Triumful Harului prin Neprihănire

Romani 5:20-21

20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; 21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

O problemă de aritmetică

Voi începe cu o întrebare de aritmetică. Dacă aveţi un număr infinit şi din acesta scădeţi orice număr finit, care este rezultatul? Sau ca să fiu mai specific: care este răspunsul la problema aritmetică,

Infinit – 10.000 = ?

Eu cred că răspunsul este: infinit. Numai numerele finite devin mai mici atunci când scazi ceva din ele. Însuşi înţelesul termenului “infinit” este acela că atunci când iei ceva din el, infinitul nu este mai puţin decât era la început.

Deci se pare că a cincea strofă din Măreţul Har (o strofă pe care n-a scris-o John Newton– dar care este una dintre cele mai bune) este plină de acurateţe:

Când vom fi fost acolo zece mii de ani, Ani strălucind ca soarele, Nu vom avea mai puţine zile pentru a-i cânta Dumnezeu Faţă de ziua când am început să îi cântăm.

În această viaţă, fiecare zi care trece înseamnă o zi mai puţin de trăit. În viaţa viitoare, fiecare zi care trece sau fiecare secol sau mileniu va însemna că viitorul rămas pentru noi nu se va diminua niciodată.

De ce este important acest adevăr?

Realitatea Infinită a vieţii veşnice

Este important deoarece Romani 5 începe şi se termină cu două realităţi infinite care sunt necesare pentru a se explica una pe cealaltă şi pentru a ne ajuta să percepem magnitudinea căii de mântuire a lui Dumnezeu. Capitolul se termină cu versetul 21 cu realitatea infinită a vieţii veşnice: “pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Scopul lui Dumnezeu în lucrarea de răscumpărare este triumful harului asupra păcatului şi asupra morţii care duce la viaţa veşnică prin Isus Hristos. „Veşnic” se referă la viaţa care nu se termină niciodată. Este o viaţă infinită. O viaţă cu o durată infinită.

Dar este această durată infinită de viaţă plictisitoare? Este o viaţă obişnuită? Cea mai mare parte a vieţii pe care o cunoaştem – prelungită pentru veşnicie – n-ar fi o perspectivă prea entuziasmantă. De fapt, nimic din viaţa pe care o cunoaştem acum n-ar merita să fie prelungit pentru veşnicie. N-ar fi o veste bună. Cea mai frumoasă dintre plăcerile noastre de pe pământ ar fi mai degrabă o tortură după ce s-ar repeta a zecea mia oară.

Realitatea Infinită a slavei lui Dumnezeu

De aceea cealaltă realitate infinită – cea de la începutul capitolului – este foarte importantă. Romani 5 începe astfel, „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”

Aici, în loc să spună că viaţa veşnică este nădejdea noastră, Pavel spune că “slava lui Dumnezeu” este nădejdea noastră. “Ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Lucrul acesta este foarte important de văzut. Deoarece acesta este motivul pentru care viaţa noastră viitoare trebuie să fie veşnică şi nu poate fi plictisitoare. Orice perioadă de timp mai mică decât veşnicia ar fi inadecvată pentru ca o creatură finită să experimenteze slava lui Dumnezeu. Ne va lua o veşnicie ca să vedem tot ce este de văzut, să admirăm tot ce este de admirat şi să ne bucurăm de tot ceea ce este de bucurat cu privire la slava lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu hotărăşte ca să avem parte de viaţă veşnică.

Trebuie să simţim forţa acestui lucru. Slava lui Dumnezeu este tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în măreţia Lui şi în excelenţa Lui. Iar Dumnezeu este infinit. Deci slava Lui este infinită. Nu are hotare, nu are limite, nu are sfârşit. Uneori Pavel subliniază aceasta cu fraza “bogăţiile slavei Sale.” Spre exemplu, în Romani 9:23 el spune că scopul lui Dumnezeu este “de a face cunoscut bogăţiile slavei Sale faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă.” În Efeseni 1:18 Pavel se roagă ca noi să cunoaştem “care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi.” În Filipeni 4:19 spune, “Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.”

