Duhul Veacului Acesta şi Realitatea Hristosului Înviat

Romani 8:11

Dacă Duhul care a înviat pe Hristos dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Hristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.

Ce anume împiedică credinţa?

V-aş întreba care credeţi că sunt principalele obstacole din America de astăzi care-i împiedică pe oameni să creadă – să creadă cu adevărat cu o dăruire profundă – într-un Dumnezeu bun, sfânt şi suveran, în realitatea păcatului ca şi încălcare a legii lui Dumnezeu, în moartea şi învierea lui Hristos pentru a-i scăpa pe păcătoşi de mânia lui Dumnezeu şi pentru a le da viaţa veşnică, şi în nevoia de a avea o credinţă fermă, care schimbă viaţa omului? Ce anume stă în calea oamenilor, în aşa fel încât ei să nu poată fi convinşi că aceste lucruri sunt adevărate, reale, frumoase şi necesare?

  • Unii pot spune: oamenii nici măcar nu cunosc aceste lucruri. Este pur şi simplu foarte multă ignoranţă cu privire la învăţătura Bibliei.

  • Alţii pot spune: lipsa dovezilor. Nu se poate şti dacă aceste afirmaţii sunt adevărate.

  • Alţii pot spune: Nu poate să existe un Dumnezeu bun deoarece există prea mult rău în lume.

  • Alţii pot spune: oamenii sunt prea distraşi de apăsările şi plăcerile imediate ale vieţii ca să-şi mai pună astfel de întrebări şi să investească timp şi efort pentru a le găsi raspuns.

  • Alţii pot spune: prea mulţi dintre cei care pretind că cred aceste lucruri sunt nişte neserioşi.

Pun aceste întrebări deoarece vreau să vă ajut în dimineaţa aceasta să vedeţi adevărul creştinismului şi să ajungeţi să fiţi convinşi că este real, frumos şi necesar pentru viaţa veşnică. Este o cerinţă enormă de la o singură predică. Îmi dau seama că tot ce pot face este să încerc să trec peste unul sau două dintre aceste obstacole şi să vă deschid drumul pentru ca să puteţi căuta cu mai multă libertate adevărul, până când prin harul lui Dumnezeu, veţi ajunge să fiţi convinşi că în afară de creştinism nu există nicio altă pretenţie de explicare a realităţii care să explice mai bine lumea noastră şi nimic altceva care să satisfacă atâtea nevoi adânci, şi nimic altceva care să-L reveleze mai bine pe Dumnezeu şi căile Lui, aşa cum o face creştinismul.

Aşadar, scopul meu din dimineaţa aceasta nu este să dovedesc aceste lucruri. Ci proclamaţia mea de astăzi trebuie înţeleasă prin prisma faptului că sunt o parte mică a lucrării mari pe care o face un Dumnezeu mare în viaţa voastră. Prezenţa voastră aici în dimineata aceasta şi faptul că ascultaţi mesajul acesta este încă o piesă din Mozaicul Adevărului pe care mai curând sau mai târziu îl veţi recunoaşte ca fiind Chipul lui Hristos.

Relativismul atotpătrunzător al culturii noastre

Obstacolul care stă în calea acceptării creştinismului şi la care vreau să mă refer în dimineaţa aceasta este obstacolul relativismului crescând şi atotpătrunzător al culturii noastre – care neutralizează orice afirmaţie a adevărului, şi în mod special afirmaţia creştinismului care este atât de mare şi de atotcuprinzătoare.

Ce vreau să spun prin relativism crescând şi atotpătrunzător? Iată câteva exemple. Am auzit spunându-se pe jumătate în glumă (dar am auzit recent acest lucru menţionat şi nu cred că era vorba de nicio glumă) că în unele situaţii dacă încerci să obţii un loc de muncă şi eşti întrebat la interviu “cât fac 2+2? “ trebuie să răspunzi ”Cât aţi dori să facă?” Cu alte cuvinte, adevărul nu este un standard obiectiv în jurul căruia ne modelăm vieţile, ci dorinţele noastre personale sunt suverane iar adevărul este ca un nas de ceară pe care îl modelăm cum vrem, ca să obţinem ce dorim. Deci dacă “2+2=4” mă limitează şi stă în calea dorinţelor mele, îl schimb, pentru că dorinţele mele sunt absolute şi nu adevărul obiectiv care există în afara mea. La acest relativism mă refer.

