Cine este Acest om Împărţit? Partea 3

Romani 7:14-25

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22 Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

În mesajul precedent (“Cine este acest om împărţit? Partea 2”) am arătat că textul din Romani 7:14-25 a fost scris pentru a proteja Legea de implicaţii greşite – şi anume (printre altele) aceea că Pavel face Legea lui Dumenzeu responsabilă de trăirea creştină, trăire care nu este tot ce ar trebuie să fie. Cu alte cuvinte, ar fi ca şi cum cineva i-ar spune lui Pavel:

Vezi, le spui oamenilor că sunt “morţi faţă de Lege” (Romani 7:4) sau “eliberaţi de Lege” (Romani 7:6). Dar uită-te la rezultatul pa care-l produce acest asalt asupra Legii: oameni care fac ceea ce nu vor să facă şi care nu fac ceea ce şi-ar ar dori să facă. Problema cu voi creştinii, Pavele, este că voi nu cinstiţi Legea aşa cum ar trebui să o faceţi. De fapt, voi le spuneţi creştinilor că ei nu sunt “sub Lege” (Romani 6:14-15; Galateni 4:21; 5:18). Deci voi trataţi Legea ca şi păcat şi boală. Însă ce obţii din aceasta?

Descoperim că Pavel susţine trei lucruri Romani 7:14-25.

Lucrurile pe care le susţine Pavel în Romani 7

Mai întâi, susţine faptul că Legea lui Dumnezeu este bună şi duhovnicească.

  • Romani 7:14a, “Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească.”

  • Romani 7:16b, “Mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.”

  • Romani 7:22, “După omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu.”

  • Romani 7:25b, “Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu.”

Deci, îl vedem pe Pavel protejând Legea de implicaţiile false ale învăţăturii sale, şi anume că el ar trata Legea ca fiind păcat şi moarte.

În al doilea rând, Pavel susţine realitatea a ceea ce el numeşte “păcatul care locuieşte în noi” pentru a explica de ce creştinii nu sunt perfecţi şi nu se poartă la înălţimea celor mai înalte standarde proprii.

  • Romani 7:17, “Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.”

  • Romani 7:20: “Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Deci pe de o parte argumentează că Legea este bună, iar pe de altă parte argumentează că păcatul care locuieşte în noi este vinovatul în viaţa creştină.

În al treilea rând, aduce argumente pentru propria sa autenticitate creştină – afirmând că este un om nou, o făptură nouă în Hristos, deşi mai păcătuieşte.

De exemplu, el spune în Romani 7:22-23: “Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege.” Am fost transformat. Există în mine o nouă înclinaţie spirituală pentru Dumnezeu şi pentru legea Lui. Sunt creştin.

Cine este acest om împărţit?

Dar acum am ajuns la cel mai controversat aspect al acestui pasaj: Este acest om împărţit un creştin? O nouă făptură în Hristos? Un om care se încrede în Hristos ca Mântuitor şi Domn, şi în a cărui inimă aşadar, locuieşte Duhul Sfânt? Am răspuns afirmativ în ultimul meu mesaj şi am promis că vă voi da motivele pentru care am declarat acest lucru. Acesta este obiectivul meu de astăzi. De ce cred că în Romani 7:14-25 Pavel descrie o parte a propriei sale experienţe creştine şi nu experienţa sa dinaintea convertirii sau a modului în care un creştin ar privi la experienţa sa dinaintea convertirii?

Implicaţiile practice pentru salvarea oamenilor

Unul din motivele pentru care acest adevăr contează aşa de mult, este imensitatea importanţei practice pe care o are în a-i proteja pe oameni de această devastatoare deznădejde a perfecţionismului. Ultima dată am relatat întâmplarea cu J.I. Packer care a fost salvat de gânduri sinucigaşe curând după convertirea sa cu ajutorul învăţăturilor solide ale lui John Owen referitoare la “păcatul care locuieşte în noi.” (Cartea lui Owen se bazează pe textul din Romani 7: 21). Există o deznădejde care vine din respingerea tuturor standardelor lui Dumnezeu pentru credinţă şi viaţă. Şi există o deznădejde care vine din adoptarea unor standarde perfecţioniste care nu lasă loc în viaţa reală pentru păcatele adevăraţilor sfinţi. Învăţătura lui Pavel din acest pasaj are un efect pastoral puternic şi încearcă să-i ajute pe oameni să navigheze prin apele tulburi dintre cele două deznădejdi. Şi aici ne aflăm cu toţii cu vieţile noastre.

