Chemaţi să fiţi ai lui Hristos şi prea iubiţi ai lui Dumnezeu, Partea 1

Romani 1:6-7

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile, 6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. 7 Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Ce a făcut Dumnezeu din Pavel

Pavel şi-a început măreaţa sa epistolă către Romani identificându-se pe sine, nu prin prisma a ceea ce a realizat el, ci prin prisma lucrării lui Dumnezeu în viaţa lui. A spus în versetul 1 că este un rob al lui Isus Hristos, ceea ce înseamnă că Hristos l-a cumpărat şi acum îl stăpâneşte şi îl călăuzeşte (1 Corinteni 6:19-20). El există acum, după cum spune în versetul 5, “pentru Numele Lui.”

Apoi a spus că este chemat să fie apostol. Deci pune accentul din nou pe ceea ce este primordial, pe ceea ce a făcut Hristos în viaţa lui, nu pe ceea ce a făcut el. Şi subliniază lucrul acesta din nou în versetul 5: “am primit harul şi apostolia.” Deci chemarea lui Pavel de a fi apostol a fost în totalitate prin har: a fost fără plată şi fără merit. Hristos a luat iniţiativa şi a intrat în viaţa lui Pavel şi şi-a pus mâna peste el, pe drumul Danascului în timp ce el călătorea pentru a-i pune în inchisoare pe creştini.

Apoi, la sfârşitul versetului 1, Pavel spune că este “pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu.” Din nou, altcineva, nu Pavel, acţionează ca să-i dea lui Pavel misiunea şi identitatea sa. Dumnezeu o face, aşa cum am văzut, chiar înainte ca Pavel să se fi născut (Galateni 1:15).

Felul cum îmbrăţişează Pavel libertarea şi suveranitatea harului este profund marcat de propria lui experienţă cu harul. Pavel a fost, după propria-i estimare, cel dintâi dintre păcătoşi (1 Timotei 1:15). Şi pentru un anume motiv Dumnezeu alege liber, nu datorită lui Pavel, ci numai în voia Lui Însuşi, să-şi îndrepte atenţia asupra lui Pavel şi să-l facă un creştin şi un apostol şi un slujitor al Evangheliei.

Deci, când ajunge în cele din urmă la versetele 6-7 să-i descrie pe cititorii din Roma ai epistolei sale (şi implicit pe toţi creştinii!), nu este surprinzător faptul că Pavel vorbeşte cu acelaşi accent pus pe ceea ce a făcut Dumnezeu, şi nu pe ceea ce am făcut noi. Şi asta nu pentru că ceea ce facem noi nu este important: versetul 5 spune că scopul apostoliei lui Pavel între Neamuri este “ascultarea credinţei.” Deci, ceea ce facem noi este foarte important: întreaga lucrare a lui Pavel falimentează dacă nu produce ascultarea credinţei în vieţile noastre. (Şi nu numai în vieţile noastre, dar şi în vieţile tuturor Neamurilor – sau mai bine spus a tuturor etniilor. Fie ca Dumnezeu să continue să ne dea o râvnă pentru toate Neamurile, pentru toate grupurile etnice de pe pământ care nu sunt atinse cu Evanghelia! Fie ca Dumnezeu să continue să ridice în mijlocul nostru misionari de tipul lui Pavel!). Dar când descrie în versetele 6-7 ce înseamnă să ai o identitate creştină, Pavel nu pune mai întâi accentul pe ceea ce facem noi. Ci pune mai întâi accentul pe ceea ce ni se face nouă şi pe ceea ce se face pentru noi, aşa cum a procedat şi când şi-a descris propria-i identitate ca rob şi apostol şi slujitor al Evangheliei.

