Să Continuăm în Păcat Ca Să Se Înmulţească Harul?


Romani 6:1-14

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? 2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5 În adevăr, dacă ne-am fãcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. 10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11 Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12 Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Una dintre cele mai mari probleme în viaţă

Acum când începem să studiem Romani 6, abordăm una dintre cele mai mari probleme ale vieţii creştine. Şi aceasta înseamnă că este pur şi simplu una dintre cele mai mari probleme ale vieţii. Deoarece singura viaţă care va duce la viaţa veşnică este viaţa creştină. Aşadar, ceea ce vom vedea aici este relevant şi crucial pentru fiecare om, fie că se numeşte creştin sau nu. Musulmani, budişti, hinduşi, evrei, spiritualişti, atei – fiecare om care descinde din Adam trebuie să cunoască învăţătura din Romani 6. Ceea ce descrie Pavel aici nu este provincial sau parohial, sectar sau regional sau etnic. Ci se relaţionează la fiecare om pentru că descrie singurul fel de viaţă care duce la viaţa veşnică. Noi toţi suntem păcătoşi şi vinovaţi pentru că suntem uniţi cu primul Adam. Vom fi mântuiţi, sau nu, dacă suntem uniţi prin credinţă cu Isus Hristos, al doilea Adam. Şi există un fel de viaţă care vine din uniunea cu Hristos. Această viaţă duce în cer. Şi numai această viaţă. Aceasta este miza din Romani 6.

Puteţi vedea lucrul acesta dacă mergeţi direct la finele capitolului şi priviţi la versetul 22: “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” Remarcaţi cu atenţie: Viaţa veşnică este rezultatul a ce? Este rezultatul “sfinţirii” sau “sfinţeniei” sau “izbăvirii de păcat şi al robiei faţă de Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Romani 6 are de a face cu acel fel de viaţă care duce la viaţa veşnică: Ce este şi cum trebuie trăită această viaţă?

Dar acum să ne întoarcem la începutul capitolului şi să descoperim cum a fost introdus acest subiect şi cum se relaţionează la învăţătura despre îndreptăţire prin har prin credinţă care a predominat în Romani 1-5.

Să păcătuim ca să se înmulţească harul?

Pavel a ajuns la finele capitolelor 1-5 din Romani punând un accent foarte puternic pe îndreptăţirea prin har, prin credinţă, fără faptele legii. El ne-a învăţat (în Romani 5:18) că “După cum printr-o singură greşeală [a lui Adam], a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare [a lui Hristos] a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” Cu alte cuvinte, uniunea noastră cu Adam ne-a adus condamnare datorită neascultării sale şi uniunea noastră cu Hristos ne aduce îndreptăţire datorită ascultării Sale. Acesta este un har extrem: ascultarea lui Hristos, nu a noastră, este baza îndreptăţirii noastre. Dumnezeu ne socoteşte neprihăniţi, şi ne acceptă, nu datorită faptelor făcute de noi în neprihănire (Tit 3:5), ci datorită faptelor făcute de Hristos în neprihănire (Romani 5:18). Singurul motiv pentru care l-a adus pe Adam în imaginea de aici la finele capitolului 5 este de a face periculos de clară această cale a îndreptăţirii plină de har. Suntem condamnaţi în Adam în urma faptului că păcatul lui ni se creditează nouă; suntem îndreptăţiţi în Hristos în urma faptului că neprihănirea Lui ni se creditează nouă.

Acum ce urmează? De ce spun că această învăţătură despre Adam şi Hristos face îndreptăţirea prin har „periculos” de clară? Din cauza a ceea ce ar putea face cu ea oamenii – a felului în care ar putea să o distorsioneze, a felului în care oamenii văd implicaţii care decurg din ea care par a fi corecte, dar care sunt foarte greşite. Pavel ştie cum este distorsionată cel mai adesea învăţătura sa despre îndreptăţirea prin har prin credinţă fără fapte (Romani 3:28). De aceea aduce lucrul acesta în discuţie.

În Romani 6:1 Pavel joacă rolul propriului adversar de cea mai mare duritate. Tocmai a spus în Romani 5:20, „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Acum el întreabă, „Ce vom spune dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Aici este marea obiecţie faţă de îndreptăţirea numai prin har prin credinţă fără faptele legii. Pare că deschide uşa păcătuirii fără limite. De fapt, pare că invită şi mai multă păcătuire în viaţa omului pentru că dacă harul este actul lui Dumnezeu de iertare şi de acceptare al păcătoşilor pe baza neprihănirii lui Hristos, şi nu a noastră, atunci nu ar străluci harul mai tare dacă am continua să păcătuim? Cu cât este mai mult păcat, cu atâta este mai multă neprihănire. Şi cu cât este mai multă păcătuire, cu atât trebuie să fie neprihănirea lui Hristos mai mare ca să compenseze pentru păcătuirea aceea. Deci, nu cumva învăţătura radicală a lui Pavel despre îndreptăţire deschide uşa pentru o vieţuire neglijentă şi indiferentă faţă de sfinţire?

