Ne Bucurăm în Necazurile Noastre

Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2 Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, 4 răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. 5 Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Credinţă în Dumnezeu

Cum devine cineva creştin – un copil al lui Dumnezeu? Mai întâi, îi este făcută cunoscută Evanghelia – adevărul istoric că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui în lume ca să moară pentru păcătoşi şi să învie din morţi triumfător asupra morţii şi asupra iadului, pentru toţi cei ce cred în El. Duhul Sfânt deschide inima pentru a vedea în această Evanghelie că Hristos este vrednic de încredere şi mai de dorit decât orice comori omeneşti. Şi astfel inima se încrede în Hristos pentru tot ceea ce promite Dumnzeu că va fi pentru noi în Hristos. Atunci când se naşte acea credinţă, noi suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin acea credinţă Duhul lui Dumnezeu ne uneşte cu Hristos astfel încât moartea Sa devine moartea noastră, şi viaţa Lui devine viaţa noastră. Dumnezeu a pus asupra Lui nelegiuirile trăite de noi, şi Dumnezeu a pus asupra noastră neprihănirea trăită de El. El ia păcatul nostru, cu toate că nu l-a comis. Şi noi luăm neprihănirea Lui, cu toate că nu am trăit-o. Şi astfel prin credinţa care ne uneşte cu Hristos, stăm înaintea lui Dumnezeu iertaţi de toate păcatele noastre şi neprihăniţi având neprihănirea lui Hristos creditată nouă.

Pe baza acestei temelii solide care ne face creştini, Pavel spune în Romani 5:1 că avem pace cu Dumnezeu – şi ne cheamă să ne bucurăm de acea pace (tradiţia cea mai bună a manuscriselor spune, "să avem pace cu Dumnezeu") – şi spune că acum stăm în har (versetul 2), şi ne bucurăm (şi ar trebui să ne bucurăm) în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi bucuria noastră nespusă în ea este ţelul îndreptăţirii prin credinţă. Către aceasta se îndreaptă viaţa noastră întreagă. Îndreptăţirea prin credinţă este desemnată să ne ajute să ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Suntem socotiţi drepţi înaintea lui Dumnezeu ca să putem fi în cele din urmă cu Dumnezeu şi să ne bucurăm de El ca de Realitatea infinit satisfăcătoare în veci de veci.

Teste pentru credinţa ta

Dar înainte de veşnicie, sunt alte lucruri care vin în viaţa creştină, şi anume necazurile. Despre aceasta se vorbeşte în versetele 3-5. Cum să le înţelegem şi cum să le răspundem? Răspunsul lui Pavel este că acestea au un loc plin de har şi de scop în viaţa creştină, şi de aceea ar trebui să ne bucurăm în ele.

Nu spun lucrurile acestea cu superficialitate sau uşurinţă. Astăzi, după cum a rânduit Dumnezeu, este Ziua Internaţională a Rugăciunii pentru biserica persecutată. O privire scurtă la broşura din programul nostru de închinare va îndepărta orice neseriozitate şi uşurinţă şi superficialitate din modul cum vorbim despre necazuri. În josul primii pagini scrie,

Creştinii care nu sunt omorâţi sunt deseori supuşi la o tortură brutală şi la spălarea creierului – încercări de a-i forţa să-şi lepede credinţa. În unele părţi din lume, femeile creştine sunt violate în mod brutal ca să-şi nege loialitatea faţă de Hristos, în timp ce copiii sunt vânduţi ca sclavi pentru doar 15 dolari. Alte mii de creştini se topesc an după an în închisori sau în lagăre de muncă deosebit de grele.

