Credinţa şi imputarea neprihănirii

De aceea credinţa aceasta "I-A FOST SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE." 23 Dar nu numai pentru el este scris că "i-a fost socotită ca neprihănire"; 24 ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Ce înseamnă "socotită"?

Încă o întrebare înainte de a părăsi capitolul patru al acestei mari epistole către Romani. Întrebarea vine din versetul 22: "De aceea credinţa aceasta "i-a fost socotită [lui Avraam] ca neprihănire." Deci versetul acesta spune că credinţa se socoteşte ca neprihănire. Am văzut lucrul acesta în versetul 3: "Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta [credinţa lui] i s-a socotit ca neprihănire." Şi l-am văzut în versetul 5b, "credinţa pe care o are el [cel ce crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit], îi este socotită ca neprihănire. Şi l-am văzut în versetul 9b: "credinţa i-a fost socotită [lui Avraam] ca neprihănire. "

Ce înseamnă aceasta? Oare înseamnă că credinţa însăşi este acea neprihănire pe care o punem în practică şi Dumnezeu o socoteşte îndeajuns de bună ca să fie neprihănirea noastră – sau partea noastră a neprihănirii – în îndreptăţire? Vrea el să spună că îndreptăţirea, să spunem, costă cinci milioane de dolari şi eu pot veni cu un milion de dolari (adică cu credinţa) astfel încât Dumnezeu spune plin de har că va socoti milionul meu ca şi cinci milioane şi va anula restul? Aceasta ar face din credinţa mea neprihănirea imputată – sau o parte semnificativă a ei. Astfel, îndreptăţirea ar sta în faptul că Dumnezeu ar recunoaşte în mine o neprihănire pe care El a pus-o acolo şi pe care o confirmă şi o socoteşte ca fiind ceea ce este ea de drept. Este aceasta ceea ce vrea să spună Pavel atunci când spune, "credinţa îi este socotită ca neprihănire"?

Sau, îndreptăţirea este ceva foarte diferit – nu faptul că Dumnezeu vede vreo neprihănire în mine, ci faptul că El îmi creditează mie prin credinţă neprihănirea Sa în Hristos? Şi dacă este aşa, ce înseamnă să spui că credinţa este socotită ca neprihănire?

Şi de ce contează lucrul acesta?

Înainte de a răspunde, daţi-mi voie să vă spun de ce dedic o predică întreagă acestei întrebări înainte de a aborda capitolul cinci, începând de săptămâna viitoare, cu voia Domnului.

În primul rând, deoarece fraza este atât de predispusă la o înţelegere greşită: "Credinţa se socoteşte ca neprihănire" sună ca şi cum credinţa este recunoscută a fi neprihănire. Dar sunt convins că nu aceasta este ceea ce înseamnă.

În al doilea rând, deoarece Pavel petrece atât de mult timp cu această frază din Geneza 15:6 – un capitol întreg. Ca şi cum, a o înţelege greşit ar însemna să greşeşti cu privire la ceva care este foarte important. Şi este adevărat. Este poziţia ta legală înaintea lui Dumnezeu, aceea de neprihănit, bazată pe ceea ce este El sau pe ceea ce eşti tu? S-ar putea să nu vezi de ce este atât de important acest lucru, dar este important. De el atârnă plinătatea slavei harului lui Dumnezeu în îndreptăţirea voastră, şi de el atârnă plinătatea bucuriei păcii voastre în îndreptăţire. Şi nu numai a voastră ci şi a tuturor celor pe care ar trebui să-i binecuvântaţi cu Evanghelia. Deci slava lui Dumnezeu şi pacea voastră sunt miza în întrebarea aceasta.

"Imputare" – un cuvânt care este Important de înţeles

În al treilea rând, deoarece Efeseni 4:14 spune că scopul lucrării mele de predicare ar trebui să fie ca voi să nu mai fiţi "copii plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură." Vreau să fiţi puternici, fermi şi maturi. În mod deosebit, vreau să cunoaşteţi doctrina imputării neprihănirii lui Dumnezeu în Hristos. Ştiu că "imputare" este un cuvânt mare şi nefolosit. Dar acesta este cuvântul care s-a folosit timp de sute de ani pentru a descrie adevărul că Dumnezeu ne "impută" neprihănirea Sa prin credinţă datorită ascultării lui Hristos. De ce să nu aveţi şi voi parte de ceea ce i-a întărit de-a lungul secolelor pe creştinii maturi – de "imputarea" neprihănirii lui Dumnezeu în Hristos? Este un adevăr glorios care vă va schimba viaţa dacă-l veţi vedea şi savura pentru ceea ce este el.

