Cine este Acest Om Împărţit? Partea 1

Romani 7:14-25

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22 Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Creştin sau necreştin? – va continua

Acesta este unul dintre cele mai renumite şi dintre cele mai controversate texte din cartea Romani. Aici avem cuvintele binecunoscute ale versetului 19: “Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Aici avem un om împărţit, sau un om cu o voinţă împărţită, sau cu o inimă împărţită. Există o parte din el – “eul” – care vrea să facă bine şi nu vrea să facă rău. Şi există o parte din el – “eul” – care nu face binele pe care vrea să-l facă ci face răul pe care nu vrea să-l facă.

Una din cele mai mari contradicţii în ce priveşte acest text este cine este acest om. A cui experienţă o descrie Pavel aici? Este aceasta experienţa lui Pavel, credinciosul? Sau este aceasta experienţa lui Pavel, necredinciosul? Creştin sau necreştin? Sau ar trebui să punem întrebarea cu o precizie mai mare: Este acesta un Pavel treaz din punct de vedere moral dar neconvertit? Sau este acesta Pavel cel convertit şi trezit spiritual dar care este nou şi imatur în credinţă? Sau ar putea fi creştinul matur Pavel, într-o perioadă de delăsare în credinţă şi vigilenţă? Nu cred că vă voi spune astăzi care cred eu că este răspunsul. Mi-aş dori să vă gândiţi şi să studiaţi acest pasaj pentru voi înşivă fără a fi şti sigur ce cred eu.

Cred că puteţi construi un argument mai mult sau mai puţin plauzibil pentru oricare dintre aceste posibilităţi fără ca niciunul dintre ele să vă conducă în mod necesar spre o învăţătură falsă cu privire la perspectiva atot-cuprinzătoare a sfinţirii. Cu alte cuvinte, este posibil să greşim în interpretarea unui text, dar să avem o părere corectă asupra vieţii creştine. S-ar putea să spuneţi, „Acest text nu se referă la experienţa creştină,” şi cu toate acestea să credeţi că cei care sunt creştini au experienţe ca acestea – facem câteodată ceea ce nu vrem să facem. Sau s-ar putea să spuneţi, „Acest text este despre experienţa creştină,” şi cu toate acestea să credeţi că este posibil să avem o victorie mult mai mare decât aceasta asupra păcatului în viaţa creştină.

Aşadar ceea ce concluzionăm noi (referitor la faptul dacă Romani 7:14-25 se referă la experienţa creştină sau nu) nu descrie întreaga noastră perspectivă asupra experienţei creştine. Sunt zeci de alte texte foarte importante în Noul Testament pe care trebuie să le luăm în considerare împreună cu acestea de mai sus, ca să vedem imaginea de ansamblu a vieţii creştine. Fiţi vigilenţi cu oamenii care îşi construiesc părerile pe pasaje izolate. De aici provin majoritatea sectelor şi interpretărilor ciudate.

Dar înainte de a vorbi despre argumentele pro şi contra ale acestor perspective diferite, remarcaţi scopul principal al textului. S-ar putea să vă surprindă, dar cred că punctul principal al acestui text va sta neinfluenţat şi neasaltat de aceste perspective pe care tocmai le-am menţionat şi care au de-a face cu întrebarea dacă acest om împărţit este creştin sau nu. Acum care este punctul principal? De ce sunt aceste versete amplasate aici? Încotro se îndreaptă Pavel?

Neprihănirea altcuiva ne este creditată nouă prin credinţă

Daţi-mi voie să fac un rezumat.

Cartea Romani se referă la cât de păcătoase sunt fiinţele omeneşti – şi anume, toate fiinţele omeneşti (3:9), - care sunt lipsite de slava lui Dumnezeu (3:20) şi care L-au dezonorat cu vieţile lor (1:21) şi de aceea merită mânia Sa (1:32; 2:5), sunt împăcate cu Dumnezeu – adică, sunt îndreptăţite pe baza a ceea ce a făcut Isus Hristos pentru noi în viaţa, moartea şi învierea Sa (3.24-25; 5:18-19).

Răspunsul lui Pavel la problema cea mai mare a umanităţii – şi anume, vina noastră păcătoasă înaintea unui Dumnezeu sfânt şi drept – este că Dumnezeu însuşi, prin Fiul Său, Isus Hristos, ne-a procurat o neprihănire care nu este a noastră, dar care ne este imputată sau ne este socotită ca fiind a noastră numai prin credinţă, nu prin fapte. Vedeţi lucrul acesta în mod special în Romani 4:5-6, „Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.” Deci vedeţi acest cuvânt extraordinar de important “creditată” – sau “socotită” sau “imputată” la finele versetului 5: “Credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” Şi îl vedeţi şi la la finele veresetului 6: “Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.”

Adevărul glorios al Evangheliei din Romani este că Dumnezeu ne procură o neprihănire care nu este propria noastră neprihănire şi pe care ne-o creditează prin credinţă. Credinţa îşi întoarce privirea de la faptele şi performanţele noastre cu privire la ţinerea Legii, acestea fiind o cale fără speranţă de a fi justificat, şi se încredere numai în Isus Hristos ca şi temelia faptului că Dumnezeu ne creditează cu o neprihănire străină, care nu este a noastră.