Când Pavel spune în Romani 5:3, "Ba mai mult, (adică, nu numai că ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu), ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre" – când spune cuvintele acestea, el nu vorbeşte ca un spectator ci ca unul care suferă împreună cu cei cărora le scrie. Suferinţele lui Pavel au fost lungi şi dureroase. Dar în 2 Corinteni 12:9, el a spus, "[Hristos] mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine." Remarcaţi, că aşa cum spune aici în Romani 5:3, "Ne bucurăm chiar şi necazurile noastre", spune şi în 2 Corinteni 12:9 că se va lăuda "mult mai bucuros" cu slăbiciunile lui. Pavel a pus în practică ceea ce a predicat.

Şi ne arată în următorul verset ceea ce vrea să spună în 2 Corinteni 12:9 prin "slăbiciune": "De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare." Aceste necazuri din Romani 5:3 se referă nu numai la prigoniri, ci la întreaga pleiadă de nevoi şi slăbiciuni şi suferinţe şi strâmtorări. Şi Pavel spune că se bucură în ele, în loc să comenteze sau să se plângă de ele.

Deci, în timp ce ne uităm la rolul pe care-l au necazurile în viaţa creştină, nu uitaţi că ele sunt tot felul de teste ale credinţei voastre. Ele pot fi necazuri ca urmare a pierderii sănătăţii, sau necazuri în relaţii distruse sau destrămate, necazuri în greutăţi la muncă şi în dezamăgiri, necazuri în accidente sau dezastre naturale, necazuri în abuzuri verbale sau fizice, sau pur şi simplu necazuri de fiecare zi din cauza traficului aglomerat sau probleme cu instalaţia sanitară. Necaz este orice lucru care vă face viaţa mai dificilă şi vă ameninţă credinţa în bunătatea, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Aceste lucruri sunt normale, nu anormale. Pentru un creştin ar fi anormal să nu aibă parte de ele, pentru că Pavel a învăţat toate bisericile ce spune în Fapte 14:22, "În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri."

"Ne bucurăm în necazuri"

Acum el spune acest lucru uimitor în Romani 5:3 "Bucuraţi-vă în ele." Aceasta este ceea ce face el. Şi la aceasta ne cheamă şi pe noi. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul dat în versetul 2 este că suntem într-o stare de har. Aceasta este puterea omnipotentă a lui Dumnezeu care ne ajută cu toate că nu o merităm. Nu tu deţii cheia pentru această viaţă minunată, supranaturală care ar trebui să-i diferenţieze pe creştini de lume, ci Dumnezeu o deţine. Puterea de a ne bucura în necaz vine din harul omnipotent pe care-l primim încrezându-ne în promisiunile lui Dumnezeu.

Iată o ilustraţie din 2 Corinteni 8:1-2 cu privire la adevărul acesta. Pavel vorbeşte despre felul în care creştinii Macedoneni se bucurau în necazurile lor chiar dacă trăiau într-o sărăcie lucie. Remarcaţi cheia: "Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor." Vedeţi cheia: le-a fost dat "harul lui Dumnezeu". Şi acesta a produs o bucurie fără margini într-o mare încercare (sau testare) a necazului. Şi acea bucurie în necaz a dat pe dinafară în dragoste.

Cum ne comportăm noi astăzi când lucrurile nu ne merg bine? Ne odihnim în harul lui Dumnezeu şi experimentăm bucurie în Dumnezeu şi continuăm să-i iubim pe oameni? Sau uităm harul lui Dumnezeu, şi abundăm în plângeri şi devenim preocupaţi de sine şi critici în loc să fim iubitori? Deci puterea omnipotentă a harului este cheia. Noi stăm în acest har, spune Pavel în versetul 2.

Dar harul nu lucrează ca o magie. Lucrează prin adevăr. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32) – de la a vă plânge şi de la starea de frustrare paralizantă şi de spiritul critic. Harul deschide ochii inimii ca să vadă adevărul şi înclină inima ca să îmbrăţişeze adevărul şi să trăiască prin el.

Harul lucrează prin adevăr

Care adevăr? Despre aceasta vorbeşte restul textului. Sunt patru adevăruri pe care Pavel vrea să le cunoaştem şi să medităm la ele. În felul acesta harul ne va schimba în oameni paşnici, plini de bucurie care se bucură în necazuri.