Am subliniat ultima dată – şi subliniez din nou pe scurt – că mesajul acestui text nu este acela că ar trebui să cădem la pace cu păcatul, ci că ar trebui să ne războim cu păcatul din propriile noastre vieţi şi să ştim cum să ne înţelegem pe noi înşine şi cum să răspundem atunci când suferim înfrângeri tactice în acest război. Capitolul şase clarifică faptul că noi vom câştiga războiul împotriva păcatului (vedeţi 6:14). Capitolul şapte clarifică faptul că lucrul aceasta nu se va întâmpla fără înfrângeri tactice care ne vor face să-L iubim pe Mântuitorul nostru şi mai mult. Sinceritatea războiului şi răspunsul la înfrângere sunt cele care revelează creştinismul tău, nu perfecţiunea.

Deci ceea ce vreau să fac atât acum cât şi data viitoare este să ofer motive pentru care ar trebui să credem că acest text vorbeşte cu adevărat despre experienţa creştină şi că oferă acel fel de călăuzire şi încurajare pentru creştini, lucru pe care l-au crezut şi majoritatea exegeţilor din istoria bisericii.

Argumenetele:

1. Pavel foloseşte pronume personale la persoana întâi

Modul cel mai firesc de a înţelege folosirea persoanei întâi “eu” şi a timpului prezent este acela că Pavel vorbeşte despre sine şi despre o parte a vieţii sale pe care o experimentează acum ca şi credincios. El foloseşte “eu” sau “mine” sau “al meu” aproape de 40 de ori în acest text. Şi vorbeşte despre situaţia la timpul prezent în tot acest pasaj: “eu sunt pământesc … căci nu ştiu ce fac … nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc … nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine … după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu … cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu …”

Va fi nevoie de un argument foarte convingător pentru a răsturna această impresie simplă şi directă pe care o capeţi, şi anume că Pavel vorbeşte aici despre sine şi o parte a experienţei sale creştine actuale. Nu cred că există un astfel de argument. Cel puţin n-am auzit niciodată despre aşa ceva.

2. Pavel vorbeşte despre Lege aşa cum numai un creştin ar putea să o facă

Modul în care vorbeşte Pavel despre Legea lui Dumnezeu în acest pasaj este asemănător cu modul în care un credincios creştin ar vorbi despre ea, şi nu cu modul în care ar vorbi o persoană nemântuită sau un Iudeu necredincios. Nu mă gândesc doar la textele în care Pavel numeşte Legea “bună” (7:16) sau chiar “duhovnicească” (7:14), ci mă gândesc mai ales la versetul unde afirmă că “după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu” (7: 22). Expresia aceasta “omul dinlăuntru” este cea care sună foarte asemănător cu modul în care Pavel vorbeşte despre eul lăuntric şi real al creştinului. Şi când pui acestă expresie împreună cu expresia “cu bucurie sunt de acord” (“Cu bucurie sunt de acord cu Legea lui Dumnezeu în omul dinăuntru” – traducerea din engleză), mie mi se pare că aceasta este descrierea lui Pavel cu privire la bucuria profundă pe care o găseşte el în adevărul şi Legea lui Dumnezeu şi nu a bucuriei fireşti, superficiale şi nesfinte regăsită în experienţa unui fariseu neregenerat. Deci mie mi se pare că Pavel tratează Legea în acest pasaj aşa cum ar face-o un credincios.

3. Celelalte descrieri ale lui Pavel cu privire la perioada dinaintea convertirii nu se potrivesc cu cea din Romani 7

Ce putem spune despre descrierea aceasta a lui Pavel ca şi om împărţit şi câteodată chinuit în legătură cu Legea? Se potriveşte această descriere cu ceea ce ştim despre Pavel înainte de convertirea sa? Nu, nu se potriveşte. Pavel ne oferă câteva imagini scurte ale vieţii sale dinainte convertirii şi omul pe care-l vedem în aceste texte este oricine alticineva, dar nu un om chinuit din pricina faptului că ar percepe încercările eşuate de a trăi la înălţimea Legii lui Dumnezeu.

De exemplu în Galateni 1:13-14 el spune,

“Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religia Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.”

Deci Pavel îşi vedea viaţa dinainte de convertire ca pe una plină de o râvnă de neegalat pentru Lege şi datini strămoşeşti. Nu ne oferă nicio indicaţie a vreunui motiv de suferinţă sau conflict sau divizare lăuntrică aşa cum observăm în Romani 7.

În mod similar în Filipeni 3:4-6 Pavel vorbeşte despre cum s-ar fi putut lăuda înainte de convertirea sa în ceea ce priveşte relaţia lui cu Legea iudaică:

“Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană.”

Deci în cele câteva imagini pe care ni le oferă Pavel cu privire la viaţa sa pre-creştină nu căpătăm imaginea vreunui conflict sau vreunui motiv de suferinţă lăuntrică aşa cum vedem în Romani 7.