Într-un asemenea context este imposibil să faci creştinismul inteligibil, din cauza pretenţiei creştinismului de a fi un adevăr obiectiv, extern, istoric. Aşadar vreau să vă ajut să realizaţi cât de pătrunzător este acest relativism, şi cum ne afectează pe toţi. Apoi vreau să-l punem faţă în faţă cu mărturia Scripturii cu privire la realitatea ultimă.

Un alt exemplu al acestui relativism atotpătrunzător este reclama pe care fundaţia DeMoss a prezentat-o la televizor acum câţiva ani, şi care era intitulată, “Viaţa. O alegere Frumoasă.” Cu alte cuvinte, viaţa era prezentată ca fiind valoroasă în sine, şi alegerea ei ca fiind un lucru bun, drept şi frumos. Ca răspuns, o parte a unui grup NARAL care promovează dreptul femeii de a alege avortul, a pregătit nişte reclame cu mesajul inversat al primei reclame: “Alegerea. O Viaţă Frumoasă.” Ce trebuie să vedeţi aici este că în spatele acestei inversări de cuvinte nu se găseşte doar o perspectivă diferită asupra avortului, ci şi o perspectivă radical diferită asupra adevărului şi a realităţii.

Un reportaj făcut asupra reclamei TV a grupului NARAL, afirma că reclama “se concentrează asupra preferinţelor personale de mâncare, religie, coafură … după care tranzitează la subiecte de genul . . . dacă să ai un copil sau să faci un avort.” Aşa că profesorul Roger Lundin de la Wheaton College, comentează astfel, “Alegem între mâncare chinezească sau bucătărie franţuzească, Isus sau Nostradamus, coafură cu permanent sau păr drept, viaţă sau moarte: toate sunt la fel. Nu contează ce cale foloseşti pentru ca să-ţi fie bine. Singurul lucru care contează este libertatea ta de a alege.” (“The Ultimately Liberal Condition,” First Things, No.52, April, 1995, p.25). La aceasta mă refer atunci când vorbesc despre relativismul atotpătrunzător. Nu valoarea vieţii este standardul care ne modelează alegerile. Ci alegerile noastre sunt standardul care ne modelează viaţa. Ceea ce înseamnă că nu există niciun standard; şi efectele acestei realităţi pot fi văzute în prăbuşirea pe mai multe planuri a culturii noastre.

Efectele relativismului în diferite sfere

Ceea ce este atât de uimitor cu privire la relativismul acesta atotpătrunzător este că are avocaţi sofisticaţi în aproape toate sferele învăţământului şi vieţii. În prezent este denumit post-modernism. Gertrude Himmelfarb (Profesor emerit de istorie în cadrul Universităţii din New York) descrie efectul post-modernismului în patru domenii (Tradition and Creativity in the Writing of History,” First Things, No.27, November, 1992, p.28):

  • În literatură, nu există un înţeles obiectiv care să confere autorului prioritate asupra a ceea ce cititorul pretinde că vede într-un anume text, şi nu există niciun standard care să facă cărţile bune preferabile celor comice.

  • În domeniul legislativ, înţelesul constituţiei nu este determinat de ceea ce întemeietorii ei au intenţionat să spună, ci de ceea ce judecătorii contemporani spun că înseamnă, sau de înţelesul pe care societatea vrea să i-l dea.

  • În filozofie, limbajul în sine nu face nicio referire sigură cu privire la realitate. Nu exprimă cu acurateţe ceea ce există. Nu se supune realităţii, ci creează realitatea şi ca urmare este un instrument al puterii şi nu un instrument care slujeşte adevărul.

  • În istorie, trecutul nu are o realitate fixă, ci realitatea este doar ceea ce istoricii vor să o facă să fie.

  • Şi bineînţeles că în scandalurile politice vedem acest relativism atotpătrunzător exprimat nu numai prin prisma faptului că binele şi răul sunt o cauză pierdută ca şi valori obiective, dar şi prin existenţa aşa-zişilor doctori pe care dacă îi întrebi, “Ce este o relaţie sexuală?” îţi răspund “Ce o vrem noi să fie – sau să nu fie? O vom face să fie ceea ce ne dorim să fie.”

Şi aşa mai departe.

