsura în care la judecata finală îndepărtează mânia Dumnezeului Atotputernic care este îndreptată împotriva noastră, şi ne aduce la bucurie veşnică.

John Bunyan, autorul cărţii Călătoria Creştinului, a suferit o durere imensă în sufletul lui în timp ce se lupta cu siguranţa mântuirii sale. Iată cât de îngrozit  a fost de ceea ce a văzut printre creştinii obişnuiţi din zilele sale – nu foarte diferite de zilele noastre.

Am văzut oameni în vârstă alergând după lucrurile vieţii acesteia ca şi cum ar trăi aici pe vecie ... [şi] am văzut [dintre cei declaraţi creştini] foarte necăjiţi şi deprimaţi când s-au confruntat cu pierderea unor lucruri, a unui soţ, a unei soţii, a unui copil, etc. Doamne, m-am gândit, câtă zarvă pentru lucruri mărunte ca acestea. Cât de mult caută unii după lucrurile fireşti, şi cât de mult se întristează alţii datorită pierderii acestor lucruri. Dacă ei muncesc aşa de mult pentru aceste lucruri ale vieţii prezente şi varsă atâtea lacrimi pentru ele, cât de mult trebuie să fiu eu de plâns, şi câtă nevoie am eu de rugăciune. Sufletul meu moare, sufletul meu este condamnat. Dar dacă sufletul meu ar fi într-o stare bună, şi dacă aş fi sigur de lucrul acesta, ah, cât de bogat ar trebui să mă consider, chiar dacă dacă aş fi binecuvântat numai cu apă şi pâine. Ar trebui să socotesc suferinţele ca pe nişte suferinţe mici şi ar trebui să le port ca pe nişte poveri mici. (John Bunyan, Grace Abounding to the Chief of Sinners [Hertfordshire, England: Evangelical Press, 1978], p. 36)

De aceea spun că, această frază din versetul 13, "cei ce împlinesc legea vor fi socotiţi neprihăniţi," aduce o importanţă şi o gravitate şi o măreţie şi o slavă pe care nu le resimţim aşa cum ar trebui. Dar fie ca Dumnezeu să ne ajute. Să fim socotiţi neprihăniţi de Dumnezeu, să primim o sentinţă pozitivă la judecata finală este mai important decât toată bunăstarea noastră mentală şi toată sănătatea noastră în toată această viaţă pe pământ.

Ce vrea să spună Pavel prin ea în versetul 13?

"Implinitori ai Legii" – Ipotetic?

Vrea Pavel să spună că aceasta este o afirmaţie ipotetică? – "Împlinitorii legii ar fi socotiţi neprihăniţi, dacă ar fi făcut ceea ce a cerut legea, dar lucrurile nu stau aşa." Aceasta este, poate, cea mai obişnuită interpretare. John Stott spune, " Desigur că aceasta este o afirmaţie teoretică sau ipotetică, din moment ce nici o fiinţă omenească n-a împlinit legea pe deplin (cf. 3:20)" (Romans: God’s Good News for the World [Downers Grove: InterVarsity Press, 1994], p.86). Argumentul lui principal provine din Romani 3:20 unde Pavel spune, "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului."

Nu rezolvă cele de mai sus problema? Ce poate fi mai simplu de atât? "Nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii." Deci Romani 2:13b, "cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi," înseamnă că spune: acesta este un principiu, nu o realitate: împlinitorii perfecţi şi fără de păcat ai legii ar fi socotiţi neprihăniţi – dar aceştia nu există. Deci toţi oamenii, atât Neamurile cât şi Iudeii, sunt sub judecată şi au nevoie de Evanghelia iertării prin Isus Hristos, ca să fie mântuiţi.

Acum există câteva lucruri foarte adevărate cu privire la această interpretare. 1) Este adevărat că nu există împlinitori ai legii perfecţi şi fără de păcat, în afară de Isus (Romani 3:9,23). 2) Este adevărat că toţi oamenii, Iudeii şi Neamurile din lumea întreagă, trebuie să cunoască Evanghelia iertării ca să fie mântuiţi (Romani 3:21-24).