Deci mi se pare că ceea ce citim aici în Romani 7:14-25 nu este descrierea pe care o face Pavel cu privire la experienţa sa pre-creştină, ci cu privire la parte din experienţa sa creştină. Adevărata bătălie dintre dragostea faţă de Lege şi dispreţul faţă de ceea ce facem împotriva Legii, începe atunci când Dumnezeu ne mântuieşte şi ne dăruieşte o înclinaţie spirituală pentru slava Lui şi pentru ascultarea credinţei şi pentru ţinta către care ne îndreaptă cu adevărat Legea într-o viaţă plină de dragoste. Deci cred că este mai probabil ca acest conflict despre care citim aici să facă parte din experienţa creştină a lui Pavel decât din experienţa vieţii sale pre-creştine.

4. Pavel vorbeşte despre sine aşa cum numai un creştin ar putea să o facă

Pavel vorbeşte despre sine într-un mod în care nu cred că ar fi vorbit despre o persoană care nu este o făptură nouă în Hristos - o persoană fără credinţă şi fără Duhul Sfânt. Versetul principal la care mă gândesc aici este Romani 7:18, “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească.” Sunt două lucruri care ies în evidenţă din această afirmaţie. Mai întâi, este auto-evaluarea devastatoare, “ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine.” Aceasta nu seamănă deloc cu Pavel cel pre-creştin, încrezător în sine, care spunea că era fără prihană în ce priveşte Legea (Filipeni 3:6). Ci se aseamănă mai degrabă cu ceea ce un păcătos, cu inima zdrobită şi smerită ar spune, cu ceea ce ar spune un om care a fost mântuit doar prin har şi care ştie că a fost mort în greşelile şi în păcatele sale (Efeseni 2:5) şi că “niciun om nu este neprihănit, nici unul măcar” (Romani 3:10).

Dar, am putea ridica următoarea întrebare: Dacă Pavel este creştin şi dacă este o făptură nouă în Hristos, poate el spune: “ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine?” Ce spunem atunci despre Hristos care locuieşte în inima sa prin credinţă (Efeseni 3:17) şi Duhul Sfânt care locuieşte în inima sa (Romani 8:11)?

Ei bine, răspunsul lui Pavel ar fi, “De aceea am şi explicat ceea ce am spus. Atunci când am declarat, ‘Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine,’ am adăugat această explicaţie: ‘adică în firea mea pământească.’” Acesta este al doilea lucru care iese în evidenţă din acest verset. Dacă Pavel ar fi oferit aici o evaluare creştină a vieţii sale de odinioară, a vieţii sale de dinainte de a fi creştin, nu cred că ar fi putut adăuga această explicaţie. Numai creştinul este prin ceea ce este el, mai mult decât “fire pământească.” Numai cel care crede în Hristos este născut din nou şi are o natură nouă şi este locuit de Duhul Sfânt. Înainte ca să ni se întâmple lucrul acesta, noi suntem doar “fire pământească.” Asta-i tot. Suntem doar lumeşti. “Ce este născut din carne este carne,” a spus Isus în Ioan 3: 6. Numai atunci când suntem născuţi din nou putem spune: “Eu sunt mai mult decât fire pământească. Acum am Duhul Sfânt. Acum am o natură nouă. ”

Şi astfel, atunci când Pavel explică propria sa descriere din versetul 18, “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine,” cu fraza, “adică în firea mea pământească,” el vrea să spună: “Fără Hristos, fără Duhul, fără natura mea nouă în Hristos, eu nu sunt bun.” Cu alte cuvinte, aceasta este descrierea de sine pe care şi-o face Pavel ca şi creştin, nu ca şi pre-creştin. Există ceva bun în creştin, şi anume, Hristos şi lucrarea lui Hristos.

5. Petru ca şi exemplu de om împărţit

Mai sunt alte câteva argumente care susţin faptul că Pavel descrie experienţa sa creştină aici. Pe majoritatea dintre acestea vi le voi prezenta data viitoare. Dar voi menţiona unul dintre ele acum, ca şi modalitate de a le pune în practică în vieţile noastre de zi cu zi. Să ne gândim la viaţa lui Petru şi la eşecurile lui ca şi creştin, pentru a arăta faptul că descrierea pe care o face Pavel aici nu este departe de descrierea unui om de calibrul lui Petru.

Cu toţii ştim cum Petru s-a lepădat de Hristos de trei ori. Nu mă îndoiesc că atunci când a plecat şi a plâns cu amar a spus ceva de genul, “O nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup laş de moarte?” Dar cineva ar putea spune, “Ei bine, asta a fost înainte de venirea Duhului Sfânt la Rusalii şi Petru nu avea plinătatea puterii Duhului şi astfel aceast exemplu nu este unul foarte relevant.

Aşadar să alegem o altă ilustraţie din viaţa lungă trăită de Petru după experienţa umplerii cu Duhul. În Galateni 2:11 şi în continuarea acestui verset, Pavel descrie un eşec al lui Petru care a fost atât de grav încât a trebuit să-l admonesteze în public pe acesta.