Cât de serios este acest relativism atotcuprinzător? Daţi-mi voie să vă citesc ce a spus Michael Novak în 1994 când a primit premiul Templeton pentru Progres în Religie:

Relativismul vulgar este un gaz invizibil, inodor, mortal care poluează în momentul de faţă fiecare societate liberă de pe pământ. Este un gaz care atacă sistemul nervos central al străduinţei morale. Pericolul de moarte care ameninţă societatea liberă de astăzi nu este nici politic nici economic. Este cultura coruptă şi otrăvitoare a relativismului. (“Awakening from Nihilism,” First Things, No.45, August/September, 1994, pp.20-21)

Scopul mesajului meu din dimineaţa aceasta nu este unul politic sau economic şi nici măcar cultural. Scopul meu este să vă ajut să învingeţi obstacolele care stau în calea credinţei în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu care a murit pentru păcătoşi şi a înviat din morţi şi care îi va învia la viaţă veşnică pe cei care sunt ai Lui, după cum a promis: “Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:40).

Aşadar ceea ce mă îngrijorează cu privire la acest relativism atotpătrunzător, acest post-modernism al culturii noastre, este următorul lucru: că împiedică abilitatea oamenilor să înţeleagă realitatea biblică a lui Dumnezeu, a păcatului, a lui Hristos şi a credinţei, deoarece subminează capacitatea noastră de a crede într-o realitate obiectivă. Oamenii încep să accepte noţiunea că nu există o realitate dincolo de noi, de dorinţele noastre, şi de capacitatea noastră de de a manipula lumea ca să obţinem ce ne dorim de la ea.

A înviat Isus dintre cei morţi? – răspunsul unui relativist

Am înţeles mai bine legătura dintre toate acestea şi învierea lui Isus, joia trecută când eram cu soţia în maşină şi ascultam la radio. Lynn Neary îi lua un interviu lui John Dominic Crossan. Crossan este un critic aspru al Evangheliei şi respinge majoritatea adevărurilor pe care le-a crezut biserica de-a lungul timpului despre Isus. Lynn Neary a început prin a-l întreba: “Este adevărat că Isus a înviat din morţi?” Răspunsul său prompt a fost: “Da, da, da – pentru creştini a înviat.” Ce a vrut el să spună a fost că aceasta este părerea creştinilor.

Cu alte cuvinte învierea lui Isus nu este un fapt obiectiv, fizic, şi istoric, ci doar ceva ce susţin creştinii. Isus este viu pentru că amintirea şi influenţa Lui continuă prin nădejdea bisericii şi prin pasiunea ei pentru dreptate. Lynn Neary nu l-a constrâns mai mult cu întrebări cât timp am ascultat noi. Dar dacă ar fi făcut-o, cred că el ar fi răspuns: “Nu contează dacă trupul lui Isus este încă în mormânt sau dacă a înviat din morţi şi este viu astăzi în cer, gata să judece viii şi morţii. Ceea ce contează nu este realitatea de acolo, ci realitatea de aici – din inimile, minţile şi alegerile noastre.

Aceasta face ca relativismul acesta atotpătrunzător să fie atât de mortal. Pentru că este exact opusul a ceea ce ne învaţă Biblia.

Ce ne învaţă Biblia despre Isus

În primul rând, Biblia ne învaţă că Isus Hristos este veşnic şi El Însuşi este Dumnezeu.

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Deaceea El nu poate fi ceea ce vrem noi să fie. Realitatea existenţei Lui este total independentă de noi. El exista înainte ca noi să fi existat şi existenţa lui se situează deasupra existenţei noastre. Noi trebuie să ne raportăm la El aşa cum este El. Hristos este calea absolută, adevărul absolut şi viaţa absolută, indiferent de părerea noastră sau de cât de mult înţelegem aceste lucruri.

În al doilea rând, Biblia ne învaţă că acest Hristos divin şi veşnic care este Dumnezeu, a devenit om.

“Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Sau cum spune Pavel: “În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Hristos este o persoană istorică şi această realitate istorică este neschimbătoare. Se poate să încercăm să ne convingem pe noi înşine că putem face ca istoria să însemne ceea ce dorim noi să însemne. Dar fiecare dintre noi ştie că ziua de ieri este la fel de neschimbătoare ca şi 2+2=4. Nu te poţi întoarce înapoi ca să refaci ziua de ieri. Indiferent de cât de sofisticaţi am fi, nu putem face ca faptele zilei de ieri să fie altele decât cele care au fost. Dacă Hristos a devenit om o dată, acest fapt nu se schimbă niciodată.

În al treilea rând, Biblia ne învaţă că Isus Hristos, acest Dumnezeu-om divin care s-a întrupat, a murit de bună voie pentru păcatele noastre.