Scopul folosirii acestei fraze este ca slava lui Dumnezeu să fie văzută ca o comoară de mărimea lui Dumnezeu. Nu este mică şi nici epuizabilă. Nu se va termina şi nu se poate termina. Nu o poţi consuma. Este o bogăţie de mărimea lui Dumnezeu. Este infinită. De aceea, nouă creaturilor finite ne va trebui o veşnicie ca să vedem şi să gustăm din această slavă, să o admirăm şi să ne bucurăm de ea. O creatură finită nu poate cuprinde deodată slava infinită la fel cum un degetar nu poate cuprinde deodată Oceanul Pacific. Chiar dacă ai lărgi degetarul la mărimea Oceanului Pacific vei avea nevoie de un număr infinit de zile ca să cuprinzi slava lui Dumnezeu din oceanul slavei Sale, care nu are fund şi nici maluri.

Deci viaţa veşnică nu va fi o viaţă plictisitoare fără de sfârşit. Nu va fi o simplă repetiţie a vechilor plăceri. Vor fi tot timpul privelişti noi, gusturi noi, minuni, experienţe şi plăceri pentru vecii vecilor pentru că slava lui Dumnezeu este acolo unde vom trăi, ne vom mişca şi vom avea fiinţa.

Deci capitolul începe cu nădejdea slavei lui Dumnezeu şi se termină cu triumful vieţii veşnice – conţinutul şi durata viitorului nostru cu Dumnezeu.

De ce să nu sărim peste istoria umană şi să mergem direct în slavă?

Lucrul acesta mă face să întreb: Dacă scopul lui Dumnezeu a fost ca noi să avem o viaţă veşnică petrecută pentru a vedea şi savura slava Sa, de ce nu a sărit pur şi simplu peste acest lucru teribil care este istoria umană şi nu a mers direct la scopul Lui?

De ce a fost nevoie de crearea lui Adam şi căderea lui în păcat, de căderea şi corupţia întregii rase umane; de declinul rasei până la potop, şi apoi de 2000 de ani de istorie ai Israelului cu toate păcatele şi nefericirile sale; şi apoi întruparea Fiului lui Dumnezeu, şi moartea groaznică a lui Isus, învierea, revărsarea Duhului Sfânt, şi apoi alţi 2000 de ani de păcat şi nenorocire pe măsură ce Evanghelia se răspândeşte atât de încet în lume, printr-o biserică imperfectă? De ce să stabileşti un univers ca acesta în drumul spre viaţa veşnică pentru copiii lui Dumnezeu?

La care unii s-ar putea să spună: poate că nu El este Cel care a stabilit aşa lucrurile. Poate că Dumnezeu doar le-a început în nădejdea a ceva mai bun, dar lucrurile au luat o întorsătură pe care El nu o ştia. Ei bine, problema cu această idee este învăţătura biblică că Dumnezeu a plănuit toate lucrurile înainte de întemeierea lumii. Spre exemplu, “viaţa veşnică” promisă în Romani 5:21, şi despre care Pavel spune (în Tit 1:2) “În nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu” [literal: înainte de timpurile vremurilor]. Dumnezeu pregătea darul vieţii veşnice înainte să fi creat lumea.

Şi Dumnezeu ştia că aceasta nu va veni prin faptele neprihănite ale lui Adam, ci prin harul cumpărat cu sângele lui Isus, pentru că 2 Timotei 1:9 spune că suntem mântuiţi “după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” [literal: înainte de timpurile vremurilor]. Harul a fost planificat şi moartea lui Isus a fost planificată înainte de întemeierea lumii.

De ce Legea?

Deci întrebarea rămâne, de ce nu a sărit Dumnezeu peste acest lucru groaznic care este istoria umană şi nu a mers direct la scopul vieţii veşnice?

Haideţi să răspundem la această întrebare – cel puţin în parte – folosind pasajul Romani 5:20-21 pe post de fereastră deschisă care ne dă acces la modul de gândire al lui Dumnezeu. Pavel ne dă o mică perspectivă asupra răspunsului la această mare întrebare, prin răspunsul pe care-l dă la întrebarea: Atunci de ce Legea? De ce i-a fost dată Legea lui Moise? De ce a făcut Dumnezeu acest lucru specific în felul în care îşi împlinea planul de mântuire pentru a-i aduce pe oameni la viaţa veşnică în prezenţa slavei Sale? Dacă putem vedea un răspuns la această mică parte a istoriei, poate că răspunsul se va aplica şi altor părţi.