Atunci a cui este neprihănirea aceasta? Romani 3:21-22 ne spune: “Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi proorocii - şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.” Neprihănirea care ne este socotită nouă prin credinţă este “neprihănirea lui Dumnezeu.” Este neprihănirea proprie a lui Dumnezeu, nu a noastră (vedeţi Filipeni 3:9).

Puteţi vedea chiar mai clar în Romani 10:3-4 a cui neprihănire este această neprihănire care ne îndreptăţeşte: “Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” Cum arată “supunerea” faţă de neprihănirea lui Dumnezeu astăzi, care este atât de diferită de “punerea unei proprii neprihăniri”? Pavel răspunde în versetul 4 (care spune literal), “Căci sfârşitul Legii [este] Hristos pentru neprihănire oricui care crede.”

A te supune neprihănirii lui Dumnezeu, în loc să-ţi stabileşti o neprihănire proprie, înseamnă a realiza că scopul Legii era să ne conducă la “Hristos pentru neprihănire.” Şi că noi îl avem pe “Hristos pentru neprihănire” prin credinţă – iar aceasta este pentru oricine care crede. Deci atunci când Pavel spune în Romani 5:19, “Căci, după cum prin neascultarea unui singur om [adică, a lui Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi,” cred că vrea să spună că Hristos L-a ascultat pe Dumnezeu şi Legea Sa în aşa fel încât prin credinţa în Hristos şi prin uniunea cu El, ascultarea Lui sau cu neprihănirea Lui devine a mea. Este neprihănirea lui Dumnezeu deoarece consistă în păzirea voii perfecte a lui Dumnezeu, şi este dată de Dumnezeu, şi este acceptată de către Dumnezeu şi este darul lui Dumnezeu pentru noi în Isus Hristos.

Deci Pavel spune în 2 Corinteni 5:21, “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, [Dumnezeu] L-a făcut [pe Hristos] păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” În Hristos noi devenim “neprihănirea lui Dumnezeu.” Aceasta, neprihănirea lui Dumnezeu împlinită de Isus Hristos, ne este creditată nouă aşa cum păcatele noastre i-au fost creditate Lui. Aceasta este slava Evangheliei îndreptăţirii numai prin har, numai prin credinţă, numai pe baza lui Hristos, numai spre slava lui Dumnezeu. Acesta este mesajul principal al cărţii Romani.

Este o veste bună glorioasă pentru păcătoşi. Şi cât de mult doresc să simţiţi şi voi minunea şi scumpătatea acestei Evanghelii în această dimineaţă. O vedeţi şi o savuraţi? Vă implor, din partea lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu în această dimineaţă fără să vă mai uitaţi la faptele voastre bune şi primindu-L pe Isus Hristos ca singura voastră neprihănire care vă îndreptăţeşte – comoara vieţii voastre.

Legea este o mare problemă pentru împăcarea cu Dumnezeu

Dar care este punctul principal al capitolului şapte? Cum se potriveşte acesta în scopul principal al cărţii Romani?

Iată care este problema. Până acum, Pavel a argumentat cu pasiune împotriva îndreptăţirii prin faptele Legii. Noi nu suntem declaraţi drepţi înaintea lui Dumnezeu păzind Legea, ci doar prin credinţă. Şi în acest proces, Pavel părea că spune că Legea este parte a problemei noastre, nu parte a salvării noastre. De exemplu: Romani 3:20, “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Sau Romani 3:28, “Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” Sau chiar mai şocant, Romani 5:20, “Ba încă şi Legea a venit [Dumnezeu a dat Legea la Muntele Sinai] pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Aceasta face ca Legea să apară ca şi complicele păcatului.

De fapt, Pavel merge atât de departe încât spune că dacă vreţi să aduceţi rod pentru Dumnezeu – adică, dacă vreţi să fiţi şi sfinţiţi şi îndreptăţiţi – trebuie să muriţi faţă de Lege. Romani 7:4, “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” Nu puteţi aduce rod pentru Dumnezeu dacă nu muriţi faţă de Lege. Păzirea Legii nu este calea principală şi decisivă de a aduce rod pentru Dumnezeu. A fi unit cu Hristos cel înviat este calea principală şi decisivă de a aduce rod pentru Dumnezeu. Dacă creştinii sfârşesc prin a împlini Legea lui Dumnezeu (ca şi Legea lui Hristos) lucrul acesta se va întâmpla doar pentru că noi am murit mai întâi faţă de Lege şi am urmărit ascultarea pe o altă cale, şi anume, prin uniunea cu Hristos cel înviat, unde şi stăm pe deplin îndreptăţiţi înainte de a face vreun progres în păzirea Legii.