Dar este Romani 2:13b o afirmaţie ipotetică? Când Pavel spune, "Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi," vrea el să spună că: Ei vor fi socotiţi neprihăniţi dacă ar exista vreun "împlinitor al legii", dar nu există niciun "împlinitor al legii"? Sau ca să punem întrebarea altfel: Se referă aceşti "împlinitori ai legii" la împlinitori perfecţi şi fără de păcat ai legii? Ar putea Pavel să numească "împlinitor al legii" pe cineva care păcătuieşte, dar care-L iubeşte pe Dumnezeu şi iubeşte legea şi urăşte propriile sale păcate şi le mărturiseşte şi se abandonează pe sine în mila lui Dumnezeu descoperită în lege?

Eu cred că ar putea. Şi cred că asta şi face. Deci eu cred că versetul 13 înseamnă: Nu cei care aud legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care vor fi achitaţi la judecata finală vor fi cei care 1) iubesc legea lui Dumnezeu, şi 2) depind de ajutorul Lui ca să trăiască în conformitate cu adevărul pe care-l au şi 3) se încred în Dumnezeu pentru mila Lui atunci când se poticnesc.

Auzirea Evangheliei este Esenţială pentru Mântuire

Dar acum ascultaţi cu atenţie, ca nu cumva să înţelegeţi greşit: Fără de predicarea Evangheliei şi a lucrării de trezire pe care o face Duhul Sfânt şi care duce la credinţă în Hristos, nimeni nu este mântuit astăzi în felul acesta. Aceasta este ceea ce arată Pavel în aceste două capitole şi jumătate din Romani. Motivul pentru aceasta – motivul pentru care nimeni nu este mântuit în felul acesta, fără de auzirea Evangheliei lui Hristos – este că fiecare om fără de Hristos "înăduşe adevărul în nelegiuire" (Romani 1:18). Fiecare îşi împietreşte inima împotriva pocăinţei (Romani 2:5).

Cu alte cuvinte, aţi putea să mă întrebaţi (aşa cum unii dintre voi deja m-aţi întrebat), "Din punct de vedere teoretic, ar putea fi mântuiţi astăzi oamenii care n-au auzit de Hristos, dacă aceştia ar fi "împlinitori ai legii" în felul descris de tine (şi anume, oamenii care (1) iubesc legea lui Dumnezeu, (2) depind de ajutorul lui Dumnezeu ca să trăiască conform adevărului pe care-l au şi (3) se încred în Dumnezeu pentru mila Lui atunci când se poticnesc)?” Şi eu aş răspunde, "Da, teoretic ar fi mântuiţi" (şi Dumnezeu le-ar acoperi păcatele prin sângele lui Hristos, aşa cum a făcut pentru sfinţii din Vechiul Testament), dar aceasta nu se întâmplă niciodată. Motivul pentru care avem nevoie de o evanghelizare agresivă, plină de dragoste în rândul tuturor popoarelor lumii este pentru că oamenii de pretutindeni suprimă adevărul şi nu se vor preda lui Dumnezeu fără lucrarea suverană a Duhului Sfânt din vieţile lor (Romani 1:18) şi acest Duh lucrează în mod mântuitor numai prin Evanghelia lui Hristos cel crucificat şi înviat. Dumnezeu i-a închis pe toţi oamenii în neascultare (Romani 11:32) astfel încât Fiul Său, Isus Hristos, să fie Obiectul conştient al credinţei printre toate popoarele (vezi Fapte 4:12; Romani 10:13-15). (Vezi mai multe comentarii în cartea Să se bucure popoarele de John Piper [Grand Rapids: Baker Book House, 1993], paginile 131-166).

