Ceea ce Nu a Putut Face Legea, a Făcut Dumnezeu Trimiţându-L pe Hristos, Partea 1

Romani 8:1-4

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. 3 Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Versetul 1 declară că în Isus Hristos nu este nicio osândire. Dumnezeu nu ne condamnă pentru păcatele noastre dacă suntem în Hristos Isus. Isus este un loc sigur care ne fereşte de uraganul mâniei sfinte şi drepte a lui Dumnezeu. Versetul 2 declară că în Hristos Isus există eliberare de puterea păcatului. O eliberare care deocamdată nu este desăvârşită şi finală, dar este decisivă şi irevocabilă. Adică, lovitura de graţie s-a dat, stăpânirea păcatului a fost sfărâmată, şi înfrângerea lui finală este sigură.

Realitatea versetului 1 se numeşte îndreptăţire, iar realitatea versetului 2 se numeşte sfinţire. Şi legătura dintre ele este că libertatea din versetul 2 susţine achitarea din versetul 1 ca o dovadă a acesteia din urmă, nu ca o cauză a ei. Nu suntem îndreptăţiţi din cauză că vieţile noastre s-au schimbat. Vieţile noastre continuă să se schimbe pentru că am fost îndreptăţiţi. Aceasta este ceea ce am văzut săptămâna trecută.

Acum ne uităm la versetul 3. “Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Acest verset are patru afirmaţii în el. 1) Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească. 2) El a făcut aceasta trimiţându-şi Fiul într-o fire asemănătoare cu a păcatului şi din pricina păcatului. 3) Legea nu a fost în stare să facă aceasta. 4) Legea nu a putut face aceasta din cauza firii noastre pământeşti.

“Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească”

Haideţi să extragem câteva din lucrurile minunate aflate în aceste afirmaţii. Mai întâi, “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească.” Remarcaţi trei lucruri minunate în această afirmaţie.

1. Păcatul a fost osândit, nu a fost doar arătat ca fiind de osândit

Mai întâi, păcatul a fost deja condamnat. Ce înseamnă aceasta? Nu înseamnă că păcatul a fost criticat şi a fost declarat ca fiind de condamnat – la fel ca atunci când spunem, Preşedintele Bush “a condamnat” atacurile teroriste de la World Trade Center. Ştim că nu înseamnă acest lucru pentru că aceasta este ceva ce ar fi putut face Legea, şi chiar a făcut-o destul de bine. Legea a criticat păcatul şi l-a declarat ca fiind de condamnat. Legea spune, de exemplu, “Să nu pofteşti” (Exodul 20:17). Şi Legea pronunţă pedepsele pentru călcătorii de lege (Deuteronom 28:15). Aşadar Legea “a condamnat” în mod clar păcatul în sensul acesta.

Dar Romani 8:3 spune, “Lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul.” Deci Dumnezeu a făcut ceva mai mult decât să critice pur şi simplu păcatul şi să-l declare ca fiind de condamnat. Ce vrea atunci Pavel să spună atunci când zice, “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească”? El vrea să spună că în trupul lui Isus – în trupul Lui care a suferit şi a murit pe cruce – Dumnezeu a executat o sentinţă finală a condamnării, asupra păcatului fiecărei persoane care este în Hristos. Cu alte cuvinte, “Dumnezeu a osândit păcatul” înseamnă că Dumnezeu a găsit păcatul vinovat, şi a condamnat păcatul la o pedeapsă finală şi a împlinit pedeapsa suferinţei în moartea Fiului Său.

Acesta este primul lucru minunat cu privire la această afirmaţie, “Dumnezeu a osândit păcatul” – în moartea lui Hristos, păcatul nu a fost doar arătat ca fiind de condamnat, ci a fost osândit, şi-a primit sentinţa şi pedeapsa deplină şi dreaptă – pentru toţi aceia care sunt în Hristos Isus.