Să citim textul din nou. Pavel încheie această mare secţiune din Romani despre îndreptăţire şi rezumă scopul lui răspunzând la întrebarea, De ce i-a dat Dumnezeu Legea lui Moise? De ce a urmărit Dumnezeu scopul vieţii veşnice pentru poporul Său în acest fel? Iată ce spune Pavel în Romani 5:20-21: Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Primul răspuns al lui Pavel a fost acela că Legea lui Moise a fost dată ca să se înmulţească greşeala. Versetul 20: „Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala.” „Greşeala” – singularul este o referinţă la greşeala singulară a lui Adam despre care a tot vorbit în acest paragraf. Versetul 15: „Prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea.” Versetul 17, „Prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur.” Versetul 18: „Printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.”

Acum el spune în versetul 20: “Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala.” Înţeleg că aceasta înseamnă că o funcţie esenţială a Legii este să transforme păcatul nostru originar în încălcări reale ale unor porunci specifice. Mai întâi, suntem vinovaţi în Adam şi păcătoşi din fire, şi apoi Legea ne confruntă cu voia specifică a lui Dumnezeu: „Nu fura. Nu minţi. Nu pofti.” Şi efectul legii este că transformă natura noastră păcătoasă în fapte păcătoase distincte de încălcare a Legii. Un scriitor a spus atât de bine: Legea face câte un mic Adam din fiecare din noi.1

Deci, ceea ce odinioară era „o singură greşeală” în care am avut cu toţii parte în virtutea uniunii noastre cu Adam pe care a hotărât-o Dumnezeu pentru toată omenirea, a devenit acum, din cauza Legii, milioane şi milioane de greşeli specifice, aşa cum spune şi versetul 16b, „Darul fără plată venit în urma multor greşeli.” Deci Legea lui Moise a fost dată ca să se înmulţească greşeala lui Adam în milioane de greşeli specifice în fiecare din noi care ne împotrivim în a ne supune Legii lui Dumnezeu din cauza naturii noastre rebele.

Har din belşug

Dar de ce ar face Dumnezeu din acest lucru scopul Său pentru Legea lui Moise? Care este motivul? Unde se duce tot acel păcat înmulţit şi toată această nenorocire? A doua jumătate a versetului 20 face un pas mai aproape: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Motivul înmulţirii păcatului a fost „înmulţirea” harului. Deci înmulţirea păcatului – multiplicarea greşelilor specifice – nu a fost scopul final al Legii. Acesta nu a fost un final în el însuşi. Ci a fost ocazia pentru ceea ce dorea Dumnezeu să facă şi care era cu mult mai important şi mai măreţ, şi anume, să arate harul Său din belşug. „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.”

Dar nu aici se termină explicaţia lui Pavel cu privire la motivul pentru care a venit Legea. El merge mai departe în versetul 21 cu cuvintele “pentru ca.” Deci puteţi vedea că prin folosirea cuvintelor “pentru ca” se urmăreşte ceva mai mult. Dumnezeu are un scop pentru acest har din belşug, şi ne dă de înţeles care este acesta, cu ajutorul cuvintelor “pentru ca.” Nu este îndeajuns să spunem că scopul pe care l-a avut Dumnezeu în darea Legii a fost ca harul să se înmulţească din belşug – acesta nu este un scop îndeajuns de specific. Ca urmare, Pavel adaugă o altă afirmaţie de scop.

Versetul 21: [Păcatul se înmulţeşte şi harul se înmulţeşte din belşug] “pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Aici, pe măsură ce Pavel ajunge la punctul culminant al capitolului Romani 5 şi al primei mari secţiuni din Romani despre îndreptăţire, alăutele se aud zgomotos, tamburinele se rostogolesc, trompetele sună şi instrumentele cu coarde răsună pe măsură ce Pavel adună laolaltă aspectele scopului final al lui Dumnezeu în istoria răscumpărării.

Nu numai ca harul să se înmulţească din belşug, ci ca acest har din belşug să fie văzut şi cunoscut ca stăpânind în mod triumfător asupra morţii, păcatului şi iadului. Versetul 21: „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească.” Scopul lui Dumnezeu pentru Lege, şi pentru întreaga istorie, este domnia triumfătoare a harului.