Chemaţi şi iubiţi – îndrăzneala acestor două lucruri

Pavel foloseşte două cuvinte care sunt crucial de importante în această epistolă către Romani cât şi în întreaga viziune a lui cu privire la Dumnezeu şi mântuire – atât de cruciale încât mă voi ocupa doar de unul dintre ele în dimineaţa aceasta. Trebuie să medităm la aceste cuvinte ca la cheia identităţii noastre şi la ceea ce înseamnă să fii creştin. Aceste cuvinte sunt “chemaţi” şi “prea iubiţi.” Versetul 6: “între care [adică Neamurile], sunteţi şi voi cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!”

Înainte de a mai spune ceva despre semnificaţia acestor termeni, simt că trebuie să adresez îndrăzneala care îi caracterizează. Trebuie să înţelegem şi să simţim ce se întâmplă aici, pentru ca atunci când alţii îşi vor exprima opiniile, să nu ne clătinăm. Suntem aici într-o cameră mică, comparativ cu mărimea întregului oraş Minneapolis. Şi suntem într-un oraş mic comparativ cu mărimea Statelor Unite. Iar ţara noastră reprezintă doar 4% din populaţia întregului glob. Se întâmplă lucruri mari în lumea aceasta: a patra ţară ca mărime în lume – Indonezia – este în pragul anarhiei. India, a doua ţară ca mărime în lume îşi vântură armele atomice în faţa Chinei, care este cea mai mare ţară din lume. Israel şi Palestinienii sunt pe pragul de a intra într-un conflict exploziv. Multe ţări din Africa sunt ca nişte butoaie de pulbere fumegânde din cauza neliniştilor interne. Şi eu stau aici în dimineaţa aceasta, infinit de mic în comparaţie cu această realitate globală imensă, şi spun că Dumnezeu care a creat universul şi ţine toate aceste ţări şi armate şi arme în fiinţă este la lucru în lumea aceasta, chemând oameni la Sine prin Evanghelia lui Isus Hristos pentru ca aceştia să devină parte a poporului Său.

Şi voi vă număraţi printre aceşti oameni. Şi ceea ce a făcut Dumnezeu iubindu-vă şi chemându-vă la Hristos are mai multă semnificaţie eternă decât cine este liderul politic al Indoneziei sau dacă India are arme nucleare. Adevărul acesta pare a fi extrem de îndrăzneţ. Dar dacă ni se pare îndrăzneţ nouă, inaginaţi-vă cum li s-a părut primilor creştini. Aveau de a face cu un imperiu Roman mamut şi cu nenumărate hoarde necunoscute de barbari care veneau din toate direcţiile. Iar Pavel era efectiv necunoscut în acest imperiu imens. Iar despre Isus, pe care-L predica Pavel, nu se mai auzise până atunci. Şi Pavel spune acestui grup mic de oameni din imensa citadelă Roma că Dumnezeu i-a iubit şi i-a chemat pe ei, în particular, pe ei asupra cărora şi-a aţintit Dumnezeu mântuirea. Ei sunt chemaţii lui Hristos şi prea iubiţii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în tot acel imperiu mamut şi în toată acea lume, Dumnezeu se poartă cu ei într-un mod foarte special. Şi ce îndrăzneţ este să afirmi aceasta!

Splendoarea Domnului în univers

Se poate că de aceea a introdus Pavel în versetele 2-4 ceva despre Evanghelia sa şi despre Hristos. El, Hristos, este împlinirea promisunilor făcute din vechime lui Israel, cum că un conducător va veni. El a fost înviat din morţi şi a fost investit Fiu al lui Dumnezeu cu putere. Aşa că astăzi, fie că se vede sau nu, toată autoritatea în cer şi pe pământ îi aparţine lui Hristos. Şi dacă nu ştim lucrul acesta şi nu-l credem din toată inima, vom fi împovăraţi de măreţia aparentă a tot ceea ce se întâmplă în lume. Pentru că în absenţa adevărului, creştinismul arată lipsit de semnificaţie şi speranţă, iar creştinii arată ca nişte caraghioşi. Aşa că aţintiţi-vă minţile asupra splendorii lui Hristos ca Domn al universului, şi asupra puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu Tatăl care a creat toate acestea, şi le planifică pe toate, şi le conduce pe toate, într-un mod precis pentru a-şi zidi biserica Lui – poporul Lui – prin aducerea ascultării credinţei, de dragul Numelui Lui în mijlocul tuturor popoarelor.