1. Necazul aduce răbdare.

Romani 5:3 spune, "Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim [adică, datorită faptului că ştim] că necazul aduce răbdare." Un alt cuvânt pentru "răbdare" este "perseverenţă." Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă un lucru în vieţile noastre care este dificil, dureros, frustrant şi plin de dezamăgire, şi prin har credinţa voastră priveşte la Hristos, la puterea Lui, la suficienţa Lui, la părtăşia, la înţelepciunea şi la dragostea Lui, şi nu cedaţi amărăciunii, resentimentelor şi autocompătimirii, atunci credinţa voastră rabdă şi perseverează. Devine mai puternică. Cum este mai puternică? Este mai puternică la fel cum este şi oţelul călit: este nevoie de o forţă mai mare pentru a-l rupe. Necazul este ca focul care căleşte oţelul credinţei. Deci când Pavel spune, "Necazul aduce răbdare," el vrea să spună că încercările de foc sunt menite de Dumnezeu pentru a vă face credinţa de nezdruncinat.

Acesta este primul adevăr pe care îl foloseşte harul ca să ne transforme în oameni plini de bucurie care se bucură în necazuri şi îi iubesc pe alţii. Al doilea adevăr este acesta:

2. Răbdarea produce un caracter încercat.

Romani 5:3-4a, "Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare [un caracter încercat – traducere din limba engleză, n.tr.]. Atenţia aici este pe cuvântul "încercat" (dokimen). Ideea este că atunci când treci metalul printr-un test al focului şi iese în partea cealaltă răbdător şi perseverent, spui despre acel metal că este "încercat" sau "autentic" sau "adevărat." Acesta este sensul aici. Atunci când treci prin necazuri, şi credinţa ta este încercată, şi ea rabdă, capeţi un sentiment minunat al autenticităţii. Simţi că credinţa ta este reală. A fost încercată. A trecut testul cu răbdare. Şi de aceea este reală, autentică, încercată.

Acesta este al doilea adevăr pe care harul lui Dumnezeu îl foloseşte ca să ne facă să fim acei oameni care se bucură în necaz. Al treilea decurge din al doilea:

3. Caracterul încercat aduce nădejde.

Romani 5:3-4, "Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, 4 răbdarea aduce biruinţă în încercare [caracter încercat], iar biruinţa aceasta [caracterul acesta încercat] aduce nădejdea." Cum se întâmplă aceasta? Cum aduce "caracterul încercat" nădejde?

Nu este oare acesta răspunsul? – Că atunci când credinţa ta a fost încercată în necazuri, şi a răbdat, şi astfel a fost dovedită reală şi autentică, ştii că eşti un creştin real şi nu unul fals şi aceasta îţi dă nădejde că eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu şi vei moşteni slava Lui. Cu alte cuvinte, unul din marile obstacole care stau în calea unei nădejdi depline şi puternice în slava lui Dumnezeu este teama că suntem ipocriţi – adică credinţa noastră nu este reală ci doar am moştenit-o de la părinţii noştri şi am fost motivaţi de lucruri care nu-L onorează pe Dumnezeu. Unul din scopurile necazurilor din vieţile noastre este să ne dea victoria asupra acelor temeri şi să ne facă plini de nădejde şi încredere ca şi copii ai lui Dumnezeu.

Deci Dumnezeu ne trece prin vremuri grele ca să călească oţelul credinţei noastre şi să ne arate că suntem reali, autentici, adevăraţi şi încercaţi şi în felul acesta să ne dea nădejdea că vom moşteni cu adevărat slava lui Dumnezeu şi nu vom veni la judecată.

Mai rămâne un adevăr pe care harul lui Dumnezeu îl foloseşte ca să ne transforme în acei oameni care se bucură în necazuri. De fapt nu este numai un adevăr ci şi o experienţă:

4. Nădejdea care este rezultatul unui caracter încercat nu ne va dezamăgi, deoarece Dumnezeu ne dă experienţa dragostei Lui în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

Romani 5:5, "Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat."