Aceasta este întrebarea din Romani 6 (de fapt din Romani 6-8) la care se dă un răspuns. Iată răspunsul lui Pavel: Versetul 2: “Nicidecum!”

De ce nu?

Mai întâi răspunsul lui este, “Nu!” “Nicidecum!” Noi nu trebuie să continuăm în păcat pentru ca harul să se înmulţească. Aceasta este o concluzie greşită care poate fi trasă din învăţătura lui radicală despre îndreptăţirea numai prin har prin credinţă. Dar de ce? Acesta este conţinutul capitolului 6 din Romani – de ce să nu continue să păcătuiască oamenii care sunt îndreptăţiţi prin har prin credinţă? Vedeţi cât de extraordinar de practică devine problema aceasta. Oamenii îndreptăţiţi nu continuă în păcat ca harul să se înmulţească. De ce nu? Cum este posibil? Aceasta este problema acum.

Astăzi vreau să prezint pe scurt răspunsul lui Pavel. Apoi vom păşi puţin înapoi şi ne vom uita la câteva lucruri specifice. Deci, care este răspunsul lui Pavel la întrebarea: de ce cei care sunt îndreptăţiţi pe baza neprihănirii lui Hristos, prin har, prin credinţă nu continuă în păcat ca harul să se înmulţească?

Înainte de a da răspunsul lui Pavel, asiguraţi-vă că înţelegeţi ceea ce nu este răspunsul lui. Lucrul acesta este crucial. Răspunsul lui nu spune că obiecţia ridicată aici a înţeles greşit caracterul radical al harului care îndreptăţeşte. Pavel nu a spus: O, n-aţi înţeles – nu am vrut să spun de fapt că îndreptăţirea este toată prin har şi toată bazată pe neprihănirea lui Hristos şi este obţinută doar prin credinţă fără fapte. El nu a spus: Ceea ce am vrut să spun de fapt este că îndreptăţirea se bazează în cele din urmă pe comportamentul vostru. El nu a spus că îndreptăţirea nu va conduce la nelegiuire din cauză că păzirea legii este parte a ceea ce trebuie să faci ca să fii îndreptăţit. Ar fi putut să-şi corecteze adversarii în felul acesta, dacă ar fi crezut că aceasta era greşeala lor, dar nu a făcut-o. Nu aceasta era greşeala lor. Ei au văzut ceva corect: îndreptăţirea este într-adevăr numai prin har, prin credinţă, pe baza neprihănirii lui Hristos. În modul acesta suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este temelia vieţii creştine. Este imaginea radicală a harului, care pare să cauzeze problema aceasta.

Atunci, care este răspunsul lui Pavel la întrebarea: de ce nu continuă în păcat oamenii care sunt îndreptăţiţi prin har prin credinţă? Răspunsul lui este în versetul 2. După ce spune, “Nicidecum!” el ne dă baza răspunsului lui sub forma unei întrebări: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Acesta este răspunsul lui în forma cea mai scurtă. Restul capitolului explică răspunsul dat.

Nu putem!

Să ne asigurăm că vedem clar această mică propoziţie. Este o întrebare retorică. Aceasta înseamnă că Pavel nu se aşteaptă la un răspuns. Ci se aşteaptă ca să vedem răspunsul deja din întrebare, atunci când spune, “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Răspunsul este, Nu putem. Cu alte cuvinte, întrebările retorice nu aşteaptă răspunsuri; ci fac afirmaţii.

De exemplu, copiilor, dacă tata spune, “Cum îţi vei păstra camera curată dacă îţi arunci hainele pe jos şi nu le pui niciodată pe umeraş sau în şifonier?,” el nu se aşteaptă la un răspuns. Ci face o afirmaţie: Nu-ţi vei menţine camera curată dacă îţi arunci hainele pe jos şi nu le pui la loc. Sau dacă mama spune, “Cum să te aştepţi ca oamenii să fie prieteni cu tine dacă tu nu eşti prietenos?, ea nu se aşteaptă la un răspuns. Ci face o afirmaţie: Nu vei avea prieteni dacă nu eşti prietenos.

Ei bine, acesta este modul în care Pavel foloseşte întrebarea retorică din Romani 5:2. El nu se aşteaptă la un răspuns; ci face o afirmaţie: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Nu este nici un răspuns la această întrebare. Noi nu mai putem trăi în păcat dacă am murit faţă de acesta. Acesta este răspunsul lui la obiecţia care i se aduce.

Aşadar, în rezumat:

  • Obiecţie: Dacă îndreptăţirea este pe baza neprihănirii lui Hristos, şi nu a noastră, prin har prin credinţă, atunci n-ar trebui să continuăm în păcat ca să se înmulţească harul?

  • Răspuns: Nu!

  • Motiv: Pentru că dacă ai murit faţă de păcat, nu poţi continua să trăieşti în el. Sau foarte direct: Oamenii morţi nu păcătuiesc.