Dar nici acest lucru nu este îndeajuns de specific: scopul Lui este domnia triumfătoare a harului „ca să dea viaţa veşnică.” „Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească ... ca să dea viaţa veşnică.” Şi această „viaţă veşnică,” nu uitaţi, este durata veşnică care ne va trebui pentru ca să vedem, să cunoaştem, să gustăm, să admirăm şi să ne bucurăm de slava lui Dumnezeu – slava despre care învăţăm acum că este în înainte de toate „slava harului Său” (vedeţi Efeseni 1:6).

„Prin Isus Hristos Domnul nostru”

Dar nici acest lucru nu este îndeajuns de specific. Pavel nu se va opri până când nu şi-a întemeiat întregul scop şi întreaga experienţă a istoriei şi veşniciei pe Isus Hristos. „Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Întreaga istorie ţinteşte la scopuri care-L preamăresc pe Isus Hristos (comparaţi modul în care a încheiat Pavel primul paragraf al capitolului 5 – versetele 1-11). De aceea a creat Dumnezeu universul. De aceea a petrecut mii de ani pregătind calea pentru Hristos. De aceea a fost o întrupare şi o moarte şi o înviere a lui Isus Hristos. „Toate sunt prin El şi pentru El” (Coloseni 1:16). Domnia triumfătoare a harului spre viaţa veşnică este „prin Isus Hristos Domnul nostru.”

Dar nici acest lucru nu este îndeajuns de specific. Mai este o parte a afirmaţiei apostolului în versetul 21. Pavel nu o va lăsa deoparte pentru că asupra ei şi-a îndreptat întreaga atenţie încă din versetul 12, şi anume, neprihănirea lui Isus Hristos ca şi temelie pentru viaţa noastră veşnică – nu neprihănirea noastră, ci neprihănirea lui Hristos. Scopul lui Dumnezeu pentru Lege, pentru înmulţirea păcatului şi pentru harul din belşug este „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Eu consider că această „neprihănire” este aceeaşi cu cea din versetul 18, „Printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” Harul stăpâneşte „dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică” ceea ce înseamnă că harul îndreptăţeşte pe cei păcătoşi pe baza neprihănirii lui Isus, a ascultării lui Isus (versetul 19).2 În felul acesta, harul triumfă asupra păcatului, asupra vinei şi asupra condamnării.

Iată rezumatul pentru Romani 1-5:

Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar (Romani 3:10). Toţi sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu din cauza uniunii cu Adam în păcatul lui originar (5:12-14). Şi noi toţi devenim „mici Adami” atunci când depravarea noastră se întâlneşte cu Legea lui Dumnezeu şi depravarea noastră se revarsă pe dinafară în fapte specifice de păcătuire (5: 16, 20). De aceea nu există nicio împăcare cu Dumnezeu – nicio îndreptăţire – pe baza faptelor făcute de noi în neprihănire (3:20). Ci este doar o singură nădejde pentru păcătoşi: un al doilea Adam, Isus Hristos, care a venit în lume şi care a dăruit sângele Său (5:9) şi neprihănirea Sa (5:18). Sânge ca să acopere păcatele noastre, şi neprihănire pentru ca contul nostru să nu fie gol ci să fie umplut cu ascultare perfectă – ascultarea lui Isus (5:19). De aceea, doar prin credinţă şi numai prin credinţă primim acest har al îndreptăţirii (3:28; 5:17) şi căpătăm viaţa veşnică – nădejdea slavei.

Slava lui Dumnezeu! Slava lui Isus Hristos!

Scopul întregii creaţii, al istoriei, al răscumpărării, este slava harului triumfător al lui Dumnezeu, prin neprihănirea lui Hristos, care ne eliberează de păcat, de vină şi de condamnare şi ne dăruieşte o viaţă fără de sfârşit, în care, după ce am văzut, admirat şi ne-am bucurat preţ de zeci de mii de ani de slava lui Hristos, abia suntem la început.

Lăudaţi-L împreună cu mine:

O, ca o mie de limbi să cânte

Lauda marelui meu Răscumpărător,

Slava Dumnezeului şi Regelui meu,

Triumful harului său.

Când vom fi fost acolo zece mii de ani,

Ani strălucind ca soarele,

Nu vom avea mai puţine zile pentru a-i cânta Dumnezeu

Faţă de ziua când am început să îi cântăm.