Acum să ne întoarcem la aceşti doi termeni cheie: Pavel îi descrie pe creştinii Romani – şi pe mine şi pe tine – concentrându-se în mod deosebit nu pe ceea ce facem noi, ci mai ales pe ceea ce face El: Pavel spune că noi suntem chemaţi şi suntem prea iubiţi. Aceasta este ceea ce ne face pe noi creştini. Aceasta este ceea ce ar trebui să ştim mai întâi despre noi înşine. Sunt şi alte lucruri importante de ştiut. Dar nimic nu este mai important decât acest lucru.

Mai întâi, în versetul 6 Pavel spune că noi suntem „chemaţi să fim ai lui Isus Hristos.” Şi apoi, în versetul 7 spune că suntem „chemaţi să fim sfinţi.” Aşa că, cel puţin de două ori în versetele acestea, Pavel subliniază faptul că identitatea noastră de creştini se bazează pe lucrarea altuia, a Aceluia care ne cheamă.

Chemarea lui Dumnezeu nu este o idee democratică

Adevărul acesta nu ne va mişca şi nu ve umple cu gratitudine şi uimire şi închinare aşa cum ar trebui să o facă, atâta timp cât vom gândi aşa cum gândesc iubitorii de democraţie din America. Americanii cred în actul de guvernare al oamenilor pentru oameni. Probabil că ideea nu este rea pentru nişte oameni care guvernează oameni. Dar când ideea aceasta este pusă faţă în faţă cu modul cum guvernează Dumnezeu lumea, se dovedeşte a fi o idee foarte rea. Ideea aceasta creează impresia că drepturile şi privilegiile omului se găsesc în centrul universului şi că singurul lucru care ar trebui să distingă o persoană de alta sunt eforturile proprii sau inteligenţa proprie sau curajul propriu. Altfel, trebuie ca toţi să fim trataţi egal şi Dumnezeu trebuie să facă pentru toţi ce face pentru cineva.

Dar ce se întâmplă dacă inima omului este coruptă şi împietrită şi răzvrătită şi oarbă şi moartă faţă de realitatea spirituală (Efeseni 4:18)? În cazul acesta, singurul lucru pe care-l poate produce încrederea în sine, este şi mai multă moarte. Şi singurul lucru care ne poate salva din starea noastră coruptă este o chemare divină, supranaturală, puternică, de trezire la viaţă din partea lui Dumnezeu. Dacă spunem (după moda democratică) că Dumnezeu trebuie să-i cheme pe toţi la fel, aşa cum cum cheamă pe cineva, arătăm că nu înţelegem cât de profund păcătoşi şi răzvrătiţi şi lipsiţi de merit suntem. Dacă Dumnezeu cheamă pe cineva, acela este har gratuit şi complet nemeritat. Iar Dumnezeu nu este obligat să-i cheme pe toţi dacă cheamă pe cineva, pentru că El nu cheamă pe nimeni pe baza meritelor umane sau diferenţelor dintre oameni. Democraţia înaintează pe baza drepturilor universale ale omului. Însă oamenii răzvrătiţi şi păcătoşi nu au absolut nici un drept în relaţia cu Dumnezeu. Întreaga condamnare divină este dreaptă, şi toată mântuirea divină este har. Aşa cum spune Romani 9:15, că Dumnezeu are milă de cui Îi place Lui să aibă milă. Faptul că cineva este chemat de la întuneric la lumină este o minune a harului.

Acum, am asumat câteva lucruri în ceea ce am spus mai sus, lucruri pe care trebuie să le demonstrez din Scriptură, şi anume, 1) că Dumnezeu este Cel care cheamă, 2) că această chemare mântuitoare a Lui este un act special de har în vieţile unor păcătoşi dar nu în vieţile tuturor, şi 3) că această chemare este eficace – adică produce ceea ce porunceşte.