Acum ce vom zice despre aceasta? Ei bine, ar trebui să spunem mult mai mult decât ne permite timpul din această dimineaţă. Deci ceea ce voi face este să spun cîteva lucruri şi apoi să continui cu acest verset şi să introduc şi versetele 6-8 ca parte din răspuns în săptămâna de după Ziua Recunoştinţei.

Dumnezeu vrea ca creştinii să aibă încredinţare

Dar în această dimineaţă voi spune doar atât: Dacă eşti creştin, Dumnezeu vrea într-adevăr ca tu să ai încredinţarea că vei moşteni slava lui Dumnezeu. Când vei muri vei merge în cer, nu în iad; şi vei face parte din împărăţiei viitoare a lui Hristos, şi vei trăi veşnic în cerurile noi şi pe pământul nou cu o bucurie de nedescris şi fără nici o durere. Adevărul versetului 5 este că Dumnezeu ne dă încredinţare prin Duhul Sfânt.

Pavel ştie că sunt mai mulţi duşmani ai încredinţării noastre. Unul este teama că s-ar putea să fim ipocriţi, că s-ar putea să fim creştini falşi, sau să nu fim creştini deloc, chiar dacă suntem religioşi şi aparţinem bisericii. El ne învaţă aici că necazul este metoda extraordinară a lui Dumnezeu de a dovedi autenticitatea credinţei noastre. Şi El ne trece cu mult har prin încercări în aşa fel încât credinţa noastră să se vadă autentică şi noi să avem nădejde pentru că nu suntem ipocriţi.

Dar mai este un duşman al nădejdii noastre. Dacă cumva obiectul credinţei noastre este fals? Nu doar credinţa noastră, ci şi în ce ne punem credinţa. Dacă trecem cu bine prin necazuri cu o credinţă încercată şi o nădejde crescândă, dar în final nădejdea aceasta se dovedeşte a fi zidită pe nisip? Credeam că Dumnezeu ne iubeşte, dar se dovedeşte că nu este aşa. El s-ar putea nici să nu existe. Şi acesta este un mare obstacol în calea încredinţării noastre.

Şi răspunsul dat de Pavel aici nu este o afirmaţie, ci o experienţă. Există argumente, şi Pavel este gata să le folosească. Dar aici el spune simplu: nădejdea voastră, înrădăcinată în autenticitatea credinţei voastre încercate, nu vă va dezamăgi. Şi puteţi şti aceasta pentru că Duhul Sfânt a venit în viaţa voastră şi a început să reverse dragostea lui Dumnezeu în mod experienţial în inima voastră. Acesta nu este în mod deosebit un argument. Aceasta este în mod deosebit o experienţă personală a dragostei lui Dumnezeu care inundă inima cu un simţământ imediat al realităţii şi dragostei lui Dumnezeu.

Puteţi vedea cât de măreţ şi minunat este lucrul acesta, şi de ce simt nevoia să mai zăbovesc asupra lui. Peste două săptămâni voi reveni la acest punct. Însă între timp, vă rog să vă alăturaţi mie în rugăciune ca Dumnezeu să mărească această experienţă în vieţile noastre. Ca El să o facă de neconfundat. Ca să fie o mişcare măreaţă a Duhului în noi şi printre noi care să ne dea nu numai încredinţarea faptului că credinţa noastră este autentică, ci şi că este bine înrădăcinată în dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Iar pe măsură ce vă rugaţi, nu socotiţi ca pe un lucru ciudat atunci când vin necazurile. Ele vor veni. Dar bucuraţi-vă în dragostea lui Dumnezeu ca să le folosească pentru a căli oţelul credinţei voastre şi pentru a confirma în inimile voastre că sunteţi într-adevăr copii ai lui Dumnezeu prin credinţă.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org