2. Păcatul nostrum a fost osândit în suferinţa şi moartea lui Hristos, din moment ce El nu a avut niciun păcat de osândit

Acum, iată al doilea lucru minunat cu privire la această afirmaţie: Nu era niciun păcat de osândit în Isus Hristos. Pavel spune lucrul acesta în mod indirect aici şi în mod direct în alt loc. Aici el spune, “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Remarcaţi cuvântul “asemănătoare.” El spune “într-o fire asemănătoare” pentru că Fiul Său nu a fost păcătos. Isus nu a avut niciun păcat. Firea lui a fost una pământească, şi a fost asemănătoare cu firea păcatului. Dar nu a fost o fire păcătoasă.

Deci cum putea Dumnezeu să osândească păcatul în firea pământească a Fiului Său? Deoarece nu era niciun păcat acolo de osândit. Răspunsul cel mai clar ni se dă în 2 Corinteni 5:21, “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El [Dumnezeu] L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iată! Pavel spune lucrul acesta cât se poate de clar: “El nu a cunoscut niciun păcat.” Isus n-a păcătuit niciodată. Dintre toţi oamenii care au trăit vreodată, Isus este singurul care nu merita să moară. Isus este singura persoană care a trăit vreodată care nu merita să sufere. Dar El a murit şi a suferit.

Aşadar întrebarea care se ridică este aceasta: Al cui păcat a fost osândit atunci când trupul lui Isus a fost torturat şi omorât? Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească a Fiului Său, care era pe deplin nevinovat. Al cui păcat? Răspunsul este clar. Romani 4:25, “EL … a fost dat din pricina fărădelegilor noastre.” 1 Corinteni 15:3, “Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi.” Galateni 1:4, “El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre.” 1 Petru 2:24, “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.” 1 Petru 3:18, “Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi.” Isaia 53:5-6, “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Răspunsul este că păcatul nostrum a fost osândit în suferinţa şi moartea lui Hristos, nu păcatul Lui. El nu avea niciun păcat. Ca atare, ce înseamnă lucrul acesta din punct de vedere practic? Să-l lăsăm pe Pavel să ne spună ce înseamnă, aşa cum doreşte el în Romani 8:33-34, “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi! (34) Cine-i va osândi? Hristos a murit!” Când se ridică întrebarea, “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” răspunsul se subînţelege aici, “Nimeni.” Nimeni în cer sau în iad sau pe pământ. De ce? Răspuns: “Hristos Isus este Cel ce a murit.”

Şi acum ştim de ce moartea lui Isus Hristos îndepărtează întreaga mea condamnare. Pentru că atunci când a murit Isus, Dumnezeu a osândit păcatul, condamnându-l şi pedepsindu-l pe deplin, în mod complet şi final pentru toţi aleşii lui Dumnezeu – toţi cei care sunt în Hristos prin credinţă. De aceea, atunci când a murit Hristos, păcatul meu era acela care era condamnat, osândit şi pedepsit pe deplin, în mod complet şi final. Şi dacă păcatul meu a fost pedepsit acolo în mod final şi complet, eu nu voi fi pedepsit din nou pentru el.

Fraţi şi surori, nu există un alt agent purificator în tot universul, care să vă poată curăţa conştiinţele, decât agentul acesta. Nu există un alt scut care să vă poată proteja de mânia aprinsă a lui Dumnezeu, decât scutul acesta. Nu există un alt argument care va sta în picioare în sala de judecată din cer de la sfârşit, decât argumentul acesta: Hristos a murit pentru păcatele mele. Hristos a luat asupra Lui condamnarea mea. Hristos a absorbit toată mânia divină care ar fi venit şi ar fi trebuit să vină asupra mea.

Nu-mi trebuie-un alt argument,
Nu-mi trebuie-o altă pledoarie,
Este deajuns că Isus a murit,
Este deajuns că pentru mine a murit.