Restul capitolului 6 este explicaţia acestui lucru. Să privim astăzi la structura explicaţiei, şi apoi peste două săptămâni să ne adâncim în învăţătura practică referitoare la modul cum funcţionează aceasta în vieţile noastre de zi cu zi.

De ne nu păcătuiesc oamenii morţi?

Este important să cunoaşteţi lucrul acesta? Uitaţi-vă la versetul 3 ca să vedeţi răspunsul lui Pavel. După ce dă explicaţia aceasta scurtă – oamenii morţi nu păcătuiesc – el întreabă, “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” “Nu ştiţi?” Nu aţi fost învăţaţi? Cu siguranţă că ştiţi aceste lucruri. Cu siguranţă că cineva v-a explicat ce înseamnă botezul vostru. Cu alte cuvinte, Pavel crede că lucrul acesta este important de cunoscut şi că este surprinzător când creştinii nu-l cunosc. Deci dacă am falimentat aici şi nu v-am învăţat lucrul acesta, să creştem acum în cunoaşterea harului Domnului nostru Isus Hristos (2 Petru 3:18).

Explicaţia pe care o dă Pavel faptului că oamenii morţi nu mai păcătuiesc poate fi rezumată în trei paşi.

1) Când Hristos a murit, credincioşii au murit în El şi cu El într-un anumit sens care este crucial.

2) Când Hristos a înviat, credincioşii au fost aduşi la viaţă în El într-un anumit sens care este crucial.

3) De aceea, credincioşilor li se porunceşte să devină în fapt ceea ce sunt în Hristos: morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu.

Uitaţi-vă la un text sau două pentru aceşti trei paşi.

1. Când Hristos a murit, credincioşii au murit în El şi cu El într-un anumit sens care este crucial.

  • Romani 6:5, “Dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui…”

  • Romani 6:6, “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”

  • Romani 6:8, “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos …”

Deci există o uniune cu Hristos care face ca ceea ce I s-a întâmplat Lui să fie valabil pentru noi în El. Când El a murit, noi am murit. Aceasta este cheia pentru care cei îndreptăţiţi nu mai păcătuiesc. Oamenii morţi nu păcătuiesc. Desigur, aceasta ridică întrebarea cu privire la perfecţionism şi la cât de liberi suntem de fapt faţă de păcat. De aceasta ne vom ocupa în săptămânile viitoare.

2. Când Hristos a înviat, credincioşii au fost făcuţi vii în El într-un anumit sens care este crucial.

  • Romani 6:4b: “…pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”

  • Romani 6:5, “ În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”

Uniunea credinciosului cu Hristos nu înseamnă doar că am murit când a murit El, ci că în învierea Lui ne-a fost asigurată viaţa nouă în Dumnezeu. Într-un anumit sens am murit împreună cu El şi am devenit vii faţă de Dumnezeu cu El. Pavel este atent aici, şi nu spune că am înviat cu El [timpul trecut]. Ne vom uita la aceasta în săptămânile care vor veni (vedeţi 2 Timotei 2:18).

3. De aceea, credincioşilor li se porunceşte să devină în fapt ceea ce sunt în Hristos: morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu.

  • Romani 6:11, “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.”

  • Romani 6:13, “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi.”

Remarcaţi cu atenţie, Pavel nu trage concluzia unei ascultări mecanice sau automate care decurge din moartea şi învierea noastră cu Hristos. Nu spune, “Din moment ce voi toţi aţi murit în Hristos faţă de păcat şi sunteţi vii faţă de Dumnezeu în El, nu este nevoie să vă poruncesc să faceţi ceva, şi nu este implicat nici un act de ascultare. Este doar un comportament de a nu mai păcătui care rezultă în mod automat, mecanic. Aţi murit faţă de păcat; deci voi în mod automat nu mai păcătuiţi. Sunteţi vii faţă de Dumnezeu; deci automat îl slujiţi pe Dumnezeu. Nu mai este nevoie de nici o poruncă.” Nu, nu spune aşa ceva. Ci spune: voi aţi murit, deci consideraţi-vă morţi. Voi sunteţi vii, deci consideraţi-vă vii faţă de Dumnezeu. Voi sunteţi … deci acum deveniţi ceea ce sunteţi.

Noi suntem îndreptăţiţi numai prin har prin credinţă datorită uniunii noastre cu Hristos, a cărui neprihănire ni se socoteşte ca fiind a noastră. Şi acum vedem că aceeaşi uniune cu Hristos explică de ce nu vom mai continua în păcat. Sper că vedeţi cât de important este lucrul acesta şi veţi rămâne şi veţi învăţa împreună cu mine cum să trăiţi ca oameni îndreptăţiţi. O, cât de liberi, plini de pace, plini de bucurie şi cât de radicali am fi dacă am învăţa adevărul acesta împreună. Voi face tot ce pot ca să-l explic pentru noi. Rugaţi-vă împreună cu mine ca să-l vedem şi să-l trăim – spre slava lui Hristos: neprihănirea noastră.