"Imputarea" este diferită de "împărţire." Este adevărat că Dumnezeu ne "împarte" daruri şi roade ale Duhului Sfânt, astfel încât le avem şi ele sunt în noi şi cresc şi sunt ale noastre. Dar toată această împărţire plină de har prin Duhul este zidită pe o fundaţie mult mai fermă, şi anume pe imputare – lucrarea făcută de Dumnezeu din afara noastră: propria neprihănire a lui Dumnezeu, ne este nu împărţită nouă, ci ne este imputată nouă. Ne este socotită sau creditată, aşa cum spun Romani 4:6 şi 11. Este pusă în contul nostru. Ne este socotită a noastră. Mă întreb ca şi pastor: De ce să le fie refuzată celor din Biserica Bethlehem cunoştinţa acestei mari doctrine care i-a susţinut timp de secole pe sfinţi? De ce să cădem în pragmatismul modern care spune că doctrina este lipsită de practică? Şi eu răspund: n-ar trebui să o facem.

În al patrulea rând, experienţa poporului lui Dumnezeu de-a lungul secolelor a arătat ce minunată comoară este acest adevăr, prin aducerea oamenilor de la întunericul necredinţei la lumina speranţei şi bucuriei în Hristos. Un exemplu este John Bunyan, cel care a scris Călătoria Creştinului, şi care s-a străduit din greu până a ajuns la o credinţă stabilă în Hristos. Iată ce a scris el:

Într-o zi când mergeam pe câmp ... acest cuvânt a coborât peste sufletul meu. Neprihănirea Ta este în cer. Şi mi s-a părut, dar mai ales, am văzut cu ochii sufletului pe Isus Hristos la dreapta lui Dumnezeu; acolo, zic, era neprihănirea mea; încât oriunde eram, sau orice făceam, Dumnezeu nu putea spune despre mine: lui îi lipseşte neprihănirea mea, căci acea neprihănire era chiar înaintea Lui. Am văzut de asemenea, mai mult, că nu starea bună a inimii mele a făcut neprihănirea mea mai bună, nici starea mea rea nu a făcut neprihănirea mea mai rea, căci neprihănirea mea era însuşi Isus Hristos, "Acelaşi ieri, astăzi şi în veci" (Evrei 13:8).

Lanţurile au căzut acum cu adevărat de pe picioarele mele. Am fost eliberat de necazurile şi cătuşele mele; ispitele mele de asemenea au fugit; astfel încât din acel moment versetele care-mi provocau frică de Dumnezeu nu m-au mai necăjit; aşa am mers acasă bucurându-mă de harul şi dragostea lui Dumnezeu. (John Bunyan, Grace Abounding to the Chief of Sinners, [Hertfordshire: Evangelical Press, 1978, orig. 1666], pp. 90-91)

Poate că cel mai bun mod de a spune lucrurilor pe nume este acesta: zăbovesc asupra acestui subiect al neprihănirii lui Dumnezeu în Hristos imputate nouă, deoarece atunci când voi sta lângă patul tău în ceasul morţii tale, vreau să te pot privi în ochi şi să-ţi amintesc cele mai mângâietoare cuvinte din lumea întreagă, şi să te pot face să te bucuri cu o înţelegere biblică solidă de ceea ce vreau să spun atunci când afirm: "Adu-ţi aminte, Hristos este neprihănirea ta. Hristos este neprihănirea ta. Neprihănirea ta este în cer. Este aceeaşi ieri, astăzi şi pe vecie. Nu se îmbunătăţeşte atunci când credinţa ta este puternică. Nu se înrăutăţeşte atunci când credinţa ta este slabă. Neprihănirea ta este perfectă. Este Hristos. Nu mai privi la tine însuţi. Odihneşte-te în El. Sprijineşte-te pe El."

Şi nu numai că vreau să preţuiţi neprihănirea aceasta de dragul morţii voastre, ci şi de dragul evanghelizării şi misiunii. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, spune Pavel în Romani 1:16-17, căci în ea este descoperită neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă. Cred că textul acesta se referă la darul neprihănirii imputate a lui Dumnezeu pe care o primim prin credinţă. Pavel spune că Evanghelia are putere pentru că ea aduce la lumină tocmai adevărul acesta. Aceasta este ceea ce vreau să audă, să înţeleagă şi să creadă poporul Maninka din Guinea, şi Uzbecii, şi Cazacii şi Sukumu şi Somalezii şi copiii, părinţii, vecinii şi colegii voştri.