Dumnezeu este Cel care cheamă

Când Pavel spune în versetul 6, că voi sunteţi „cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos,” probabil că nu spune “chemaţi de Isus Hristos.” Probabil că vrea să spună, “chemaţi de Dumnezeu ca să fiţi în părtăşie cu Isus Hristos.” Spun asta pentru că tocmai asta spune Pavel pretutindeni în Romani şi în celelalte epistole ale sale. Spre exemplu, în 1 Corinteni 1:9 Pavel spune, “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” Aşadar, Dumnezeu cheamă, iar scopul chemării Sale este să ne pună pe noi în părtăşie cu Fiul Său, Isus Hristos. Deci, în Romani 1:6, expresia “chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos” înseamnă cel mai probabil “aceia care sunt chemaţi de Dumnezeu să aparţină lui Isus Hristos şi să se bucure de părtăşia cu El.”

Chemarea Lui este un act de har îndreptat asupra unor păcătoşi

Un alt lucru care trebuie să fie arătat este că această chemare a lui Dumnezeu la părtăşia cu Isus este făcută unora, şi nu tuturora, şi prin aceasta Dumnezeu nu face nici o nedreptate, pentru că nimeni nu are dreptul la această chemare. Uitaţi-vă cu mine la Romani 8:28-30, “ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Aici vedem clar că nu toţi sunt chemaţi. Toate lucrurile nu lucrează împreună spre binele tuturora, ci numai spre binele celor care sunt chemaţi. Apoi în versetul 30 o spune din nou: “Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi.” Deci, din nou, nu toţi sunt chemaţi. “Chemarea” lui Dumnezeu, aşa cum foloseşte Pavel termenul, este o chemare specială şi particulară. Atunci, ce se întâmplă? Nu mai trebuie să predicăm Evanghelia la toţi?

Cu siguranţă că trebuie să o predicăm la toţi. Isus a răspândit sămânţa Cuvântului pe orice fel de pământ (Marcu 4:14). Iar Pavel a făcut la fel: ajungea într-un oraş şi predica Evanghelia tuturor oamenilor din sinagogă şi tuturor celor din piaţa oraşului. Îi “chema” pe toţi să se pocăiască, fără excepţie (Fapte 17:30).

Însă chemarea universală a Evangheliei (vezi Matei 22:14), care este aceeaşi cu evanghelizarea şi misiunea, nu este chemarea despre care vorbeşte Pavel în Romani 1:6-7 şi Romani 8:28,30 (sau Romani 9:24). Ce este, atunci, chemarea aceasta – chemarea la părtăşia cu Isus? Ce este chemarea care-l împuterniceşte pe Pavel să spună, “aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi”? Dumnezeu nu-i socoteşte neprihăniţi pe toţi. Dar îi socoteşte neprihăniţi pe toţi cei “chemaţi.” Ce este deci, această “chemare”?

Chemarea Lui produce ceea ce porunceşte

Astfel ajungem la al treilea lucru pe care mi l-am asumat şi pe care trebuie să-l demonstrez, şi anume, faptul că această chemare mântuitoare a lui Dumnezeu la părtăşia cu Fiul Său, este eficace – adică împlineşte lucrul pe care îl cheamă, produce sau creează ceea ce porunceşte. Evanghelia este oferită fiecăruia pentru ca oricine care vede gloria lui Hristos, şi este atras către El, şi Îl primeşte pe El în frumuseţea Lui ca pe comoara preţioasă a vieţii sale, şi care se încrede în acest Hristos glorios, să fie socotit neprihănit şi acceptat de Dumnezeu.