El menţionează în versetele 12-13:

“În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov [iudaizatorii stricţi de la Ierusalim], el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.”

Acum remarcaţi persoanele care au fost implicate: doi dintre cei mai buni creştini pe care i-a cunoscut primul secol. Amândoi au fost eroi ai relatării lui Luca din Faptele apostolilor: Petru şi Barnaba.

Apoi, observaţi cele două cuvinte groaznice de acuzare pe care le foloseşte Pavel ca să descrie comportamentul lor: “teamă” şi “făţărnicie.” Versetul 12 la final: “… de teama celor tăiaţi împrejur.” Şi versetul 13 la final: “ … aşa că până şi Barnaba a fost prins în lanţul făţărniciei lor.”

Petru se bucura de libertatea sa în Hristos, mâncând ca şi Iudeu împreună cu Neamurile, faptă pe care cei mai mulţi ar fi considerat-o ca fiind o necurăţie din punct de vedere ceremonial. Însă el nu se afla “sub Lege,” aşa cum ar fi spus Pavel. Dar atunci când au apărut oamenii influenţi din Ierusalim, Petru s-a temut de cenzura acestora, şi a devenit – din nou – un laş! Remarcaţi! Din nou! Acelaşi vechi păcat. Acel gen de păcat care te face să spui, “O nenorocitul de mine!” S-a prefăcut înaintea acestor oameni pretinzând că nu a făcut ceea ce făcuse de fapt – şi anume, să mănânce cu Neamurile. Tânjea după aprobarea oamenilor. Se temea de cine nu trebuia să se teamă. Şi minţea şi înşela pe cei din jur prin comportamentul său. Şi fapta aceasta a fost atât de serioasă încât Pavel a considerat că miza Evangheliei a fost pusă în joc, deoarece a spus în versetul 14, “Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei …” l-am certat în faţa tuturor.

Ei bine, aş putea merge mai departe şi aş putea descrie acest eveniment folosind termenii din Romani 7:14 şi a versetelor care urmează versetului acestuia. Dar voi păstra descrierea aceasta pentru altă dată. Este de ajuns să spun aici că şi voi şi eu ştim ce înseamnă lucrurile aceastea. Ni se întâmplă şi nouă şi nu ne place. Păcatul care locuieşte în noi trebuie omorât. Dar sunt vremuri când păcatul ne capturează deodată şi ne face robi înainte să realizăm ce se întâmplă. Sau câteodată ne curtează uşor oferindu-ne timp să realizăm exact ce ni se întâmplă şi cu toate aceaste ne lăsăm înşelaţi.

Aceasta nu înseamnă că nu suntem creştini. Testul este următorul: Iubim noi Legea? Dispreţuim noi eşecurile noastre? Plângem îngroziţi de condiţia noastră păcătoasă? Ne uităm la Hristos şi la neprihănirea Lui? Alergăm la cruce? Mărturisim, ne pocăim şi ne lepădăm de Satana şi ne îndreptăm feţele ca să mergem împreună cu Isus pe drumul Calvarului?

Faceţi lucrurile acestea! Să ne rugăm unii pentru alţii ca să le putem face.


Această lucrare de 150 de pagini care a fost scrisă în secolul 17 continuă să fie tipărită şi astăzi ca şi parte a Lucrărilor lui John Owen, Vol. 6 (Edinburgh: Banner of Truth Trust, 1967), pag. 153-322. Titlul complet al lucrării este “Natura, Puterea, Înşelăciunea şi Preponderenţa Reminescenţelor Păcatului care mai Locuieşte în cei Credincioşi; Împreună cu Căile Sale de a Lucra şi Căile de Prevenire, Cunoscute, Dovedite şi Puse în Practică: cu Rezolvareaa Unor Cazuri ale Conştiinţei care ţin de Aceasta.”

Sunt conştient de faptul că unul dintre argumentele principale pentru o interpretare pre-creştină a acestui text este că un creştin ca cel din Romani 6 nu poate fi “vândut păcatului” (7:14, “dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului”). Eu consider că termenul “vândut” de aici este o imagine pentru “vândut robiei.” Dar consider că este o experienţă temporară a ceea ce spune Pavel în Galateni 5:1 că nu trebuie să lăsăm să se întâmple, “Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Cred că Pavel ar fi spus că este exact ce a lăsat Petru să se întâmple cu el în Galateni 2:12 şi în următoarele versete. Deci înţelegerea pe care o am eu este că noi nu suntem sub o robie constantă faţă de păcat şi că am fost în mod hotărâtor eliberaţi din această stare şi condiţie, dar că, din când în când, alunecăm din nou în starea aceasta, iar păcatul este prezentat ca şi cum, într-un anumit sens, ne-ar “robi” în acele vremuri.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org