Note

1 “Legea are funcţia de a-i transforma pe cei cărora li se adresează în ‘proprii lor Adami.’” Douglas Moo, The Epistle to the Romans (Grand Rapids: William B. Eerdmans Publishing Co., 1996), p. 348.

2 În această predică (3 Septembrie 2000), interpretarea pe care am dat-o domniei harului din Romani 5:21 este o schimbare faţă de ceea ce am presupus atunci când m-am referit la acest text în mesajul predicat din Romani 5:1-2 (24 Octombrie 1999). Acolo am presupus că harul, în Romani 5:21, este o putere care transformă şi păstrează vieţile noastre. Am spus, “Remarcaţi că harul stapâneşte. Este un exerciţiu al puterii, nu doar o dispoziţie. Harul este o sferă şi o domnie a puterii infinite care lucrează pentru noi şi nu împotriva noastră.” Cred că harul este într-adevăr o putere care ne transformă şi ne păstrează, dar nu cred că este ceea ce se subliniază în Romani 5:21. Cred că harul subliniat aici este voia şi lucrarea lui Dumnezeu de a-i îndreptăţi pe cei nelegiuiţi pe baza “neprihănirii” la care se face referire aici (şi în 5:18, 19, 16, 17) prin credinţă. Cu alte cuvinte, cred că Pavel se referă în capitolul cinci la îndreptăţirea prin credinţă în termeni legali, nu transformatori, şi nu se referă la subiectul transformării noastre până în următorul capitol.

Motivele care stau la baza acestei decizii exegetice sunt:

Motivul 1) Nu urmează argumentului că, din moment ce harul se spune că “stăpâneşte” trebuie ca urmare să fie privit ca o putere transformatoare. De exemplu, dacă harul este voia şi actul prin care sunt îndreptăţiţi cei nelegiuiţi prin achitarea legală şi prin imputarea neprihănirii altcuiva, şi dacă acea persoană merge liberă triumfătoare stăpânind în viaţă (5:17) peste vină şi condamnare, atunci cu siguranţă că ar fi firesc să spunem că harul a triumfat acolo, şi “stăpâneşte” în neprihănire spre viaţă veşnică.

Motivul 2) Termenul “neprihănire” din Romani 5:21 va prelua în mod natural înţelesul purtat în versetele 17, 18, 19 (vedeţi “darul” în 15, 16). Am încercat să arăt în celelalte mesaje că aceasta nu este ascultarea noastră practică ci neprihănirea lui Hristos şi ascultarea Lui atribuite nouă (mai ales versetele 18, 19, şi 16, “darul fără plată care aduce o hotărâre de iertare”).

Motivul 3) Versetul 17 este atât de apropiat de versetul 21 încât fiecare parte a versetului 21 are un echivalent în versetul 17, care, cred eu este o declaraţie a harului care dăruieşte darul neprihănirii atribuite. Ca urmare, acesta este modul cel mai natural de a privi la versetul acesta atât de asemănător.

Motivul 4) Problema pe care o ridică Pavel în Romani 6:1 decurge mai firesc din Romani 5:21 dacă harul este voia lui Dumnezeu de a ierta şi de a declara neprihănire, nu lucrarea Sa de transformare. „Ce vom spune atunci? Să continuăm să păcătuim ca harul să se înmulţească?” Nimeni nici nu ar pune această întrebare dacă harul din Romani 5:21 ar fi puterea care ne împiedică să păcătuim, din moment ce nu ar avea sens să spunem, „Să continuăm în păcat ca puterea ce ne împiedică să păcătuim să crească?” Dar are sens să spunem, „Să continuăm în păcat ca voia şi actul lui Dumnezeu de îndreptăţire al celor nelegiuiţi să crească?” Cred că la aceasta se referă Pavel în 5:21, şi aceasta este ceea ce crează problema de care se ocupă în capitolul şase.

©2014 Desiring God Foundation. Used by Permission.

Permissions: You are permitted and encouraged to reproduce and distribute this material in its entirety or in unaltered excerpts, as long as you do not charge a fee. For Internet posting, please use only unaltered excerpts (not the content in its entirety) and provide a hyperlink to this page. Any exceptions to the above must be approved by Desiring God.

Please include the following statement on any distributed copy: By John Piper. ©2014 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org