Acesta este al doilea lucru minunat cu privire la această afirmaţie că “Dumnezeu a osândit păcatul în trup.” Primul a fost acela că păcatul a fost deja osândit, condamnat, pedepsit, executat în Isus. Al doilea este acela că Isus nu avut niciun păcat pentru a fi osândit. Păcatul nostru a fost acela care a fost pedepsit. “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat [Dumnezeu] L-a făcut păcat pentru noi.”

3. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească

Al treilea lucru minunat referitor la această afirmaţie este că Dumnezeu a făcut lucrul acesta. “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească.” Două lucruri sunt foarte relevante pentru noi aici.

Dragostea lui Dumnezeu ne-a salvat de mânia lui Dumnezeu

3.1. Un lucru relevant este acela că Isus Hristos nu s-a interpus pe sine între Dumnezeu şi om ca să-i împace pe aceştia doi. Nu este ca şi cum Dumnezeu este doar mânios pe păcătoşi, păcătoşii îi sunt ostili lui Dumnezeu, şi Isus îi iubeşte pe păcătoşi şi se interpune pe Sine între Tatăl Său mânios şi omul păcătos pentru a-l salva pe om de mânia lui Dumnezeu. Nu aceasta ne învaţă creştinismul. Nu aceasta este ceea ce s-a întâmplat.

Textul spune – şi întreaga Biblie este zidită pe perspectiva aceasta – că Dumnezeu a făcut lucrul acesta. “[Dumnezeu!] a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Isus nu s-a interpus pe Sine între Dumnezeu şi om; Dumnezeu L-a interpus pe Isus între Dumnezeu şi om (Romani 3:25). Dumnezeu “L-a trimis pe Fiul Său.” Dumnezeu s-a îngrijit ca Fiul lui Dumnezeu, cel veşnic şi necreat să ia o “fire asemănătoare cu a păcatului.” Dumnezeu Şi-a revărsat mânia asupra Fiului Său ca şi condamnare şi pedeapsă pentru păcatele noastre. Isus nu S-a aruncat singur în misiunea de a ne salva de mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a trimis ca să ne salveze de mânia Sa. Dumnezeu Însuşi ne-a salvat de mânia lui Dumnezeu.

Atunci când vă gândiţi la cruce, nu vă gândiţi doar la dragostea lui Isus care ne salvează de mânia lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la dragostea lui Dumnezeu care ne salvează de mânia lui Dumnezeu. Dacă-l cunoaşteţi pe Isus, Îl cunoaşteţi pe Tatăl. Inima lui Isus este inima Tatălui. Isus este la fel de furios pe păcat cum este şi Tatăl. Şi Tatălui îi pasă de păcătoşi la fel cum îi pasă şi lui Isus.

Isus a spus în Ioan 14:7-9, “Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut." (8) "Doamne", i-a zis Filip, "arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns." (9) Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?'”

Deci să fie clar lucrul acesta: lucrarea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu este lucrarea lui Dumnezeu Tatăl. Dacă-L cunoaşteţi pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu Tatăl. Dacă-L iubiţi pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, Îl iubiţi pe Dumnezeu.

Dumnezeu a făcut lucrul acesta. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească. Şi primul lucru care este atât de relevant pentru noi este că ne împiedică să-L contrastăm pe Isus cu Dumnezeu. Ne ajută să vedem că Tatăl şi Fiul sunt o inimă şi un gând în diferitele roluri pe care le au în mântuirea noastră de păcat.

Exclusivismul Evangheliei slavei lui Dumnezeu în Hristos

3.2. Celălalt lucru care este foarte relevant cu privire la acest al treilea punct (că Dumnezeu este Cel cel care a osândit păcatul în firea pământească a Fiului lui Dumnezeu), este că ceea ce avem aici nu se potriveşte cu alte religii majore, cum ar fi islamul, iudaismul, hinduismul sau budismul. Accentul aici nu este să fim incendiari într-o situaţie globală tensionată. Ci este acesta: în contextul în care cultura se îndreaptă năvalnic către inclusivism, noi trebuie să păstrăm nealterată Evanghelia slavei lui Hristos (2 Corinteni 4:4), Fiul divin al lui Dumnezeu şi singurul Mediator, purtător de păcat, dintre Dumnezeu şi om.