Dar acum cineva ar putea întreba –Dar nu ajungi acolo unde ajung şi John Stott şi mulţi alţii? Ei spun că "cei cei împlinesc legea vor fi socotiţi neprihăniţi" este o afirmaţie ipotetică, pentru că înseamnă că trebuie să fii perfect fără nici un păcat ca să fii socotit neprihănit fără de Hristos, şi nu există astfel de oameni. Iar tu spui că a fi un împlinitor al legii înseamnă să iubeşti legea lui Dumnezeu, şi să depinzi de ajutorul lui Dumnezeu ca să trăieşti în conformitate cu adevărul pe care-l ai, şi să crezi în Dumnezeu pentru mila Sa atunci când te poticneşti, dar nimeni nu face aceasta fără ajutorul Duhului Sfânt şi fără credinţă în Hristos. Deci nu ajungi la acelaşi lucru?

"Împlinitor al legii" Nu Înseamnă Perfecţiune Fără de Păcat

Nu. Este o diferenţă. Cred că atunci când Pavel spune, "împlinitorii legii vor fi socotiţi neprihăniţi" el vrea să spună că într-adevăr există astfel de oameni, şi ei sunt singurii oameni care vor fi achitaţi la judecată. Aceasta nu este o afirmaţie ipotetică. Este o afirmaţie a unui fapt real, experimentat. Când Hristos vine în viaţa unui om prin puterea Duhului Sfânt şi prin credinţa în Evanghelie, acel om devine un "împlinitor al legii." Nu un împlinitor perfect  şi fără de păcat al legii, ci unul care iubeşte legea lui Dumnezeu (=legea lui Hristos), şi depinde de ajutorul lui Dumnezeu ca să trăiască conform adevărului (care acum include crucea lui Hristos şi lucrarea Duhului), şi se încrede în Dumnezeu pentru mila Sa atunci când se poticneşte (conform 1 Ioan 1:9).

Acum de ce cred lucrul acesta? Care sunt motivele pentru această interpretare? Voi menţiona patru motive.

1. Împlinitorii Legii vor fi socotiţi neprihăniţi

Romani 2:13b spune, "Cei ce împlinesc legea vor fi socotiţi neprihăniţi." Nu spune, "Împlinind lucrările legii vei fi socotit neprihănit." Ci pur şi simplu spune că cei care vor fi socotiţi neprihăniţi sunt de asemenea cei care sunt împlinitori ai legii. Nu este nici o legătură cauzală afirmată aici. Deci versetul nu este o contradicţie a versetului din Romani 3:20 care spune, "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii." Nu este nimic în Romani 2:13b care să ne împiedice să credem în îndreptăţirea prin credinţă şi numai prin credinţă. Legea cere credinţă, şi credinţa este singurul mijloc de unire cu Hristos, a cărui neprihănire ne absolvă de vină la judecată. Toată ascultarea care vine din credinţă este roada acelei uniuni, nu calea spre ea. Deci Romani 2:13b nu este o contradicţie a învăţăturii lui Pavel a îndreptăţirii prin credinţă şi numai prin credinţă.

2. Nu sună ipotetic

Afirmaţia, "Împlinitorii legii vor fi socotiţi neprihăniţi," nu sună ca o afirmaţie ipotetică. Nu spune, "Împlinitori ai legii – dacă ar exista vreunii – ar fi socotiţi îndreptăţiţi." Ci sună ca o afirmaţie a unui fapt. Deci dacă afirmaţia poate sta în picioare în gândirea lui Pavel, vreau şi eu să o las să stea.

3. Exemple de "împlinitori reali ai legii"

Există "împlinitori reali ai legii" în Noul Testament. Nu este doar o categorie ipotetică. De exemplu, Luca 1:5-6 spune, "În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisaveta. Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului." Iată un cuplu real, nu unul ipotetic. Şi Luca spune că ei erau împlinitori ai legii. Nu că nu au avut niciodată un gând rău sau o atitudine rea sau un alt păcat, ci că au profitat continuu de mijloacele lui Dumnezeu date în lege pentru iertare şi curăţire.