Vrea Pavel să spună "credinţa noastră este neprihănirea noastră?

Iată răspunsul meu la întrebare. Nu, atunci când Pavel spune "Credinţa ni se socoteşte ca neprihănire," el nu vrea să spună că credinţa noastră este neprihănirea noastră, sau vreo parte a neprihănirii noastre care ne îndreptăţeşte. El vrea să spună că credinţa este cea care ne uneşte cu Hristos şi cu tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos. Atunci când Dumnezeu vede credinţă în Hristos, El vede uniune cu Hristos. Şi atunci când vede uniune cu Hristos, El vede neprihănirea lui Hristos ca fiind neprihănirea noastră. Ca urmare, credinţa ne uneşte cu Hristos care este neprihănirea noastră şi, din punctul acesta de vedere, credinţa ne este socotită ca neprihănire. Credinţa vede şi savurează tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos, mai ales neprihănirea Lui. Aceasta este ceea ce face credinţa.

Care este baza biblică a acestei interpretări? John Owen, în volumul cinci al Lucrărilor sale (pp. 318-319) prezintă cinci argumente, şi John Murray în comentariul lui din Romani prezintă nouă argumente (pp. 353-359) pentru a explica de ce "credinţa socotită ca neprihănire" nu înseamnă că credinţa este neprihănirea noastră. Vă voi prezenta câteva dintre aceste argumente.

În primul rând, remarcaţi faptul că la finalul versetului 6 şi la finalul versetului 11 din Romani 4 găsiţi două moduri foarte diferite de exprimare a "imputării" sau creditării. Finalul versetului 6 spune, "Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit." (Textul în limba greacă şi traducerile în limba engleză spun, "Dumnezeu, fără fapte, îi creditează neprihănirea." n.tr.). Iar finalul versetului 11 spune, "... "ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta." Remarcaţi: în ambele cazuri, nu credinţa este cea socotită ca neprihănire, ci neprihănirea este cea care ni se creditează sau ni se socoteşte a fi a noastră. "Dumnezeu creditează neprihănirea,” nu „Dumnezeu creditează credinţa ca neprihănire.” Aspectul acesta ne atenţionează cu privire la posibilitatea corectă că atunci când Pavel spune, „credinţa este socotită ca neprihănire,” el ar vrea să spună de fapt, „Dumnezeu ne creditează neprihănirea prin credinţă."

În al doilea rând, uitaţi-vă la Romani 3:21-22, "Dar acum s-a arătat o neprihănire; pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – 22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire." Remarcaţi că neprihănirea lui Dumnezeu vine la noi prin credinţă. Credinţa este aceea care ne uneşte cu neprihănirea lui Dumnezeu. Credinţa nu este neprihănirea lui Dumnezeu.

În al treilea rând, 2 Corinteni 5:21, "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." Aici avem o imputare dublă. Dumnezeu i-a imputat păcatele noastre lui Hristos care n-a cunoscut nici un păcat. Şi Dumnezeu ne-a imputat neprihănirea Lui nouă care nu aveam o neprihănirea a noastră. Frazele cheie pentru noi sunt "neprihănirea lui Dumnezeu" şi "în El." Nu neprihănirea noastră este ceea ce primim noi aici. Ci neprihănirea lui Dumnezeu. Şi o primim nu pentru că credinţa noastră este neprihănită, ci pentru că suntem "în Hristos." Credinţa ne uneşte cu Hristos. Şi în Hristos avem o neprihănire care nu este a noastră. Este neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos. Sau puteţi spune că este neprihănirea lui Hristos. El ia păcatul nostru. Noi luăm neprihănirea Lui.

În al patrulea rând, luaţi în considerare 1 Corinteni 1:30. John Bunyan a spus că, după acea experienţă de pe câmp unde neprihănirea imputată a lui Hristos l-a impresionat atât de puternic, a mers acasă şi a căutat dovezi biblice. A deschis la 1 Corinteni 1:30. "Şi voi, prin El [Dumnezeu], sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare." "Prin acest verset," a spus Bunyan, "am văzut că omul Isus Hristos ... este neprihănirea şi sfinţirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Aici în acest verset am petrecut, pentru o vreme, un timp foarte dulce în pace cu Dumnezeu, prin Hristos" (Grace Abounding, p.91).

Hristos este neprihănirea noastră

Acest text spune că Hristos a devenit pentru noi "neprihănire." Şi Hristos este "neprihănirea" noastră în felul acesta, pentru motivul că noi suntem "în Hristos Isus." "Voi sunteţi în Hristos Isus care a devenit pentru noi ... neprihănire." Hristos este neprihănirea noastră, nu credinţa. Credinţa ne uneşte cu Hristos şi cu tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos. Dar ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos este neprihănire.