Dar când Evanghelia aceasta este predicată, care este răspunsul ultim la întrebarea de ce unii cred şi unii nu cred? De ce ai crezut tu? Ascultă ce spune Pavel în 1 Corinteni 1:23-24: “noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, [adică, noi predicăm tuturor gloria unui Mântuitor iubitor şi jertfitor de Sine] care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” Pavel predică fără discriminare tuturor – Dumnezeu vrea ca fiecare etnie să fie atinsă cu Evanghelia – “toate Neamurile,” aşa cum spune Romani 1:5. Dar în timp ce predică tuturor şi oferă mântuire tuturor, cei mai mulţi dintre Iudei privesc la un Mântuitor crucificat ca la o pricină de poticnire, şi Îl resping. Iar cei mai mulţi dintre Neamuri privesc la un Mântuitor crucificat ca la o nebunie, şi Îl resping. Dar în cele două grupuri, printre cei care aud Evanghelia – între ei, câţiva sunt chemaţi (aceasta fiind o chemare diferită de chemarea universală oferită tuturor). Iar efectul chemării lor este că acest Hristos nu mai arată pentru ei ca o pricină de poticnire, nici ca ca o nebunie, ci arată mai degrabă ca puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 1:24 spune, “dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, [Hristos] este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.”

De ce? Pentru că această chemare eficace trezeşte morţii la viaţă, dă vedere celor orbi spiritual, deschide urechile celor surzi spiritual, îi smereşte pe cei mândri, îi înmoaie pe cei împietriţi, şi produce credinţa. De aceea spune Pavel în Romani 8:30, “pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi” – chiar dacă această socotire (justificare) este prin credinţă (Romani 5:1). Chemarea lui Dumnezeu îndepărtează fiecare obstacol al mândriei care stă în calea credinţei şi Îl face pe Hristos irezistibil de atractiv, aşa încât noi credem în El în mod voit şi liber.

“Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi”

Să încheiem uitându-ne la acest proces miraculous care se desfăşoară în 2 Corinteni 4:3-6. Acolo Pavel spune, “Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Răzvrătirea şi necredinţa umană sunt intensificate de către diavol care urăşte adevărul şi viaţa. Dar dacă nu poţi vedea slava lui Hristos în Evanghelie din cauza răzvrătirii tale, nu vei crede Evanghelia. Ea ţi se va părea ca o pricină de poticnire sau ca o nebunie.

Deci ce trebuie să se întâmple? Trebuie să continuăm să-L predicăm pe Hristos şi să-i iubim pe oameni (versetul 5): “Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.” Aceasta este chemarea universală a Evangheliei (nu chemarea eficace divină). Însă, care este lucrul care va face diferenţa decisivă în cel care este mântuit? Chemarea divină supranaturală a lui Dumnezeu va face diferenţa aceasta, la fel cum cum la începutul lumii Dumnezeu a chemat lumina în existenţă şi astfel a creat-o. Versetul 6: “Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întuneric``, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”

Cu alte cuvinte, până ce Dumnezeu nu ne cheamă în mod eficace, aşa cum a chemat lumina în existenţă la momentul creaţiei, noi nu vom vedea “strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos.” Şi dacă nu o vedem, nu vom iubi lumina şi nu vom veni la lumină (Ioan 3:19-20). Dar, dacă o vedem, vom veni. Hristos nu va mai fi o pricină de poticnire sau o nebunie pentru noi. Ci El va fi “puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” Şi noi vom veni la El şi ne vom alipi de El şi-L vom iubi şi ne vom încrede în El.

Aceasta este ceea ce vrea să spună Pavel în Romani 1:6, când spune, “Voi Romanilor sunteţi chemaţii lui Isus Hristos.” Dumnezeu a zis în inimile voastre, “Să fie lumină,” şi aţi văzut slava Lui şi aţi venit la El şi L-aţi chemat, iar El v-a mântuit, v-a iertat, v-a acceptat şi a turnat dragostea Lui în inimile voastre. Aceasta este ce ţi s-a întâmplat ţie creştinule. Învaţă cine eşti. Învaţă să-I mulţumeşti Dumnezeului tău, şi trăieşte în smerenie copleşit de minunea harului.

Şi spune împreună cu mine fiecărui credincios, din partea lui Hristos, şi în puterea Duhului Său: “Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina” (Efeseni 5:14).

 

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org