Nu numai aceasta, dar în 1 Corinteni 7:19 Pavel însuşi spune, "Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu." În Galateni 5:6 el spune, "Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste." Deci pentru Pavel, credinţa care te socoteşte neprihănit "lucrează prin dragoste" şi aceasta este "păzirea poruncilor" – adică, împlinirea legii. În felul acesta, oamenii care se încred în Hristos sunt "împlinitori ai legii."

Este acelaşi lucru pe care-l spune Pavel în Romani 8:3-4, "Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pămîntească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului." Adică noi care suntem creştini: când trăim după îndemnurile Duhului, "împlinim cerinţele drepte ale legii," suntem "împlinitori ai legii" – nu împlinitori perfecţi şi fără de păcat ai legii, ci oameni transformaţi radical care iubim legea lui Hristos şi ne încredem în Hristos pentru ajutor ca să trăim noul fel  de viaţă.

Deci afirmaţia din Romani 2:13 nu trebuie să fie făcută ipotetică. "Împlinitorii legii" înseamnă exact ceea ce sunt creştinii.

4. Armonie cu restul pasajului

În cele din urmă, şirul gândurilor din Romani 2:6-13 recomandă această interpretare a "împlinitorilor legii." Versetul 13 este parte a susţinerii pe care o aduce Pavel nepărtinirii lui Dumnezeu, şi pe care o afirmă în versetul 11: "Căci nu se are în vedere faţa omului." Dar versetul 11 este o susţinere a felului în care a vorbit Pavel în versetele 6-10 despre judecata lui Dumnezeu după fapte. Deci trebuie să fie o armonie între a "împlini legea" în versetul 13b şi "a face binele" în versetele 7 şi 10.

Şi ce înseamnă lucrul acesta acolo? Versetul 7 spune că, la judecată, celor care "prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea" le va fi dată viaţa veşnică. Deci, aici în acest context, Pavel ne învaţă că viaţa veşnică (care este acelaşi lucru cu a fi socotit neprihănit sau achitat la judecata finală) este dată numai celor care au fost transformaţi prin credinţă încât ei "stăruiesc în facerea binelui" (vezi predica din Romani 2:6-11, 7 decembrie 1998, "Separarea finală, partea a doua"). Dar dacă aceasta ar fi învăţătura sa din versetele 6-10 (cu care, în mod interesant, John Stott este de acord, Romani, p. 84), atunci aceasta este probabil învăţătura sa din versetul 13.

Pentru toate aceste motive eu consider Romani 2:13 ca pe o simplă afirmaţie a unui fapt real, "Împlinitorii legii vor fi socotiţi neprihăniţi."

Cel Care Iartă Dă şi Putere

Gândiţi-vă cu seriozitate la lucrul acesta când plecaţi astăzi din locul acesta. Va veni o zi a judecăţii finale. Vom da socoteală pentru noi înşine înaintea lui Dumnezeu. Credinţa în Hristos socotită ca şi neprihănire a noastră va fi singura noastră speranţă pentru a fi acceptaţi de către Dumnezeu (Romani 1:16-17; 3:20-26). Aceasta este esenţa şi inima Evangheliei. Hristos a trăit pentru noi, Hristos a murit pentru noi, Hristos a înviat pentru noi, Hristos domneşte pentru noi, Hristos mijloceşte pentru noi, Hristos va veni pentru noi, şi Hristos avocatul nostru va fi judecătorul nostru final. Credinţa în El este cheia pentru siguranţă şi viaţă. Dar atenţie: credinţa care nu produce nici un fel de speranţă (Coloseni 1:23), credinţa care nu produce nici un fel de dragoste (Galateni 5:6), credinţa care nu produce nici un fel de ascultare (Romani 1:5) nu este o credinţă mântuitoare. Primeşte-L pe Hristos astăzi ca pe Cel care iartă păcatele noastre şi împuterniceşte ascultarea noastră.


 © Desiring God
Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org