Pavel spune în 1 Corinteni 15:3: “V-am învăţat înainte de toate aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi.” Această moarte a fost tot atât de reală, obiectivă şi necesară ca şi moartea lui Patty Larson de marţea trecută. Iar înţelesul morţii lui Isus nu este o bănuială subiectivă a urmaşilor Lui. Dumnezeu a plănuit-o, Isus a propovăduit-o şi apostolii au primit-o.

El a fost purtătorul păcatelor care a împlinit toate făgăduinţele lui Dumnezeu din Vechiul Testament: “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:16). Domnul Dumnezeu a făcut ceva obiectiv, independent de noi, pentru ca să dea acestei morţi însemnătatea ei. El a pus păcatele noastre asupra lui Isus. Aceasta este însemnătatea morţii Lui. El este un Mântuitor purtător de păcate. Nu noi Îl facem să fie un astfel de Mântuitor, ci aşa este El.

În al patrulea rând, Biblia ne învaţă că El a înviat trupeşte din mormânt.

Nu a fost o stafie sau o vedenie. Mormântul a fost gol. Duşmanii Lui au fost daţi de ruşine. Dar mai important decât aceasta a fost faptul că s-a arătat ucenicilor Săi. “După patima Lui li s-a înfăţişat viu [apostolilor] prin multe dovezi, arătându-li-se deseori timp de 40 de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1:3). Le-a dovedit acestor martori că era viu cu adevărat din punct de fizic (Luca 24:38-43):

Şi le-a spus: “Pentru ce sunteţi tulburaţi? De ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh nu are nici carne, nici oase cum vedeţi că am Eu.” (Şi după ce a zis aceste vorbe le-a arătat mâinile şi picioarele Sale). Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: “Aveţi aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.”

Cu alte cuvinte le-a spus: Eu nu sunt o idee. Nu sunt o cauză a dreptăţii care se răspândeşte în lume. Nu sunt un sentiment de speranţă resimţit în pieptul urmaşilor mei. Nu sunt o iluzie colectivă a unor oameni naivi şi creduli. Sunt o realitate solidă ca piatra. Am fost mort şi am înviat. Mă puteţi atinge şi puteţi priviţi cum mănânc peşte, atât sunt de real, le spune Isus.

În al cincelea rând, Biblia ne învaţă că acest Hristos înviat are toată autoritatea pe pamânt şi nu va mai muri niciodată.

În Romani 6:9 citim: “Ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.” De aceea Isus a spus în Matei 28:18: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Şi de aceea Pavel a spus: “Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11). Aceasta este o realitate în afara noastră. Nu este ceea ce poţi face tu pentru a face ce vrei din istorie. Ci datorită acestei realităţi poate ca istoria să facă ceva din tine. Şi aceasta ne conduce la ultima concluzie.

În al şaselea rând, Biblia ne învaţă în Romani 8:11 că “dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Hristos din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare.”

Va veni o zi reală, obiectivă, istorică, când oamenii lui Dumnezeu vor fi înviaţi aşa cum a fost înviat şi Isus.

Luaţi în Serios Afirmaţiile Biblice

Închei prin a vă întreba, Sunteţi eliberaţi de spiritul relativist al vremurilor în care trăim pentru a putea accepta realitatea aceasta obiectivă care există independent de noi şi în afara noastră? Vă implor sa luaţi în serios aceste şase afirmaţii biblice:

1) Hristos a existat din totdeauna ca Dumnezeu. 2) Hristos s-a întrupat şi a trăit pe pământ plin de har şi de adevăr. 3) Hristos a murit pentru păcatele noastre. 4) Hristos a înviat trupeşte dintre cei morţi. 5) Hristos nu va mai muri niciodată şi are toată puterea în cer şi pe pământ. 6) El te va învia şi pe tine dintre cei morţi dacă Duhul Tatălui Său locuieşte în tine.

Cum poţi primi Duhul lui Dumnezeu ca El să locuiască în tine? Iată răspunsul pe care ni-l dă Biblia în Galateni 3:5. Pavel spune: “Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?” Iată răspunsul: primeşti Duhul lui Dumnezeu prin auzirea Evangheliei – Cuvântul lui Dumnezeu – cu credinţă. Adică ajungi la un punct unde ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi prin harul Lui, iţi dai seama că acesta este adevărul; îl accepţi, îl crezi şi îl trăieşti.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org