Deci atunci care este înţelesul tuturor acestor lucruri? Înţelesul este acesta: Când Pavel spune în Romani 4:22 (şi în versetele 3, 5, şi 9) că "credinţa i-a fost socotită ca neprihănire," el nu vrea să spună că credinţa noastră este neprihănirea noastră. Ci vrea să spună că credinţa noastră ne uneşte cu Hristos astfel încât neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos ne este creditată nouă.

Iată o analogie foarte imperfectă. Dar voi risca spunând-o, în speranţa unei înţelegeri mai bune. Să presupunem că îi spun lui Barnaba, fiul meu de şaisprezece ani, "Fă-ţi curat în cameră înainte să mergi la şcoală. Trebuie să ai o cameră curată, sau nu vei putea merge să vezi meciul diseară." Ei bine, să presupunem că nu-şi planifică bine timpul şi pleacă la şcoală fără să facă curat în cameră. Şi să presupunem că eu descopăr camera murdară şi fac curat. După-amiază el ajunge acasă chiar când trebuie să plece la meci şi îşi dă seama de ceea ce a făcut şi se simte groaznic. Se scuză şi acceptă smerit consecinţele.

La care eu spun, "Barnaba, voi socoti scuzele tale şi supunerea ta ca pe o cameră curată. Am spus, "Trebuie să ai o cameră curată, sau nu vei putea merge să vezi meciul în seara asta. Camera ta este curată. Deci poţi merge la meci." Ceea ce vreau să spun atunci când zic, "Socotesc scuzele tale ca pe o cameră curată," nu este faptul că scuzele sunt o cameră curată. Şi nici faptul că şi-a curăţat cu adevărat camera. Eu am curăţat-o. A fost pur şi simplu har. Tot ceea ce vreau să spun este că, în felul meu de a socoti lucrurile – în harul meu – scuzele lui îl conectează pe el la promisiunea făcută pentru o cameră curată. Camera curată este camera curată a lui. Eu i-o creditez lui. Sau, socotesc scuzele lui ca pe o cameră curată. Poţi s-o spui în ambele feluri. Şi Pavel a spus-o în ambele feluri: "Credinţa i se socoteşte ca neprihănire," şi "Dumnezeu ne socoteşte neprihănirea prin credinţă."

Deci atunci când Dumnezeu ne spune în dimineaţa aceasta, nouă celor ce credem în Hristos: "Socotesc credinţa ta ca neprihănire," El nu vrea să spună că credinţa voastră este neprihănire. El vrea să spună că credinţa voastră vă conectează la neprihănirea lui Dumnezeu.

Pace, siguranţă, libertate

Ce diferenţă ar trebui să producă lucrul acesta în viaţa voastră?

Pentru Martin Luther şi John Bunyan descoperirea neprihănirii imputate a lui Hristos a fost experienţa cea mai mare pe care au trăit-o şi care le-a schimbat viaţa. Luther a spus că s-a simţit ca şi cum a intrat într-un paradis al păcii cu Dumnezeu. Pentru Bunyan era sfârşitul multor ani de tortură spirituală şi nesiguranţă. Ce ai da să ştii cu siguranţă că acceptarea ta din punct de vedere legal şi aprobarea ta înaintea lui Dumnezeu a fost la fel de sigură ca şi poziţia lui Isus Hristos, fiul Lui, înaintea Sa?

Este fără plată. Aceasta este ceea ce a venit Hristos să facă: să împlinească o neprihănire şi să moară o moarte care să îndepărteze toate păcatele noastre şi să devină pentru voi o neprihănire perfectă. El îţi dă această neprihănire în dar. Dacă Îl vezi pe El ca fiind adevărat şi preţios, şi dacă primeşti darul şi te încrezi în darul acesta, vei avea o pace cu Dumnezeu care întrece orice pricepere. Vei fi o persoană sigură. Nu vei avea nevoie de aprobarea altora. Nu vei avea nevoie ca ego-ul tău să fie ajutat de bogăţie, putere sau răzbunare. Vei fi liber. Vei deborda de dragoste. Îţi vei da viaţa pentru cauza lui Hristos pentru bucuria care este pusă înaintea ta. Priveşte la Hristos şi încrede-te în El pentru neprihănirea ta.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in physical form, in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For posting online, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. For videos, please embed from the original source. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org