Prin inclusivism mă refer la învăţătura că toate religiile sunt căi legitime către Dumnezeu. Există o teamă astăzi de a vorbi despre exclusivismul Evangheliei lui Isus – că El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan 14:6). Dar aceasta este tocmai ceea ce spune Pavel aici în Romani 8:3. Dumnezeu – unicul Creator al universului – L-a trimis pe Fiul Său (Fiul Său cel pre-existent, divin, veşnic) în firea pământească ca să ia asupra Lui revărsarea mâniei Sale, în osândirea păcatului. ACESTA este Dumnezeu. Dacă spuneţi, “Dumnezeu nu a făcut aşa ceva,” atunci Dumnezeul căruia vă închinaţi nu este Dumnezeu.

Cine este singurul Dumnezeu adevărat? Singurul şi adevăratul Dumnezeu este Dumnezeul şi Tatăl lui Isus Hristos, a aceluia care “avea chipul lui Dumnezeu” şi era “deopotrivă cu Dumnezeu” (Filipeni 2:6) dar care a luat un chip de rob într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului, astfel încât toată plinătatea dumnezeirii a locuit trupeşte în El (Coloseni 2:9). Adevăratul şi singurul Dumnezeu a trimis Persoana aceasta divină în lume şi a osândit păcatul în firea acesteia – l-a condamnat, l-a pedepsit, l-a executat. Păcatul tău şi al meu. Şi al oricărui om, care prin credinţă este în Isus Hristos.

Aceasta este Evanghelia pe care o predicăm lumii întregi – fiecărei religii. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, Fiul necreat, veşnic, divin al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a trimis într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului şi din pricina păcatului, ca să moară pentru păcătoşi, astfel ca toţi cei ce cred în El să fie salvaţi – de mânia Sa şi pentru slava Sa. Lucrul cel mai plin de dragoste pe care-l putem face pentru musulmani, este de a le vesti Evanghelia lui Isus Hristos în mod paşnic, cu smerenie, şi cu jertfă, Evanghelie fără de care nimeni nu va fi mântuit.

Ca să-i iubeşti pe oameni în felul acesta va trebui să priveşti la Romani 8:3 ca la cel mai scump eveniment din istoria lumii. Dumnezeu a făcut lucrul acesta. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească a propriului lui Fiu. Nu este nicio altă curăţire pentru conştiinţă. Nicio altă protecţie faţă de mânie. Niciun alt argument la judecata finală.

Haideţi să credem adevărul acesta, să ne bizuim pe el, să-l trăim şi să-l cântăm.

Un loc de-odihnă a găsit credinţa mea,
Nu în forme, nici în crezuri;
Mă-ncred în Cel ce-i viu în veci de veci,
Rănile Sale pentru mine vor pleda.

Nu-mi trebuie alt argument,
Nu-mi trebuie altă pledoarie,
Este deajuns că Isus a murit,
Este deajuns că pentru mine a murit.

Îmi e deajuns că Isus mântuieşte,
Asta sfârşeşte teama şi îndoiala mea;
Un suflet păcătos, eu vin la El,
El niciodată nu mă izgoneşte.

Inima mea se-ncrede în Cuvânt,
Cuvântul scris al lui Dumnezeu,
Mântuire în numele Mântuitorului meu,
Mântuire prin sângele Său.

Măreţul meu Medic îi vindecă pe cei bolnavi,
Pe cei pierduţi a venit să-i mântuiască;
Pentru mine scump sânge a vărsat,
Pentru mine El viaţa şi-a dat.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org