Ei bine, am putea merge mai departe să arătăm în Romani 7:5-6 că Pavel vede Legea lui Dumnezeu ca şi o mare parte a problemii noastre în a fi împăcaţi cu Dumnezeu. Deci marea întrebare la care trebuie să răspundă Pavel este afirmată în Romani 7:7, “Ce vom spune atunci? Este Legea ceva păcătos?” Sau, puţin diferit în versetul 13, “Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.” Aici sunt două întrebări majore puse de Evanghelia îndreptăţirii prin credinţă fără faptele legii a lui Pavel: Este Legea ceva păcătos? Şi aduce Legea moartea? Sau ca să fiu mai specific: Dacă trebuie să te întorci de la păzirea Legii la neprihănirea lui Hristos pentru a fi îndreptăţit, şi dacă trebuie să mori faţă de Lege şi să fii unit cu Hristos ca să fii sfinţit, atunci nu este Legea ceva păcătos şi nu este ea cauza morţii?

Dacă răspunsul la aceste două întrebări este da (Legea este ceva păcătos şi aduce moartea), atunci Pavel ştie că Evanghelia sa este subminată. Nu este niciun viitor pentru o Evanghelie care schimbă Legea lui Dumnezeu în păcat şi moarte.

Dar Legea nu este ceva păcătos

Deaceea spune Pavel cu toată tăria în versetele 7 şi 13, Nu! “Nicidecum!” “Sub nicio formă!” Legea nu este ceva păcătos; păcatul exploatează Legea şi o foloseşte. Legea este sfântă, dreaptă şi bună (versetul 12). Legea nu aduce moarte; păcatul aduce moarte prin ceea ce este bun, prin Lege (versetul 13).

Scopul pentru care a scris Romani 7:7-25 este pentru a explica şi apăra acest răspuns. Nu pierdeţi din vedere lucrul acesta. Este vorba despre îndreptăţirea prin credinţă şi sfinţirea prin credinţă. Dacă aceste două doctrine fundamentale sugerează că Legea lui Dumnezeu este ceva păcătos şi aduce moartea, ele sunt terminate şi nu pot fi adevărate.

Deci atunci când Pavel a încheiat Romani 1-7 a împlinit două lucruri mari: pe de o parte, a arătat că trebuie să murim faţă de Lege ca să fim acceptaţi de Dumnezeu (îndreptăţire, 3:28) şi trebuie să murim faţă de Lege ca să aducem rod pentru Dumnezeu (sfinţire, 7:4-6). Şi pe de altă parte, această necesitate de a muri faţă de Lege ca să fim îndreptăţiţi şi sfinţiţi nu există pentru că Legea este păcătoasă sau otravă. Ci există deoarece în condiţia noastră groaznică de păcat noi trebuie să-L avem pe Hristos ca şi bază a îndreptăţirii noastre, şi trebuie să-L avem pe Hristos ca şi putere a sfinţirii noastre. Legea nu poate face ceea ce numai Hristos poate face.

Sunt un om păcătos şi păcatul meu este mortal

Deci acum suntem într-o poziţie din care putem să vedem de ce identitatea acestui om împărţit din Romani 7:14-25 nu schimbă punctul principal al pasajului. Dacă omul este creştin sau nu este creştin, în ambele cazuri nefericirea sa (“O, nenorocitul de mine,” versetul 24) este cauzată de existenţa păcatului care locuieşte în el, nu de Lege. Legea nu este păcătoasă şi Legea nu este otravă. Eu sunt păcătos, şi păcatul meu este otrava mortală.

Pavel punctează cel puţin de trei ori acest lucru. Versetul 14: “Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” Versetul 16: “Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.” Versetul 22: “Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu” Deci Legea este “spirituală” şi “bună” şi o “bucurie.”

Lucrul acesta este adevărat fie dacă decidem că acest om împărţit este un credincios cu frământări, fie un necredincios cu o conştiinţă trezită. În ambele cazuri, punctul principal al lui Pavel este acelaşi: Îndreptăţirea prin credinţă fără faptele Legii (3:28) rămâne în picioare, deoarece nu implică faptul că Legea este păcătoasă sau otravă. Şi sfinţirea prin credinţă prin moartea faţă de Lege (7:4) rămâne în picioare, deoarece nu implică că Legea este păcătoasă sau otravă.

Aici vom încheia astăzi.

Nu trebuie să vă fie teamă că dacă primiţi darul îndreptăţirii prin credinţă, acesta va păta Legea lui Dumnezeu. Nu trebuie să vă temeţi că dacă aduceţi rod pentru Dumnezeu murind faţă de Lege, rodirea aceasta va păta Legea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, atunci când vă întoarceţi la Hristos pentru îndreptăţire şi atunci când vă întoarceţi la Hristos pentru sfinţire, veţi onora Legea lui Dumnezeu. Deoarece scopul Legii este “Hristos pentru neprihănirea tuturor celor care cred” (10:4). Şi roada dragostei inspirată de Hristos (7:4) este o împlinire a Legii (13:10).

O cât de plină şi profundă este mântuirea pe care ne-a dat-o Hristos în viaţa şi moartea Sa! Veniţi la El. Tot ceea ce aveţi nevoie se găseşte în El.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org